Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, un act istoric care nu ar fi fost posibil, dacă, la sfârșitul Primului Război Mondial, marile puteri câștigătoare nu ar fi convenit asupra principiului autodeterminării naționale. România datorează această șansă istorică președintelui american Thomas Woodrow Wilson (1856- 1924).
Woodrow Wilson a fost cel de-al 28-lea președinte al SUA, ales din partea Partidului Democrat. A deținut această funcție timp de două mandate, între 1913-1921, și a sprijinit adoptarea Celui de-al 19-lea amendament al Constituției americane, prin care a fost acordat drept de vot femeilor.
Înainte de a ajunge la Casa Albă, a fost timp de doi ani guvernator al statului New Jersey. Ca președinte, a promovat reforme economice de substanță pentru clasa de mijloc. În ultimul an de președinție, Woodrow Wilson a suferit cel de-al doilea accident vascular cerebral și a decedat la trei ani după ce și-a încetat mandatul.
„Doctrina Wilson”, care-i poartă numele, a schimbat fundamental modul în care statele înțelegeau ordinea internațională, punând bazele unei lumi în care dreptul popoarelor la autodeterminare, transparența diplomatică și cooperarea internațională deveneau valori centrale.
Ea respingea ideea că echilibrul de forțe este cea mai eficientă modalitate de a asigura securitatea continentului, optând pentru democrație, securitate colectivă și autodeterminare a națiunilor.
Wilson propunea o ruptură ideologică față de vechiul model imperial, în care marile puteri decideau soarta națiunilor prin tratate secrete sau prin dreptul celui mai puternic. În locul acestui sistem, el cerea o lume în care conflictele se rezolvă prin negocieri transparente, iar popoarele își pot decide singure destinul. Principiul autodeterminării a alimentat destrămarea marilor imperii — austro-ungar, otoman, țarist — și a contribuit decisiv la apariția noilor state naționale în Europa Centrală și de Est, inclusiv România Mare.
În centrul Doctrinei Wilson se afla ideea că pacea durabilă se poate obține doar printr-o arhitectură internațională cooperantă, nu prin dominație militară. De aici a apărut și conceptul unei organizații globale — Liga Națiunilor — precursorul ONU.
Doctrina Wilson a fost, în același timp, idealistă și revoluționară. Idealistă, pentru că presupunea că națiunile pot conviețui pe baze morale și legale; revoluționară, pentru că a demolat legitimarea imperiilor și a oferit popoarelor o voce proprie. Chiar dacă Wilson nu a reușit să-și implementeze pe deplin viziunea, principiile sale au remodelat secolul XX și continuă să influențeze discursul politic internațional până astăzi.
Reconstrucția unei lumi
La începutul Primului Război Mondial, Woodrow Wilson, membru al Partidului Democrat din SUA, era fidel politicii de neimplicare a Statelor Unite în conflictele din Europa. Compusă din foarte multe naționalități, societatea americană era divizată în ceea ce privește susținerea țărilor beligerante din Europa. Cu toate acestea, Wilson realiza că războiul oferea țării sale șansa de a implementa o nouă ordine mondială, în care America să fie puterea dominantă.
Într-un discurs susținut la 8 ianuarie 1918, în fața sesiunii comune a Congresului SUA, intitulat „Cele 14 puncte”, președintele Wilson a prezentat un plan de instaurare a păcii la finalul primei mari conflagrații mondiale. De altfel, pentru eforturile sale, în 1919, Woodrow Wilson a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace.
Fiind singura declarație publică cu privire la obiectivele războiului, gestul a avut o însemnătate aparte. Discursul a fost un veritabil instrument de propagandă, fiind mediatizat pe larg cu scopul de a încuraja armatele aliate să lupte până la sfârșit.
În același timp, mesajele lui Wilson au încurajat Puterile Centrale, în special Germania, să capituleze, în speranța unei păci juste. Copii ale discursului lui Wilson au fost aruncate în spatele liniilor germane. Zece luni mai târziu de la discursul lui Wilson, Germania semna armistițiul de capitulare. Demersul președintelui american a reușit să tempereze, cel puțin temporar, ostilitatea Franței față de Germania, pe care o dorea anihilată economic (prin despăgubiri de război foarte mari) și militar, astfel încât să nu mai aibă posibilitatea de a declanșa un alt război.
Obiectiv care, din nefericire, nu a fost atins, pacea durând doar două decenii. Sub presiunea Franței, Tratatul de la Versailles a ignorat majoritatea propunerilor lui Woodrow Wilson. Principala consecință a fost acumularea de frustrări în societatea germană, frustrări care au făcut posibilă apariția nazismului.
