Ministrul sud-coreean pentru Reunificare a declarat vineri că există șanse considerabile ca liderul de la Casa Albă să se întâlnească cu dictatorul nord-coreean, Kim Jong- un cu ocazia vizitei liderului de la Casa Albă în Coreea de Sud. Trump va participa la summitul ASEAN, de duminică de la Kuala Lumpur, urmând ca apoi să meargă și la Tokyo, respectiv la Seul, pentru summitul Asia-Pacific Economic Cooperation (APEC).
A venit rândul Asiei de Est să revină în atenția lui Donald Trump. Președintele american va merge într-un turneu diplomatic în regiune, existând posibilitatea să se întâlnească cu mai mulți lideri politici locali importanți.
Ultima veste care a captat titlurile presei internaționale este declarația ministrului pentru reunificare al Coreei de Sud. Acesta a spus că sunt șanse considerabile ca președintele Statelor Unite să se întâlnească cu Kim Jong-un.
Trump urmează să vină, la Seul, pentru summitul Asia-Pacific Economic Cooperation. Inițial, s-a vorbit despre o întâlnire a acestuia cu Xi Jinping, președintele chinez, în cadrul evenimentului.
Ultima întrevedere fizică între Xi și un președinte american a avut loc tot în cadrul unui summit APEC. Este vorba de summitul de la San Francisco, din 2023.
Războiul comercial dintre SUA și China a înregistrat noi tensiuni, în urma deciziilor Beijingului de a diminua cantitatea de exporturi de metale rare către SUA, respectiv a Washingtonului de a răspunde cu tarife vamale suplimentare de 100%.
După recenta escaladare, părea că o discuția planificată dintre cei doi de la Seul urma să fie anulată. Casa Albă a anunțat însă că poate confirma că Trump și Xi se vor întâlni la summitul APEC, fiind prima dată când vor vorbi față în față de la revenirea republicanului la putere.
În mod sigur, una din temele principale va fi însăși disputa comercială dintre cele două puteri mondiale. Conform presei, negocierile dintre cele două state continuă. Există chiar posibilitatea ca, la Seul, să se poate anunța un posibil nou acord între părți.
Acasă la Kim Jong-un
Simultan cu confirmarea întâlnirii dintre Xi și Trump a apărut și declarația ministrului sud-coreean Chung Dong-young referitoare la posibilitatea ca liderul de la Washington să se vadă cu omologul său de la Phenian.
Ministrul a insistat chiar ca cei doi să nu rateze o astfel de ocazie, fiind o oportunitate de a lua decizii importante care să fie în beneficiul întregii regiuni.
Nu se știe încă 100% care ar urma să fie locația reuniunii celor doi. Se speculează însă că, cel mai probabil, va fi Zona demilitarizată coreeană (DMZ), granița dintre nordul comunist și sudul capitalist. Aceasta a fost și locația precedentei întrevederi dintre Trump și Kim, în 2019.
Presa internațională raportează că tururile pentru turiști în aceea zonă au fost deja închise, urmând să se reia abia în noiembrie. Totodată, ministrul Chung a spus că, pentru prima oară anul acesta, soldații nord-coreeni au fost observați că s-au ocupat de îngrijirea vegetației. Au scos scos buruienile, au udat și cosmetizat florile etc. Foarte posibil, e vorba de pregătiri tocmai pentru eveniment.
Între timp, Kim Jong-un a participat la inaugurarea unui șantier pentru un muzeu care se va construi cu scopul de a comemora soldații nord-coreeni care au murit pe front în Kursk. Dictatorul i-a omagiat pe aceștia, numindu-i „eliberatori” și a calificat alianța sa cu Rusia drept „invincibilă”.
Acum o lună, Kim preciza că are memorii frumoase de la ultima întâlnire cu Trump și ar fi dispus să se vadă cu el din nou, dacă SUA renunță la cererea sa „aberantă” ca Phenianul să renunțe la armele nucleare.
