„În 10 aprilie 2002, un tânăr procuror de la Parchetul General s-a aruncat de pe terasa apartamentului în care locuia cu mătușa sa și a decedat câteva ore mai târziu, la spital. Ştirea a fost şocantă deoarece opinia publică ştia că procurorul era implicat într-o anchetă de contrabandă şi corupţie, cu ramificaţii politice până la vârful PSD, partidul de la putere”, a scris „Evenimentul zilei” pe 22 aprilie 2014, sub semnătura redactorului- șef Simona Ionescu, într-un serial dedicat morții procurorului Cristian Panait.
„Independent news” republică integral acest articol, o dovadă a faptului că lipsa de independență a magistraților și corupția din sistemul de justiție pot ucide.
„Ancheta care a urmat morţii procurorului Cristian Panait a fost, de fapt, ştergerea urmelor ce relevau că asupra anchetatorului de 29 de ani, pus să-şi ancheteze un coleg de la Parchetul din Oradea, se făcuseră presiuni enorme. Aceste presiuni l-au împins spre gestul sinuciderii. Presa a relatat atunci cazul pe larg, jurnaliştii de investigaţii din redacţiile ziarelor au depus mari eforturi pentru a obţine informaţii concludente. Totuşi, secretomania șefilor din Parchetul General și cea a ministrului de atunci Rodica Stănoiu, apoi dezinteresul celorlalți miniștri ai Justiției, a făcut ca moartea magistratului să rămână cu mari semne de întrebare. Și prilej de dispute politice.
Premieră națională: încercarea de arestare a unui procuror la el acasă!
Totul a început la OTV. Era 27 martie 2002, aproape de miezul nopţii. Dan Diaconescu şi-a întrerupt emisiunea, anunţând că va difuza un film din casa unui procuror din Oradea, Alexandru Lele, peste care veniseră nişte colegi procurori de la Bucureşti ca să-i percheziţioneze locuinţa şi să-l aresteze. Lumea a asistat şocată la dialogul dur dintre procurorul Lele şi un tânăr anchetator sosit din Capitală. Se vorbea de corupție, de abuz, de ilegalități, de cazul arestării lui Adrian Tarău, fiul fostului prefect de Bihor, cunoscut sponsor al PSD. Alexandru Lele a scăpat în acea seară şi de percheziţie şi de arestare datorită intuiţiei de a aduce în casă un operator din presa locală care să filmeze descinderea colegilor magistraţi.
A doua zi, presa a început să scotocească, să vadă ce s-a întâmplat la Oradea. Totul se învârtea în jurul lui Adrian Tarău, arestat şi eliberat după celebra intervenţie a premierului Adrian Năstase, când a atenţionat că el nu crede în arestările de vineri.
Pentru a înţelege cazul morţii lui Cristian Panait trebuie plecat de la cazul Alexandru Lele. Dosarul instrumentat de procurorul orădean era extrem de voluminos, cu conexiuni în Slovacia. Acesta este şi motivul pentru care, în 2000, Parchetul General a aprobat o comisie rogatorie. Totul a pornit de la condamnarea unui anume Mircea Pocşe, acuzat de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. Procurorul Lele s-a ocupat de revizuirea dosarului şi a constatat, pe baza documentelor elaborate de Interpol Bratislava și București, precum şi a rezultatelor comisiei rogatorii, că Pocşe nu e vinovat de faptele pentru care fusese condamnat. A descoperit că inculpatul făcea contrabandă cu produse petroliere, că avea complici şi că prejudiciul produs României şi Slovaciei era de proporţii considerabile. Aşa s-a ajuns la fiul fostului prefect PSD Aurel Tarău şi, implicit, la arestarea lui Adrian Tarău.
Amestecul politicienilor în anchete era obișnuință în 2002
Presa a explodat, politicienii puterii au reacţionat. Premierul Năstase a declarat public că nu crede în arestările de vineri, lăsând să se înțeleagă că e vorba de un abuz. După câteva zile, procurorul Lele a revocat măsura arestării.
„Nimeni nu poate nega că primul ministru a intervenit pe data de 20 martie 2002. Imixtiunea a fost clară. Dar eu nu puteam să spun nimic, deoarece eram procuror. Toată lumea mă întreabă de ce am tăcut. Cum se face că societatea civilă nu a reacţionat atunci când am fost obligat să revoc mandatul de arestare? M-a întrebat cineva de ce am revocat mandatul? Cum poate crede cineva că, după câteva zile de la semnarea mandatului, am decis fără niciun fel de presiune să-l revoc?”, a declarat procurorul Lele ziariştilor bucureşteni la începutul lui aprilie 2002, în ziua în care a fost audiat la Parchetul General sub acuzaţia de „arestare nelegală, fără probe”.
