În practica recentă a litigiilor de muncă din sectorul public, se observă o tendință îngrijorătoare: tratamentul neunitar al sporului de 15% acordat persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Deși cadrul legal este clar, aplicarea lui rămâne, în unele cazuri, arbitrară. Pentru sectorul public, această problematică oferă o lecție esențială despre conformare și risc juridic.
În esență, dreptul la acest spor derivă din art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, completat prin H.G. nr. 751/2018, care stabilește fără echivoc că persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază. Important este că nu vorbim despre un beneficiu condiționat de voința angajatorului, ci despre un drept legal imperativ.
Această interpretare a fost consolidată prin Decizia nr. 104/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că limitările bugetare introduse prin acte normative ulterioare nu sunt aplicabile în cazul acestui spor. Cu alte cuvinte, dreptul nu poate fi plafonat sau restrâns prin mecanisme administrative.
În practică, una dintre apărările frecvente ale angajatorilor este că drepturile salariale au fost stabilite anual prin dispoziții interne sau hotărâri ale consiliilor locale. Această susținere este, însă, neîntemeiată. Actele administrative nu pot deroga de la lege. Ele trebuie să o aplice, nu să o rescrie. Ori, în lipsa includerii sporului de 15%, ne aflăm în fața unei încălcări directe a cadrului normativ.
Mai mult, Nota de fundamentare a H.G. nr. 751/2018 subliniază caracterul universal al acestui drept pentru toate tipurile de handicap prevăzute de lege. Rațiunea este una profund juridică și socială, respectiv asigurarea egalității de facto în exercitarea dreptului la muncă, în acord cu obligațiile asumate de România prin Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Jurisprudența confirmă această abordare. De exemplu, Curtea de Apel Craiova, prin Hotărârea nr. 712/2023, a reținut că neacordarea sporului echivalează cu menținerea unei forme de discriminare, contrară scopului legii. Instanța a subliniat că normele adoptate ulterior anului 2017 au tocmai rolul de a corecta dezechilibrele anterioare, nu de a le perpetua.
Pentru instituțiile publice, mesajul este clar: conformarea legală nu este doar o obligație formală, ci un instrument de management al riscului. Ignorarea unor drepturi salariale expres reglementate poate genera litigii costisitoare, penalități și prejudicii reputaționale.
În concluzie, acordarea sporului de 15% pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat nu este o chestiune de oportunitate, ci o obligație legală. Orice abatere de la acest principiu expune angajatorul unor consecințe juridice certe. Într-un ecosistem economic în care predictibilitatea și respectarea regulilor fac diferența, legea nu este negociabilă. (Rubrică realizată cu sprijinul Anca Sandu Law Office)