În mod clar, armele nucleare ale regimului Kim vor fi unul din subiectele importante ale posibilei discuții. Totodată, situația generală legată de viitorul relațiilor cu Coreea de Sud va fi o altă temă importantă.
Totodată, nu se știe dacă la discuții va participa și noul președinte sud-coreean, liberalul Lee Jae Myung. Acesta și echipa sa au adoptat o atitudine mult mai deschisă atât față de Phenian, cât și față de Beijing, spre deosebire de predecesorul conservator, Yoon Suk Yeol, demis în urma crizei constituționale de anul trecut.
Vizită și la Tokyo
Prima oprire în turneul asiatic o reprezintă summitul de la Kuala Lumpur a ASEAN, o organizație politică și economică a zece țări din Asia de Sud-est (Brunei, Indonezia, Malaiezia, Singapore, Laos, Cambogia, Vietnam, Myanmar, Thailanda).
Dată fiind importanța geostrategică a regiunii și a relației cu statele respective, mulți lideri străini vin la aceste summituri, pentru a-și consolida parteneriatele cu guvernele respective.
Printre numele mari de anul acesta se numără, în afară de Donald Trump, Mark Carney (premierul canadian), Cyril Ramaphosa (președintele sud-african), Luiz Inacio Lula da Silva (președintele Braziliei), Anthony Albanese (premierul australian), Li Qiang (premierul chinez), dar și Sanae Takaichi, noul premier al Japoniei.
Există mai multe nume mari despre care s-a speculat că vor veni la summitul ASEAN, dar în cele din urmă nu mai e cazul. Xi Jinping va absenta, optând să meargă la Seul, la summitul APEC. Vladimir Putin și Narendra Modi de asemenea au ales să nu vină și să își trimită reprezentanți.
După oprirea în capitala malaieziană, Trump va merge la Tokyo, urmând să aibă discuții cu Takaichi. Aceasta nici nu a fost bine învestită în funcție săptămâna aceasta că deja îl primește pe președintele american.
Catalogată drept o „Margaret Thatcher” a Japoniei, Takaichi s-a etichetat drept o reprezentantă a agendei „Japan First”, aluzie clară la ideea „America First”, utilizată deseori de Trump în discursurile sale.
Venirea la putere a lui Takaichi reprezintă o schimbare de abordare a puterii de la Tokyo. Venind din Partidul Liberal-Democrat, care a guvernat 65, din ultimii 70 de ani, în Japonia, noul premier se trage din aripa dreapta a partidului, cea care l-a dat de altfel pe Shinzo Abe, fostul premier care a guvernat nouă ani și care a fost asasinat în 2022.
Considerată chiar o protejată a lui Abe, Takaichi deja a venit cu schimbări față de predecesorul ei, Shigeru Ishiba. Ishiba venea din aripa centristă și moderată a formațiunii. După ce formațiunea a obținut un scor sub așteptări la ultimele alegeri, acesta a fost forțat să își dea demisia.
Prima modificare majoră a fost renunțarea la coaliția cu Komeito, partidul budist-democrat cu care liberal- democrații au guvernat în ultimii 26 de ani. Takaichi a optat pentru un parteneriat cu Ishin, o formațiune cu o reprezentare un pic mai mare în Parlament decât Komeito.
Cel mai important aspect nu a fost numărul de mandate, ci ideologia celor de la Ishin. Anume, formațiunea se situează mai la dreapta pe eșichierul politic decât Komeito, reprezentând astfel un aliat mai firesc pentru Takaichi.
Este clar că unul din subiectele cele mai importante în discuția cu Trump va fi parteneriatul militar și amenințările la adresa siguranței naționale a Japoniei. Takaichi va avea ocazie să își împărtășească punctul de vedere chiar înaintea întrevederii lui Trump cu Xi Jinping. Nu este exclus ca liderul american să ceară inclusiv o creștere a PIB-ului alocat pentru apărare de către Japonia, de la 1,9% cât e în prezent.


















