Un articol științific al cercetătorului american Richard Hall, intitulat „Generalul Ștefan Gușă, sovieticii și fantoma lui Pavel Coruț în rechizitoriul din dosarul Revoluției” și publicat în „Noua Revistă de Drepturile Omului” (nr. 2, 2024), aduce dovezi în favoarea faptului că ancheta procurorului militar Cătălin Ranco Pițu se bazează pe unele surse îndoielnice.
Sub pseudonimul Roland O. Thomasson, Richard Hall a scris, împreună cu Mădălin Hodor și Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, volumul „Trăgători şi mistificatori: contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989”, în care contestă concluziile rechizitoriului în dosarul Revoluției din ’89, întocmit de procurorul militar Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ.
„Independent news” reproduce pasaje relevante din articolul lui Hall/Thomasson, pe care-l puteți citi integral AICI.
„Unul dintre aspectele mai interesante și revelatoare ale dosarului de acuzare al Revoluției – redactat, potrivit propriilor declarații, de procurorul general militar în retragere Cătălin Ranco Pitu – este tratamentul aplicat lui Gușă și relația sa cu Ion Iliescu și alți foști înalți funcționari comuniști care au preluat puterea în urma fugii soților Ceaușescu din clădirea Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Roman (PCR).
Actul de acuzare ne spune că:
1) la acea vreme, Gușă era singurul oficial din statul român care avea puterea constituțională de a solicita intrarea trupelor străine în România;
2) Iliescu și acoliții săi au solicitat intervenția trupelor sovietice pentru a-și menține puterea;
3) refuzul lui Gușă de a permite intrarea acelor trupe a împiedicat (re)invazia și (re)ocuparea României de către sovietici;
4) Gușă a fost retrogradat și marginalizat după decembrie 1989 tocmai din cauza opoziției sale față de intrarea trupelor sovietice în România.
Fragment din Rechizitoriu:
„… pe 23 decembrie, singurul soldat român care putea solicita legal o intervenție străină era generalul Gușă Ștefan. Acest lucru explică de ce Mihail Moiseev, șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale URSS, a discutat numai cu omologul său român despre trimiterea unor forțe militare în țara noastră și [numai] ca urmare a refuzului categoric al lui Gușă această intervenție nu a avut loc. (Rechizitoriul Dosarului Revoluției, p. 271)”
(…)
Analiza mărturiilor relevă faptul că, la 23 decembrie 1989, țara noastră s-a confruntat cu o situație foarte periculoasă, cu consecințe posibil extreme. Numai datorită comportamentului exemplar al șefului Statului Major General al Armatei Române și al soldaților din serviciul de frontieră al statului a fost prevenită o situație militară care ar fi fost foarte nefavorabilă pentru țara noastră, cu posibile consecințe negative pe termen lung.
De asemenea, este clar că prezența trupelor sovietice la frontiera de est nu a fost un accident, rezultatul unui anunț întâmplător la Televiziunea română. De asemenea, este fără îndoială un fapt că această prezență a fost posibilă deoarece a existat o cerere prealabilă în acest sens, din partea conducerii politice și militare din România [adică Ion Iliescu și membrii de rang înalt ai Consiliului Frontului de Salvare Națională (CFSN)]. Cu toate acestea, nu exista acordul persoanei cu astfel de autoritate – generalul Gușă Ștefan. Refuzul generalului Gușă Ștefan de a fi de acord cu acest lucru l-a făcut să cadă în dizgrația noului regim și, în scurt timp, să fie retrogradat. (Rechizitoriul Dosarului Revoluției, p. 275)”
Această narațiune seducătoare, dar fundamental falsă – Gușă ca erou care a împiedicat singur cererea CFSN de a permite trupelor sovietice să intre în România și fenomenul „terorismului Securității” ca o diversiune a CFSN și o lovitură de stat pentru a prelua controlul asupra Revoluției – este departe de a fi nouă sau originală.
Ea poate fi găsită în primul roman al lui Pavel Coruț, fost ofițer al Direcției IV (Contrainformații Militare) a Securității (D.S.S.), din seria Octogon, unde Corut a scris că „Guse și Vlad au salvat România”. (Quinta Sparta, Editura Miracol 1992, p. 142).
În al doilea volum al lui Coruț, „Fulgerul Albastru”, acesta a specificat:
„Doar poziția fermă a generalului Ștefan Guse a împiedicat invazia. Militaru ordonase deja Diviziei Mecanizate din Iași să permită trecerea nestingherită a elicopterelor sovietice. Ștefan Gușă a anulat ordinul. A fost pedepsit prin retrogradare. El continuă să fie ostracizat și terorizat.” (Fulgerul Albastru, Editura Miracol 1993, p. 197).
Până la cele mai mici detalii și chiar într-o oarecare măsură până la modul de prezentare, se poate observa cum Cătălin Ranco Pițu și Acuzarea fac ecou scrierilor lui Coruț de acum trei decenii. Și, după cum a opinat un jurnalist în „România Liberă” în august 1993:
„În toate cărțile sale [ale lui Coruț], de la „Quinta sparta” și „Fulgerul albastru”, până la cea mai recentă [„Sa te nasti sub steaua noastra”], el îl acuză pe Ion Iliescu de trădare. Nu știm dacă fostul ofițer de contrainformații își scrie cărțile singur sau dacă în spatele lui se află un grup care reglează conturile cu cei care au ajuns la putere [în decembrie 1989]. Faptul că Ștefan Gușă l-a ales tocmai pe Coruț pentru a-i face aceste dezvăluiri nu este întâmplător. [sublinierea noastră]”
Cu alte cuvinte, aceasta făcea parte dintr-o narațiune a elitei ceaușiste rămase din Securitate.”
