Marius Bostan, antreprenor, fost lider țărănist și fost ministru al Comunicațiilor în guvernul condus de Dacian Cioloș, a acordat publicației online „În linie dreaptă”, un interviu în care a relatat despre relația sa cu fosta Securitate.
Reproducem cele mai relevante pasaje din interviu:
„– ILD: Ai simțit personal opresiunea din regimul comunist?
– Marius Bostan: (…) În Liceul Al. I. Cuza, cel mai bun liceu din Focşani, domnea o atmosferă de frondă anti-regim şi pro libertate, mulți dintre noi ascultam muzică rock şi criticam regimul. Eu primeam informații de la fraţii mei studenţi în Bucureşti şi asta îmi dădea un avantaj de lider informal. La un moment dat, atitudinea noastră a atras atenția Securității și mai mulți elevi au fost anchetați. Eu eram liderul unui grup de elevi din căminul internat de pe strada Alecu Sihleanu. Aici condiţiile erau foarte proaste, înduram frigul, foamea şi bătăile pedagogilor care administrau căminul. Adesea discutam cu colegii despre ce se petrecea în țară. despre demolarea bisericilor și miile de case distruse pentru a face loc Casei Poporului, despre măsurile absurde de micșorare a loturilor agricole pe care țăranii erau lăsați să le lucreze în privat și despre numeroase alte abuzuri ale regimului. Eram copii de la țară, obişnuiţi cu greutăţile, dar cu un pronunţat spirit de dreptate. Voiam să trimitem o scrisoare la Europa Liberă, să scriem manifeste și ne gândeam cum am putea să contribuim la răsturnarea regimului.
– Atunci te-a căutat Securitatea?
– Da, în 1987 Securitatea a anchetat mai mulţi liceeni. Unii dintre noi erau chemați la sediul Miliției, dar pe alții, printre care eram și eu, ne-a căutat Securitatea. Mie mi-a transmis printr-un pedagog că trebuie să ne întâlnim pentru o discuție. Acel pedagog era destul de violent, fusese și instructor de judo și chiar încasasem o bătaie strașnică de la el în urmă cu un an. Am făcut pe prostul și nu m-am dus, dar, câteva zile mai târziu, pedagogul m-a ameninţat că trebuie să mă prezint neapărat și mi-a dat o hârtie de la Securitate, cu data, ora și locul la care trebuie să fiu la sediul lor din Focşani. Am vorbit atunci cu tatăl meu, care m-a sfătuit să vorbesc cât mai puțin, și m-am dus.
Ofițerul de Securitate m-a dus într-o cameră mică și întunecoasă și a început ameninţător, cu detalii precise din bancurile spuse de mine și din discuţiile pe care le avusesem cu colegii din cămin, cu mult timp în urmă.
Despre securistul care mă ancheta bănuiam că era cel de care se auzea la cămin că bătea elevi și profesori. Mi-a spus răstit că am un comportament dușmănos față de regim şi aş putea fi exmatriculat, chiar dus la o şcoală de corecţie, un fel de pușcărie pentru elevi. Tovarășul ştia amănunte despre opoziţia bunicilor mei la colectivizare şi despre conflictele lor din trecut cu conducerea de partid și CAP-ul din sat. Îmi dădea amănunte vechi de zeci de ani și mi-a dat mai multe nume de rude, probabil ca să-mi arate că știe totul despre mine. Reușise să mă sperie cu mulţimea amănuntelor. După ce a amenințat că şi părinţii mei vor avea de suferit, mi-a dat un pix şi o coală pe care mi-a spus să scriu despre tot ce făcusem contra regimului, ce “comentarii dușmănoase” am mai făcut și cu cine.
A ieşit şi m-a lăsat singur un timp îndelungat în demisolul întunecat, aproape gol și cu ferestre mici. M-am gândit o clipă că aș putea să fug, dar aș fi ajuns fugar, m-ar fi exmatriculat din liceu şi până la urmă m-ar fi prins și arestat.
