Arnold C. Dupuy este Non-resident Senior Fellow la think tank-ul „Atlantic Council”, unde contribuie cu analize privind geopolitica, războiul hibrid și dinamica strategică din spațiul euroatlantic.
Veteran al Armatei SUA, cu aproximativ 25 de ani de serviciu activ și în rezervă, îmbină experiența militară cu cercetarea academică. Deține un doctorat obținut la Virginia Tech, iar activitatea sa academică include colaborări cu instituții precum Naval Postgraduate School și George Mason University.
Scrierile și intervențiile sale se concentrează pe securitatea energetică în contextul competiției strategice, consolidarea flancului estic al NATO și evoluțiile geopolitice din regiunea extinsă a Mării Negre.
Pe 29 aprilie, Arnold C. Dupuy va fi prezent la București, la conferința „Black Sea Energy and Security Conference – The Eastern European Perspective”, eveniment organizat sub patronajul Forțele Navale Române. Cu acest prilej va fi analizat impactul militarizării accelerate a regiunii Mării Negre în contextul prelungirii războiului din Ucraina. Conferința pornește de la constatarea apariției unui arc de instabilitate inspirat de Rusia, care leagă zona arctică de Marea Baltică și Marea Neagră, și evidențiază rolul războiului hibrid, al acțiunilor din „zona gri” și al atacurilor asupra infrastructurii critice în redefinirea securității pe flancul estic al NATO.
Ediția din 2026 extinde discuția către întreaga Europă de Est, subliniind interdependența dintre securitatea Mării Negre și stabilitatea regională. Agenda include analiza noilor amenințări de securitate și a impactului lor asupra activității comerciale, modernizarea porturilor și a infrastructurii strategice, protecția infrastructurii maritime și energetice, precum și integrarea tehnologiilor militare moderne într-un context economic sensibil. Un accent special este pus pe securitatea energetică sub umbrela NATO, pe oportunitățile de investiții în energie și apărare și pe consolidarea parteneriatelor strategice est-europene, inclusiv prin inițiative regionale și cooperare transfrontalieră.
Conferința urmărește, de asemenea, armonizarea priorităților UE, NATO și SUA în regiunea Mării Negre și integrarea perspectivelor partenerilor strategici precum Japonia, Coreea de Sud și Australia, inclusiv prin comparații cu alte spații sensibile, cum ar fi Marea Chinei de Sud.
În avanpremiera conferinței, Arnold C. Dupuy a acordat un interviu în exclusivitate „Independent news”.
– Domnule Arnold C. Dupuy, de ce ediția de anul acesta al Conferinței privind energia și securitatea în regiunea Mării Negre este diferită de cele anterioare și de ce a fost necesară extinderea perspectivei de la Marea Neagră la Europa de Est în ansamblu?
– Deși zona mai largă a Mării Negre este și va rămâne un nod vital în calculul mai amplu al securității europene, trebuie să luăm în considerare interdependența sa crescândă cu regiunile învecinate. În mod special, aceasta ar trebui să includă națiunile din nord, cele care se învecinează cu Marea Baltică, de exemplu. Poate într-un sens mai larg, națiunile din Inițiativa celor Trei Mări, care alcătuiesc așa-numitul nivel estic și care sunt vulnerabile la agresiunea rusă. O cooperare economică, politică și militară mai strânsă, sub egida NATO, este esențială și, din acest motiv, am considerat că este important să extindem sfera conferinței pentru a include perspective din afara regiunii Mării Negre. Mai mult, este dificil să discutăm despre Marea Neagră sau, mai general, despre securitatea europeană fără a lua în considerare Caucazul sau Asia Centrală. De aceea, am dori să invităm reprezentanți din această regiune la evenimentele viitoare.
– Care este mesajul principal pe care organizatorii conferinței doresc să îl transmită factorilor de decizie politică și economică din România?
– România este o națiune de o importanță strategică și economică extraordinară, iar această valoare este în creștere. Are o forță de muncă foarte bine pregătită și antreprenorială, iar multe dintre tehnologiile sale sunt de nivel mondial. Așadar, are o influență din ce în ce mai mare, care începe să se facă simțită. Sunt sigur că liderii politici și de afaceri români știu deja acest lucru. Vrem să ajungem la potențiali investitori din afara României și a regiunii Mării Negre în sens larg. Unul dintre mesajele pe care dorim să le transmitem este că România este un centru economic și de securitate crucial pe flancul estic al NATO și are nevoie de investiții într-o gamă largă de sectoare pentru a-și consolida poziția defensivă și infrastructura critică. Mai mult, proximitatea României față de Ucraina o face o zonă naturală de tranzit pentru eforturile de reconstrucție. De asemenea, observăm o creștere a comerțului între România și Turcia, ceea ce este un lucru pozitiv. Decidenții trebuie să continue să încurajeze investițiile și implicarea, oferind un mediu favorabil afacerilor.
