Peste 120 de militari ruși operează în Venezuela sub comanda generalului-locotenent Oleg Makarevic, conducând ceea ce serviciile secrete ucrainene identifică drept „Forța de intervenție Ecuator”. Aceasta nu este o prezență simbolică. Makarevic este același general care a comandat operațiunea de distrugere a Barajului Kakovka din Ucraina, provocând inundații catastrofale. Detasarea sa în Venezuela, la conducerea unei misiuni consultative rotative, indică importanța strategică pe care Moscova o acordă acestei țări, scrie pe platforma Substack (Renegade Resources), Tracy Shuchart, analist economic la NinjaTrader.
Consilierii ruși oferă instruire în mai multe domenii, inclusiv infanterie, operațiuni cu drone, forțe speciale, informații militare, informații de semnal, blindate, avioane, artilerie și supraveghere internă. Aceștia sunt poziționați în Caracas, Maracaibo, La Guaira și Insula Aves. Aceasta este o integrare militară cuprinzătoare, nu o asistență tehnică limitată.
Armata venezueleană operează avioane de vânătoare Suhoi Su-30 furnizate de Rusia, înarmate cu rachete antinavale Kh-31, aceleași sisteme care au obligat planificatorii marinei americane în anii 1990 să dezvolte contramăsuri specifice datorită vitezei și profilului lor de zbor la nivelul mării.
Apărarea aeriană a Venezuelei include sisteme de rachete sol-aer S-125 Pechora, Buk-M2E și mii de sisteme Igla-S amplasate în apropierea instalațiilor petroliere, a stațiilor radar și a căilor de acces navale. Deși sunt învechite, aceste sisteme rămân capabile să amenințe elicopterele și aeronavele care zboară la altitudine joasă.
Rețelele de radare rusești și releele de comunicații chinezești creează ceea ce planificatorii militari numesc un „spectru electromagnetic contestat”. Forțele americane nu pot presupune operațiuni nedetectate sau comunicații neperturbate. Aceasta este infrastructura de interzicere a accesului în zona Caraibelor, la 1.200 de mile de teritoriul american. Zborurile rusești de marfă continuă să livreze echipament militar. Oficialii venezueleni au solicitat asistență pentru recondiționarea avioanelor de vânătoare Su-30 și achiziționarea a 14 sisteme de rachete suplimentare de la Moscova.
Calculul strategic din perspectiva Pentagonului este simplu. Rusia stabilește infrastructura militară, rețelele de instruire și familiarizarea operațională în curtea strategică a Americii, exact așa cum a făcut Statele Unite în vecinătatea Rusiei.
Diferența este proximitatea. Teritoriul venezuelean se află mult mai aproape de continentul american decât Ucraina de Europa de Vest. Dacă Pentagonul tolerează misiunile de consiliere militară rusești în Venezuela, completate cu instruire în domeniul informațiilor și sisteme de apărare aeriană, acesta acceptă capacitatea de proiecție a puterii adversarului în emisfera vestică.
Calculul real al Pentagonului: trei adversari, o singură țintă
Pentagonul a aprobat această operațiune deoarece Venezuela prezenta o convergență a amenințărilor strategice din partea tuturor celor trei adversari majori ai SUA, care depășea pragul pentru acțiuni militare, fiecare adversar stabilind o prezență operațională care crea vulnerabilități strategice compuse.
China a încorporat controlul operațional în siturile miniere din Venezuela, unde se extrag minerale critice esențiale pentru fabricarea armelor. Cumpărătorii chinezi coordonează direct cu grupurile armate și securitatea statului, nu prin tranzacții de piață la distanță. Aceste materiale circulă prin rețele de spălare de bani către instalațiile de prelucrare chineze care controlează 91% din capacitatea globală de rafinare a pământurilor rare. China și-a demonstrat disponibilitatea de a transforma această dominare a lanțului de aprovizionare în armament prin restricții de export până în aprilie 2025. Rezultatul este controlul complet al Chinei, de la extracție până la prelucrarea materialelor care alimentează sistemele de arme ale Pentagonului, acest control fiind exercitat pe teritoriul emisferei occidentale.
Iranul a înființat facilități de producție de drone pe teritoriul Venezuelei, cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri, acoperind Florida și întreaga zonă a Caraibelor. Acest lucru reprezintă o prezență militar-industrială permanentă a Iranului în emisfera vestică, nu transferuri temporare de arme. În combinație cu rețelele operaționale Hezbollah pentru informații și logistică, sisteme de rachete anti-navă și bărci de atac rapid, Iranul a creat o capacitate ofensivă la 1.200 de mile de continentul Statelor Unite. Sancțiunile și presiunea diplomatică nu au reușit să elimine această infrastructură de-a lungul mai multor ani.