În cele din urmă, n-am scris nimic, de teamă că declarația ar putea fi folosită împotriva mea într-un proces. Îmi era frică să nu fie o capcană care să mă facă să mă incriminez singur. Când s-a întors, vizibil nemulțumit că foaia a rămas albă, a trecut la amenințări directe cu bătaia, ba chiar mi-a dat o palmă peste ceafă. Am simțit atunci doar ură și revoltă, nu durere, pentru că mă așteptam la ceva mult mai rău din partea lui. Mi-a spus că voi fi exmatriculat. Îmi treceau prin minte doar reacția părinților mei și despărțirea de prieteni. Apoi, tonul i s-a îmblânzit și mi-a zis că nu vrea să-mi facă rău, că sunt inteligent, bun la matematică și cu rezultate bune la învățătură.
– Cum ți-a cerut să colaborezi?
– Mi-a spus că aș putea evita pedeapsa dacă mă „angajez” să nu mai critic regimul, să „respect ordinea” și să raportez pe oricine s-ar opune regimului. Era evident că, după amenințări, încerca să mă convingă să-mi trădez prietenii și profesorii. Nu mi-a promis explicit o recompensă, ci doar scăparea de o presupusă pedeapsă pentru acțiunile mele.
„Nu am colaborat cu ei, nu am incriminat pe nimeni”
A început apoi să îmi dicteze o declarație cu formulări standard de angajament cu Securitatea, ceva legat de apărarea patriei, combaterea dușmanilor, şi a încercat să-mi dea un nume fals. M-am prefăcut că nu înţeleg şi l-am lăsat să conducă discuția. Când a văzut că ezit, m-a botezat „Vasilescu”, pe tata îl chema Vasile. M-a mai întrebat despre un pedagog şi am spus doar că e un bun comunist care stătea până noaptea târziu și scria lozinci comuniste pe pereții de la internat. Era un pedagog venit nou la internat, nu cel care m-a trimis la ei. Când m-a întrebat despre el, m-am gândit că vor să îi facă probleme așa că am spus numai lucruri care îl puneau într-o lumină bună, din punctul de vedere al Securității. Într-o lumină chiar exagerat de bună. Cred că atunci şi-a dat seama că nu scoate mare lucru de la mine și a dat zor cu o dictare. Am reprodus pe hârtie ce îi spusesem despre pedagog, împreună cu un angajament în limbaj de lemn, ceva de genul “voi apăra patria conform Constituției și voi informa organele de activitățile dușmănoase”. Mi-a spus să nu vorbesc cu nimeni despre asta, nici măcar cu părinții sau prietenii, pentru că e strict secret.
Nu am colaborat cu ei. Nu am turnat pe nimeni, nu am incriminat pe nimeni și nu am dat decât o declarație ditirambica, pozitivă, despre pedagog. Asta reiese și din dosarul de la CNSAS, și asta a fost singura mea declarație către Securitate.
„Această întâlnire avută la 17 ani a fost prima și singura mea interacțiune cu securitatea ceaușistă”
Am descoperit mai târziu în nota CNSAS că voia să mă folosească pentru „supravegherea elevilor navetiști pe ruta Adjud-Mărășești-Focșani”. Dar eu nu făceam naveta, am stat mereu la cămin sau la gazdă. Cum să supraveghez navetiști dacă nu făceam naveta? Probabil era o formulă preluată din alt dosar, sau o adăugire, ca să își dea importanță la șefi și să raporteze că face treabă.
Oricum am răsuflat uşurat că mi-a dat drumul. Era deja noapte şi pe drumul spre cămin mă gândeam că poate ar fi bine să încerc să fug din ţară. Mă gândeam că nu ştiu să înot atât de bine, ca să pot trece Dunărea.
– Cui ai povestit atunci ce s-a întâmplat la sediul Securității?
– Acasă am vorbit cu tatăl meu. El era calm, m-a sfătuit să-mi ascund gândurile și să nu mă expun. Era îngrijorat de detaliile despre familie pe care le știa Securitatea. Am pregătit împreună posibile scenarii de răspuns la întrebări grele, dacă era să fiu anchetat din nou. Mama a fost puternică şi amândoi mi-au spus că vor fi lângă mine întotdeauna, orice aş decide, dar mi-au cerut să nu fug din ţară. Credeau că sunt şanse să cadă regimul, pentru că asta spunea mereu bunicul nostru Ștefan, tatăl mamei care a stat în lagăr la Odesa. Am mai vorbit atunci cu prietenii în care aveam deplină încredere.
