În timp ce multe dosare se prăfuiesc în sertarele instanțelor, magistrații ies la pensie în floarea vârstei, iar cei rămași sunt sufocați de un volum imposibil de muncă. Sistemul judiciar românesc se clatină sub greutatea unei crize de personal ignorate ani la rând. Cu o specializare insificientă a magistraților, cu un procent de recrutare incoerent și cu proceduri de numire opace, justiția riscă să devină o ficțiune administrativă.
România se confruntă în prezent cu un număr mare de posturi vacante în magistratură. Raportul referitor la justiția din România, realizat de Comisia Europeană în 2024, confirmă că deficitul de judecători și procurori lipsă a crescut comparativ cu anii precedenți, în ciuda concursurilor de angajare, transferurilor și promovărilor.
Situația este dificilă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde lipsa procurorilor afectează dosarele majore, în timp ce, în cazul judecătorilor de la ÎCCJ, s-a observat doar o ușoară îmbunătățire.
Una dintre cauzele centrale este lipsa atractivității profesiei: condițiile de muncă nu mai sunt considerate motivante pentru a atrage noi generații de magistrați. În plus, Legea 296/2023 a dus la anularea posturilor vacante din sectorul public la sfârșitul anului trecut, inclusiv în Justiție, ceea ce a blocat suplimentar reînnoirea corpului profesional, chiar dacă CSM a solicitat excepții.
Pensionare anticipată
Regula pensionării anticipate, după doar 25 de ani de activitate indiferent de vârstă, continuă să scoată din sistem judecători și procurori cu experiență, exact în momentul de vârf al carierei. Mulți dintre ei au doar 48- 50 de ani. Comisia Europeană notează că numărul celor care cer pensionarea rămâne „semnificativ”, dar în scădere, și că ponderea celor eligibili ar urma să se reducă în următorii ani. Până atunci, însă, efectele sunt dramatice: instanțele pierd magistrați cu expertiză, iar cei rămași trebuie să preia un volum disproporționat de dosare.
Această suprasolicitare se traduce direct în statistici îngrijorătoare. Durata medie de soluționare a cauzelor a crescut de la 160 de zile, în 2021, la 171 de zile, în 2022, în timp ce rata de soluționare a scăzut de la 102%, la 96%. România rămâne, în continuare, sub supravegherea sporită a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pentru durata excesivă a procedurilor civile și penale.
În penal, efectele negative au fost consistente: în 2023, 575 de cauze de corupție și infracțiuni asimilate au fost clasate la nivelul parchetelor, iar instanțele au încetat procedurile împotriva a 383 de inculpați, dintre care 364 au fost achitați pentru că răspunderea penală se prescrisese.
Calitatea actului de justiție
Dosare complexe de corupție la nivel înalt, de spălare de bani sau de securitate națională ajung pe masa unor magistrați cu pregătire specifică insuficientă, iar completurile specializate sunt greu de constituit.
În februarie 2024, DNA funcționa cu o rată de ocupare de 86,7%, având 156 de posturi acoperite din total. Totuși, instanțele au pronunțat, în 2023, doar 400 de condamnări, în timp ce 175 de inculpați au fost achitați.
La Înalta Curte, bilanțul e și mai modest: doar 5 cazuri complexe de corupție au fost soluționate, cu 20 de inculpați, dintre care numai doi au primit pedepse cu închisoarea. Situația este și mai complicată în cadrul noului sistem de investigare a corupției din justiție, unde, în februarie 2024, doar 4 din cele 14 posturi disponibile la nivel central erau ocupate, iar, la nivel local, doar 34 din 45 – o scădere față de anul precedent.
Problemele nu țin doar de resurse, ci și de procedurile de numire și promovare, unde interviurile decisive sunt percepute ca opace și arbitrare. Comisia Europeană notează că România a făcut progrese suplimentare în aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția privind legile justiției, dar avertizează că procesul de implementare este departe de a fi finalizat.
Tensiuni salariale
Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat resurse suplimentare pentru uniformizarea grilelor salariale și pentru plata restanțelor din anii anteriori, recunoscute prin hotărâri definitive, încă din 2016. Ministerul Finanțelor a respins inițial solicitarea, ceea ce a dus la proteste și la suspendarea activității unor magistrați în decembrie 2023. Abia ulterior Guvernul a alocat fonduri suplimentare, iar Ministerul Justiției pregătește o nouă legislație menită să asigure o mai mare echitate.
Citește și:
Cum a bulversat Tudorel Toader procesul de pensionare a magistraților | ANALIZĂ
O zonă unde există o îmbunătățire vizibilă este digitalizarea. În 2023, aplicația „Dosar electronic pentru judecători” a devenit operațională în toate instanțele naționale, permițând părților și avocaților să depună documente și să plătească taxe online.
Ministerul Justiției lucrează acum la ECRIS V, care ar trebui să fie complet operațional până la sfârșitul anului 2025. Totuși, raportul atrage atenția că în multe instanțe accesul online se acordă doar la cerere și că lipsesc încă instrumente de comunicare electronică securizată între parchete, instanțe și avocați.
Percepția publicului
Pe fundalul acestor probleme, percepția publicului rămâne paradoxală. 52% din populație consideră că nivelul de independență al justiției este „bun” sau „foarte bun”, în creștere față de 51%, în 2023, și mult peste 37% în 2020.
În rândul companiilor, 56% împărtășesc aceeași percepție, nivel constant față de anul trecut, dar mai bun decât cei 53% înregistrați în 2020.
În același timp însă, 75% dintre cetățeni cred că fenomenul corupției este răspândit (față de media UE de 68%), iar 51% spun că sunt afectați personal de corupție, de aproape două ori mai mult decât media europeană, care este de 27%.
În mediul de afaceri, cifrele sunt și mai dramatice: 94% dintre companii consideră corupția răspândită (față de 65% media UE), iar 71% o percep ca o problemă directă pentru activitate (media UE: 36%).
Astfel, percepția independenței crește, dar realitatea corupției și a blocajelor structurale rămâne copleșitoare.
România este, practic, prinsă între progrese punctuale – digitalizarea, ajustările legislative, reducerea presiunii pensionărilor – și deficite cronice – lipsa personalului, dosarele prescrise, procedurile opace, corupția percepută masiv, salarizarea inechitabilă.
Reforma justiției nu mai este doar o chestiune administrativă, ci una de siguranță națională, de drepturi fundamentale și de supraviețuire a statului de drept. Fără o reconstrucție bazată pe merit, transparență și eficiență, acesta riscă să se prăbușească.