– Comunicatul de presă al conferinței vorbește despre un „arc de instabilitate” inspirat de Rusia, de la Arctica până la Marea Neagră. Ce înseamnă acest lucru în termeni concreți pentru România?
– Termenul „arc de instabilitate” a fost inițial inventat în timpul războiului global împotriva terorismului, însă eu îl aplic într-un context contemporan pentru a descrie efectele agresiunii rusești împotriva vecinilor săi occidentali. Acest așa-numit arc se întinde de la Arctica prin Europa de Est, Marea Neagră și până în Caucaz. (Unii ar putea susține că acesta se extinde până în Asia Centrală). În funcție de modul în care este privită, România este fie o ancoră, fie un nod critic în acest arc. Indiferent de asta, România se află sub presiune și are nevoie de ajutor pentru a-și proteja suveranitatea de influența malignă a Rusiei.
Despre războiul din Ucraina și noua realitate în materie de securitate
– După cinci ani de război în Ucraina, care sunt principalele lecții pe care le-a învățat regiunea Mării Negre din acest conflict?
Excelentă întrebare: văd o combinație de lecții învățate și reînvățate. După 20 de ani de ceea ce aș numi o concentrare greșită asupra combaterii terorismului/insurgenței, competiția între marile puteri este acum principalul obiectiv în materie de securitate. Cu alte cuvinte, războiul de poziție a revenit (de fapt, nu a dispărut niciodată), puterea de foc și mobilitatea fiind esențiale. La fel ca în secolul al XX-lea.
Dronele au preluat un rol important, deși rămâne de văzut cum va evolua acest lucru. Trebuie să analizăm o serie de contramăsuri, care necesită noi soluții tehnologice și tactici.
Războiul din Ucraina a scos la iveală și erodarea bazei industriale de apărare și tehnologice (DTIB) de ambele părți ale Atlanticului. De fapt, există provocări structurale majore; SUA trebuie să-și extindă DTIB pentru a permite o concurență mai mare, în timp ce Europa ar trebui să se consolideze pentru a reduce redundanțele. Mai precis, trebuie să luăm în considerare livrarea mai rapidă a armelor, de la proiectare și achiziție până la utilizare, și să realizăm economii de scară. De asemenea, este necesară o cooperare mai strânsă în cadrul Alianței.
Avem multe de recuperat; toate acestea vor fi extrem de costisitoare, vor consuma mult timp și vor fi controversate din punct de vedere politic.
Citește și:
Cum poate apăra România „Neptun Deep” și cablurile submarine care nu intră sub umbrela NATO. Antidot pentru militarizarea de către Rusia a regiunii Mării Negre | ANALIZĂ
– Cum s-a schimbat percepția asupra securității maritime și energetice în comparație cu perioada 2021-2022?
– Două dintre cele mai importante considerente sunt tehnologia și sancțiunile. Spoofingul, sau capacitatea de a perturba semnalele GPS, a fost testat cu succes în Marea Neagră în iunie 2017. Acest lucru va deveni o preocupare din ce în ce mai mare. Alte provocări, cum ar fi atacurile cibernetice care pot perturba programele de transport maritim sau livrările de combustibil, ar putea avea, de asemenea, un impact negativ asupra tuturor activităților maritime comerciale. De asemenea, proprietatea străină asupra porturilor ar putea fi considerată o vulnerabilitate, în special dacă proprietarii sunt potențiali adversari.
Sancțiunile nu sunt niciodată perfecte. Sancțiunile împotriva Rusiei au un efect gradual asupra economiei sale, ceea ce a creat necesitatea așa-numitei „Flote Negre” pentru a transporta produse petroliere în întreaga lume.
– Care sunt cele mai subestimate amenințări hibride din regiunea Mării Negre în acest moment?
– Influența malignă. Capacitatea elementelor externe de a perturba procesul electoral sau de a modela opinia publică. De asemenea, utilizarea companiilor fantomă și a proprietății opace care maschează potențialul de a perturba infrastructura sau activitatea economică. Acestea sunt subtile, adesea greu de detectat și de descurajat și, în cele din urmă, sunt corozive pentru societatea civilă.
Cea mai bună modalitate de a contracara influența malignă este de a avea un răspuns alert și sofisticat, cum ar fi mecanisme de comunicare strategică, care pot identifica și contracara aceste influențe.