– Te-au mai căutat securiștii după acest episod?
– După vacanță am aflat de la un alt elev că securistul a trecut iar pe la cămin și a întrebat de mine. Chemase mai mulți elevi la „discuții” și colegii i-au spus că nu mai stau la cămin, că mă mutasem la gazdă. Ulterior m-am intersectat din nou cu pedagogul cel rău, care mi-a transmis că trebuie să răspund unei citații scrise de la securist, pe care o lăsase la avizierul căminului. Nu am răspuns, nu mai locuiam la cămin și m-am prefăcut că nu știu de ea.
Acum, când îmi reamintesc, realizez că mi-am asumat un risc mare, atât pentru mine, cât și pentru ai mei, când am refuzat să colaborez. Pentru că bănuiam că am fost turnat de cineva din cămin, am evitat discuţiile cu colegii şi nu am vorbit decât cu prietenii de încredere. După ce mă mutasem din cămin la gazdă, am auzit de la colegi că securistul respectiv a întrebat de mine în mai multe rânduri, dar colegii nu i-au spus unde locuiam. Eu speram atunci să uite de mine, erau zeci de elevi anchetaţi. Nu l-am mai văzut niciodată pe securistul care m-a anchetat, dar după Revoluție am aflat de la un văr că și el a fost presat de același individ înainte de 89, și a trebuit să-i dea jumătate de porc să-l lase în pace. Aveau și securiștii slăbiciunile lor și vărul meu de la Păunești era foarte întreprinzător.
– Povestește te rog mai detaliat incidentul de la ora de filosofie.
– Era în clasa a XII-a. Am avut ca temă filosofia din Evul Mediu şi am scris laudativ despre Toma din Aquino, Augustin din Hippona, Francisc de Assisi, că au influențat fundamental gândirea acelor vremuri și că noi ar trebui să ne raportăm la ei și în prezent. Discutasem despre asta cu gazda mea, un bătrân simpatic şi foarte cultivat, care era şi el în opoziţie cu sistemul. Lucrarea mea a fost lăsată la urmă de profesorul de filosofie comunistă, care a ținut un discurs de înfierare a mea în fața clasei, unde a spus sunt un „exponent periculos al unor idei retrograde” și mi-a pus nota 4. Mai mulți colegi au trecut cu greu de acest nemernic politruc. La final, după ce am trecut, de bucurie că putem da Bacalaureatul am ars manualele de filosofie comunistă în curtea din spatele liceului, pe terenul de sport. Nu ne-am ascuns prea tare, s-a aflat și a ieșit un mare scandal.
– Era o atmosferă de frondă evidentă, dar crezi că toți elevii erau contra regimului? Am putea trage o concluzie generală?
– Nu toți, dar cei mai mulți, și nu numai elevii, aproape tot poporul român era contra lui Ceaușescu și regimului comunist. Existau unii zeloși și ticăloși care dețineau funcții, privilegiații sistemului – activiști, securiști, milițieni și alți nomenclaturiști. Dar tinerii erau aproape în totalitate contra lui Ceaușescu. De exemplu, tot în acea perioadă, împreună cu mai mulți colegi scriam noaptea pe ziduri mesaje împotriva regimului. Cineva făcea curat dimineaţa. Ca să ne identifice, au strâns toate caietele de teze de la limba română pentru expertiză. Am auzit că au existat şi manifeste scrise. Au existat anchete vaste şi cred că ar trebui să existe documente despre asta în arhivele Securității, ar fi fain să fie cercetate de istorici. Eu pot spune că am luptat de copil, cu armele minții și curajul vârstei împotriva comunismului, dictaturii și intereselor rusești.
– După ce ai terminat liceul ai mai avut probleme cu Securitatea?
