„Ce vei face când există o urgență de reglementare și autoritatea avizatoare nu e de acord cu conținutul reglementării ? O să tergiverseze până la împlinirea termenului legal de avizare” se întreabă Ionuț-Bogdan Dima, fost consilier la Administrația Prezidențială (2015 – 2018).
Conferențiar la Facultatea de Drept a Universității București, specialist în drept administrativ și instituții politice, Dima a publicat, pe pagina sa de Facebook, o scurtă analiză despre recenta decizie a CCR referitoare la pensiile magistraților, pe care o publicăm integral:
„Noutatea `juridică` din decizia CCR este faptul că, spre deosebire de jurisprudența sa constituțională în materie, de dată această Curtea a mai adăugat prin interpretare o condiție de respectat pentru legiuitor în procedura de legiferare (ordinară sau de urgență).
Nu mai este suficient că legiuitorul să solicite avizul consultativ prevăzut de lege din partea unei autorități avizatoare de rang constituțional. Trebuie să respecte și termenul legal în care autoritatea avizatoare poate adopta avizul. În cazul CSM este de 30 de zile de când i-a fost solicitat.
În esență, o astfel de obligație de respectare a termenului legal pentru acordarea avizului este în consonanță cu scopul legii în ceea ce privește avizul, fie el și consultativ. Am și scris despre asta un articol la un moment dat.
Anume, dacă ești obligat să îl ceri și legea prevede un termen în care poate fi trimis, atunci aștepți să primești avizul sau trecerea termenului înainte de a legifera. Cum altfel să ții sau să nu ții cont de ce scrie în aviz, dacă tu doar îl soliciți formal, fără să te mai intereseze ce scrie în el ?
Cu toate acestea, consecințele privind legiferarea sunt mult mai serioase decât chestiunea punctuală a pensiilor magistraților.
Până la urmă, pe cale de interpretare, fie și temporar, unei competențe constituționale depline de legiferare i se opune o competență legală de avizare.
Astfel, o autoritate avizatoare poate să țină în loc Guvernul sau Parlamentul, cel puțin pe durata maximă prevăzută de lege pentru adoptarea avizului consultativ.
Or, ce vei face când există o urgență de reglementare și autoritatea avizatoare nu e de acord cu conținutul reglementării ? O să tergiverseze până la împlinirea termenului legal de avizare.
De aceea, în jurisprudența anterioară a Curții, instanța de contencios constituțional a înțeles imperativul guvernării și a sancționat legiuitorul doar pentru că nu a solicitat avizul, nu pentru că nu a așteptat adoptarea lui în termenul legal. Acum, a descoperit scopul legii și a sancționat Guvernul că a fost prea adolescentin.
Să nu mai zic că există unele autorități pentru care legea prevede doar atribuția de a aviza, fără să stabilească un termen de avizare. De exemplu, CSAT. Într-o astfel de ipoteza cât trebuie să aștepte legiuitorul după aviz ? Termenul general de 30 de zile de la petiții ?
Ce vreau să spun este că, pentru a găși o soluție de blocare pe cale constituțională a încă unei legi prin care se încerca o diminuare a pensiilor magistraților, Curtea Constituțională a alterat încă o dată însăși arhitectură constituțională a exercitării puterii politice.
Că va fi mai bine sau mai rău pentru bună funcționare a statului, cine poate spune acum ?
Principiul este corect până la urmă – așteaptă să îți trimită avizul sau, dacă nu face asta, așteaptă să treacă termenul legal.
Poate că acum ar trebui să se gândească mai bine arhitecții puterii statale: să propună și să și realizeze modificări legislative, în sensul de a diminua termenele prea mari pentru avizare (cum e cel de 30 de zile) sau să introducă termene de avizare acolo unde nu sunt prevăzute în legislație.
În extremis, că să arate că nu a scornit o găselniță ca să pice o lege, chiar Curtea Constituțională ar putea face asta, clarificând în detaliu consecințele deciziei sale nu doar cu privire la bietele pensii ale magistraților, ci cu privire la toate situațiile similare unde există avizare de rang constituțional (Consiliul Legislativ) sau legal (CSM, CSAT, CES, Curte Conturi, etc.)
Să fiu sincer, nu cred că se va întâmplă nimic din tot ce am scris. Pentru că în epoca volumelor mari și direcționate de informații, se aud doar narativele limitate și partizane (multe dintre ele false și de fațadă). Toate astea într-o lume care simte mai mult că oricând nedreptatea socială și lipsa de echitate chiar de acolo unde aceste valori sunt o obligație.”