Energie, infrastructură și vulnerabilități
– De ce infrastructura energetică este una dintre principalele ținte în războiul hibrid din regiune?
– Infrastructura energetică este mare, dispersată și dificil de ascuns sau protejat. Este vulnerabilă atât la acțiuni cinetice, cât și la acțiuni necinetice. Datorită importanței sale pentru menținerea coeziunii civile și a viabilității economice naționale, orice perturbare poate avea un impact instantaneu asupra unor segmente mari ale populației. Activitățile Rusiei în Ucraina sunt exemple în acest sens. Primul eveniment major a fost atacul Dark Energy din Ucraina, la sfârșitul lunii decembrie 2015. Atacul asupra Colonial Pipeline din estul Statelor Unite, în 2021, este un alt exemplu.
– Porturile din Marea Neagră devin atât active comerciale, cât și ținte strategice. Este România pregătită pentru această dublă presiune?
– Aș răspunde cu un „da” cu rezerve. Liderii civili și militari români sunt cu siguranță conștienți de acest lucru și iau măsuri. Se achiziționează noi sisteme de arme, cum ar fi Naval Strike Missile (NSM), iar România dispune deja de sistemul Patriot.
Cu toate acestea, controversa privind corvetele nu a ajutat securitatea maritimă sau credibilitatea României. Sper că această problemă se va rezolva rapid. Mai sunt încă multe de făcut.
În Constanța, ar putea fi necesară consolidarea suplimentară a nodurilor critice și extinderea infrastructurii rutiere și feroviare.
În plus, exerciții riguroase și realiste și teste de stres ar ajuta la identificarea punctelor slabe structurale și a domeniilor în care ar trebui să se investească în viitor.
– Unde vedeți cele mai mari vulnerabilități ale infrastructurii economice și energetice a României?
– Excelentă întrebare. De mulți ani mă întreb dacă infrastructura românească poate suporta un șoc susținut. De exemplu, un atac cinetic sau necinetic coordonat ar putea avea un impact economic considerabil. Mai mult, poate infrastructura actuală să suporte un aflux mare de personal și echipamente în cazul unei situații de urgență NATO?
Rețeaua electrică și rețeaua de distribuție sunt vechi și au nevoie de extindere și modernizare. Acestea necesită o modernizare masivă și urgentă. România are, de asemenea, unele dintre cele mai mari prețuri la energia electrică din Europa. Desigur, detectarea și prevenirea atacurilor cibernetice sunt extrem de dificile, însă infrastructura energetică românească pare deosebit de vulnerabilă. De exemplu, atacurile din decembrie 2025 asupra Complexului Energetic Oltenia evidențiază această situație.
Rețeaua de transport învechită și subdezvoltată a României ar putea prezenta provocări. În plus, trebuie abordate întârzierile în construcții. Am auzit că poate dura până la șapte ani pentru a obține aprobarea și a finaliza un proiect în anumite zone.
Diaspora românească de lucrători cu înaltă calificare a creat o penurie de forță de muncă în unele industrii.
În cele din urmă, deficitul bugetar al țării din 2025, de 7,65% din PIB, este unul dintre cele mai ridicate din UE. Deși reprezintă o îmbunătățire față de 9,65% în 2024, acesta continuă să reprezinte un potențial obstacol pe termen lung pentru creșterea economică.
Sectorul privat și securitatea națională
– Ce rol concret poate juca sectorul privat în securitatea Mării Negre, dincolo de investiții și profit?
– Sectorul privat joacă deja un rol important. Multe companii românești din afara consorțiului Romarm furnizează o varietate de produse și servicii în sectorul securității. Datorită sistemului educațional excelent al României, aceste firme se specializează adesea în tehnologii avansate sau produse de nișă. De exemplu, OVES Enterprise a demonstrat succesul în dezvoltarea inteligenței artificiale pentru drone.
Alte industrii, așa-numite „low tech”, vitale pentru securitatea națională, se specializează în componente pentru muniții și vehicule blindate. Aceste companii din sectorul privat (și public) al DTIB au nevoie de acces la capital.
– Există riscul ca sectorul privat să fie insuficient integrat în strategiile de securitate ale statului?
– Cred că există un astfel de risc. Industria de apărare de stat s-a dovedit a fi necompetitivă și lipsită de flexibilitate. Faptul că nu se angajează mai strâns cu sectorul privat sau nu utilizează mai agresiv parteneriatele public-privat creează ineficiențe în cadrul întreprinderii mai largi de securitate națională. Înțeleg că recent a fost adoptată o legislație pentru a promova o mai mare interacțiune public-privat, deși este probabil prea devreme pentru a determina succesul sau eșecul acesteia.
