În a doua parte a interviului acordat în exclusivitate „Independent news”, procurorul militar Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare (SPM) și autor al rechizitoriului în dosarul Revoluției, vorbește despre acuzațiile pe care i le aduce col. (r) Doru Paraschiv, fost ofițer de contrainformații militare.
Acesta i-a reproșat public că a ignorat un document important al unității militare de la Târgoviște unde au avut loc procesul și execuția cuplului Ceaușescu, document care ar fi putut contribui la aflarea adevărului.
– Aș vrea să discutăm despre o acuzație pe care v-o aduce un fost ofițer de contrainformații militare, col. (r) Doru Paraschiv, care, având la un moment dat niște probleme în justiție cu șefii săi de la DGIA și adresându-se Secției Parchetelor Militare, a cerut o audiență la dumneavoastră, cu intenția de a vă furniza informații despre un document important pentru ancheta despre Revoluție. Este vorba de Registrul Ordinul de Zi pe Unitate (OZU) de la unitatea militară de la Târgoviște, unde a avut loc procesul și execuția soților Ceaușescu. Col. Paraschiv spune că ați refuzat să-l primiți, ați trimis pe altcineva și nu ați manifestat niciun interes față de aceste informații. Cum comentați?
– Am citit acel interviu la care faceți referire și lucrurile stau în felul următor. Într-adevăr, domnul Paraschiv a făcut, la vremea respectivă, o plângere penală împotriva generalului Marian Hăpău, cel care conducea Direcția Generală de Informații a APărării (DGIA). Dosarul a fost înregistrat și cercetările au început la Parchetul Curții Militare de Apel București, deci nu la Secția Parchetelor Militare pe care o conduceam, să fie foarte clar. Competența cu privire la cercetarea faptelor săvârșite de un general, indiferent că vorbim despre generalul Zisu (Cătălin Zisu, fostul șef al Comandamentului Logistic Întrunit al MApN- n. red.), de generalul Hăpău sau de orice alt general al Armatei Române, competența nu este la Secția Parchetelor Militare, este la Parchetul Curții Militare de Apel București. Așa spune legea, nu așa spun eu.
Aici este o chestiune de principiu: în clipa în care a fost înregistrat acel dosar penal, prin care colonelul Doru Paraschiv a formulat o plângere penală împotriva generalului Marian Hăpău, este împotriva idei de echidistanță și de independență a justiției să vii să discuți cu șeful Secției Parchetelor Militare despre acel dosar. Despre acel dosar col. Paraschiv trebuia să discute doar cu procurorul de caz de la Parchetul Curții Militare de Apel București.
Orice ingerință a mea ca șef al Secției Parchetelor Militare, orice discuție cu una dintre părți despre actele și lucrările din acel dosar, putea fi considerată și trebuie considerată o ingerință în independența procurorului de caz. Era ilegal să discut cu col. Paraschiv.
Dar, deoarece col. Paraschiv a cerut o audiență, am procedat conform Regulamentului de ordine interioară și l-am trimis să discute cu el pe procurorul de serviciu. Nu mai știu cine era procurorul de serviciu acum trei- patru ani, nici nu contează. Dacă în cadrul acelei discuții, col. Paraschiv ar fi vrut cu adevărat să pună la dispoziția organelor de anchetă documente despre o situație concretă din timpul Revoluției, nimic nu l-a împiedicat să o facă, mai ales că era obligația lui legală. Codul Penal spune că reprezintă infracțiune fapta de a avea cunoștință sau de a fi în posesia unor probe despre săvârșirea unor fapte ilegale și a nu le pune la dispozitia organelor de anchetă.
Acest lucru nu se face venind la șeful Secției Parchetelor Militare. Există o procedură cât se poate de clară: era primit în audiență de procurorul de serviciu – cum s-a și întâmplat, de altfel – îi înmâna anumite documente, procurorul de serviciu întocmea un proces verbal și toată documentația necesară pentru astfel de situații. Ei bine, col. Paraschiv nu a făcut asta, pentru că nici măcar nu era în posesia unor probe care să schimbe cu ceva situația de ansamblu a dosarului Revoluției.
