Dacă drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană va fi blocat sau întârziat dincolo de 2028, Chișinăul are o alternativă pregătită prin reunificarea cu România. Declarația aparține vicepremierului pentru Integrare Europeană, Eugen Osmochescu.
Acesta a acordat un interviu pentru Euractiv și marchează prima formulare directă a acestei opțiuni de către un oficial de rang înalt al guvernului moldovean: „Acela este Planul B”, a spus Eugen Osmochescu fără ezitare.
Evident e faptul că Republica Moldova dorește să adere la Uniunea Europeană prin propriile forțe, și nu prin mecanisme de subterfugii administrative, deși în cazuri inoportune, dacă aceasta e singura soluție probabil se va apela la această formă.
Obiectivul principal rămâne 2028
Osmochescu a subliniat că această opțiune nu este o agendă activă, ci un scenariu de rezervă. Obiectivul declarat și prioritar al Chișinăului rămâne semnarea unui tratat de aderare la UE până la sfârșitul anului 2028. Vicepremierul a subliniat că numai dacă acest proces ar stagna ar intra în calcul serios alternativele.
Presiunea pentru progres tangibil este reală și urgentă. „Avem nevoie să trimitem un semnal populației”, a declarat Osmochescu, invocând operațiunile hibride rusești care erodează constant sprijinul public pentru integrarea europeană.
Un exemplu concret este eludat în martie, când un atac rusesc asupra centralei hidroelectrice de pe Nistru din Ucraina a cauzat o deversare de petrol care a poluat râul Nistru, principala sursă de apă potabilă a Moldovei și a sud-vestului Ucrainei.
Vicepremierul a recunoscut deschis vulnerabilitatea militară a țării: „Nu suntem la fel de rezilienți ca ucrainenii. Nu avem industrie militară. Nu avem producție militară. Nu avem o armată comparabilă cu cea ucraineană.”
Decuplarea de Ucraina, dilema diplomatică
Comisia Europeană așteaptă deschiderea primului cluster de negocieri pentru Moldova și Ucraina pe 16 iunie. „Dacă se întâmplă în iunie să deschidem negocierile, acela ar fi un semnal clar”, a spus Osmochescu. „Spre asta ne îndreptăm.”
Întrebat dacă Moldova riscă să fie ținută pe loc din cauza legăturii dintre dosarul său de aderare și cel al Ucrainei, vicepremierul a subliniat că procesul de extindere trebuie să rămână bazat pe merit, dar a cerut progrese concrete și rapide din partea Bruxelles-ului.
Osmochescu a sprijinit și discuțiile despre integrarea graduală sau forme de membru asociat, precum cea propusă recent de cancelarul german Friedrich Merz, prin care o țară candidată ar putea participa la consiliile liderilor UE fără drept de vot. „Orice pas intermediar care aduce Moldova mai aproape de bloc ar contribui la ancorarea reformelor și la liniștirea alegătorilor”, a spus vicepremierul.
Reunificarea, argumente identitare și cost economic asumat
Osmochescu a argumentat că reunificarea cu România nu ar reprezenta un șoc identitar fundamental pentru Moldova, dat fiind că majoritatea moldovenilor au deja legături culturale și familiale strânse cu România, iar circa 850.000 dintre cei 2,4 milioane de locuitori ai țării dețin pașaport românesc.
Sprijinul pentru reunificare se situează în jurul a 40% în Moldova, față de aproximativ 70% în România. Vicepremierul a recunoscut că există un cost: „Va trebui absorbit de România și de UE. Dar costul nu ar fi atât de mare ca cel al reunificării Germaniei de Est cu Germania de Vest.”
Când a fost întrebat dacă 2028 ar putea deveni un moment de reevaluare, Osmochescu a răspuns laconic: „De luat în considerare. Exact asta a spus și președintele.”
De ce Planul B este mai complicat decât sună
Declarația vicepremierului Osmochescu are meritul sincerității politice. Ea reflectă o realitate pe care Chișinăul o cunoaște bine: Moldova este un stat mic, vulnerabil, cu resurse militare limitate, dependent de semnale clare din Occident pentru a-și menține coeziunea internă pro-europeană.
În acest context, „Planul B” funcționează și ca instrument de presiune diplomatică, un mesaj implicit adresat Bruxelles-ului că Moldova are alternative și că tergiversarea are costuri politice.
Cu toate acestea, reunificarea cu România ridică obstacole structurale pe care nicio declarație politică nu le poate dizolva.
Dincolo de argumentele istorice și culturale, principalul obstacol în calea unei eventuale reunificări dintre România și Republica Moldova rămâne situația de securitate. Regiunea separatistă Transnistria, aflată sub control de facto al Rusiei și unde sunt staționați aproximativ 1.500 de militari ruși, reprezintă un blocaj major pentru orice scenariu de integrare.
În condițiile în care România este stat membru NATO, iar Republica Moldova își menține statutul constituțional de neutralitate, absorbția unui teritoriu care include o enclavă pro-rusă ar genera complicații geopolitice și de securitate semnificative.
La aceasta se adaugă situația din Găgăuzia, regiune autonomă cu orientare predominant pro-rusă, unde opoziția față de integrarea europeană și față de ideea unirii cu România rămâne puternică, pe fondul unei influențe constante exercitate de Moscova. Independent news a scris pe larg despre acest subiect.
Provocările economice
La fel de importante sunt provocările economice și politice, unde economia Republicii Moldova reprezintă doar o fracțiune din dimensiunea economiei românești, iar diferențele privind infrastructura, productivitatea și nivelul de trai ar presupune costuri de convergență foarte ridicate pe termen lung.
În plus, susținerea populară pentru reunificare în Republica Moldova nu depășește în prezent pragul unei majorități clare, ceea ce ridică semne de întrebare privind legitimitatea unui astfel de proces. Un eventual referendum decis la limită ar risca să adâncească polarizarea internă și să genereze tensiuni politice de durată, într-un mod similar cu efectele observate în alte consultări populare pe teme identitare majore din spațiul european.
Dosarul Moldova, ostaticul dosarului Ucraina
Dincolo de scenariul reunificării, există o problemă structurală mai imediată și mai concretă, faptul că dosarul de aderare al Moldovei este legat politic de cel al Ucrainei printr-o abordare de tip „pachet”, agreată de statele membre ale UE de la momentul acordării candidaturii în 2022.
Ucraina se află în război, iar negocierile sale de aderare sunt avansate tehnic, dar extrem de complicate politic. Dimensiunea sa, costurile reconstrucției post-conflict și impactul asupre bugetului și instituțiilor UE fac din candidatura sa un dosar fără precedent.
Comisia Europeană estimează că Moldova ar putea finaliza tehnic negocierile până la sfârșitul lui 2027, dar deschiderea formală a clusterelor de negocieri a fost blocată luni întregi de vetoul Ungariei, un veto care vizează în principal Ucraina, dar care blochează automat și Moldova prin efectul de pachet.
Dacă Planul A, aderarea la UE până în 2028 sau imediat după, nu se materializează, Planul B al vicepremierului Osmochescu nu este neapărat mai simplu. Este, cel mult, o altă cale spre același obiectiv, adică ancorarea ireversibilă a Moldovei în spațiul occidental. Calea, indiferent care ar fi ea, rămâne complicată.
