Crește riscul de confruntări în Estul Mediteranei, după ce conducerea Turciei a trimis zeci de mii de trupe suplimentare în auto-proclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord. Mișcarea Ankarei aduce și mai multă tensiune într-o zonă deja turbulentă. Decizia este motivată ca o necesitate în contextul amenințării din partea Israelului, dar vizate sunt, în principal, Cipru cu Grecia.
Criza geopolitică din ultimii ani nu pare a se sfârși prea curând. Noi tensiuni apar peste tot pe glob. Estul Mediteranei nu face excepție, în regiune existând deja numeroase focare, precum războiul din Gaza sau tensiunile din Liban și Siria, la care se adaugă conflictul înghețat din Cipru.
Turcia face noi pași în a-și proiecta puterea în vecinătatea ei sudică și estică. După ce regimul Erdogan și-a declarat sprijinul pentru nouă conducere siriană sub Ahmad al-Sharaa, acesta a hotărât detașarea a peste 60.000 de noi trupe în Ciprul de Nord, numărul total de militari turci crescând de la 40.000 la peste 100.000.
Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) este o entitate politică rezultată după invazia Turciei a insulei în 1974, în urma loviturii de stat susținută de dictatura militară din Grecia.
Forțele Ankarei au ocupat aproximativ 37% din insulă la momentul celui de-al doilea armistițiu, granițele stabilite atunci fiind păstrate până în zilele noastre. Turcia este singurul stat care a recunoscut de iure RTCN, după ce aceștia și-au declarat independența în 1983.
Ciprul de Nord funcționează de facto ca un stat, cu peste 99% din populație de etnie turcă. După stabilirea „liniei verzi” controlate de ONU în 1974 (granița de facto între RTCN și Republica Cipru), peste 160.000 de greci au fost strămutați din Nord în Sud. Aceștia reprezentau 80% din populația care trăia în zona ocupată de turci și aproximativ un sfert din populația totală a insulei. De cealaltă parte, 60.000 de turci au părăsit zona de sud, stabilindu-se în Nord.
A existat un efort intens de reunificare a insulei odată cu aderarea Republicii Cipru la Uniunea Europeană, în 2004. Atunci, a avut loc un referendum în ambele entități statale insulei, populația trebuind să se pronunțe asupra „planurilor Annan” (numite după secretarul general al ONU, Kofi Annan). Scopul inițiativei era de a forma o „republică unită a Ciprului”, mai exact o federație a celor două state.
Referendumul a fost respins de peste două treimi din populație, grecii (mai numeroși decât turcii) votând în proporție de trei sferturi împotrivă, în timp ce aproape 65% din turci au susținut propunerea.
Republica Cipru, entitatea condusă de la Nicosia, a intrat oricum în Uniunea Europeană, iar Bruxelles-ul recunoaște întreaga insulă drept teritoriu UE. Astfel, inclusiv turcii din Nord sunt eligibili pentru cetățenia europeană, prevederile dreptului european fiindu-le însă suspendate în domeniile unde guvernul de la Nicosia nu exercită controlul de facto. Cu toate acestea, dacă au documentele necesare, turcii din RTCN pot călătorii precum ceilalți cetățeni UE.
Cablu submarin
Cu doar câteva zile în urmă, presa elenă suspecta posibilitatea ca Ankara să-și suplimenteze prezența militară în zona turcă a insulei. Asta în condițiile în care Grecia și Cipru au agreat reluarea în această toamnă a lucrărilor pentru un cablu submarin de transport al energiei electrice.
Armata greacă tocmai a anunțat, acum câteva zile, că a elaborat un plan operațional comprehensiv, prin care să poată apăra și proteja lucrările care au loc în adâncul mării. Atena a ținut să sublinieze că au învățat din episodul de anul trecut, de pe insula Kassos, când mai multe fregate turcești au intimidat mai multe nave de cercetare care lucrau la un proiect asemănător.
