Prof. univ. dr. Constantin C. Petolescu (n. 20 februarie 1943) este membru corespondent al Academiei Române din 2018. Este un reputat istoric şi arheolog al perioadei clasice greco-romane, specialist al epigrafiei latine.
Ca arheolog a studiat organizarea sistemului defensiv al Daciei romane, realizând săpături în cele mai importante situri militare (castre, therme) de pe teritoriul de azi al României. În sfera sa de interes intră și viaţa cotidiană şi istoria Daciei, precum și etnogeneza românească.
A sprijinit două proiecte de amplasare a unor statui de daci de for public în București. Este vorba de „Statuia unui nobil dac” (foto stânga), de pe Bd. Dacia 21, un proiect al Asociației pentru Identitate Culturală Contemporană (AICC), precum și un bust al lui Decebal (foto dreapta), amplasat în Piața Unirii, de asemenea un proiect al Asociației pentru Identitate Culturală Contemporană (AICC) și al Asociației Creștin- Democrate „România de Mâine”.
Prof. Petolescu a acordat „Independent news” un interviu în exclusivitate.
– Domnule profesor, ce înseamnă, în accepțiunea dvs., să fii naționalist? În sensul bun al cuvântului, pentru că senzația mea este că această sintagmă a fost intenționat maculată de politicieni, a fost golită de conținut și umplută cu demagogie.
– Eu sunt un istoric mai degrabă al izvoarelor, nu al ideilor. Ce îmi puneți dumneavoastră este o problemă de istoria ideilor. Astăzi, a cataloga pe cineva drept naționalist înseamnă a-l face izolaționist, un istoric care nu ține seama de izvoare.
Spre exemplu, într-o anumită vreme, înainte de 1989, Institutul de Istorie Militară a scos o istorie militară a Daciei și acolo făceau afirmația, spre exemplu, că o sere de împărați romani se trag din dacii, sunt de origină dacică. Adică dacii au fost cei care au dat un anumit sens istoriei universale în Antichitate. Ceea ce era, sigur, o exagerare.
– Totuși, au avut dacii o contribuție la istoria antică universală? Pentru că acum noi discutăm numai extremele: fie că nu au contat deloc, fie că au fost esențiali.
– Dacii au avut o contribuție în sensul că i-au pus pe romanii, în câteva rânduri, în niște situații care au făcut din evenimentele respective niște evenimente de istorie universală. Războaiele dacice din 101- 102 și 105- 106 nu au fost o glumă. Au reprezentat un eveniment mare. Universal.
După aceea, armatele romane, care s-au așezat în Dacia, în fortificațiile pe care le-au construit, castrele romane de pe limes, au contribuit la romanizarea provinciei. Sigur, a fost vorba de o colonizare în Dacia. Au fost aduși coloniști din toată lumea română.
Unii au susținut că dacii au fost exterminați, nimiciți, că nu mai existau bărbați. Chiar așa spunea un izvor: „Dacia viris fuera exhausta”.
Dar în realitate, Dacia a fost colonizată din alt motiv: pentru că era o provincie bogată. Avea aur, alte bogății, sare și pământul, în primul rând. Pământul roditor. Foarte fertil. De aceea au venit coloniștii din proviciile imperiului aici.
Nu pentru că au fost exterminați. Au fost descoperite, în ultimii ani, o serie de izvoare care arată că dacii au continuat să existe în provincia cucerită de romani. Sunt vreo sută de diplome militare în care au apărut daci. Au intrat în armata romană. O dovadă că romanii găseau mereu în Dacia bărbați pentru a-i recruta.
Izvorul respectiv este infirmat. Istoricul care a scris asta, Eutropius, a scris la vreo sută de ani după părăsirea Daciei de către romani, pe la anul 360 d.Hr.
– Ați prijinit prezența unor figuri importante ale dacilor în forul public românesc. În București există o statuie și un bust al lui Decebal. Sunt foarte puține. Amândouă sunt inițiative private, niciuna publică. Cum vă explicați reticența asta a ocupanților funcțiilor publice?
– Cred că au alte preocupări. În general, cultura și istoria sunt chestiuni mai degrabă particulare, decât publice. Așa sunt considerate.
– Da, dar este o contradicție. Politicienii vin și spun că ei sunt patrioți, naționaliști, dar când este vorba să sprijine istoria nu se întâmplă nimic.
– În momentul de față preocuparea este mai degrabă europeană, nu națională. Au trecut vremurile în care istoria făcea obiectul unei preocupări publice, cum a fost, de pildă, perioada Marii Uniri. Preocupările oamenilor se îndreaptă astăzi în altă direcție. Majoritatea pleacă în străinătate.
– Cum a rezistat romanitatea în spațiul geografic de la nord de Dunăre, în care trăim acum?
– Romanizarea a fost foarte puternică pentru că a existat elementul militar. Atât de puternică a fost influența lui încât o serie de cuvinte din mediul militar au început să capete alt sens, unul civil. De pildă „mire”, unii ziceau că vine de la „maritus”, dar un mare învățat german a spus că „mire” vine de la „miles”, care însemană „soldat”. Pentru că soldații erau cei care se însurau cu fetele dace.
Alt exemplu: cel care era lăsat la vatră era bătrân. Era „veteranus”. Era „vetus”. „Vetus” e „vechi”. „Veteranus”, în special „betranus”, pentru că uneori romanii îl transformau pe „v” în „b”, dat „bătrân”.
Când au plecat romanii, provincia a fost pierdută, practic. Nu odată cu urcarea pe tron a împăratului Aurelian, în 271/274. Eu cred că s-a pierdut vreo doi ani mai înainte, prin 267-269, când au fost niște atacuri barbare asupra Daciei.
Legătura cu Dacia a fost pierdută și a rămas o parte din populație. Pe urmă au venit dacii liberi de dincolo, care fuseseră tot timpul în colaborare cu populația autohtonă pentru că erau păstori, iar păstorii se plimbau.
Păstorii noștri s-au dus până în Crimeea, alții au luat-o în jos, spre Dunăre, spre Oltenia, alții au trecut la sud de Dunăre. A fost transhumanța care a făcut ca dacii să ia din limba latină cuvintele pe care nu le aveau.
– Am reușit, în cei 35 de ani de la Revoluție. să ne cunoaștem istoria adevărată, să recuperăm informația la care nu am avut acces în perioada regimului comunist?
– Noi, profesioniștii, istoricii, mergem pe izvoare. Colegii care fac istorie contemporană au fost avantajați de faptul că s-au deschis arhivele. Nu doar cele din perioada comunistă, ci și arhivele de dinainte de război, chiar de Primul Război Mondial.
Cunoașterea a explodat dintr-o dată. S-au găsit documente foarte multe și știm dar mult mai mult decât știam altădată. Este important faptul că se publică documentele.
Unii istorici merg pe un drum corect. Sunt alții care exploatează și istoria. Trebuie să trăiască de pe urma ei și exagerează, în special când vine vorba de antichitate. A fost un val de istorici care a exagerat în legătură cu limba dacă. Au spus că limba dacă stă la baza limbii latine. Că, vezi Doamne, împăratul Traian vorbea cu Decebal fără interpret, că nu se vede pe Columnă vreu traducător din dacă în latină, iar acesta este un semn că cei doi se înțelegeau foarte bine. Și alte exagerări de genul acesta. Adevărul este că avem foarte puține cuvinte dacice în limba română.