– În Armată am fost pedepsit pentru că nu am făcut temele la pregătirea ideologică, era vorba de conspectarea unor materiale ale partidului comunist, numite „plenare” sau “teze”. Un ofiţer superior, responsabilul cu învățământul politic, m-a admonestat în fața colegilor și am fost băgat la arest. În timpul arestului am fost chemat și la ofițerul de contrainformații al armatei, care ştia detalii despre activitatea mea anterioară. Am fost evaziv, i-am spus că n-am făcut tema la pregătirea ideologică pentru că eram obosit după ce pregătisem şi curăţasem tunurile şi toată tehnica de luptă. Am făcut armata la Bacău, la termen redus – TR, cum făceau aproape toți studenții admiși la matematică.
În 1989, înainte de Revoluție, la începutul lunii decembrie, împreună cu mai mulți colegi de la Facultatea de Matematică am format unui grup prin care să ne opunem regimului lui Nicolae Ceaușescu. Prima noastră acțiune planificată era să scriem și să distribuim manifeste. Grupul era format din studenți la matematică din căminul Grozăvești, de pe palierele 4 și 5 ale blocului D.
Am avut noroc că a izbucnit Revoluția, pentru că acțiunile noastre erau zgomotoase și devenisem deja cunoscuți. De exemplu, pe 6 decembrie 1989, de Sfântul Nicolae, am cântat cântece patriotice de protest, am spart geamurile de la etajul 4 al casei scărilor și mai multe sticle. Acum realizez că am fost complet iresponsabili. Miliția cred că nu a intervenit ca să nu dea amploare evenimentului. În acel moment, însă, simțeam că era timpul să ne împotrivim regimului, să acționăm într-un fel să dăm regimul jos.
Pe același palier, la câteva camere distanță de mine, locuia Nicușor Dan, unul dintre cei mai buni studenți ai generației noastre, care adusese României medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică de două ori consecutiv.
Studenții de atunci nu-i suportau pe politrucii comuniști. A doua zi după isprava noastră am auzit că a fost convocată o ședință de partid la facultate, pentru a se lua măsuri. Șeful ASC – Asociația Studenților Comuniști ne-a relatat parțial ședința și ne-a avertizat că trebuie să ne potolim și să renunțăm la acțiunile noastre. Apoi a venit Revoluția și am scăpat.
Întotdeauna m-am opus Securității și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să scap de persecuțiile lor și să supraviețuiesc. Acum, mă amuză încercările unora de a denatura realitatea. Înțeleg valoarea libertății tocmai pentru că am trăit opresiunea. Atunci, Securitatea m-a persecutat, iar acum unii încearcă să facă același lucru prin insinuări perverse și minciuni sfruntate. Totuși, vreau să fie clar: nu mă consider o victimă, ci un luptător. Îi desfid pe toți cei care, cu rea-voință, încearcă să mă atace, inclusiv pe susținătorii propagandei rusești.
Am motive să cred că chiar și după 1989 am fost urmărit de SRI, timp de câțiva ani.
În anii ’90, m-am implicat în mișcările studențești împotriva lui Ion Iliescu și a FSN. Era clar că aceștia nu doreau o televiziune independentă, manipulau prin TVR și foloseau un aparat represiv marcat de crimele din trecut și din decembrie 1989.
Am fost aproape în fiecare seară în Piața Universității, am făcut campanie pentru Ion Rațiu înainte de alegerile din 20 mai 1990 și am participat la protestele din 13 iunie. Am ajuns până în Piață și pe 14 iunie, împreună cu Alina, viitoarea mea soție și minunata mamă a copiilor mei și ne-am retras imediat când am văzut violența minerească dezlănțuită asupra tinerilor în blugi și cu plete.
Ulterior, am realizat că protestele de stradă nu sunt suficiente, și după ce am citit o carte despre democrație scrisă de politologul Ghiță Ionescu, aflat în Diaspora, am decis să activez politic și să mă înscriu în PNȚ, partid susținut de înaintașii mei. Un străbunic, Ștefanache Istode, a devenit lider politic regional al partidului după ce s-a întors ca erou din Primul Război Mondial, fiind decorat de Rege. O parte din prietenii mei apropiați, care știau de lupta mea, de anchetele și presiunile Securității de dinainte de 1989, s-au alăturat și ei PNȚ, unde am găsit oameni extraordinari, mânați de dragoste de țară și care erau gata să acționeze pentru binele României.
