Istoria Parcului Cișmigiu a început în anul 1780. Atunci, domnitorul Țării Romanești, Alexandru Ipsilanti, i-a transmis lui Dumitru Siulgiu, cel care avea titlul de „Mare Cișmigiu” să construiască două cișmele în București. Una dintre ele a fost construită pe locul în care se află parcul și în zilele noastre.
În 1830, la inițiativa generalului Pavel Kiseleff, zona a fost transformată într-o grădină publică. Conform istoricilor, în acele vremuri locul era acoperit de o baltă urât mirositoare și inestetică, care a fost secată la comanda generalului Pavel Kiseleff. Câțiva ani mai târziu, terenul a fost transformat în cea mai frumoasă grădină publică din București, iar de-a lungul timpului, numele locului s-a păstrat ca Cișmigiu.
Misiunea acestei transformări a avut-o arhitectul peisagist Carl Friedrich Wilhelm Meyer, fost director al Grădinilor Imperiale din Viena, numit şef al lucrărilor de realizare a Grădinii Cișmigiu. Meyer s-a născut la 3 iulie 1917 în localitatea Ostdorf, aflat la acea vreme în componența Marelui Ducat Meklemburg-Schwerin.
Acesta a fost ajutat de grădinarul Franz Harer. Cei doi au avut mult de muncă pentru realizarea parcului Cișmigiu, pe o suprafață de aproape 16 hectare, conform planurilor lui Meyer. Au fost aduși 30.000 de arbori şi arbuşti din zonele de lângă București, dar şi plante ornamentale de la Braşov şi Viena.
Parcul Cișmigiu, cunoscut și sub numele de Grădina Cișmigiu, este cea mai veche grădină publică din București, inaugurată în anul 1854, fiind de-a lungul timpului, locul de întâlnire pentru iubitorii de natură și aventuri galante.
Nicolae T. Orășanu gazetar, poet, prozator și publicist român, cunoscut pentru stilul său satiric din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a descris Parcul Cișmigiu prin versurile sale unice:
“Aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos
sălbatec din natură, necurat, nesănătos
însă arta poate multe și ea făcu un paradisu
cum la mulți din ipokimeni nici că le trecea prin visu.
.. Aici vine toată mâna, și s’amestecară împreună
eleganță, lux, mândrie, maniere și turnură,
vorbe dulci și complimente sbor din fiecare gură.
Câte un june c’o grizetă, prin tufișuri că se pierde…”