„Unul dintre miturile cele mai persistente ale Revoluției române din decembrie 1989 este ideea că agenții sovietici, folosindu-se de „acoperirea” statutului de turiști, au jucat un rol în evenimente, fie încurajând demonstranții din Timișoara, fie fiind „teroriștii” după 22 decembrie 1989”, susține istoricul american Richard Hall, specializat în Revoluția din ’89.
Sub pseudonimul Roland O. Thomasson, Richard Hall a scris, împreună cu Mădălin Hodor și Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, volumul „Trăgători şi mistificatori: contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989”, în care contestă concluziile rechizitoriului în dosarul Revoluției din ’89, întocmit de procurorul militar Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ.
„Este șocant cât de mulți oameni, și cât de mulți dintre ei altfel inteligenți, cred în acest mit. Numărul agenților sovietici care se dădeau drept turiști este estimat între 2.000 și 65.000, frecvent în jur de 30.000. Faptul că sovieticii aveau, în decembrie 1989, astfel de resurse de dedicat României – care, îmi pare rău, nu era nici pe departe la fel de importantă pentru Moscova ca Germania de Est, Cehoslovacia, țările baltice sau Ucraina la acea vreme – este pur și simplu ridicol, dar mulți români cred acest lucru.
Pentru început, promotorii și adepții acestei teorii invocă adesea acțiuni sovietice anterioare, în special în Cehoslovacia în 1968. Ei omit un aspect esențial: agenții sovietici care se dădeau drept „turiști”… se dădeau drept turiști occidentali (a se vedea un extras dintr-un articol al dr. Mark Kramer de la Harvard).
De ce ar fi venit sovieticii în România dându-se drept „turiști sovietici”? Nu are sens din punct de vedere logic. Dacă sovieticii ar fi venit în România în decembrie 1989, pentru a desfășura o „operațiune sub steag fals”, ultimul lucru pe care l-ar fi făcut ar fi fost să vină ca „turiști sovietici”. Dar aceasta este doar o parte a poveștii, că pur și simplu nu avea sens ca agenții sovietici – KGB sau GRU – să intre în România ca „turiști sovietici”, susține Hall/Thomasson.
Creatorii „turiștilor sovietici”
El insistă și pe „cealaltă parte a poveștii este de unde a apărut povestea turistilor sovietici?”. „Am încercat să o urmăresc. A început cu un interviu cu Grigore Corpăcescu, un angajat al „Sahia Film”, suficient de de încredere pentru regimul Ceaușescu încât să fie trimis la Timișoara pentru a filma distrugerile de acolo din 17 decembrie 1989.
Următorul care a preluat povestea și a vorbit despre 4.000 sau 2.000 de turiști sovietici care conduceau mașini LADA a fost Sorin Roșca Ștefănescu, informator al Securității (USLA) între 1975 și 1985. În aprilie 1991, acum SRS – informator al USLA timp de 10 ani – vorbește despre 2.000 de LADA. Articolul său a fost lăudat de Filip Teodorescu, în memoriile sale din 1992.
Următorul document provine de la „Un grup de ofițeri din Direcția V (Securitate)”.
În cele din urmă, Iulian Vlad a fost cel care, la procesul său din februarie 1991, a dat „indicații prețioase” despre această dezinformare fostului Securitate.”
Cine erau turiștii sovietici
Interesant este că cercetătorul american nu neagă prezenta unor cetățeni sovietici pe teritoriul României, în zilele fiebinți ale Revoluției din decembrie ’89, dar spune că „turiștii” erau de trei feluri:
1) sovietici care se îndreptau spre Iugoslavia pentru a-și vinde mașinile LADA și alte mașini (de aceea se întorceau cu mai mulți bărbați în mașinile lor);
2) convoaie de mașini sovietice (turiști adevărați), care încercau să scape de violențe și să se întoarcă acasă;
3) o formă de acoperire (acoperire operațională) folosită de Securitate pentru a se putea deplasa neobservată în cazul unei invazii sovietice.
„Cei 2.000, 10.000 sau 40.000 de „turiști” sovietici – toți presupuși a fi lăsați să intre în țară de Securitate și nefiind monitorizați de Securitate (???!!!) – sunt pură fantezie. Sovieticii nu erau interesați de România. Nu aveau resursele – oameni, mașini – pentru a dedica ceva care să se apropie de astfel de cifre și nu aveau motive să irosească astfel de resurse”, spune Hall/Thomasson.
Ce scrie în rechizitoriul lui Pițu
De altfel, chiar procurorul militar Cătălin Ranco Pițu, care a întocmit rechizitoriul în Dosarul Revoluției, a eliminat ipoteza intervenției străine în decembrie ‘89. Rechizitoriul punctează, bazându-se pe un raport al SRI, că intervenția nu s-a justificat, pentru că instalarea la putere a grupării lui Ion Iliescu a fost agreată de URSS.
„Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa implicării unei armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 (…) Nu există nicio probă juridică privind participarea unor astfel de forţe în exercitarea inducerii în eroare din decembrie 1989“.
Deși exclude intervenția directă a vreunei forțe străine, Parchetul Militar admite faptul că serviciile de informații externe au derulat „activități de culegere de informații“ pe teritoriul României, în zilele fierbinți ale Revoluției, „cu scopul informării precise asupra evoluţiilor socio-politice“ din țara noastră.
„Este explicabil ca serviciile de «intelligence» ale diverselor state să fie interesate de evoluţiile din România. Nu au existat probe că reprezentanţii acestor structuri de informaţii au participat prin acţiuni armate pe teritoriul României“, a fost concluzia procurorilor militari.
