Anul 2020 reprezintă un indicator extrem de dramatic pentru agricultura României. Un an în care România a pierdut, efectiv, pe toate liniile de producție a culturilor intensive.
Un an în care responsabilii de domeniul agriculturii au tăcut mâlc, fără să se lupte cu argumente în fața Comisiei Europene, care a fost influențată de lobby-iști.
Inserez un paragraf care spune totul despre acest lucru. Numele documentului înaintat de către grupul de lobby este: „Romanian Farmers defaulting în contract”.
Presiuni de la lobby-iști
Citez:
„Ca urmare a secetei care a afectat estul și sud-estul României în această vară, fermierii au cerut guvernului român să declare stare de forță majoră la nivel național, astfel încât să nu poată fi trași la răspundere pentru executarea contractelor lor, în cazul în care producția lor a fost afectată de secetă.
Primul pas făcut de Guvernul României a fost legislația prin care se aprobă, pe 3 septembrie, sprijinul direct pentru fermierii care pot dovedi că recoltele lor au fost afectate de secetă.
Cu toate acestea, în urma presiunilor ample din partea fermierilor pentru a fi eliberați de obligațiile lor contractuale față de clienții lor, Guvernul a emis pe 15 septembrie un proiect de ordonanță de urgență a guvernului (O.U.G.) cu scopul de a da județelor posibilitatea declarării stării de calamitate, atunci când peste 50% din suprafața agricolă a județului este afectată de secetă.
Această ordonanță conferă fermierilor dreptul de a opri livrările pe contractele semnate și interzice clienților lor să aplice penalitățile prevăzute în contracte.
Din acest motiv, măsurile propuse de Guvernul României vor avea un efect pe termen lung nu doar asupra agriculturii românești, ci și asupra întregului lanț de aprovizionare cu cereale din UE.
Pe lângă faptul că oferirea fermierilor posibilitatea de a nu-și îndeplini contractele poate duce la dificultăți financiare serioase de-a lungul lanțului de aprovizionare, inclusiv la faliment.
Având în vedere cele de mai sus, vă îndemnăm să luați măsuri față de Guvernul român cât mai curând posibil pentru a vă asigura că acesta nu dă fermierilor săi undă verde să nu își îndeplinească contractele.”
Am încheiat citatul.
Altfel spus, pe românește, să falimenteze fermierii români, nu să caute alte surse de aprovizionare pe piața europeană sau regională, iar apoi să re-esaloneze diferențele de piață în mod corect cu fiecare fermier în parte.
Apropo, Ucraina a dat default prin ne-executare contractuală 7.000.000 tone de porumb, fără că nimeni să poată interveni peste decizia internă.
Citește și:
Agricultura României, între 2020 – 2024. Episodul 1: Tun de 7-8 milioane de euro în vremea Covidului
Pierderi semnificative
Nu acuz pe nimeni, doar relatez faptele exact așa cum s-au întâmplat, pentru a genera imaginea corectă asupra multora ce pozează astăzi în salvatorii fermierilor români sau partenerii lor. Este dreptul fiecăruia să interpreteze și să își genereze ideile.
Și acum să derulăm pagubele în România, în 2020:
Grâul a pierdut 3.3 milioane de tone (de la 10 milioane de tone, la 6.7 milioane de tone), pe 3 septembrie;
Porumbul a pierdut 4.5 milioane de tone (de la 14.5 la 10 milioane de tone);
Orzul a pierdut 0.9 milioane de tone (de la 1.8 milioane, la 0.9 milioane de tone);
Răpiță a pierdut 0.45 milioane de tone (de la 1 milioane, la 0.55 milioane de tone);
Semințele de floarea soarelui au pierdut 1 milioane de tone (de la 3 milioane de tone, la 2 milioane de tone).
O țară calamitată la propriu de secetă. La fel ca Ucraina, care a pierdut 13 milioane de tone de porumb.
Fermieri hăituiți
În afară de pierderea banilor investiți în pământ, în culturile înființate în toamnă și primăvară, fermierii au mai dat piept cu alte probleme.
Cu facturile scadente la inputuri (achiziția de îngrășăminte, semințe și produse pentru protecția culturilor), cu creditele de consum, cu tăierea discounturilor aferente achiziției de inputuri și cu contractele de vânzare a recoltelor ce nu au fost onorate.