Când am candidat pentru funcția de Președinte al Tineretului Universitar PNȚCD (TUNȚCD), am vorbit deschis despre experiențele pe care le avusesem cu Securitatea. Prietenii mei apropiați știau detalii despre asta. Pentru mine era o sursă de mândrie că i-am înfruntat și că nu am denunțat pe nimeni în timpul anchetelor. Totuși, mă simțeam foarte mic în comparație cu liderii PNȚ, care înduraseră ani grei de închisoare și continuau să lupte încă în arena politică. Poveștile lor de viață și credința lor m-au inspirat și mi-au dat puterea de a contribui la schimbarea României.
– De ce te-a urmărit SRI după 1989? Nu exagerezi?
– După o discuție cu Corneliu Coposu și la sfaturile lui Ioan Bărbuș și Ion Diaconescu, am organizat un protest de solidaritate cu Republica Moldova și împotriva Rusiei, care nu retrăgea trupele din Transnistria, deși se ajunsese la un acord. Seniorii noștri spuneau că rușii vor dori mereu să controleze Gurile Dunării. Exista temerea că trupele din Tiraspol ar putea ajunge la Chișinău. La una dintre aceste manifestații, am declarat că vom fi primii care vom pune mâna pe arme pentru a-i apăra pe frații noștri basarabeni dacă trupele rusești trec Nistrul. Am spus că noi, studenții români vom merge voluntari pe front să-i apărăm pe frații noștri basarabeni. Vă spun că această declarație ar trebui să fie în arhiva TVR, pentru că a fost la știrile din seara acelei manifestații.
După un timp, prin 95, un jurnalist de investigații din Buzău m-a avertizat că sunt urmărit de SRI, dar inițial nu l-am crezut, mă gândeam că e victima unei intimidări. Așa era atunci, primeam diverse mesaje că nu e bine să facem o acțiune sau alta, dar eu mențineam linia bazată pe principii. Ulterior, mi-am dat seama că avea dreptate. Soția mea, care era studentă la Facultatea de Istorie, era urmărită de un individ bine făcut. La început, am crezut că e un obsedat, dar am observat că era un bărbat de aproape doi metri, tuns regulamentar, cu o stație radio ascunsă sub sacou. M-am îndreptat furios către el și când m-a văzut, a dispărut rapid. După acea zi, nu l-am mai văzut. Apoi am aflat că cineva se interesa amănunțit, printre vecinii de la Ruginești, despre activitatea mea în zonă. Mai târziu, am aflat informații importante despre motivele urmăririi mele. Aveau legătură cu declarațiile politice patriotice rostite în fața ambasadei rusești, cu dosarul întocmit și chiar și cu faptul că un procuror semnase mandatul dând o umbră de legalitate. A fost poliție politică mârșavă, evident anti-națională, pornind de la declarație politică profund patriotică – aceea că noi, studenții, vom apăra cu arma în mână Basarabia dacă armata rusă din Transnistria trece Nistrul. Recunosc că am strigat și ca “ambasada asta e agentură KGB”.
În 1996, am participat activ la campania electorală, coordonând echipele studențești ale PNȚCD pentru a-l susține pe Emil Constantinescu. Le mulțumesc tuturor pentru efortul remarcabil din acea perioadă. Candidatul nostru a câștigat alegerile.
Din păcate, dosarele fostei Securități ceaușiste nu au fost deschise publicului. Când am cerut acest lucru, ni s-a spus că procesul este complicat, că există informații ascunse și că dosarele conțin numeroase denigrări la adresa foștilor deținuți politici, care fuseseră torturați și marginalizați toată viața.
După aderarea României la NATO, consider că serviciile de informații, inclusiv SRI, au început să colaboreze mai strâns cu omologii lor din statele Aliate. Acestea s-au profesionalizat, au devenit mai eficiente și își îndeplinesc atribuțiile respectând Constituția și legile țării.
