Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a avertizat că Zona exclusivă a României din Marea Neagră nu este acoperită de Articolul 5 al NATO, care arată că Alianța Nord- Atlantică ar trebui să intervină în cazul în care un stat aliat este atacat. Într-o analiză pentru think-tank-ul „Atlantic Council”, publicată în decembrie 2025, profesorul american Arnold C. Dupuy a descris modul în care NATO și partenerii săi pot răspunde la militarizarea de către Rusia a regiunii Mării Negre, în vederea reducerii riscurilor de securitate.
Arnold C. Dupuy este senior fellow non-rezident în cadrul Programului Turcia al Atlantic Council. Opiniile exprimate sunt exclusiv ale autorilor și nu reflectă neapărat opiniile Atlantic Council, ale personalului său sau ale susținătorilor săi.
„De la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, Kremlinul a militarizat din ce în ce mai mult regiunea Mării Negre, reprezentând o amenințare atât pentru NATO, cât și pentru partenerii săi din zona litorală, în special Ucraina și Moldova.
Într-adevăr, regiunea a devenit un teren de testare pentru operațiunile de război hibrid ale Rusiei. Aceste operațiuni, care implică adversari sub pragul războiului, urmăresc adesea să submineze societatea civilă cu tactici precum atacuri asupra integrității alegerilor, atacuri asupra infrastructurii și războiul informațional.
Aceste tensiuni au dus la un nou peisaj geopolitic în regiune, în care orice criză ar trebui analizată prin prisma unei posibile subversiuni sau interferențe rusești. Această realitate reordonează deja dinamica regională.
Militarizarea Mării Negre de către Kremlin a evidențiat vulnerabilitățile aliaților litorali, inclusiv disponibilitatea energiei, lacunele în baza industrială tehnologică și de apărare (DTIB), mișcările naționaliste și secesioniste revigorate și provocările pentru traficul maritim și activitatea comercială. Iar nesiguranța Mării Negre are implicații mult dincolo de granițele sale regionale.
Recent, acțiunile Rusiei cu drone și avioane de vânătoare au încălcat spațiul aerian al României, precum și al Poloniei și Estoniei, demonstrând că agresiunea hibridă a Moscovei în regiune amenință să se extindă și asupra statelor vecine la fel de vulnerabile.
Pentru a contribui la securizarea regiunii și a descuraja noi agresiuni rusești, aliații din zona litorală trebuie să își consolideze securitatea energetică și să întărească baza industrială tehnologică și de apărare (DTIB), întreprinderile și instituțiile care furnizează materiale, produse și servicii vitale pentru apărarea națională.
Regiunea mai largă a Mării Negre se mândrește cu rezerve vaste de petrol și gaze, iar noile descoperiri offshore leagă regiunea de economia globală, în timp ce conductele și activitatea maritimă comercială acționează ca un canal de transport. Fiind o marfă de mare valoare, hidrocarburile sunt o țintă principală pentru un adversar dispus să destabilizeze economia, pregătirea militară și societatea civilă a unui inamic.
De exemplu, amenințările hibride la adresa infrastructurii energetice offshore ar putea provoca perturbări considerabile în întregul sector energetic al țărilor. Câmpurile de gaze „Neptun Deep” din România și „Sakarya” din Turcia sunt expuse în mod special la astfel de riscuri, necesitând noi tehnologii, cum ar fi sistemele submarine fără pilot, pentru a contracara aceste amenințări hibride.
Statele riverane Mării Negre sunt, de asemenea, vulnerabile la războiul juridic și la coerciunea maritimă sponsorizate de Rusia, inclusiv utilizarea minelor plutitoare și a altor amenințări la adresa traficului maritim și a operațiunilor navale. Rusia a desemnat mari porțiuni din Marea Neagră ca fiind interzise traficului maritim în scopul desfășurării de exerciții militare, ceea ce împiedică libertatea de navigație și activitatea comercială. Aceste exerciții sunt adesea neanunțate sau desfășurate cu puțin timp înainte, reducând încrederea investitorilor, creând întârzieri în calendarul de lucru și erodând regimul juridic maritim de lungă durată al Mării Negre.
