Când Donald Trump s-a oferit pentru prima dată să cumpere Groenlanda în 2019, a fost ridiculizat pe scară largă și nu a ieșit mare lucru din asta, în afară de o vizită de stat anulată în Danemarca. Peste șase ani, „oferta” reînnoită a lui Trump pentru cea mai mare insulă din lume este din nou pe masă, scrie „The Conversation”.
Și asta cu o vigoare reînnoită. Într-un interviu acordat din 7 ianuarie a.c., viitorul președinte american a refuzat să excludă utilizarea forței pentru a intra în posesia Groenlandei și și-a trimis fiul, Don Jr, „și diverși reprezentanți” acolo la 8 ianuarie 2025, pentru a-și sublinia seriozitatea. Cu Elon Musk la bord, banii ar putea să nu fie un obstacol în calea oricărei înțelegeri avute în vedere de Trump.
Trump nu este primul politician american care încearcă să cumpere Groenlanda. Cea mai veche încercare documentată de a achiziționa insula datează din 1868.
Ultimul efort serios înainte de Trump a fost cel al guvernului președintelui Harry S. Truman în 1946. Interesul lui Trump pentru Groenlanda se înscrie astfel într-o lungă tradiție a eforturilor americane de expansiune teritorială.
Minerale critice
Chiar și fără acest context istoric, ultima ofertă a lui Trump este mai puțin irațională astăzi decât ar fi putut părea în 2019.
Pe de o parte, Groenlanda este excepțional de bogată în așa-numitele „minerale critice”. Potrivit unui raport publicat în 2024 în „The Economist”, insula are zăcăminte cunoscute de 43 din 50 dintre aceste minerale.
Potrivit Departamentului pentru Energie al SUA, aceste minerale sunt esențiale pentru „tehnologiile care produc, transmit, stochează și conservă energia” și prezintă „un risc ridicat de întrerupere a lanțului de aprovizionare”.
Aceasta din urmă este cu siguranță o preocupare valabilă, având în vedere că China – un furnizor-cheie al mai multor minerale esențiale pentru piețele globale – a crescut restricțiile asupra exporturilor sale ca parte a războiului comercial în curs cu SUA.
Accesul la resursele Groenlandei ar oferi Washingtonului mai multă siguranță în lanțul de aprovizionare și ar limita orice influență pe care China ar putea să o exercite.
Valoare strategică
Poziția strategică a Groenlandei o face, de asemenea, valoroasă pentru SUA. O bază americană existentă, Pituffik Space Base, este esențială pentru avertizarea timpurie și apărarea americană împotriva rachetelor și joacă un rol esențial în supravegherea spațială.
Extinderea viitoare a bazei ar putea, de asemenea, spori capacitățile SUA de a monitoriza mișcările navale rusești în Oceanul Arctic și în Atlanticul de Nord.
Suveranitatea SUA asupra Groenlandei, în cazul în care acordul lui Trump se va concretiza, ar împiedica, de asemenea, în mod eficient orice mișcare a rivalilor, în special a Chinei, de a se impune pe insulă.
Acest lucru ar putea fi mai puțin îngrijorător dacă Groenlanda rămâne parte a Danemarcei, membră NATO, care a menținut insula pe linia de plutire din punct de vedere economic cu o subvenție anuală de aproximativ 500 de milioane de dolari americani (407 milioane de lire sterline).
Mișcare de independență în creștere
Independența Groenlandei – pentru care sprijinul a crescut constant – ar putea deschide ușa unor investiții străine mai numeroase și mai puțin reglementate. În acest caz, China este văzută ca fiind deosebit de dornică să intervină în cazul în care apare oportunitatea.
Adăugați la aceasta cooperarea în materie de securitate în creștere dintre Rusia și China și faptul că Rusia a devenit în general mai agresivă din punct de vedere militar, iar argumentele lui Trump par și mai credibile. Și nici nu este singurul care a tras un semnal de alarmă: Canada, Danemarca și Norvegia au ripostat recent la creșterea amprentei ruse și chineze în Arctica.
Așadar, problema cu propunerea lui Trump nu este că se bazează pe un diagnostic eronat al problemei subiacente pe care încearcă să o abordeze.
Creșterea influenței Rusiei și Chinei în regiunea arctică în general este o problemă de securitate într-o perioadă de rivalitate geopolitică în creștere. În acest context, Groenlanda reprezintă în mod incontestabil o vulnerabilitate de securitate deosebită și semnificativă pentru Statele Unite.
Defectele planului lui Trump
Problema este viziunea „America pe primul loc” a lui Trump de a căuta o soluție. Insistă că vrea Groenlanda și că o va obține – chiar dacă asta înseamnă tarife excepționale pentru exporturile daneze sau utilizarea forței.
În mod previzibil, Groenlanda și Danemarca au respins noua „ofertă”. Iar aliații- cheie, inclusiv Franța și Germania, s-au grăbit să ia apărarea aliatului lor – pentru moment, la figurat.
O hartă a Arcticii
Peter Hermes Furian/Shutterstock
În loc să consolideze securitatea SUA, se poate spune că Trump o slăbește efectiv prin subminarea, încă o dată, a alianței occidentale. Ironia este că face acest lucru în Atlanticul de Nord. De asemenea, se pare că există o problemă și mai fundamentală în acest caz, în sensul că acest tip de expansionism teritorial în stilul secolului al XIX-lea reflectă impulsurile izolaționiste ale lui Trump.
„Încorporarea” Groenlandei în SUA ar izola probabil Washingtonul de întreruperea lanțurilor critice de aprovizionare cu minerale și ar ține Rusia și China la distanță. Iar semnalul că va face acest lucru indiferent de costuri este un indiciu că abordarea sa în materie de politică externă va fi fără mănuși.
În loc să investească în consolidarea cooperării în materie de securitate cu Danemarca și cu restul aliaților săi europeni și din cadrul NATO pentru a face față Rusiei și Chinei în regiunea arctică și dincolo de aceasta, Trump și echipa sa ar putea crede că SUA pot scăpa cu asta. Având în vedere că în joc sunt relațiile cu cei mai apropiați aliați ai SUA de până acum, acesta este un pariu enorm și nejustificat.
Nicio mare putere din istorie nu a fost capabilă să se descurce singură la nesfârșit – și chiar și punerea în posesie a Groenlandei este puțin probabil să schimbe acest lucru.