– Cum pot fi convinși investitorii că regiunea este atât riscantă, cât și plină de oportunități?
– Îmi imaginez că majoritatea investitorilor realizează că există un risc în implicarea în regiunea Mării Negre sau în Europa de Est în ansamblu. Cu toate acestea, riscul vine la pachet cu recompensa. Există o cerere clară pentru achiziții în domeniul apărării în întreaga regiune, o realitate care era evidentă la începutul anului 2014. Pe măsură ce Rusia continuă să-și amenințe vecinii, această cerere nu va înceta. Este regretabil, dar este o realitate pe care trebuie să o acceptăm. Pe lângă revitalizarea bazei industriale de apărare și tehnologice a regiunii, trebuie extinsă și infrastructura de sprijin. România este o țară de primă linie și un hub militar și economic cheie în flancul estic al NATO. Infrastructura sa trebuie, de asemenea, extinsă pentru a găzdui activele NATO. În plus, România este o zonă naturală de tranzit pentru eforturile de reconstrucție ale Ucrainei. Știu că companiile românești sunt deja implicate în aprovizionarea efortului de război al Ucrainei. Consider că această dependență de lanțurile de aprovizionare românești va crește în timp, în special odată cu reconstrucția Ucrainei. Toate aceste activități vor necesita investiții externe.
Tehnologie, apărare și economie
– Comunicatul conferinței menționează necesitatea unei baze industriale de apărare „reimaginate”. Ce lipsește în prezent în Europa de Est?
– Integrarea transfrontalieră și consolidarea sectoarelor de apărare sunt vitale pentru Europa. Începem să vedem investiții agresive ale Rheinmetal în toată Europa. În general, consider acest lucru pozitiv, deși va fi foarte controversat, deoarece mulți campioni naționali vor trebui sacrificați, cu pierderea locurilor de muncă și a prestigiului.
Ceea ce lipsește poate fi aplicat mai larg Europei și Statelor Unite; este cu siguranță o provocare transatlantică.
Mai precis, este nevoie de:
1) O mai bună înțelegere a cerințelor combatanților sau un semnal clar al cererii
2) Achiziții mai rapide la toate nivelurile; de la „fabrică la tranșee”
3) Cooperare în materie de securitate; peste granițe și în interiorul acestora
– Cum afectează noile tehnologii militare sectorul comercial și lanțurile logistice?
– Inovațiile conduse de armată au fost adesea scânteia pentru tehnologii vitale cu dublă utilizare, cu aplicații atât civile, cât și militare.
De exemplu, UAV-urile și robotica au utilizări militare și civile. La fel și soluțiile de securitate cibernetică și AI.
Destul de des, aceste tehnologii trebuie cultivate. În SUA, avem multe programe, cum ar fi Small Business Innovation Research (SBIR) și Defense Innovation Unit (DIU), pentru a numi doar câteva. DIANA NATO înregistrează, de asemenea, progrese ca incubator.
Aș spune că tehnologiile cu dublă utilizare au potențialul de a pune o presiune suplimentară (și vulnerabilitate) asupra anumitor aspecte ale lanțului global de aprovizionare.
– Unde se situează România pe harta tehnologiilor cu dublă utilizare (civilă-militară)?
– Industria software din România are un potențial mare în acest domeniu. La fel și aplicațiile de inteligență artificială și învățare automată. Știu că industria aerospațială și dezvoltarea dronelor din România sunt foarte apreciate. Sunt, de asemenea, conștient de excelența electronicii românești.
Cooperarea regională
– Cooperarea regională în Europa de Est funcționează sau rămâne mai degrabă un concept pe hârtie?
– Înainte de februarie 2022, aș fi spus că era un concept pe hârtie. În ultimii patru ani s-au înregistrat îmbunătățiri semnificative. Mai sunt încă multe de făcut, deoarece avem de-a face cu generații de neîncredere și tensiuni. Majoritatea realizează amenințarea comună venită din partea Rusiei și au lucrat la rezolvarea unora dintre aceste probleme.
Aș spune că sunt importante o serie de măsuri de consolidare a încrederii. Acestea variază de la forumuri tradiționale, precum cele oferite de NATO și UE, la organizații regionale mai specializate. De asemenea, exercițiile comune continue, atât pe teren, cât și la nivel teoretic, creează acest sentiment de familiaritate și previzibilitate.
– Ce formate de cooperare – B9, I3M, RO-PL-TR, RO-RMD-UA – sunt cu adevărat relevante pentru Marea Neagră?