Stabilitatea regională a Mării Negre este esențială pentru a descuraja expansiunea Rusiei în Europa de Est, unde Kremlinul dorește să divizeze NATO și să-și extindă sfera de influență. China și Iranul încearcă, de asemenea, să câștige influență regională, ceea ce duce la tensiuni mai mari pe flancul sud-estic al NATO.
Deoarece obiectivele pe termen lung ale Rusiei în regiunea mai largă a Mării Negre sunt diametral opuse celor ale Occidentului, mai sunt multe de făcut pentru a promova o contra-strategie. Instabilitatea regiunii Mării Negre necesită un angajament transatlantic mai mare în toate domeniile și sectoarele economice.
Strategia Statelor Unite pentru Marea Neagră, propusă în 2023 în cadrul Legii privind autorizarea apărării naționale din 2024, a fost abandonată. La 28 mai 2025, Comisia Europeană a prezentat o strategie pentru Marea Neagră, dar este prea devreme pentru a evalua impactul acesteia.
Pe termen lung, este nevoie de o infrastructură civil-militară mai rezistentă, precum și de o capacitate militară și o interoperabilitate sporite în regiune.
Deși toate statele riverane Mării Negre vor beneficia de o prezență transatlantică continuă, trei națiuni se remarcă în mod special. Ucraina suportă greul agresiunii ruse în Europa de Est. Dimensiunea, poziția strategică și credibilitatea transatlantică puternică a României au poziționat-o pentru a deveni un centru militar și economic, în special pe măsură ce tot mai multe resurse NATO sunt dislocate acolo.
Turcia, cu industria sa de apărare în plină expansiune, are a doua cea mai mare armată din NATO și joacă un rol vital în domeniul securității, fiind gardianul strâmtorilor alianței, conform Convenției de la Montreux din 1936.
Statele NATO din regiunea Mării Negre au luat inițiativa în fața amenințărilor regionale crescânde din partea Rusiei. De exemplu, în ianuarie 2024, România, Turcia și Bulgaria au semnat Acordul privind contramăsurile împotriva minelor, care creează un cadru pentru eforturi comune de combatere a amenințărilor reprezentate de minele navale și de îmbunătățire a coordonării operaționale între aliații NATO din regiunea Mării Negre.
Combaterea agresiunii ruse în regiunea mai largă a Mării Negre va fi costisitoare atât din punct de vedere financiar, cât și al capitalului politic. De asemenea, va fi necesară o colaborare mai strânsă între statele riverane Mării Negre, cu excepția Rusiei. Deși nu este membră NATO, Ucraina s-a impus ca cea mai experimentată putere militară din Europa, capabilă să inoveze rapid și să implementeze noi tehnologii. De exemplu, utilizarea de către Ucraina a sistemelor fără pilot a provocat pierderi considerabile flotei ruse din Marea Neagră, forțând-o să se disperseze în porturi mai sigure și diminuându-i eficacitatea. În acest sens, Alianța are multe de învățat de la Ucraina, în special în ceea ce privește operațiunile multi-domeniu din secolul XXI.
Indiferent dacă în Ucraina se va ajunge sau nu la un armistițiu durabil în viitorul apropiat, agresiunea Rusiei a modificat pentru totdeauna peisajul de securitate al regiunii Mării Negre. Această escaladare a militarizării Mării Negre a accentuat tensiunile, forțând guvernele regionale să aloce o parte din ce în ce mai mare din bugetele lor pentru apărare. Toate acestea prevestesc o destabilizare mai mare, creșterea datoriilor naționale și absența unui mediu comercial previzibil până târziu în acest secol.
Un răspuns eficient din partea aliaților și partenerilor NATO necesită politici noi și puternice care să stimuleze guvernele și sectorul privat să abordeze punctele slabe cheie în materie de securitate energetică și DTIB. Într-adevăr, ar trebui să se pună un accent special pe sectorul privat, care a demonstrat o inovare și o flexibilitate extraordinare în spațiul de luptă în rapidă evoluție.
