Pentru a finanța creșterea cheltuielilor UE pentru apărare, Uniunea Europeană ia în considerare mai multe opțiuni. Pe lângă activarea clauzei derogatorii pentru o flexibilitate temporară a normelor fiscale, o reutilizare a restului de 62% din fondurile UE de nouă generație (NGEU) este altă opțiune, arată o analiză a Allianz Trade.
Este vorba de aproximativ 90 miliarde de euro (0,6% din PIB-ul UE) pentru cheltuieli militare, care ar necesita aprobarea Consiliului UE și ar putea oferi împrumuturi statelor membre cu costuri de împrumut mai ridicate până în 2026, reducând dependența de emiterea datoriei naționale.
Deși temporară, această opțiune este cea mai puțin perturbatoare și ar putea servi drept punct de plecare către soluții mai permanente. Alte idei includ relaxarea, de către Banca Europeană de Investiții (BEI), a criteriilor de creditare pentru cercetare și dezvoltare în domeniul militar pentru a sprijini întreprinderile din domeniul apărării și promovarea inițiativelor comune de achiziții publice pentru a integra piețele și a reduce prejudecățile naționale.
Legea „Buy European Defense Act” vizează consolidarea industriei europene de apărare prin încurajarea achizițiilor de la întreprinderi europene, sporind inovarea, autonomia și eficiența costurilor.
Utilizarea Mecanismului European de Stabilitate (MES) ar putea activa o facilitate destinată sprijinirii cheltuielilor militare, dar poate înlocui doar temporar emisiunea de datorie internă.
Vehicul de finanțare
Pe termen mediu, propunerile includ crearea unui vehicul de finanțare a Apărării susținut de garanții naționale și de contribuții suplimentare la bugetul UE. Acest lucru ar putea implica și țări din afara UE și ar permite emiterea de titluri de creanță ale UE pentru a beneficia de lichiditatea pieței, chiar dacă acest lucru ar lua timp, deoarece ar necesita aprobarea tuturor parlamentelor naționale din statele-membre UE.
O altă opțiune ar fi emiterea de obligațiuni comune ale UE pentru cheltuieli militare. Împrumuturile comune ale UE au început în timpul crizei datoriilor din Zona euro cu Fondul european de stabilitate financiară (FESF) în 2010, prin emiterea de obligațiuni pentru a sprijini țări precum Grecia și Irlanda.
Citește și:
În 2012, Mecanismul european de stabilitate (MES) l-a înlocuit ca fond permanent de criză, susținut de capitalul . membrilor Zonei euro.
În timpul pandemiei de Covid-19, UE a lansat SURE (100 de miliarde euro) pentru a finanța schemele de protecție a locurilor de muncă și Next Generation EU (NGEU) (800 de miliarde euro, încă nefinanțat integral) pentru a stimula redresarea și investițiile ecologice finanțate prin obligațiuni UE, inclusiv obligațiuni ecologice.
De asemenea, UE utilizează asistența macrofinanciară F(AM) pentru țările din afara UE și facilitatea pentru balanța
de plăți (BP) pentru statele UE din afara Zonei euro, însă aceste programe sunt mici și neglijabile în comparație.
În total, acest lucru a sporit valoarea datoriei pe care UE (sau Zona euro în cazul FESF/ESM) a emis-o pe cont propriu și care trebuie luată în considerare pe lângă datoria publică suverană emisă de țările membre.