„Am fost trimisă în afara granițelor ca să vorbesc pentru țara mea, de a pune problemele sale în fața acelora care astăzi remodelau harta Europei și eram bine avertizată că România se afla într-o situație delicată. Nu am venit să vorbesc despre mine, ci să modific atitudinea față de România și asta înseamnă să mă lupt, așa cum am luptat în bătăliile din timpul anilor tragici de război”. (Regina Maria)
Personalitatea și rolul ei au marcat istoria națională și europeană, nu doar la nivel politic, ci și la nivel social și cultural. Supranumită de contemporani „Mama răniților”, „Regina soldat”, „Regina Marii Uniri” sau „Ambasador irezistibil”, Regina Maria a fost una dintre figurile fondatoare a României moderne. S-a afirmat ca personalitate diplomatică, a activat ca persoană caritabilă pe front și a luptat pentru unirea și recunoașterea internațională a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România. Regina Maria a fost cetățeanul britanic care a avut cea mai mare influență asupra istoriei României. Este păstrată și astăzi în memoria tuturor ca fiind Regina care ne-a unit și ne-a dat cea mai frumoasă față a diplomației românești.
România întregită – prin alipirea provinciilor Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Sătmarului – a fost recunoscută în plan mondial de către Marile Puteri și în urma efortului, popularității și legăturilor speciale de familie ale Reginei Maria. Influența, prestanța și farmecul personal al reginei au reușit să determine pe mulți politicieni europeni să aibă o atitudine favorabilă față de România.
După încheierea Primului Război Mondial, Marile Puteri redesenau harta lumii la Conferința de Pace de la Paris. Prim-ministrul de atunci, Ionel Brătianu, îi transmitea de la Paris Regelui Ferdinand că negocierile de pace sunt în impas și că România este tratată cu dispreț și indiferență de aliați din cauza semnării separate în 1918 a Tratatului de Pace cu Puterile Centrale, cu care, de altfel, Regina Maria nu fusese de acord.
„Cu credința unui suflet mare s-a dus Regina Maria la Paris și la Londra. A încercat lupta cu publicul cel mai greu de cucerit și reținut, și l-a învins. A fost, cum spun ziarele franceze, o săptămînă de zile «Regina Parisului», a acelui Paris care nu sufere nicio altă regalitate decît aceia care pune așa de mari calități și așa de mari talente la disposiția unei cause așa de drepte”. (Nicolae Iorga, Neamul Românesc, 25 aprilie 1919).
Regina Maria, în presa franceză a vremii/ Foto: gallica.bnf.fr/ Bibliothèque Nationale de France
„România avea nevoie de imaginea chipului meu”. „Misiunea mea era aproape misiunea unui bărbat, felul meu de a pleda a fost acela al unei femei”. „Din adâncul inimii știam că poporul meu nu și-a pus speranța în mine fără un scop. Știam cum să vorbesc pentru ei și cum să-i așez pe hartă”. (Diana Mandache, Regina Maria a României. Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite, Editura Allfa, București, 2007).
Regina Maria la Primăria Parisului (Hôtel de Ville de Paris)/ Sursa: gallica.bnf.fr / Bibliothèque Nationale de France
Sfătuit de ambasadorul Franței la București și de Barbu Știrbey, la 5 martie 1919, Regele Ferdinand, conștient de abilitățile soției sale, o trimite pe Maria într-o misiune neoficială la Paris și la Londra pentru tratative privind recunoașterea internațională a granițelor țării.
Cu privire la acest moment, Regina Maria avea să noteze în memoriile sale: „Apoi, într-o bună zi, pe neașteptate, Regele m-a întrebat dacă aș fi de acord să plec în străinătate pentru a pleda acolo cauza noastră. M-a întrebat dacă voi avea destul curaj ca să iau asupra mea această răspundere. Brătianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era binecunoscută alor mei și apoi nimic nu este mai elocvent decât o femeie răscolită. Aș fi de acord? Eu? Să merg la Paris și la Londra? Eu să susțin cauza noastră? Neoficial, bineînțeles, dar, totodată, considerată de ai mei ca fiind cea mai potrivită de a face acest lucru pentru România. Un fior de mândrie mi-a străbătut toată ființa. Eu? Desigur, eu eram cea chemată – da, cred că mă simțeam capabilă să-mi susțin pledoaria chiar și în fața celor trei mari! […] Da, voi merge, am spus – o să fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam îndeplini, mă simțeam capabilă s-o fac, nu eram nici nervoasă și nici speriată. Îmi făcea chiar plăcere”.
La destinație
Ajunsă la Paris, Regina joacă un rol important în favoarea României. Știe să își folosească farmecul și inteligența pentru a câștiga influență în negocierile pentru România.
Vizita la prim-ministrul Clemenceau a devenit una legendară. Premierul francez Georges Clemenceau o întâmpină cu garda de onoare la Palatul Élysée. Regina a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru revenirea la România a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui.
După întâlnirea cu Maria, Clemenceau și-a schimbat oarecum atitudinea față de România. Chiar dacă nu a obținut întregul Banat, venirea Reginei Maria la Paris a schimbat mult în bine situația țării, mai ales în ceea ce privește interesul, înțelegerea și simpatia față de România.
