Războiul din Ucraina a schimbat total perspectiva establishmentului de la Bruxelles asupra rolului Uniunii în consolidarea apărării țărilor membre. Dată fiind poziția lor geografică, țările estice s-au aflat în centrul atenției noilor demersuri ale UE. Dincolo de importanța lor în consolidarea liniei defensivei contra oricărei amenințări rusești, aceste state ar putea avea un rol de găzduire a unor trupe de menținere a păcii în Ucraina, în cazul în care se ajunge la un acord.
În condițiile în care războiul din Ucraina pare că va continua, în ciuda demersurilor din ultimele săptămâni, Uniunea Europeană se regăsește în poziția de a-și reafirma sprijinul pentru țările aflate pe flancul estic.
Ceea ce părea imposibil până în urmă cu câțiva ani, anume ca UE să acorde fonduri consistente pentru echipamente militare și înzestrarea armatelor țărilor membre nu numai că a devenit acum o normalitate, ci o necesitate.
Europenii au nevoie să își etaleze toate mijloacele de descurajare posibile, inițiativa ReArm Eruope/Readiness 2030 fiind o adevărată piatră de temelie în acest context turbulent.
Speranțe pentru pace există, depunându-se eforturi pentru aducerea Rusiei la masa negocierilor. Kremlinul însă nu negociază cu bună-credință, arătându-și intențiile reale de fiecare prin bombardarea fără milă a civililor din Ucraina, tocmai când administrația Trump anunța că s-au înregistrat progrese la discuții.
Tocmai fiindcă nu te poți baza pe cuvântul Moscovei, este normal ca țările din Estul Europei „să sufle și în iaurt”, mai ales dată fiind istoria tumultoasă a relațiilor bilaterale cu gigantul eurasiatic.
Ani de zile, Bruxellesul și Europa Occidentală au vrut să își extindă parteneriatul economic cu Rusia, prin importurile de gaz, spre exemplu, neglijând fricile și îngrijorarea colegilor de Uniune din est.
După invazia din 2022, abordarea establishmentului european s-a schimbat. Acum, nu doar că grijile și anxietatea est-europenilor față de amenințarea de la Răsărit sunt luate în serios, ci sunt chiar o prioritate.
Șapte țări în patru zile
Prezentă inclusiv la Casa Albă, când mai mulți lideri europeni s-au deplasat la reședința președintelui american pentru a discuta despre un eventual acord de pace ruso-ucrainean, Ursula von der Leyen va vizita șapte state aflate pe granița de est a UE.
La summmitul de la Washington, s-a discutat concret inclusiv despre garanțiile de securitate pe care ar urma să le primească Ucraina dacă se ajunge la o formă de armistițiu.
Așadar, chiar dacă au existat convorbiri video între liderii țărilor din „Coaliția voinței” după întrevederea avută cu Trump, președinta Comisiei Europene va discuta acum, cu conducătorii fiecărei țări, despre cele stabilite la Washington.
Discuțiile de zilele acestea se vor concentra atât pe partea de înzestrare a fiecărui stat și posibilitatea Uniunii de a ajuta în acest demers, cât și pe rolul țării în viitoarea arhitectură de garanții de securitate pentru Ucraina, în cazul în care se ajunge acolo.
Concret, chiar dacă țara respectivă refuză să trimite soldați „la fața locului”, adică să detașeze militari în Ucraina cu scopul de menținere a păcii, este foarte posibil totuși ca statul respectiv să găzduiască soldați străini, care să fie staționați în proximitatea Ucrainei și care ar urma să intervină dacă luptele se reiau.
Itinerariul
Ieri, Ursula von der Leyen călătorește la Riga, s-a întâlnit cu prim-ministra Evrika Silina. Letonia este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare procentaj al populației care aparține minorității etnice rusești, peste 24%. Această țară este urmată de vecina baltică Estonia, unde procentajul aproximativ este de 20-22%.
În cazul unor astfel de țări, care au graniță comună cu Rusia, cu zone locuite preponderent de etnici ruși, există riscul unor diversiuni cu scopul de a provoca tensiuni și a justifica, eventual, o invazie.
De aceea, ele deseori sunt considerate a fi „punctul zero” a oricărei strategii de apărare europene sau a NATO, țările baltice fiind într-adevăr cele mai expuse amenințării. Aceste țări au fost parte din URSS, astfel că, orice declarație venită din Rusia de restabilire a granițelor vechii Uniuni Sovietice, îi vizează direct.
Tot ieri, președinta Comisiei a vizitat și Finlanda. Ea a avut discuții cu premierul Petteri Orpo și președintele Alexander Stubb, singurul lider european de pe Flancul estic prezent la discuțiile de la Washington. Aderarea Finlandei la Alianța Nord-Atlantică, dar și a Suediei, a schimbat total dinamica în zona Mării Baltice, aceasta devenind practic un „lac NATO”, cu rușii rămânând doar cu enclava Kaliningrad.
Astăzi, Ursula von der Leyen se va deplasa în Estonia, unde va avea loc o întâlnire cu premierul Kristen Michal. Duminică, șefa Comisiei va merge în Polonia, unde va discuta cu prim-ministrul Donald Tusk, iar apoi va vizita Bulgaria, unde va avea loc, de asemenea, o întrevedere cu premierul Rosen Jeleazkov.
Luni președinta Comisiei va fi în România, la Constanța. Turneul se va încheia în aceeași zi cu Lituania, unde va fi primită de președintele Gitanas Nauseda.
Vizita din România
Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, lidera de la Bruxelles se va întâlni, pe malul Mării Negre, atât cu președintele Nicușor Dan, cât și cu premierul Ilie Bolojan.
Una din temele principale de discuție va fi colaborarea dintre UE și NATO, da și prevenirea și descurajarea amenințărilor hibride și maritime.
Chiar dacă nici România și nici Bulgaria nu au o graniță terestră comună cu Rusia sau Belarus – cum este cazul balticilor, Poloniei și Finlandei-, cele două țări sunt mai aproape de linia frontului decât cele cinci din nord.
Spre deosebire de Marea Baltică, Marea Neagră nu este nici pe departe un „lac NATO”, cu o situație de securitate complexă. Este adevărat că ucrainenii au fost foarte eficienți în a anihila numeroase nave militare rusești, reușind ca, pe termen scurt, să limiteze forța Rusiei în regine. Cu toate acestea, pe termen lung, capacitatea Rusiei de a amenința rămâne una considerabilă, mai mare decât în Marea Baltică.
Vizita Ursulei von der Leyen este un bun prilej pentru România să insiste ca regiunea Mării Negre să fie prioritară din punct de vedere al securității. Până la urmă, fie că e vorba de cucerirea Crimeii în 2014, tentativa de a avansa spre Odessa, sau luptele de pe Insula Șerpilor, Marea Neagră este o zonă activă de conflict.
În cazul României, chiar dacă nu împărtășește o graniță terestră comună cu Rusia, zona economică exclusivă se învecinează cu zona economică exclusivă a Rusiei încă din 2014, după ce Crimeea a fost anexată.
Un pas concret făcut de UE pentru a ajuta cele două state-membre riverane la Marea Neagră este noua strategie europeană de securitate care viziează regiunea, care include propunerea de a crea un „hub de securitate”. Prin acesta, vor fi monitorizate cablurile submarine, sau instalațiile offshore de gaze și de eoliene, prin senzori subacvatice și drone marine.