Citește și:
Trei amenințări existențiale pentru SUA care au dus la intervenția în Venezuela. Competiția cu China pentru mineralele critice (ep.1)
Trei amenințări existențiale pentru SUA care au dus la intervenția în Venezuela. Producția de drone iraniene (ep.2)
Rusia a desfășurat peste 120 de consilieri militari sub comanda unui general care a condus operațiuni majore în Ucraina, oferind instruire cuprinzătoare în domeniul informațiilor de semnal, operațiunilor cu drone, forțelor speciale și supravegherii interne. Sistemele radar rusești, combinate cu releele de comunicații chinezești, creează un spectru electromagnetic contestat în Caraibe. Integrarea apărării aeriene rusești și livrările continue de arme creează o infrastructură militară adversă în raza operațională a teritoriului american.
Acestea nu sunt amenințări separate care coexistă întâmplător în aceeași zonă geografică. Sunt operațiuni integrate în care sistemele de comunicații chinezești susțin sistemele radar rusești, în care producția de arme iraniene beneficiază de infrastructura lanțului de aprovizionare chinezesc, în care instruirea militară rusă sporește capacitatea Venezuelei de a proteja operațiunile miniere chinezești și instalațiile de producție iraniene. Cei trei adversari își consolidează reciproc eficacitatea operațională pe teritoriul Venezuelei.
Operațiunea a vizat simultan toate cele trei amenințări. Înlăturarea regimului elimină cadrul politic care a invitat și protejat capturarea resurselor chineze, prezența IRGC în domeniul producției și integrarea militară rusă. Loviturile militare degradează infrastructura de producție a dronelor iraniene și capacitățile ofensive venezuelene susținute de sistemele rusești. Capturarea lui Maduro și a oficialilor cheie perturbă rețelele corupte care au facilitat accesul cumpărătorilor chinezi la siturile miniere, transferurile de arme IRGC și desfășurarea consilierilor ruși.
Controlul post-operațional permite Statelor Unite să reconfigureze extracția mineralelor în condiții care împiedică monopolizarea procesării de către China, să demonteze facilitățile de producție iraniene și să expulzeze consilierii ruși. Nu este vorba despre confiscarea resurselor în scopul obținerii de profit. Este vorba despre refuzarea accesului celor trei adversari majori la activele strategice și eliminarea prezenței lor militare combinate din emisfera vestică, în același mod în care Irakul a vrut să se asigure că fluxurile de petrol rămân în condiții favorabile intereselor strategice ale SUA.
Coerența strategică
Narațiunea petrolului persistă deoarece oferă o explicație simplă pentru consumul public și se bazează pe precedentul stabilit în Irak. Realitatea este mai complexă și mai amenințătoare. Venezuela a devenit singura locație din emisfera vestică în care toți cei trei adversari majori ai SUA și-au stabilit simultan prezența operațională. China controla extracția mineralelor critice esențiale pentru fabricarea armelor. Iranul fabrica sisteme de arme ofensive în raza de acțiune a teritoriului american. Rusia integra misiuni de consiliere militară și sisteme de apărare aeriană.
Această convergență a transformat Venezuela dintr-un stat narco-problematic într-o amenințare strategică care a depășit pragul de toleranță al Pentagonului. Mineralele critice sunt fundamentul sistemelor moderne de armament, la fel cum accesul la petrol a fost fundamentul operațiunilor militare din secolul al XX-lea. Monopolul chinez al procesării creează o vulnerabilitate a lanțului de aprovizionare pe care sancțiunile și mecanismele pieței nu o pot rezolva, echivalentă cu controlul ostil al punctelor de strangulare din Golful Persic. Controlul operațional chinez asupra siturilor de extracție din emisfera vestică reprezintă o încercuire strategică. Fabricarea de drone iraniene la 1.200 de mile de Miami reprezintă o proiecție inacceptabilă a puterii adversarului. Integrarea militară rusă oferă capacități de informații și o platformă de proiecție a forței.
Pentagonul a aprobat Irakul pentru petrol, deoarece controlul fluxurilor energetice din Orientul Mijlociu era strategic critic în acel context. Pentagonul a aprobat Venezuela pentru minerale critice și expulzarea adversarilor, deoarece ruperea monopolizării lanțului de aprovizionare chinez și eliminarea prezenței militare iraniene și ruse este strategic critică în acest context. Ambele operațiuni împărtășesc aceeași logică. Asigurarea accesului la resurse strategice de neînlocuit. Refuzarea adversarilor de a exercita influență asupra lanțurilor de aprovizionare critice. Eliminarea amenințărilor la adresa capacității militare americane și a securității naționale.
Trump vorbește despre petrol deoarece alegătorii înțeleg petrolul, iar narațiunea a fost stabilită încă de la Irak. Pentagonul a planificat această operațiune în jurul ruperea controlului chinez asupra resurselor, eliminarea capacității de producție iraniene și expulzarea prezenței militare ruse, deoarece generalii înțeleg vulnerabilitățile strategice în mediile contemporane de amenințare, unde China, Iranul și Rusia acționează ca adversari coordonați. Narațiunea petrolului este teatru.