Citește și:
Maria, Regina care ne-a unit. POVESTEA VIEȚII uneia dintre figurile fondatoare a României moderne (ep.1)
Maria, Regina care ne-a unit! „Există un singur bărbat în România și acela este Regina”. FRONTUL (ep.2)
Maria, Regina care ne-a unit! „Acum s-a sfârşit visul cel rău şi lung, iar visul României Mari s-a întruchipat aievea” (ep.3)
„Întotdeauna mi-am imaginat că mi-ar plăcea să vorbesc cu Clemenceau și am făcut-o. Nu este nimic bătrân în el, nici măcar o părticică din creierul lui nu este învechită sau rigidă. În el există acea naturalețe caracteristică unui soldat, este însă un încăpățânat. Are anumite motive de nemulțumire față de România, în care perseverează și în unele momente priveam unul la celălalt ca doi luptători”.
Clemenceau o atacă „de front” și de pacea separată semnată de România. Regina încearcă să-i explice motivele.
„Ne me racontez-pas tout cela, vous étiez pour la résistance, vous” (Nu-mi spuneți mie aceasta, dumneavoastră erați pentru rezistență – n.a. trad. fr.).
Replica lui Clemenceau o pune în încurcătură, dar Maria se descurcă cu caracterul pătimaș al firii sale de femeie:
„Nu am venit să vorbesc despre mine, ci să modific atitudinea față de România și asta înseamnă să mă lupt, așa cum am luptat în bătăliile din timpul anilor tragici de război”.
După o discuție destul de îndelungată cu premierul francez, Regina notează: „Nu știu dacă am atins vreo coardă sensibilă a inimii sale, dar fața mea i-a adus o imagine plăcută despre România, zâmbetul meu fiind mult mai convingător decât dezbaterile politice obositoare”.
Discuția continuă. La un moment dat Regina încearcă să se ridice și să plece ca să nu-i ocupe timpul. Clemenceau protestează, spunându-i că nu se grăbește deloc. „Dacă am ajuns la bătrâna lui inimă pătimașă cu problemele țării mele nu știu, dar că am oferit o imagine frumoasă țării mele, aceasta cred că am făcut-o, pentru că după aceea el i-a spus lui Antonescu: «Oh! Une Reine comme cella-là îl faut la recevoir avec honneur militaire, le Général Foch en tête»” (Oh! O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch în frunte – n.a. trad. fr.).
Regina Maria și premierul francez George Clemeneceau, Paris, 1924/ Foto: Arhivele Naționale ale României
Întâlnirea cu Raymond Poincaré și Woodrow Wilson
În același turneu în Paris, Regina Maria s-a întâlnit și cu președintele francez Raymond Poincaré, care îi conferă Legiunea de Onoare. Este primită cu aplauze și entuziasm de francezi, devenind prima femeia din lume căreia i se acordă titlul de membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Franța.
Tot la Paris, Regina Maria s-a întâlnit și cu alte personalități importante precum președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, și prim-ministrul Marii Britanii, Lloyd George.
Discuția cu Wilson a atins multe probleme. Regina îi vorbește de pericolul bolșevismului rusesc și îi smulge promisiunea ca se va întâlni cu Ionel Brătianu pentru a-i expune situația României. „Dar am avut sentimentul că dacă ar fi fost timp aș fi putut face mult mai mult în discuția cu președintele decât ar fi făcut-o premierul nostru, care nu vorbea deloc engleza”. După această misiune reușită, însuși prim-ministrul Ionel Brătianu admitea că „Maria a reușit în câteva zile ceea ce politicienii n-ar fi reușit într-o lună întreagă”.
Regina Maria, în presa franceză a vremii
Venirea reginei Maria la Paris a reușit să atragă atenția jurnaliștilor din toată lumea. A început o adevărată campanie publicitară în presa franceză care a informat opinia publică despre prezența reginei la Conferința de Pace de la Paris. Regina s-au bucurat de o mediatizare internațională deosebită, reușind să dea o nouă imagine țării. Talentul diplomatic ad-hoc și personalitatea sa charismatică au pus România pe hartă pentru mulți dintre politicienii și jurnaliștii vremii.
„Această zi pare să fi fost consacrată presei, toți ziariștii de pe pământ apar ca muștele și mi s-a spus să-i primesc. Vă puteți imagina cum să ai o ușă deschisă și să fii prins ca într-o cușcă de aproximativ 40 de adevărați ziariști, toți agățându-se de tine și punându-ți întrebări. Mi-am dat toată silința, i-am privit pe toți drept în ochi și am vorbit pentru țara mea! Și în somn mă simt hăituită de ei. Erau chiar și japonezi, și polonezi etc… etc…, dar pe aceștia i-am primit mai târziu. Mai întâi pe francezi, apoi pe italieni, apoi pe englezi și americani, mai târziu, jos în hol, pe toți ceilalți, când am socotit că am terminat cu ei”. (Maria, Regina României, Însemnări zilnice, traducere de Valentina Costache și Sanda Racoviceanu, Editura Albatros, București, 1996, pp. 83-84, p. 76).
