Există o întrebare nu tocmai popularizată de câțiva ani, dar care a devenit prea evidentă pentru a mai putea fi evitată: ce se întâmplă când prima generație crescută în libertate nu mai consideră libertatea valoroasă? Sau, mai exact, când nu mai consideră că sistemul care o garantează, adică democrația, funcționează?
Datele disponibile în 2024-2025 conturează un tablou cel puțin îngrijorător, documentat dintr-o serie de surse relevante. Astfel, acest aspect poate cu ușurință să nu fie încadrat la un fenomen general de opinie. Este, mai curând, un trend măsurabil, care afectează în mod disproporționat Europa de Est, inclusiv România.
Cifrele care nu pot fi ignorate
Potrivit celui de-al nouălea studiu anual „Young Europe”, realizat de Fundația TUI și citat de EUNews la jumătatea anului 2025, mai puțin de șase din zece tineri europeni cu vârste între 16 și 26 de ani consideră că democrația este cea mai bună formă de guvernare.
Unul din cinci, adică 21% se declară favorabil unui regim autoritar în anumite circumstanțe. Și doar 6% consideră că sistemul democratic din propria țară funcționează bine și nu necesită îmbunătățiri.
Aceste cifre sunt confirmate și amplificate de UN World Social Report 2025, co-redactat de cercetători ai UNU-WIDER, care arată că neîncrederea instituțională este în declin global, dar că „această schimbare este cea mai pronunțată în rândul tinerilor unde peste un sfert dintre cei născuți în anii 1990 declară că nu au nicio încredere în guvernele lor.”
Un studiu academic publicat în Journal of European Public Policy (aprilie 2025), bazat pe datele European Elections Study 2024 din 27 de țări și aproape 25.000 de alegători, adaugă o concluzie care trimite la un scenariu nu tocmai optimist.
Astfel, tinerii nu sunt doar mai puțin favorabili democrației liberale, ci ei au votat mai mult pentru partide de extremă dreaptă la alegerile europarlamentare din 2024 decât orice altă generație anterioară. „Generația tânără poate să nu mai fie un bastion împotriva eroziunii democratice”, concluzionează autorii.
Europa de Est și cazul special al generațiilor fără memorie a comunismului
Dacă în Europa de Vest fenomenul are explicații economice și sociale relativ clare, prețuri imobiliare prohibitive, piețe ale muncii instabile, frustrare față de clasa politică, în Europa Centrală și de Est tabloul are o dimensiune suplimentară și mai îngrijorătoare prin absența memoriei colective a comunismului ca factor de imunizare democratică și prin perpetuarea unor elite politice la standard scăzut în raport cu așteptările societale.
Potrivit unui raport al Center for European Policy Analysis (CEPA), publicat în martie 2024 și intitulat „The Alarming Embrace of Anti-Democratic Ideas by Young Europeans”, contrar așteptărilor că fiecare generație va fi mai pro-democratică și mai pro-occidentală decât precedenta.
De altfel, datele din Bulgaria, Serbia și alte state din Europa Centrală și de Est arată că tinerii nu manifestă o afecțiune mai mare față de democrație, toleranță socială sau atitudini pro-occidentale față de generațiile anterioare.
„Tinerii mileniali și Generația Z sunt alienați politic, înclinați spre o conducere de tip autocratic și susceptibili la dezinformare pro-rusă”, concluzionează raportul CEPA, adăugând că „lipsa unui progres susținut spre mai multă democrație și europeanism, după mai bine de 30 de ani de tranziție de la comunism, necesită atât diagnostic, cât și remedii.”
Explicația structurală este relativ simplă, dar cu implicații profunde, iar generația care a trăit direct sub comunism, părinții și bunicii de astăzi a internalizat instinctiv costul pierderii libertății.
Generația care a crescut după 1989 nu a trăit niciodată o lume fără alegeri libere, fără libertatea de mișcare, fără acces la informație. Pentru aceasta, democrația nu este o cucerire, ci un dat, și, ca orice dat, poate fi subevaluată sau desconsiderată atunci când nu livrează bunăstare economică rapidă sau predictibilitate.
Cazul României: date locale care confirmă trendul european
România nu este o excepție. Dimpotrivă, datele locale confirmă și, în unele privințe, depășesc îngrijorările la nivel continental. Potrivit unui sondaj IRES realizat în 2024 pe tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, citat de Digi24, 76% dintre tinerii români au încredere puțină sau foarte puțină în democrația din România.
Încrederea în principalele instituții ale statului este la minime istorice, iar Parlamentul este creditat cu multă sau foarte multă încredere de doar 9% dintre tineri, Guvernul de 9%, Președintele de 11%, iar partidele politice de 4%.
Având în vedere că sondajul a avut loc în 2024, nu ar fi surprinzător ca pe baza evenimentelor curente aceste cifre să fi scăzut în dauna corpusului politico-administrativ românesc.
Pe plan electoral, datele confirmă translarea spre extreme, iar un sondaj citat de Euronews arăta că 23% dintre tineri ar alege AUR la alegerile parlamentare din 2024, iar 72% dintre ei declarau că nu sunt deloc sau foarte puțin interesați de politică, un dezinteres care, paradoxal, nu se traduce în absenteism pur, ci în vot de protest și anti-sistem.