– La un anumit nivel, orice organizație de cooperare care se angajează în discuții transfrontaliere serioase este benefică. Cu toate acestea, dacă aceste formate proliferează și devin un forum de discuții glorificat și se dovedesc a fi reticente sau incapabile să abordeze teme importante, atunci ele devin o distragere a atenției.
Formatul trilateral între Polonia, România și Turcia este o dinamică interesantă între centrele de putere din estul NATO. De asemenea, servește ca punte între flancurile estice și sudice ale Alianței.
Cheia succesului pentru aceste formate este să se asigure că aceste organizații își coordonează eforturile și se completează reciproc, în loc să concureze. Izolate, ele pot avea unele beneficii localizate, dar nu le văd având longevitate dacă nu sunt legate de funcții mai largi, ale NATO sau ale UE.
NATO, UE și SUA
– Care sunt principalele tensiuni între prioritățile UE, NATO și SUA în regiunea Mării Negre?
– SUA și UE au obiective contradictorii în Marea Neagră în ceea ce privește Ucraina.
Retragerea SUA din Europa și disponibilitatea de a negocia cu Rusia în privința Ucrainei au constituit un punct de tensiune. De asemenea, tarifele SUA și problema Groenlandei.
Consider că declarațiile Secretarului de Stat, Marco Rubio, de săptămâna trecută de la München au contribuit în mare măsură la calmarea spiritelor în Europa. Din punctul meu de vedere, SUA vor continua să fie un actor cheie în securitatea europeană. Această opinie este împărtășită de mulți lideri din Congres.
– Marea Neagră ocupă un loc suficient de important în agenda strategică euro-atlantică sau rămâne o zonă secundară în comparație cu Marea Baltică?
– Războiul din Ucraina este considerat principala prioritate europeană în materie de securitate pe agenda politică, înaintea țărilor baltice. Este locul unde se desfășoară un război de patru ani (mai mult, dacă începem din 2014), care necesită o atenție imediată. Relațiile cu Iranul ar putea concentra atenția asupra acestei zone.
– Ce ar trebui să facă România pentru a rămâne un actor relevant, nu doar un beneficiar al securității?
– Spun de mulți ani că România nu are altă opțiune decât să își asume un rol mai puternic în materie de securitate pe flancul estic al Europei. Îmi dau seama că aceasta nu este o poziție familiară sau confortabilă.
Văd semne pozitive. Consolidarea poziției defensive este esențială, la fel și accentuarea punctelor forte tehnologice și industriale. Pentru aceasta este nevoie de un sector privat robust și bine finanțat. Guvernul trebuie, de asemenea, să se asigure că structurile juridice sunt în vigoare și să le aplice, ceea ce va oferi investitorilor încrederea de care au nevoie. Acest lucru necesită, de asemenea, stabilitate politică. La cele mai recente alegeri prezidențiale, România a demonstrat, în ciuda criticilor externe, că statul de drept funcționează.
Dimensiunea globală
– De ce este important să avem parteneri precum Japonia, Coreea de Sud sau Australia prezenți la o conferință privind Marea Neagră?
– Consider că acest lucru este important din mai multe motive. La un anumit nivel, aceste națiuni pe care le-ați menționat împărtășesc valori democratice cu România și cu unele dintre celelalte state din regiunea Mării Negre. Sunt state partenere ale NATO, deci există acest interes comun. De asemenea, au sectoare tehnologice puternice, care creează sinergii potențiale cu companiile românești. Cele trei națiuni asiatice menționate au, de asemenea, industrii maritime de apărare robuste, care ar putea oferi sinergii cu statele din regiunea Mării Negre.
Mai mult, pe măsură ce China își extinde influența în Asia Centrală și Europa, văd și un fir comun care face ca aceste interacțiuni să fie importante. Sper să pot întâmpina reprezentanți ai partenerilor asiatici la evenimente viitoare.
– Care este cel mai mare risc dacă regiunea Mării Negre nu este tratată ca o prioritate strategică în următorii 5-10 ani?
– Poziția strategică a regiunii Mării Negre ar trebui să o facă o prioritate strategică firească. Potențialul ca conflictul de acolo să se extindă în alte regiuni destabilizate este prea mare pentru a fi ignorat. Mai mult, valoarea comerțului interregional, în special în domeniul energiei, este esențială.
Una dintre cele mai bune modalități de a asigura stabilitatea este prin prosperitate comună, o bună calitate a vieții și un sentiment de securitate. Acest lucru poate fi realizat numai printr-o dezvoltare economică puternică și o forță de descurajare robustă alimentată de capitalul de investiții și o structură de guvernanță receptivă.
