După atacul rusesc asupra Ucrainei, din februarie 2022, țările europene au luat mai multe măsuri pentru contracararea Kremlinului. Printre acestea, s-a numărat și reorientarea treptată către alte surse de energie decât Rusia. Acum, UE dorește să nu mai importe astfel de resurse deloc din Rusia și pare pregătită pentru „etapa finală”.
La preluarea celui de-al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a indicat că una dintre prioritățile pe următorii ani va fi planul de a asigura în viitor energia din alte surse decât Rusia.
Subiectul este însă unul sensibil pentru țări care încă depind de resursele rusești. Dincolo de toate aceste discuții, negocierile pentru un armistițiu în Ucraina vor avea un impact foarte mare asupra îndeplinirii sau nu a acestui obiectiv. Mai exact, este posibil ca Rusia să obțină la schimb, drept concesie, o relaxare a regimului sancțiunilor. Asta ar însemna inclusiv și posibilitatea de a relua într-o măsură mai mare sau mică exporturile către Europa.
Într-adevăr, după februarie 2022, statele membre UE au făcut eforturi considerabile pentru a găsi alternative și au reușit într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, în ultimele luni, a crescut volumul de metri cubi de gaz natural lichefiat adus din Rusia.
În prezent, Dan Jørgensen, comisarul european pentru Energie, precizează că 19% din gazul natural pe care îl importă țările UE vine din Rusia. Nu este clar dacă în această statistică este inclus și gazul importat prin țări terțe, precum Turcia, care la origine provine tot din Rusia.
Planul Comisiei este, pe de o parte, o manifestare a dorinței de a elimina o pârghie de șantaj pe care Moscova ar folosi-o, dar pe de altă parte este menită și pentru a transmite un mesaj clar legat de abordarea pe termen lung.
Principalul obstacol, prețurile
Motivul pentru care există state care ezită, ba chiar se opun, unei astfel de inițiative este acela că procurarea acestor resurse, de altfel vitale, din alte zone este mai scumpă.
Una dintre principalele probleme ale guvernelor europene din ultimii ani a fost inflația, mai ales creșterea prețurilor la energie. Toate acestea au provocat inevitabil pierderi și pentru industriile statelor europene, ceea ce dus la o scădere o competitivității firmelor europene.
Într-o declarație pentru Politico, directorul general al TotalEnergies, colosul francez din domeniile energiei și petrolului, a confirmat aceste presupuneri. El a subliniat că în condițiile în care ar urma să circule iar gazul pe conductele care leagă Siberia de Europa Centrală, tentația ar fi pur și simplu prea mare de rezistat.
Cu toate acestea, directorul general de la Eni, colosul italian din domeniul energiei, vine cu o perspectivă diferită. Acesta crede că, și dacă s-ar dori reluarea importurilor din Rusia la nivelul de dinaintea lui 2022, nu ar fi posibil. Mai exact, o parte a infrastructurii a fost distrusă. Totodată, din toate structurile care nu au mai fost utlizate, nu se știe cu adevărat câte vor putea fi repornite.
Alternativele
Întrebarea-cheie, în mod evident, este de unde se vor putea înlocui toate aceste pierderi? Aceasta va fi una din componentele-cheie ale noului document elaborat de UE, prin care să indice practic soluții de aprovizionare.
Inevitabil, s-a vorbit mult despre Statele Unite. Încă de la câștigarea alegerilor de către Trump în noiembrie 2024, mesajul venit dinspre Bruxelles a fost unul de deschidere, cu privire la comerțul pentru gaz natural lichefiat (GNL).
Însuși liderul american a indicat lunile trecute, cu privire la tatonările privind tarifele comerciale impuse de SUA, că o posibilitatea pentru ca UE să evite noile taxe ar fi de a cumpăra masiv GNL din SUA. Astfel, s-ar putea reduce deficitul comercial al americanilor în raport cu UE. Chiar comisarul european a ținut să evidențieze că publicarea planului a întârziat tocmai in cauza acestor considerații.