Anterior percheziţiei casei sale şi cercetării lui la Bucureşti, Alexandru Lele declarase presei locale că fiul fostului prefect a creat în judeţul Bihor o reţea care controlează toate activităţile economice şi sociale, fiind sprijinit în acţiunile sale de autorităţile locale, inclusive de Poliţie şi Vamă. În afacere era implicat şi un avocat, fiul unui colonel important din IGP. Procurorul susţinea cu tărie că existau acte care conturau cu precizie sistemul mafiot de contrabandă cu produse petroliere prin care statul fusese prejudiciat de mii de miliarde de lei. Iar despre aceste documente ştiau şi poliţiştii de la „Combaterea Crimei Organizate” şi procurorii şi judecătorii orădeni. Pe fondul acestor stări de fapt a apărut procurorul Cristian Panait şi şeful său, Ovidius Păun, veniţi să-l aresteze pe Alexandru Lele, în seara de 27 martie 2002. Păun a rămas în maşină, la intrarea în locuinţa lui Lele şi l-a trimis singur pe Panait. Imaginile transmise de OTV din locuinţa lui Lele au arătat clar înfrângerea tânărului procuror, care nu a putut să îndeplinească misiunea ce-i fusese încredinţată. Când Alexandru Lele i-a spus că nu are şi aviz de la ministrul Justiţiei pentru arestarea sa, Cristian Panait şi-a dat seama că a picat într-un joc al intereselor şi că a fost folosit.
Ziua în care procurorul Panait a plonjat în gol
Locuința de pe care s-a aruncat procurorul Panait se află pe strada Luca Stroici din București
10 aprilie 2002, noaptea. OTV anunţă că procurorul care l-a anchetat pe Lele (deja procurorul de la Oradea devenise un personaj cunoscut publicului, mai ales prin difuzarea repetată a casetei cu percheziţia de către Dan Diaconescu) a căzut de pe blocul în care locuia şi se află la Spitalul Floreasca. Avea doar 29 de ani şi se pregătea să se însoare, nu să se sinucidă.
11 aprilie. Toată presa e în alertă. Informaţiile încep să curgă. Parchetul General a avansat rapid ipoteza că procurorul Cristian Panait s-a sinucis. „Decesul a survenit ca urmare a leziunilor grave suferite prin cădere de la înălţime, pe fondul unui episod suicidar” – a transmis sec, în 11 aprilie 2002, Biroul de presă al Parchetului. Nu s-a găsit niciun bilet care să motiveze dorinţa tânărului magistrat de a se arunca de pe terasa imobilului de patru etaje din strada Luca Stroici din București, ne-au spus surse din Parchet.
De la Spitalul Floreasca am aflat că procurorul fusese adus de o ambulanţă, iar medicul de gardă a sunat la 955 (112 în prezent – n. red.) ca să raporteze evenimentul . Cristian Panait era în comă de gradul IV, a fost băgat în sala de operaţie fiindcă avea gleznele, bazinul şi mâinile sfărâmate de la impactul cu solul, însă în cursul nopţii a decedat. O sursă din spital ne-a spus că sunase la director ministrul Justiţiei Rodica Stănoiu ca să-i spună să nu dea niciun fel de relaţii presei, că e vorba de un procuror de la Parchetul General. Medicii au ales să spună jurnaliştilor că familia le-a interzis lucrul acesta.
Până şi mătuşa lui Cristian Panait, femeia sub ochii căreia se aruncase în gol bărbatul, a fost presată să nu dea niciun fel de relaţii despre cele petrecute în acea după-amiază. Cu greu am aflat câte ceva de la Eleni Dumitru în primele zile.
Procurorul Panait s-a sinucis sub ochii mamei și mătușii sale
Unul dintre primii oameni ajunşi la căpătâiul procurorului întins pe caldarâm a fost preotul Iacob Ormenişeanu, de la Biserica „Popa Chiţu”, aflată în apropiere. La el fusese să se spovedească procurorul Panait cu câteva zile înainte de a se arunca de la etaj. N-a mai făcut-o când preotul i-a spus că trebuia să fi ținut post înainte. Era agitat, a spus preotul, dar a promis că revine la împărtăşanie. L-a regăsit însă căzut în stradă.