– Ce rol ai avut în guvernarea CDR din perioada 1997-2000?
Am fost implicat activ. Am colaborat cu ministrul Ulm Spineanu la reforma întreprinderilor de stat, introducând planuri strategice și indicatori de performanță. Studiasem în acei ani măsurile Școlii de la Chicago, reforma din Chile și efectele unor măsuri luate de diverse guverne, și elaborasem o lucrare amplă, macroeconomică sub îndrumarea lui Ulm Spineanu. De asemenea, am lucrat cu premierul Radu Vasile la reforma administrației publice, la descentralizare și la modernizarea administrației publice locale, alături de experți americani și europeni, în contextul pregătirii pentru aderarea la UE. Am coordonat atunci o Direcție Generală în cadrul Guvernului, iar președintele Emil Constantinescu mi-a propus să preiau un post de secretar de stat pentru a gestiona reforma administrației. În 1997, l-am recomandat pe Nicușor Dan pentru a fi consilier pe educație la Cotroceni. El a refuzat, spunând că dorește să se dedice matematicii și proiectului Școlii Normale, care era prioritatea sa. Pentru mine, Nicușor Dan era un exemplu remarcabil: în timp ce mulți plecau din țară, el s-a întors. Am simțit atunci că va ajunge să facă politică, iar mai târziu chiar a recunoscut că era necesar.
– Ai urmat un program postuniversitar la Colegiul SRI. Cum ai ajuns acolo?
– Da, în 2012. Era un program public, transparent, la care se putea aplica în fiecare an. Intrasem în NATO de 8 ani și serviciile noastre trecuseră printr-o reformă. Datorită funcției de conducere pe care am deținut-o la Telekom, cel mai important operator de comunicații și administrator de infrastructură critică din România, mă loveam destul de des de probleme strategice legate de tehnologie, comunicații și interese economice. Pentru a înțelege mai bine lucrurile și ca să pot lua cele mai bune decizii, am mers la acest curs postuniversitar în domeniul securității naționale. Nu era vorba de Securitatea dinainte de 1989, ci de un program dedicat protejării intereselor naționale și ale NATO. Astfel, am interacționat cu SRI prin acest curs destinat reprezentanților societății civile, care mi-a oferit câteva cunoștințe valoroase și utile.
Mai târziu, ca Ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, am fost invitat de către Universitatea Națională de Apărare să urmez un curs special făcut pentru demnitari la ei. A fost o onoare, iar acolo am învățat aspecte importante despre geopolitica militară și riscurile de securitate, mai ales în contextul invaziei rusești în Crimeea. Atunci mi-am dat seama că lupta pentru securitatea României și Republicii Moldova continuă pe foarte multe planuri și că nu va fi deloc ușoară.
Rusia trebuie să știe că o înțelegem și că suntem mereu pregătiți
Am fost nevoiți să înțelegem ce urmăresc rușii de fapt, atât eu cât și marele grup al tineretului universitar PNȚ, al Ligii studenților, al Clubului matematicienilor și alte cluburi din care fac parte. Să fim așa cum ne-au inspirat și educat înaintașii noștri. Rusia trebuie să știe că o înțelegem și că suntem mereu pregătiți.
Când interesele noastre sunt afectate, vom riposta hotărât. Suntem deciși și nu vom ceda. Generația noastră, toți matematicienii și informaticienii români suntem totdeauna gata. Am luptat pentru libertate, pentru NATO, pentru Parteneriatul Strategic, pentru UE și nu vom da înapoi. Noi am fost mereu pașnici și constructivi, dar nu vom accepta să fim călcați în picioare, și ne dorim o relație pe bază de respect cu toate națiunile lumii.”
–––––––-
Marius Bostan a cumpărat inițial domeniul inliniedreapta.net și cedat Fundației „Ioan Bărbuș”. Fundația a lansat platforma „În Linie Dreaptă”, care promovează valori conservatoare și libertatea de exprimare. În prezent, atât domeniul, cât și site-ul sunt în proprietatea Fundației.