Votul de extremă dreaptă în rândul tinerilor
La nivelul întregii Europe, alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 au confirmat ruptura generațională. Potrivit datelor analizate de VoxEurop (martie 2026), în Franța, sprijinul tinerilor de 18-24 de ani pentru Rassemblement National a crescut de la 6% în 2002 la 33% în 2024.
În Germania, AfD a crescut de la 5,3% în rândul aceluiași grup de vârstă la momentul înființării sale în 2013 la un nivel semnificativ mai ridicat în regiunile estice, cu procente între 29% și 38% din votul tinerilor în unele landuri.
Dincolo de cifre
Există o tentație de a simplifica acest fenomen ca pe un efect al rețelelor sociale sau al dezinformării. De altfel, aceste elemente contează, dar sunt amplificatoare, nu cauze primare.
Cauzele structurale identificate în literatura de specialitate converg spre câteva noduri esențiale, dublate de stări precum criza economică a tinereții. Potrivit Young Europe Survey 2025, mai mult de o treime dintre tinerii europeni consideră că asigurarea unui cost de trai accesibil ar trebui să fie prima prioritate politică.
Generația Z este prima din istoria postbelică pentru care perspectiva de a trăi mai bine decât părinții este statistic improbabilă în mai multe state europene. Când sistemul democratic nu livrează bunăstare, credibilitatea sa se erodează.
Prețurile imobiliare au explodat în ultimul deceniu în aproape toate capitalele europene. Spre exemplu, un tânăr de 28 de ani din București, Varșovia sau Berlin nu mai poate accesa piața locuințelor în aceleași condiții ca generația părinților săi. În acest fel, această frustrare concretă, zilnică, se traduce în distanțare față de clasa politică percepută ca responsabilă.
Informația și educația împotriva dezinformării
Tinerii se informează preponderent din mediul online, rețelele sociale, TikTok, YouTube. Astfel, algoritmii acestor platforme favorizează conținutul polarizant și emoțional. Politicienii de extremă dreaptă au înțeles și exploatat acest mecanism mai rapid decât partidele tradiționale.
Potrivit sondajului IRES 2024, 42% dintre tinerii români se informează din rețelele de social media, față de mult mai puțin din presa tradițională.
Evident toate aceste lucruri pot exprima „o sabie cu două tăișuri” în sensul în care dezinformarea poate fi prezentă peste tot, nu doar in presa de rețele sociale sau online, cât și cea tradițională, însă, reala problemă societală este spațiul confruntațional întâmpinat de tineri și adulți de toate vârstele cu educația digitală și distingerea informațiilor reale de cele false.
Generațiile care au trăit direct represiunea, lipsa libertăților fundamentale și controlul statal total asupra vieții cotidiene au o rezistență instinctivă față de discursurile autoritare. Generațiile care nu au trăit aceste experiențe le privesc ca pe evenimente istorice abstracte, lipsite de relevanță personală.
De altfel, cunoașterea minimală a istoriei poate fundamenta un precept de înțelegere amplă a ceea ce comunismul a produs, și nu în sens de capacități industriale, ci în sens de ponegrire a populației.
Paradoxul de activitate electorală și deziluzia democratică
Criza încrederii în democrație nu se traduce automat în apatie electorală, cel puțin nu în toate țările. România este un exemplu contrar unde în 2024, 78% dintre tinerii români declarau intenția de a vota la europarlamentare, cel mai mare procent din UE, potrivit unui sondaj al Comisiei Europene.
Acest aspect poate trimite și la gândul că deși ai putut vota tot reprezentanți ai partidelor clasice românești, fenomenul alegerilor europarlamentare nu înseamnă expresis verbis „mocirla politicii românești de alegere a unui rău mai mic”
Paradoxul este unul aparent, unde, tinerii merg la vot, dar votează anti-sistem. Participarea electorală crescută nu reflectă credința în sistem, ci revolta față de el. Astfel, se fundamentează existența unei democrații care funcționează mecanic, unde tinerii se duc la urne, dar nu mai cred că votul schimbă ceva în folosul lor.
Ce este în joc
Democrația nu moare brusc, ea moare gradual, printr-o erodare a culturii civice care face posibilă acceptarea alternativelor autoritare ca soluții „eficiente” la probleme reale. Fiecare generație care nu mai crede că merită să apere sistemul democratic este o generație de potențiali spectatori la propriul regres politic.
Europa de Est are un avertisment suplimentar pe care Occidentul nu îl are, faptul că a trăit deja acel regres, în formele sale cele mai dure. Faptul că 41% dintre tinerii români sub 35 de ani susțin un regim totalitar, în timp ce doar 25% dintre cei care au trăit comunismul fac același lucru, nu este un detaliu statistic. Este o diferență de experiență fundamentală, cu consecințe politice pe termen lung.
Răspunsul nu este unul simplu și nu vine dintr-o singură direcție. Dar ignorarea acestui scenariu, tot mai ascendent, sau minimizarea sa ca efect al dezinformării sau al memoriei generaționale, este cel mai costisitor răspuns posibil.