Plecarea din Paris
„Înainte de a pleca, mi s-a făcut o mare onoare care nu s-a făcut niciodată unei regine, se pretinde chiar că nici regilor, în Franța. Mi s-a cerut să trec în revistă garda de onoare. Aceasta pot să o fac în modul care îmi este propriu, așa că m-am coborât la ei privindu-i în ochi, în timp ce cel mai viu salut era cântat de trompete al căror sunet îmi place. Toți românii mei plângeau de bucurie și inima mea îmi bătea cu îndreptățită mândrie, dintre toate onorurile făcute acesta a fost cel care mi-a mers drept la inimă. […] Am făcut tot ce am putut să fie totul în ordine, m-am gândit la orice amănunt, mi-am folosit tot talentul, toată inteligența, fiecare gând, orice efort, până la maximum”. (Maria, Regina României, Însemnări zilnice, traducere de Valentina Costache și Sanda Racoviceanu, Editura Albatros, București, 1996, pp. 83-84, p. 155).
„Plecarea [n.a. de la Paris], în sfârșit, a trebuit să aibă loc. La gară înghesuială, foarte multă lume de toate naționalitățile, prieteni, cunoștințe, admiratori ardenți, persoane oficiale, francezi, englezi, americani, ruși, spanioli, polonezi, portughezi, greci, chiar și simpli soldați, toți îngrămădiți lângă președintele republicii și mareșalul Foch. Mulți ochi erau înlăcrimați. Fusesem populară, trezisem interes tuturor claselor, tuturor naționalităților, în unele ocazii lumea are nevoie de personalități, le creează și este stimulată de ele. Fusesem aleasă ca atare și ei erau dispuși să mă glorifice, nu era gelozie, dar un fel regret că nu mă aveau în țara lor, ceea ce am observat bine, iar în acest fel eu am devenit de interes internațional și țara mea a căpătat deodată cu totul alte proporții. Aceasta nu este numai în imaginația mea. Totul este bizar și minunat. Românii mei se umflă în pene de mândrie. Vizita mea «neoficială» a constituit, desigur, un imens succes, nu pot spune că nu-mi face plăcere, dar am o fire de copil, prea puțin de «intelectuelle» cu ciorapi albaștri, ca să fiu impresionantă pe nedrept. Sunt numai instinct, toată munca mea este spontană, nu am timp să fac combinații, atacurile mele sunt întotdeauna directe, nepregătite, am o flexibilitate naturală a minții, cântăresc lucrurile rapid, înțeleg lumea rapid, am un profund mod de a înțelege pe fiecare om cu care am de-a face. La aceasta se poate adăuga dorința feminină de a plăcea și o inimă bună, ceea ce mă face irezistibilă. Îmi lipsește complet convenționalismul, nu am trăit niciodată «dans le monde», încât nu fac politețe gratuită. Întotdeauna, în toate ocaziile, sunt eu însămi: fără pretenții, fără afectare, fără «subterfugii» și aceasta, în general, m-a ajutat, nu m-a dezavantajat. Adevărul este că sunt «unclassable»”. (Maria, Regina României, Însemnări zilnice, traducere de Valentina Costache și Sanda Racoviceanu, Editura Albatros, București, 1996, p. 156.)
„Parisului i-am spus la revedere cu tristețe, cu emoție, cu inima tulburată. M-am simțit excelent, am avut o mare experiență, deși a fost o viață stresantă la care nu poți să reziști mult timp. Să-mi iau zborul era singurul lucru posibil, să mă smulg din mijlocul unui asemenea succes, al unei asemenea adorații, admirații, adulații, dar totuși, a meritat și a fost o mare realizare pentru «Țara mea». Acum mă întorc acolo, la inimile care mă așteaptă și la soarta oricare ar fi, căreia va trebui să-i fac față. Am pornit din gară în urale de bucurie «Vive la Reine, Vive la Reine», «Vive la Roumanie» și figurile se îndepărtau, se estompau. S-a terminat, s-a încheiat …” (Maria, Regina României, Însemnări zilnice, traducere de Valentina Costache și Sanda Racoviceanu, Editura Albatros, București, 1996, p. 156.)
–––––––––––
„Asociația Identitate Culturală Contemporană” (AICC) a lansat primul site din România – www.reginamaria.org – dedicat biografiei Reginei Maria a României. Site-ul este un punct de referință în mediul online despre Regina Maria, ce reunește date, informații, fotografii și imagini video de epocă mai puțin cunoscute, pentru a evoca și promova momente importante din istoria României. Cu mici excepții, majoritatea fotografiilor aflate pe site provin din fondurile și colecțiile Arhivelor Naționale ale României (Colecția Documente Fotografice / Fototecă, Fondul Casa Regală și Fondul Arthur Văitoianu). AICC a acordat „Independent news” dreptul de a prelua cele mai importante informații despre Regina Maria a României. Le vom publica în serial. Despre Regina Maria și participarea Conferinței de pace de la Paris puteți citi integral AICI.