„Nu i-am făcut slujbă pentru că am crezut că poate fi salvat; el încă respira când am venit eu. Mă miră că nu a putut fi salvat, pentru că nu avea fractură la cap. Avea fracturi doar la mâini şi picioare şi din ele îi curgea sânge. Doamna Dumitru, matuşa, îl acoperise cu o haină. Între timp a fost chemată Salvarea. A venit și un tânăr cu un Audi, a tot vorbit la telefon și a mai chemat pe cineva…E o tragedie. Nu puteam să-mi imaginez că va face aşa un gest”, a spus preotul Ormenişeanu.
Sus, în apartamentul mătuşii Eleni Dumitru se afla şi mama lui Cristian Panait, aflată sub stare de şoc. Fusese chemată de urgenţă de la Târgovişte, fiindcă fiul ei se afla de multe zile într-o stare de nervozitate extremă, se comporta şi vorbea ciudat, îi povestea mătuşii că se află în pericol de moarte, că este urmărit şi că se încearcă lichidarea lui. Totul se declanşase după sosirea lui de la Oradea şi după discuţii aprinse cu şefii săi, Ilie Picioruş şi Ovidius Păun, cărora nu le-a convenit că propusese neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului Alexandru Lele. Despre toate aceste lucruri aveau să povestească mai târziu atât mătuşa Eleni Dumitru cât şi câţiva colegi ai procurorului Panait.
În acea după-amiază de 10 aprilie 2002, sub ochii mătușii și ai mamei sale, procurorul Panait s-a aruncat de pe terasa apartamentului în care locuia. Scena, descrisă de Eleni Dumitru, unor reporteri din presa centrală, după mult timp de la tragedie, nu a mai lăsat niciun dubiu asupra faptului că tânărul s-a sinucis. Ea a povestit (declaraţiile au fost publicate) că, după 27 martie, nepotul ei intrase într-o stare de surescitare din cauza presiunilor pe care le făceau șefii cu privire la cazul Lele, se plimba agitat prin cameră şi spune că îl doare cumplit capul în partea dreaptă. Mâinile şi picioarele i se înroşeau şi deveneau reci ca gheaţa. Logodnica lui i-a spus că îşi punea repetat o întrebare ciudată: „Ce se întâmplă cu mine?”. Părea să conştientizeze că în psihicul său s-a petrecut ceva. Eleni Dumitru a mărturisit că i-a cerut ajutorul şefului, lui Ilie Picioruş, iar acesta a recomandat internarea la Spitalul Militar. Însă Cristian Panait nu a vrut să se ducă acolo, se simţea urmărit, ascultat în propria casă şi începuse să se teamă că va fi lichidat.
Toată această stare psihotică a debutat în 2 aprilie 2002, când Panait a fost chemat la Parchetul General de Picioruş. Cu o zi în urmă, îşi luase concediu de odihnă. Am aflat însă că pe 2 aprilie a fost chemat la Bucureşti şi audiat procurorul Lele. Şi în acea zi, procurorul Panait a refuzat să schimbe rezoluţia dată pe dosar. Continua să creadă că magistratul de la Oradea nu se facea vinovat de abuz când l-a arestat pe Adrian Tarău sau de sustragere de documente. Dosarul a fost preluat de procuroarea Elena Rădescu. Împotriva ei, a procurorului general Tănase Joiţa, a lui Ilie Picioruş şi a lui Ovidus Păun, procurorul Lele avea să depună plângere penală.
În ziua de 10 aprilie, Cristian Panait a ieşit în parc ca să dea mâncare la porumbei. S-a întors agitat, a spus mătuşa. A străbătut sufrageria de la un capăt la altul. Matuşa şi mama sa nu ştiau cum să-l liniştească. S-a dus de mai multe ori pe marginea terasei, se uita în sus, în jos. L-au tras disperate înpoi. Tânărul se dezbracă. Pielea îi este roşie. Femeile încearcă să-l liniştească şi reuşesc să-l bage în cameră. Deodată tânărul pleacă spre terasă, se urcă pe balustradă, întinde braţele lateral şi sare. „Ca un Icar”, a descris Eleni Dumitru.
