Timp de mulți ani, s-a crezut că principalul motiv pentru care unii oameni resping știința era un simplu deficit de cunoștințe și o teamă de necunoscut. În concordanță cu acest lucru, multe sondaje au raportat că atitudinile față de știință sunt mai favorabile în rândul acelor persoane care cunosc mai multe științe, scrie „The Conversation”.
Dar dacă aceasta ar fi într-adevăr problema de bază, remediul ar fi simplu: să informăm oamenii despre fapte. Această strategie, care a dominat comunicarea științifică în cea mai mare parte din ultima parte a secolului XX, a eșuat însă la mai multe niveluri.
În cadrul unor experimente controlate, s-a constatat că furnizarea de informații științifice oamenilor nu schimbă atitudinile. În Marea Britanie, mesajele științifice referitoare la tehnologiile modificate genetic s-au întors chiar împotriva lor.
Nu este vorba despre știri de ultimă oră. Nu este vorba despre opinii nefondate.
Eșecul strategiei bazate pe informații se poate datora faptului că oamenii scot la socoteală sau evită informațiile dacă acestea le contrazic convingerile – cunoscută și sub numele de prejudecată de confirmare.
Cu toate acestea, o a doua problemă este că unii nu au încredere nici în mesaj, nici în mesager. Aceasta înseamnă că neîncrederea în știință nu se datorează neapărat doar unui deficit de cunoștințe, ci și unui deficit de încredere.
Având în vedere acest lucru, multe echipe de cercetare, inclusiv a noastră, au decis să afle de ce unii oameni au și alții nu au încredere în știință. Un predictor puternic al neîncrederii oamenilor în știință în timpul pandemiei a ieșit în evidență: neîncrederea în știință în primul rând.
Înțelegerea neîncrederii
Dovezile recente au arătat că persoanele care resping sau nu au încredere în știință nu sunt deosebit de bine informate în legătură cu aceasta, dar, mai important, ele cred, de obicei, că înțeleg știința.
În ultimii cinci ani, acest rezultat a fost constatat în repetate rânduri în studiile care au investigat atitudinile față de o multitudine de aspecte științifice, inclusiv vaccinurile și alimentele modificate genetic. De asemenea, am descoperit că este valabil chiar și atunci când nu se pune problema unei tehnologii specifice. Cu toate acestea, este posibil să nu se aplice anumitor științe ideologizate, cum ar fi schimbările climatice.
Lucrări recente au descoperit, de asemenea, că persoanele prea încrezătoare care nu agreează știința au tendința de a crede în mod eronat că punctul lor de vedere este cel comun și, prin urmare, că mulți alții sunt de acord cu ei.
Alte dovezi sugerează că unii dintre cei care resping știința obțin, de asemenea, satisfacție psihologică prin formularea explicațiilor lor alternative într-o manieră care nu poate fi infirmată. Aceasta este adesea natura teoriilor conspirației – fie că este vorba de microcipuri în vaccinuri sau de faptul că COVID este cauzat de radiațiile 5G.
Dar scopul științei este de a examina și de a testa teoriile care pot fi dovedite ca fiind greșite – teorii pe care oamenii de știință le numesc falsificabile.
Pe de altă parte, adepții teoriei conspirației resping adesea informațiile care nu se aliniază cu explicația lor preferată, punând la îndoială, în ultimă instanță, motivele mesagerului.
Atunci când o persoană care are încredere în metoda științifică dezbate cu cineva care nu are încredere în ea, în esență joacă după reguli de angajare diferite. Acest lucru înseamnă că este greu să-i convingi pe sceptici că s-ar putea să se înșele.
Soluții
Deci, ce putem face cu această nouă înțelegere a atitudinilor față de știință?
Mesagerul este la fel de important ca și mesajul. Sondaje anterioare care arată că politicienii, de exemplu, nu au încredere în comunicarea științei, în timp ce profesorii universitari au încredere. Acest lucru ar trebui să fie reținut.
Faptul că unii oameni au atitudini negative, întărite de convingerea eronată că mulți alții sunt de acord cu ei, sugerează o altă strategie potențială: spuneți-le oamenilor care este poziția consensuală. Industria publicitară a ajuns prima. Afirmații precum „opt din zece proprietari de pisici spun că animalul lor de companie preferă această marcă de mâncare pentru pisici” sunt populare.
O meta- analiză a 43 de studii care au investigat această strategie a găsit sprijin pentru această abordare de modificare a credinței în faptele științifice.
Prin specificarea poziției de consens, se clarifică implicit ce este dezinformare sau idei nesusținute, ceea ce înseamnă că ar aborda și problema că jumătate dintre oameni nu știu ce este adevărat din cauza circulației dovezilor contradictorii.
O abordare complementară constă în pregătirea oamenilor pentru posibilitatea dezinformării. Dezinformarea se răspândește rapid și, din nefericire, fiecare încercare de a o demitiza are ca efect scoaterea în evidență a dezinformării. Oamenii de știință numesc acest lucru „efectul de influență continuă”.
Este indicat să anticipăm obiecțiile sau să inoculăm oamenii împotriva strategiilor folosite pentru a promova dezinformarea. Acest lucru se numește „prebunking”, spre deosebire de debunking.
Cu toate acestea, în contexte diferite pot fi necesare strategii diferite. Contează dacă știința în cauză este stabilită printr-un consens între experți, cum ar fi schimbările climatice, sau dacă este vorba de cercetări de ultimă oră în necunoscut, cum ar fi un virus complet nou. În acest din urmă caz, explicarea a ceea ce știm, a ceea ce nu știm și a ceea ce facem – și sublinierea faptului că rezultatele sunt provizorii – este o modalitate bună de a proceda.
Prin sublinierea incertitudinii în domenii în schimbare rapidă, putem respinge obiecția că nu putem avea încredere în expeditorul unui mesaj, deoarece acesta a spus un lucru într-o zi și altceva mai târziu.
O dilemă comună pentru o mare parte a comunicării științifice poate fi, de fapt, faptul că aceasta se adresează celor care sunt deja implicați în știință. Noua știință a comunicării sugerează că merită cu siguranță să încercăm să ne apropiem de cei care nu sunt implicați.