Citește și:
SERIAL | INFLUENȚA RUSĂ ÎN ROMÂNIA. „Procurorul militar Cătălin Pițu a ignorat un eveniment- cheie în ancheta Revoluției: dispariția unui registru vital al unității în care au fost judecați și executați soții Ceaușescu” (ep. 6)
Ce a susținut dumnealui, și anume că din unitatea militară din Târgoviște au dispărut anumite documente compromițătoare pentru MApN, atenție, este corect, dar asta s-a întâmplat la nivelul întregii țări.
Am probat, cât se poate de clar preocuparea constantă a liderilor MApN ca, după Revoluția din decembrie 1989, să distrugă sau să compromită iremediabil o parte a probatoriului care i-a incriminat. Acest lucru l-au spus, cât se poate de clar, foarte mulți ofițeri cu funcții- cheie în Ministerul Apărării Naționale. Alterarea jurnalelor militare de luptă, distrugerea anumitor probe, sustragerea și distrugerea microfilmelor compromițătoare la adresa lor toate acestea sunt realități. Însă, deși a existat această conduită constantă și sistematică, am găsit suficiente probe în speța care mă interesa pe mine.
Referitor la situația de la Târgoviște, cercetarea mea a fost făcută din perspectiva crimelor împotriva umanității și dintr-o astfel de perspectivă mă interesau conduitele celor care au preluat puterea după data de 22 decembrie 1989 cu privire la lipsirea de libertate și uciderea, la 25 decembrie 1989, a cuplului Ceaușescu, ca parte din diversiunea amplă care a debutat la data de 22 decembrie.
Am aflat tot ce am vrut să aflu despre capturarea și menținerea în stare de detenție, urmată de execuția cuplului Ceaușescu. N-aveam nevoie de documente suplimentare. Toată diversiunea legată de ce s-a întâmplat la unitatea din Târgoviște, diversiunea la care au participat direct cei care au preluat puterea, toată diversiunea cu privire la execuția cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu, toate aceste amănunte au fost aflate, administrate probe cât se poate de clare. Am fost edificat 100% cu privire la componenta care mă interesa pe mine: crime împotriva umanității. Nu eram dependent, în aflarea adevărului, de un document militar care a fost sustras. Am administrat suficiente probe pentru ca lipsa acelor documente să nu fie fatală pentru aflarea adevărului.
– Registrul OZU este un document destul de complex, în care sunt consemnate foarte multe lucruri care ar fi putut fi de folos anchetei. De ce credeți că era inutil de vreme ce nu știm ce conținea?
– Dacă acel document a fost distrus undeva acum 20-25 de ani, nu aveam cum să intru în posesia lui. Eu nu am găsit informații care să ateste lipsa unui document. Jurnalul de luptă al unității de la Târgoviște este la dosarul Revoluției, Registrul istoric al aceleași unități este la dosarul Revoluției, toți militarii de la Târgoviște, indiferent de funcții, de conducere sau de execuție, au fost audiați. Există și filmări de la procesul Ceușeștilor, care s-a derulat în unitatea respectivă.
Dacă există vreun document care a dispărut, având în vedere că am administrat suficiente probe, acel document nu a fost esențial pentru a afla ce s-a întâmplat la Târgoviște.
Câmp tactic?
– Ați fost multă vreme magistrat militar. În această calitate vreau să vă întreb dacă justiția militară este câmp tactic pentru serviciile secrete militare, așa cum justiția civilă a fost „câmpul tactic” pentru serviciile secrete civile, așa cum a declarat generalul SRI Dumitru Dumbravă. Ați simțit influența serviciilor secrete asupra actului de justiție militară?
– Personal niciodată. Dacă există astfel de conduite, ele sunt profund infracționale și nocive pentru orice sistem de justiție, indiferent că vorbim despre justiția militară sau justiția civilă. Interferențe de tipul celor pe care le-ați invocat apar și în funcție de persoana care se află în poziția de magistrat militar.
Citește prima parte a interviului:
EXCLUSIV | Procurorul militar Cătălin Ranco Pițu: „Lia Savonea a blocat judecarea dosarului Revoluției pe fondul simpatiei pentru PSD” (I)
Nu se încearcă cu oricine acest lucru Dacă sistemul te știe corect, incoruptibil și deontologic profesional, nu se încearcă astfel de strategii. Dacă se încearcă cu alții, este tot de datoria serviciilor de informații să facă lumină în legătură cu această situație, pentru că tot Informațiile Militare sunt cele care au datoria de a duce la cunoștință șefilor parchetelor dacă un magistrat militar are relații neprofesionale cu membrii serviciilor de informații. Repet, dacă există așa ceva, este foarte grav și trebuie pedepsit repede și fără niciun fel de ezitare.