Tânărul misterios cu care s-a văzut Panait nu era Victor Ponta
El este prietenul lui Cristian Panait care l-a vizitat în ziua fatidică. Procurorul Traian M. a fost surprins de reporterii Libertății a doua zi după tragedie
Pe bărbatul pe care l-a pomenit preotul, reporterii Libertăţii l-au întâlnit în strada Luca Stroici şi a doua zi de la tragedie, pe 11 aprilie, dar şi la înmormântarea procurorului. El era prietenul care l-a vizitat pe Cristian Panait în ziua în care s-a aruncat de la etaj. Se numeşte Traian M., este tot procuror, coleg cu Panait.
Fusese în vizită la prietenul său şi în ziua în care acesta s-a aruncat de la etaj, apoi revenise imediat după producerea tragediei. Lui îi împărtăşise Cristian Panait cele mai multe gânduri şi frământări, după eşecul percheziţiei de la Oradea, după ameninţările şefului său, Ilie Picioruş. Mai târziu, mătuşa lui Cristian Panait a povestit ce rol a avut acest prieten al nepotului său, care a încercat să-l liniştească în momentele în care psihicul lui începuse să cedeze.
Legăturile dintre Panait și Ponta
Oameni din anturajul procurorului Panait, surse extrem de credibile din Parchet, mi-au spus în acele zile că acesta ar fi fost presat să ia o anume decizie în unul din dosarele pe care le instrumenta, el fiind implicat în anchetarea senatorului PSD Viorel Gheorghiu și a procurorului Alexandru Lele. Panait era caracterizat ca un tip calm şi echilibrat, bun profesionist şi care visa să facă o carieră frumoasă în magistratură. Era orfan de tată şi singur a muncit mult să se întreţină în facultate şi să intre în magistratură. Şi-a început activitatea ca procuror la Parchetul Buftea. A urmat apoi Judecătoria Sectorului 1, unde a fost coleg cu Victor Ponta. Amândoi erau lectori la Facultatea de Drept a Universităţii Româno-Americane şi făceau parte din echipa profesorului Adrian Năstase. Îi lega o anume prietenie, aşa cum era normal cu doi oameni din aceeaşi generaţie de magistraţi. În anul 2002, Panait era procuror la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, iar fostul lui coleg Victor Ponta devenise şeful Corpului de Control al Primului- Ministru.
Vecinii au ieșit din case când s-a pornit alarma mașinii lui Gică Hagi
Un lucru de care puțin își amintesc e legat de vecinii procurorului Panait. În imobilul din str. Luca Stroici locuise cândva și Nicu Ceaușescu cu soția sa, Poliana Cristescu. Atunci, în aprilie 2002, două etaje erau ocupate de familia lui Gică Hagi. Un martor a declarat reporterului de la Libertatea: „Am ieșit când mașinii lui Hagi, atinsă, probabil, de corpul în cădere, a început să-i sune alarma. La doar câteva minute după ce el căzuse, a venit un domn (n.r. prietenul Traian), care vorbea la telefon și a spus „Stai liniștită. Du-te acasă, nu s-a întâmplat nimic. Apoi a început să alunge oamenii care se adunaseră acolo.”
O legendă urbană: „Câinele de Ponta mi-a făcut-o!”