Marea problemă pentru statele europene cu privire la această variantă a fost faptul că importul unui volum mai mare de GNL necesită și o infrastructură adecvată, precum terminalele speciale din porturi, care preia materia.
După 2022, s-au făcut eforturi mari în acest sens, pentru a putea prelua mai gaz lichefiat nu doar din SUA, ci și din mai multe alte surse. S-a accelerat astfel construcția de terminale GNL. Procesul continuă, urmând a fi inaugurate și alte terminale cu capacitate importantă, mai ales în Germania.
În prezent, există astfel de puncte de preluare a GNL în Finlanda, Lituania, Polonia, Germania, Olanda, Belgia, Franța, Spania, Portugalia, Italia, Croația, Malta și Grecia, din UE. Mai mult, atât Marea Britanie, cât și Turcia, dispun de astfel de infrastructură.
Principalii exportatori de gaz către UE sunt Norvegia, SUA, Algeria, Qatar, Azerbaidjan și Marea Britanie. Deși cererea pentru gaz natural a scăzut cu aproape 20% în UE, din 2021 până în 2024, aproape o treime din gospodăriile din Uniune folosesc această metodă pentru încălzire.
În ceea ce privește felul în care gazul este consumat în UE, aproape o treime este destinat pentru încălzire și energie, un sfert pentru uzul casnic (aragaz etc.), un sfert pentru industrii, iar restul pentru diverse alte servicii.
Dinamica cu Rusia
Toate încercările UE din ultimele luni de a impune sancțiuni suplimentare în domeniul energiei pentru Rusia s-au soldat cu eșec. Inițiativele au fost în special atacate de către Viktor Orbán.
De altfel, comisarul european desemnat de Ungaria, Olivér Várhelyi, a încercat să stopeze noua strategie prin lansarea unei obiecții procedurale, chiar înaintea lansării de marți.
De cealaltă parte a baricadei se află țările baltice, care insistă pe ideea că trebuie ca mașinăria de război a Kremlinului să fie secătuită de finanțe, iar renunțarea totală la importurile de energie din Rusia ar asigura acest scop. Ministrul eston al energiei a reiterat ideea într-un interviu acordat zilele trecute.
Estimările unui ONG din Finlanda arată că, în ciuda dorinței de decuplare de Rusia, Uniunea Europeană a continuat să cumpere, din 2022 până în prezent, energie din Rusia în valoare de peste 200 de miliarde de euro.
51% din această sumă a fost alocată pentru petrol, pe care Rusia a reușit în continuare să îl exporte prin petrolierele „fantomă” și „flota din umbră”, evitând sancțiunile internaționale care îi fuseseră impuse. Se pare că peste 60% din petrolul rusesc este exportat astfel.
În aprilie 2025, această flotă pomenită anterior a transportat aproape 60% din țițeiul comercializat pe pământ. Spre comparație, cu doi ani în urmă, flota aparținând grupului G7+ avea o cotă de 80%, deci schimbarea este una clară.
Dacă în ianuarie 2023, Rusia era furnizor de petrol pentru UE, cu 31% din importuri venind de acolo, acolo nu mai este nici măcar în primii șapte. Deci, progres există la acest capitol.
Principalii clienți din UE ai resurselor de energie ale Rusiei sunt Ungaria, Franța, Slovacia, Spania și Belgia. Budapest și Bratislava importă și petrol, în timp ce celelalte trei doar gaze naturale.
Adevărul este că, în ciuda faptului că nu a reușit de tot să elimine importurile rusești, Europa și-a diversificat mult aprovizionarea energetică. Cu toate acestea, pentru a duce până la capăt planul, este nevoie de o diversificare și mai mare, inclusiv prin producție proprie.
Este perfect relevant exemplul țării noastre, care din 2027 va începe să extragă gaze naturale din Neptun Deep, ceea va transforma România în cel mai mare exportator de gaze din UE.