Ce stabilea Planul de pace
Planul de pace al lui Woodrow Wilson interzicea tratatele secrete. „Orice tratat secret tinde să submineze soliditatea întregii structuri a convențiilor internaționale“, se arată încă de la primul punct al declarației.
Navigația maritimă avea să se desfășoare liber pe timp de pace, sub controlul Ligii Națiunilor.
Acest organism internațional, care a precedat Organizația Națiunilor Unite (ONU), avea drept scop menținerea păcii, era bazat pe principiul securității colective a tuturor statelor care doreau respectarea convențiilor internaționale, și urma să verifice respectarea convențiilor internaționale. Deoarece acest punct lovea în interesele comerciale ale Imperiului Britanic, premierul britanic Lloyd George a refuzat să-l accepte.
De asemenea, urmau să fie impuse condiții egale pentru comerțul internațional între națiunile care erau de acord cu principiile păcii și se asociau pentru menținerea ei.
Dezarmarea urma să devină o cerință obligatorie pentru a menține pacea. „Toate armamentele naționale vor fi reduse până la ultimul punct compatibil cu securitatea țării“.
Principiul autodeterminării naționale
Câteva puncte din Planul lui Wilson au stat la baza formării statelor naționale din Europa Centrală și Răsăriteană, inclusiv a României Mari.
Intenția marilor puteri câștigătoare a Primului Război Mondial a fost aceea de a crea o zonă-tampon între Germania și Rusia. Punctul 10 stabilea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminarii naționalităților, fapt care a permis apariția Cehoslovaciei, Austriei, Ungariei, extinderea teritorială a României și apariția Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.
Punctul 11 se referea explicit la România, împreună cu Serbia și Muntenegru, ale căror teritorii ocupate trebuia să fie restituite.
Celor trei state urma să li se ofere garanții internaționale pentru independența politică și integritatea lor teritorială.
Într-un mesaj datat 3 ianuarie 1919, transmis de Woodrow Wilson Regelui Ferdinand, publicat de cotidianul „Aberdeen Press and Journal“, președintele american scria: „Transilvania, cu 3 milioane de români și un milion de maghiari, va rămâne a României“.
Nu în ultimul rând, punctul 12 consfințea sfârșitul Imperiului Otoman, stabilind că „pentru celelalte naționalități, care se află în acest moment sub dominația turcă, vor trebui să fie asigurate o securitate neîndoielnică vieții lor și posibilitatea neîngrădită de a se dezvolta autonom“.
Cum a profitat România
La două luni jumătate după discursul lui Woodrow Wilson, în ziua de 27 martie/9 aprilie 1918, la Chișinău, Sfatul Țării a decis unirea Basarabiei cu România, tratatul fiind semnat pe 28 octombrie.
Exemplul a fost urmat de Adunarea constituantă a provinciei Bucovina, în data de 14/27 octombrie 1918.
Citește și:
Maria, Regina care ne-a unit! Majestatea Sa a contribuit la recunoașterea internațională a României Mari. Conferința de pace de la Paris din 1919 (ep.4)
Pe 18 noiembrie/1 decembrie, prin Proclamația de la Alba Iulia, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul se alătură Patriei-Mamă.
La 27 noiembrie 1919, România și Bulgaria au semnat, la Neuilly, un tratat prin care Cadrilaterul (sudul Dobrogei) revenea României.
Prânzul cu Regina Maria
În timpul negocierilor Tratatului de la Paris, Woodrow Wilson o întâlnește în capitala Franței pe Regina Maria (foto), soția Regelui Ferdinand, extrem de implicată în eforturile diplomației românești. Întâlnirea este consemnată de istoricul Margaret MacMillan, în cartea sa „Paris 1919: Șase luni care au schimbat lumea“. „Marele ei eșec a fost cu Wilson. L-a șocat de la prima întâlnire vorbindu-i despre dragoste. Greyson, medicul lui Wilson, a fost de acord: «Nu am auzit niciodată o doamnă vorbind despre astfel de lucruri. Sincer, nu am știut cum să ascund faptul că eram stânjenit».
Apoi, Maria s-a autoinvitat la prânz, împreună cu unul sau doi dintre gentlemenii care o însoțeau. A întârziat o jumătate de oră și a venit însoțită de 10 persoane din anturajul său. «Fiecare moment în care am așteptat», nota un alt invitat, «am văzut din scrâșnitul din dinți al președintelui cum o bucățică din România era smulsă». Regina a apreciat că prânzul a decurs foarte bine; simțea că, prin timpul petrecut de ea la Paris, își ajutase poporul“.