Cu referire la ceea ce a spus colonelul Paraschiv în interviul pe care vi l-a acordat, vă pot spune, că pe perioada cât am fost șeful Secției Parchetelor Militare, nimeni nu a venit niciodată cu vreo propunere indecentă, dacă mi se permite să glumesc, cu referire la activitatea mea în general sau în dosarul Revoluției.
Vreau să mai punctez o chestiune care a apărut în interviu și care este cumva la limita hilarității, dar despre care n-am avut ocazia să o comentez până acum. S-a tot spus în ultimii ani că aș avea o relație ciudată cu fostul șef al Secției Parchetelor Militare, generalul Gheorghe Cosneanu. S-a spus că sunt finul lui, că sunt ginerele lui, că sunt omul lui. Același lucru l-a spus și col. Paraschiv. Vreau să spun așa: când eu am făcut pasul spre Parchetul Militar Timișoara, inițial, m-am transferat de la instanță civilă la parchetul militar Timișoara. Șef al Parchetului Militar Timișoara era actualul general Romeo Bălan. El avea ultimul cuvânt cu privire la cine va fi transferat la Timișoara, nu generalul Cosneanu.
De-abia după ce colonelul, la vremea respectivă, Romeo Bălan a plecat la București, șef al Parchetului Militar Timișoara a ajuns generalul Cosneanu. Apoi, în 2016, este adevărat, generalul Cosneanu era șeful Secției Parchetelor Militare și a făcut o echipă care urma să se ocupe de soluționarea dosarului Revoluției. Am făcut parte din acea echipă, am rămas singur pe parcurs, am întocmit rechizitoriul. Ei bine, în decembrie 2019, generalul Cosneanu s-a pensionat și la șefia Secției Parchetelor Militare (SPM) a fost delegat un coleg, nu eu.
M-am înscris la concursul pentru ocuparea funcției de șef al SPM și, în martie 2020, la trei luni după pensionarea generalului Cosneanu, am participat la concurs, împreună cu alți șase colegi procurori militari. Am fost singurul care a obținut unanimitatea de voturi, atât în comisia de șapte reprezentanți de la Ministerul Justiției, condusă de ministrul Justiției, cât și în comisia formată din același număr de persoane de la CSM. Unanimitate care, credeți-mă, nu putea fi impusă de generalul Cosneanu. Dacă ar fi avut această putere cred că și-ar fi îndeplinit dorința de a avea un al doilea mandat la șefia SPM. Mandat pe care nu l-a avut, deși poate și l-ar fi dorit.
Cu alte cuvinte, sunt absurde toate aceste afirmații cum că aș fi omul ui Cosneanu. Am ajuns șef SPM pentru că, la momentul respectiv, cei care m-au examinat au considerat că sunt cel mai bun, dintre cei șapte candidați, să preiau această funcție.
Încă ceva: eu, ca non-jurnalist, nu-mi permit să vă dau sfaturi dumneavoastră despre cum să vă faceți meseria, să vă critic cu privire la tehnicile pe care le urmați atunci când luați un interviu. Nu fac acest lucru din respect pentru mine, pentru că aș cădea în ridicol, și din respect pentru dumneavoastră. Domnul Paraschiv este ofițer de informații. Eu, la rândul meu, nu-i dau lecții cu privire la culegerea de informații, cu privire la munca operativă de teren. Am pretenția ca, cineva din afara profesiei, să nu-și dea cu atâta ușurință cu părerea în legătură cu la munca unui magistrat.
– Col. Paraschiv remarca, la un moment dat, că, din rechizitoriul Revoluției, lipsesc confruntările ca tehnică de anchetă.
– Confruntarea este un procedeu opțional pentru procuror, indiferent că vorbim de procuror militar sau procuror civil.
Confruntarea este un procedeu care, de obicei, este inutil. Repet, este la aprecierea procurorului de caz dacă e necesară sau nu. Dacă ai suficiente probe administrate, pe baza cărora să tragi concluzia cu privire la adevărul pe care îl cauți într-o cauză, nu trebuie să apelezi la acest procedeu.
Nu am considerat de cuviință că ar fi necesară o confruntare, mai ales cu privire la situația de la Târgoviște, despre care am aflat tot ceea ce doream să aflu.