Această afirmaţie, care-l incrimina direct pe Victor Ponta, nu a fost făcută niciodată de mătuşa lui Cristian Panait în faţa unui ziarist care a investigat cazul morţii procurorului în lunile care au urmat. Aşa-zisa declaraţie a apărut la aproape un an de la tragedie pe un site anchete. ro, care ulterior a fost şters definitiv. Un ziarist de la Evenimentul zilei a preluat acel text atribuit mătuşii procurorului şi l-a întrebat, în 2003, pe Ponta despre acuzaţiile care i se aduc. Iată ce a declarat atunci fostul coleg şi prieten al procurorului Cristian Panait într-un material semnat de Ondine Gherguț și Christian Levant: „Eu n-am cunoscut-o pe matuşa lui Cristi. N-am vorbit niciodată cu ea, nici la înmormântare şi nici de atunci încoace. Cu Cristi nu mai vorbisem de prin octombrie 2001. Nu-mi dau seama exact ce se întimplă, dar probabil că, între timp, pentru că eu n-am tăcut din gură şi m-am trezit să vorbesc că ar trebui făcut mai mult – eu n-am putut să spun mai mult, dar voi ştiti mai mult decât mine -, probabil că acei băieţi au căutat-o pe matuşa lui Cristi şi o femeie în starea respectivă e dispusă să asculte şi să i se spună orice. Probabil că asta păţesc eu că nu am tăcut din gură. Aşa îmi trebuie!(…)
Am fost cu Cristi în multe locuri. Ieşeam seara, împreună cu mulţi prieteni. Nu văd ce era rău în chestia asta. Inclusiv la nunta mea a fost Cristi Panait. Cât despre faptul că l-aş fi tăiat de pe lista de sport… Din contră, eu tocmai am jucat cu el fotbal şi atunci, la fotbal, în octombrie, m-am întâlnit cu el ultima dată. După ce eu am vorbit la Tucă (n.r. emisiunea Marius Tucă Show) că trebuie redeschis dosarul, probabil că aşa mi se răspunde la chestia asta, aşa e jocul. Probabil că ăsta este atacul celorlalţi, ştii al cui, aşa lucrează ei. Eu n-am putut să spun, în discuţia cu prietenii mei, ceea ce cred eu despre moartea lui Cristi. Dar, prin faptul că am spus şi public că nu trebuie lăsat aşa, că omul ăla n-a înnebunit deodată, nu că nu l-a împins nimeni. Nu l-a împins nimeni la propriu, dar la figurat…
Dacă mie îmi spunea cineva că îmi distruge cariera, eu îmi dădeam demisia. El n-a facut asta, el a luat-o altfel. (…) Marea pierdere este nu că sunt eu lovit, ci că se scot ei, cei care ar trebui să răspundă. Adica cei care i-au dat dosarele, cei care l-au pus să schimbe hotărârile din dosare. Pentru mine este foarte simplu. O să spun: am înţeles, trebuie să tac din gură, nu trebuie să mai vorbesc, nu mai redeschideţi nici un dosar, v-aţi atins scopul, dormiţi toţi liniştiţi. Înseamnă că a avut dreptate Cristi. Pentru că aşa se rezolvă problemele in Romania”, a declarat Victor Ponta pentru EVZ, în ianuarie 2003.
Ultimele 18 zile din viața procurorului Cristian Panait
Cronologia aceasta a fost publicată de ziarul Adevărul la aproape o lună de la tragedie și se bazează pe mărturia mătușii procurorului Panait, Eleni Dumitru.
23 martie 2002, sâmbătă: Cristian Panait pleacă, însoțit de prietena lui, Mina, să facă niște cumpărături pentru a-și aniversa, amândoi, ziua de naștere. Plănuiau să facă petrecerea sâmbata următoare, după ce el se va fi întors din Bihor. În jurul orei 20, pleacă la Parchet, ca să-și ia delegația pentru Oradea, unde urma să plece a doua zi. După două ore se întoarce și, pe un ton grav, îi spune mătușii sale: „Habar nu aveți prin ce trec. Când mă voi întoarce de la Oradea, voi fi ori jos, ori sus”.
27 martie, miercuri: Sună acasă și spune că nu știe cât mai stă la Oradea, să nu pregătească nimic de ziua lui pentru colegii din Parchet. În aceeași seară are loc percheziția ratată de la domiciliul procurorului Lele.
28 martie, joi: Îsi sună din nou mătușa și, cu aceeași voce gravă, de nerecunoscut, o anunță că sosește la București în acea seară.
29 martie, vineri: E ziua lui și ia totuși, pentru colegii din Parchet, câteva plăcinte și o sticlă de whisky. Înainte de a pleca, îi spune mătușii că se va duce la procurorul general cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Lele, întrucât „probele de la dosar sunt contradictorii, se bat cap în cap, astea nu sunt probe”. Ajunge acasă în jurul prânzului, extrem de trist. Povestește că nimeni nu a venit să-l felicite de ziua lui, ba unii colegi chiar i-au pus întrebări „ciudate, stupide”. O colegă i-a dat telefon și i-a urat „să ajungi mare, mare de tot” – iar el, după episodul Oradea, a luat-o drept o cruntă ironie.
30 martie, sâmbătă: Se odihnește și spre seară pleacă la Mina, la petrecere.