Lovituri succesive din trei părți, fiecare parte dorind să își recupereze banii: firmele de distribuție, băncile și IFN-urile, cumpărătorii de marfă din România.
Totul s-a transformat într-un teatru de operațiuni. Fermieri vânați de către cei ce îi creditaseră, de către cei ce contractaseră mărfurile în avans.
Sumele pierdute de fermieri sunt mai jos, ca medii ponderate la nivel național, prin calcularea prețurilor medii de vânzare, în lei
Costurile de înființare la nivel național, practicate ca o medie pe fiecare cultură în parte, ne arată bani efectiv îngropați în pământ la nivel național
Valoarea discounturilor neacordate ca medie la nivel național, pentru fiecare cultură
Costurile financiare atașate fiecărei culturi provenite din finanțarea culturilor
Total pierderi
Fermierii au început să fie vânați de către creditori. Pe orice cale, prin orice mijloc. Efectiv, fermierul era de vină pentru că a înființat cultura, el era de vină pentru că a vândut recolta anticipat, el a fost de vină pentru seceta din 2020. Suntem de acord că a existat și o pătură care, văzând că prețurile cresc, nu au dorit să mai execute contractele și efectiv să nu mai livreze mărfurile către cumpărători.
Diferențe de abordare
Înțeleg trade-ul și faptul că, la rândul său, pe lanț, cumpărătorul trebuie să livreze marfa.
Ce nu pot înțelege este diferența de abordare în piață.
O parte a firmelor de distribuție au înțeles și au oferit re-eșalonare pe 1-2 ani, plus ajutor în ceea ce privește finanțarea culturilor din toamna lui 2020.
O parte a cumpărătorilor au oferit, de asemenea, opțiuni de re-eșalonare a diferenței de piață pe un termen de un an, cu obligativitatea de a vinde următoarea campanie tot către același cumpărător. O abordare extrem de corectă și coerentă în piață.
O parte a distribuitorilor au introdus efectiv garanțiile (bilete la ordin, cecuri) în bănci ca să își recupereze creditele oferite.
O parte a cumpărătorilor au emis facturi de penalizare la diferențe astronomice pe preț în piață, utilizând garanțiile pentru a-și recupera aceste diferențe, plus penalizări și daune-interese. O îmbogățire injustă, un comportament discriminatoriu la adresa fermierilor de bună credință.
Au fost fermieri care nu au putut, fermieri care au putut mai puțin, fermieri care au putut, dar nu au dorit.
Fără protecție
De ce nu s-a intervenit pentru a oferi protecție fermierilor? Prin măsuri simple de arbitraj? Cu o evaluare bazată pe comportament, zona calamitată și potențial? Cu o segmentare pe categoriile descrise mai sus? Era calamitate, ministerul de resort și statul trebuia să intervină și să procedeze pentru justețe și echitate.
Nicio parte nu era de vină, nici fermierul, nici firma de distribuție și nici cumpărătorul. Cu toții au fost de bună credință. Poate unii fermieri s-au supraevaluat din ignoranță, lăcomie sau lipsă de informații, dar întreb, retoric firește, cumpărătorul nu a verificat cât și cum vinde fermierul în cauza? Există instrumente simple de evaluare și măsurare. Și aici a intervenit lăcomia și ignoranța, bazate pe superficialitate.
Statul s-a plecat cuviincios și a tăcut, a retras OUG-ul, care, fie vorba între noi, nici nu era bine întocmit. Și a spus încovoiat, după acea adresă trimisă de grupul de lobby: „Am înțeles! Să trăiți!”. Fără a încerca să repună problema de o gravitate maximă pe alte planuri, cu alte argumente și cu alte soluții precum cele descrise mai sus. De ce? Din obediență și lipsă de competență, dublate de teama neștiutorului. Când nu știi și nu înțelegi, te apleci și rămâi încovoiat.
Istoria nu iartă și judecă cu justă măsură în timp. Întotdeauna însă trebuie ca ea să nu fie uitată, iar ceea ce s-a întâmplat în 2020 să fie o lecție pentru toată lumea: fermieri, distribuitori și cumpărători. În general, după lăcomie nu mai este nimic. Lecția anului 2020 merită ținută minte.