Deși rolul Kievului ca bastion împotriva agresiunii ruse merită cea mai mare atenție, România și Turcia au, de asemenea, un rol important de jucat în securitatea regiunii Mării Negre. Ambele țări și-au mărit cheltuielile de apărare ca procent din produsul intern brut, au intensificat exercițiile comune și au îmbunătățit colaborarea transfrontalieră.
Însă vor fi necesare măsuri suplimentare dacă Turcia, România și aliații și partenerii lor din zona litorală vor să contribuie la apărarea Mării Negre împotriva agresiunii ruse. În timp ce Turcia dispune de un DTIB în general robust, cele ale României și Bulgariei sunt subfinanțate și au nevoie de reformă.
În plus, infrastructura regiunii are nevoie de o extindere și modernizare rapidă, în special în ceea ce privește rutele comerciale nord-sud și interconectorii energetici. Este adevărat că au fost făcute pași pozitivi în această direcție, inclusiv lansarea interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria, care a devenit operațional în octombrie 2022, printre alte proiecte de infrastructură de succes din Marea Neagră.
Eforturile României de a-și spori interconectarea energetică cu Moldova sunt, de asemenea, lăudabile. Și în decembrie, România, Grecia și Bulgaria au anunțat un proiect comun de construire a trei poduri noi peste Dunăre. Chiar și așa, timpul nu este de partea NATO.
Aceste state și vecinii lor nu pot asigura singuri securitatea Mării Negre; acest lucru va necesita un sprijin mai mare din partea comunității transatlantice. Mai mult, statele din zona Mării Negre vor trebui să găsească soluții cu o implicare limitată a SUA; noua Strategie de Securitate Națională a SUA pentru 2025 arată clar că atenția Washingtonului se va concentra asupra emisferei occidentale și a regiunii Indo-Pacific.
Pe măsură ce Rusia continuă să destabilizeze și să militarizeze regiunea Mării Negre, consolidarea securității acesteia va necesita o concentrare concertată asupra politicilor guvernamentale informate, susținute de un sector privat robust, pentru a promova reziliența, capacitățile și interoperabilitatea în fața acestor amenințări crescânde la adresa securității.”
Avertismentul șefului Armatei
Într-o discuție informală cu jurnaliștii, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a spus miercuri, 14 ianuarie a.c. că pot exista riscuri de securitate pentru România în Marea Neagră, în contextul în care zona economică exclusivă nu este acoperită de articolul 5 al tratatului NATO, care prevede apărarea colectivă în cazul unui atac asupra unui stat membru al Alianței, a scris „Euronews”.
El a precizat și că responsabilitatea protejării infrastructurii critice din Marea Neagră aparține Ministerului de Interne și că Ministerul Apărării sprijină eforturile MAI. Preocuparea Ministerului Apărării, în perioada următoare, este să dezvolte capacitățile necesare pentru apărarea infrastructurii critice.
Este vorba de proiectul Neptun Deep, dar și de cablurile de comunicații și cele electrice din Marea Neagră. Forțele Navale române dispun de capabilități de apărare și supraveghere, însă sunt insuficiete. Cel mai recent, au intrat în dotarea Forțelor Navale două nave vânătoare de mine second hand, cumpărate din Marea Britanie, iar în iunie va intra în serviciu și o corvetă ușoară, cumpărată din Turcia, anul trecut.
România se bazează și pe parteneriatele cu Turcia și Bulgaria, pentru securitatea la Marea Neagră. Deja cele trei state au un acord comun pentru neutralizarea minelor care plutesc în derivă. E important de menționat că zona economică exclusivă este locul din care, din 2027, România va extrage gaze naturale. Avansul proiectului Neptun Deep depășește ritmul planificat, a anunțat recent ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care a spus că dezvoltarea din Marea Neagră va avea un impact major asupra producției de gaze a României. Producția anuală estimată este de aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce va transforma România în cel mai mare producători de gaze din UE”.