Recensământul din 2021 din Ciprul de Nord relevă faptul că populația totală din zona turcă este de 383.000 de oameni. Raportat la această cifră, noul contingent de trupe turcești, peste 100.000, este un număr cu adevărat impresionant. Totalul soldaților trimiși de Ankara reprezintă un sfert din populația RTCN.
Atena a ținut să sublinieze că prezența sa militară este și ea una considerabilă. Marina monitorizează constant arealul de la est de Cipru, până în Libia, inclusiv cu ajutorul dronelor aeriene Heron. Navele de cercetare ar urma să fie escortate de forțele marine ale Greciei.
Totodată, există mai multe detașamente marine permanente în regiune. O fregată grecească este angrenată în misiunea de pace a ONU în Liban. O altă fregată, alături de o navă mai mică cu rol de sprijin, sunt staționate la sud de Creta, iar o altă navă de acest tip, la Benghazi, ca parte a misiunii europene de acolo.
Anunțul turcilor a venit cu doar câteva ore înaintea declarației ministrului grec de Externe, Georgios Gerapetritis, potrivit căreia premierul grec Kyriakos Mitsotakis se va întâlni cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în marja Adunării generale a ONU de la New York, între 22 și 26 septembrie.
Scopul întâlnirii dintre cei doi este de a reduce tensiunile în relația bilaterală, complicată de istoria de rivalitate și disputele teritoriale dintre cele două țări, respectiv de a valoriza oportunități de colaborare economică.
Atât Erdogan, cât și Mitsotakis, au încercat în ultimii ani comunice și să colaboreze, pe cât posibil, pentru a detensiona relația dintre cele două țări. Prim-ministrul grec a vizitat Ankara anul trecut, după vizita lui Erdogan în Grecia, din 2023.
Detașarea trupelor suplimentare este, foarte posibil, o tentativă a lui Erdogan de a negocia în forță cu premierul grec, sperând să obțină sprijin din partea vecinilor, pentru a descuraja orice tentativă a Atenei de expansiune în apele sale teritoriale sau de a militariza insulelor din Marea Egee.
Justificarea Turciei
Presa turcă a scris despre faptul că suplimentarea efectivelor militare nu se datorează Greciei sau Ciprului, ci atitudinii tot mai ostile a Israelului și a guvernului condus de Benjamin Netanyahu, care persistă cu războiul în Gaza.
Există speculații cum că ar fi fost trimise în Ciprul de Nord și rachetele balistice cu rază scurtă „Taifun”. Acestea pot lovi ținte la peste 500 kilometri distanță, având capacitatea de a ajunge la Tel Aviv, Haifa, sau la platformele de gaz offshore ale Israelului în doar 10 zece minute.
Folosindu-se de pretextul amenințării israeliene, Erdogan a complicat calculele de putere în Cipru, nemaifiind vorba doar despre amenințarea din partea rivalului tradițional Grecia.
La Tel Aviv, există specialiști care cer o colaborare tot mai strânsă cu Grecia, pentru a contracara influența Turciei în Cipru și Estul Mediteranei. Se vehiculează, chiar, de către unii analiști israelieni și ipoteza „eliberării” Ciprului de Nord, devenit un „portavion” de nescufundat al Turciei.
Viziunea lui Erdogan asupra RTCN a evoluat considerabil. Dacă, în 2004, acesta a susținut referendumul de reunificare a insulei, ca parte a tentativei sale de câștiga sprijinul europenilor pentru aderarea Turciei în UE, anul acesta a reiterat soluția celor două state, inclusiv recunoașterea internațională a independenței Ciprului de Nord.
Pentru acesta, e clar că RTCN nu mai este doar o „zonă tampon”, ci un adevărat avanpost atât față de Israel, cât și față de greci și a oricărei tentative de reiterare a „Megali Idea”, iredentismul elen. Cele două state pot fi folosite interșanjabil de către Erdogan pentru a justifica orice mișcări de trupe sau alte demersuri ostile în Estul Mediteranei, acolo unde una din marile mize este și exploatarea bogatelor zăcăminte de gaze naturale.



