31 martie, duminică: Vine acasa în jurul orei 11, abătut. Își cheamă mătușa în baie, dă drumul la apă și îi spune șoptit: „Deplasarea la Oradea nu a fost pentru Lele, ci pentru mine. Mi s-a întins o capcană. Vor să mă scoată nebun. Mi s-a umblat în viața personală, stiu totul despre mine până la clasa a patra”. Matușa încearca să-l liniștească. Cristi Panait se decide să meargă la Rodica Stănoiu, ministrul Justiției, si cea cu care și-a dat licenta, ca să-i relateze concluziile sale în cazul Lele.
1 aprilie, luni: Stă la serviciu până în jurul prânzului.
2 aprilie, marți: Ultima sa zi la Parchetul General. Își ia trei săptămâni de concediu. Revenit acasa, îi spune disperat matușii: „Nu mai sunt magistrat. La ce au scris ei acolo, nu mai pot fi nici avocat, nici jurisconsult. Nu mai sunt nimic, trebuie să o iau de la zero”. După-amiază, procurorul Ilie Picioruș o sună pe Eleni Dumitru și o întreabă dacă nu i se pare ciudat comportamentul lui Cristi. O invita la Parchetul General.
4 aprilie, joi: Eleni Dumitru se duce la Parchetul General, la Ilie Picioruș. Acesta îi induce ideea că, în seara percheziției de la Oradea, Cristi s-ar fi debusolat din cauza presei prezente acolo. Mătușa sa exclude așa ceva: câtă vreme nepotul ei lucrase patru ani în televiziune, nu avea cum să se lase intimidat de o cameră de luat vederi. Procurorul Piciorus îi propune să vină a doua zi cu un psihiatru, care să-l consulte pe Cristi.
5 aprilie, vineri: Ilie Picioruș se duce la locuința din Luca Stroici. Cristi Panait era o umbră, nu mâncase de câteva zile, bea doar ceaiuri. Își roagă insistent superiorul: „Fac tot ce-mi cereți, dar mai dați-mi o șansă”. Ilie Picioruș propune internarea. După plecarea șefului, Cristi se plimbă agitat prin camera și spune că îl doare cumplit capul. Mâinile și picioarele i se înroșesc și devin reci ca gheața. Spre după-amiază, Cristi își revine brusc la normal și pleacă la Mina, unde rămâne peste noapte.
6 aprilie, sâmbătă: Revine acasă pe la ora 11, îi era rău. Eleni Dumitru se duce la logodnica procurorului, ca să afle cum s-a comportat. Află că s-a purtat normal, dar că își punea repetat o întrebare ciudată: „Ce se întâmplă cu mine?”
7 aprilie, duminică: Cristi Panait se duce la biserică, la duhovnicul său, spre a se împartăși. Preotul avea să declare apoi că l-a găsit „debusolat”, că „nu era el”.
8 aprilie, luni: Era ziua în care se punea problema internarii, însă Cristi Panait pare din nou a-și reveni. Își roagă mătușa să aștepte cu internarea până joi. Nu spune de ce, dar Eleni Dumitru bănuiește că el spera ca până atunci să se ia o decizie în cazul Lele, care să confirme rezoluția lui. Speranță, de altminteri, iluzorie: Ilie Picioruș îi spusese deja Elenei Dumitru că NUP-ul propus de Cristi nu fusese luat în seamă și că cercetările au fost continuate, pentru că oricum Lele „e un pungaș”.
10 aprilie, miercuri: Cristi Panait străbate sufrageria de la un capăt la altul. Matușa și mama sa, chemată între timp de la Târgoviște, nu știu cum să-l mai liniștească. Femeile îl trag disperate înapoi de pe marginea terasei, îi scot hainele de pe el și încearcă să-l calmeze. Totuși, Cristian Panait sare în gol.
Profesorul de psihologie si psihiatrie Florin Tudose declara, în mai 2002: „Este limpede că acest tânăr a avut nevoie, la un moment dat, de un sprijin de specialitate. Șefii lui n-au conștientizat la timp această stare particulară prin care trece, declanșata probabil de dificultățile cazului la care lucra. Nici măcar nu era nevoie să i se fi dat știu eu ce substanțe, era suficientă presiunea psihică. Și asta se întâmplă mai ales la caracterele tari, cum era și Cristian Panait, pentru că oamenii slabi sunt mult mai flexibili, ei se adaptează mai ușor”.
Procurorul Cristian Panait este înmormântat în Cimitiriul Ghencea Militar din București.
În anul 2015 regizorul Tudor Giurgiu a lansat filmul De ce eu? inspirat din experiența profesională a lui Cristian Panait.