În sprijinul acestei concluzii a fost invocat „Punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989“, pe care acest serviciu secret l-a înaintat Comisiei senatoriale de cercetare în anii ’90.
Documentul recunoaște existența celebrilor turiști sovietici, care au tranzitat teritoriul României în decembrie ’89. „Începând cu data de 9 decembrie 1989, numărul «turiştilor» sovietici în autoturisme particulare a crescut vertiginos(…) Majoritatea ocupanţilor autoturismelor se aflau «în tranzit spre Iugoslavia», dar unora nu li s-a permis intrarea în această ţară, întrucât la bordul maşinilor s-au depistat arme (…) Există şi date care nu lasă dubii asupra calităţii ocupanţilor.
Cu ocazia unor controale efectuate de organele de poliţie ale judeţului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majorităţii «turiştilor» (…) În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj. (…)
Per ansamblu, totuşi, se impune o observaţie: în raport cu numărul enorm de sovietici aflaţi pe teritoriul României în timpul Revoluţiei, numărul celor implicaţi în evenimente este redus, majoritatea comportându-se ca şi cum ar fi aşteptat un ordin care nu a mai venit“.
În legătură cu acest aspect, procurorii militari apreciază că „un astfel de ordin (indiferent ce însemna el), nu a fost necesar, întrucât întreaga putere politico-militară a României, începând cu 22 decembrie 1989, a fost agreată şi acceptată de URSS“.
Richard Hall/Roland O. Thomasson atrage, însă, atenția că SRI (Serviciul Român de Informații) a fost înființat în martie 1990, reangajând mulți foști cadre ale Securității, deci este foarte posibil ca existența turiștilor sovietici să fie, de fapt, o operațiune de manipulare. Istoricul recomandă consultarea raportului „Armagedon 7” pentru o listă parțială de nume. Documentul a fost publicat de „Hotnews”.
Maiorul Cioară
Hall/Thomasson aduce în discuție și existența unui anumit „maior Cioară” în legătură cu presupusa invazie sovietică iminentă. Numele său a fost menționat de gl. Ștefan Gușă într-un interviu pe care i l-a acordat lui Pavel Coruț, fost colonel la Direcția a IV-a a fotei Securității (Contrainformații Militare).
Citește și:
SERIAL | INFLUENȚA RUSĂ ÎN ROMÂNIA. Procurorul militar Pițu a reluat, în rechizitoriul Revoluției din ’89, teze ale securistului- conspiraționist Pavel Coruț (ep.7)
Fragment din interviul respectiv:
„…Am primit informații de la Iași și de la Paza de Coastă că existau încercări de a intra în țară dinspre est, inclusiv pe mare. Am considerat că, în această situație gravă, trebuia să rezistăm. Desigur, cei care mi-au raportat primiseră informații de la altcineva. Acest tip din Iași, maiorul Cioară, a încercat să mă contacteze telefonic la sediul CC.
M-a întrebat: Ce să facem, tovarășe general?
Răspunsul meu a fost: „Muriți în tranșee!”
Cu alte cuvinte, la graniță, alături de grăniceri… El avea informații de la trupele de recunoaștere și de la grăniceri că sovieticii se pregăteau să intre cu vehicule blindate și elicoptere.
I-am ordonat: „Nu lăsați pe nimeni să treacă, muriți în tranșee!”
Le-am spus tuturor celor cu care am vorbit în acea noapte, inclusiv grănicerilor, același lucru: „Nu lăsați nimic să treacă! Deschideți focul!” („Să te naști sub steaua noastră”, Editura Gemenii 1993, pp. 133-134)
Richard Hall/Roland O. Thomasson remarcă faptul că, în paginile fostei reviste a Securității, „Vitralii”, col. (r) Ion Frujinoiu, col. (r) Constantin Pleșea și col. (r) Constantin Ciurlău au cuvinte calde pentru cooperarea cu colonelul (înaintat în grad între timp) Cioară, în decembrie 1989. (Sursa: Vitralii III/nr. 9, decembrie 2011, Iași: „Revoluția” molcomă: Col. (r) Ion Frujinoiu, Col. (r) Constantin Pleșea, Col. (r) Constantin Ciurlău, p. 79; p. 81, la https://acmrr-sri.ro). „În aceeași măsură în care gl. Ștefan Gușă l-a lăudat pe șeful fostei Securități, gl. Iulian Vlad”, punctează el.
Istoricul american mai face o dezvăluire care aruncă o umbră de îndoială asupra surselor folosite de procurorul militar Cătălin Ranco Pițu în Rechizitoiul Revoluției.
„Comandantul Gărzii de Frontieră Botoșani, Gheorghe Togan, citat în Rechizitoriu (T.G, audiat la 29.05.2017 (vol.II – Declaraţii, f.112-118 – n. red, detalii AICI) – a fost, de asemenea, asociat cu Cioară în scrierile nostalgicilor „național- comuniști”, ca o figură- cheie care ar fi jucat un rol important în împiedicarea căsătoriei defunctului Iosif Constantin Drăgan. Pavel Coruț pare să fi avut legături și cu Drăgan, care era cunoscut pentru legăturile sale cu fosta Securitate și care, atât înainte, cât și după decembrie 1989, a promovat cauze naționaliste extreme. Corut și-a început cariera jurnalistică post- Ceaușescu în publicațiile lui Drăgan, inclusiv „Natiunea”, la sfârșitul anului 1990, după cum declară într-un interviu pentru EVZ”, punctează Hall/Thomasson.
