Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat aseară, într-un interviu, că se află într-o misiune „pentru generații”. Primind o amuletă cu harta Israelului Mare, Netanyahu a fost întrebat dacă se simte atașat de această idee. Prim-ministrul a răspuns: „Foarte atașat”. Afirmația este o confirmare speculațiilor din ultimii ani legate de intențiile sale reale și ale partidului său, Likud. Decizia recentă a guvernului de a ocupa întreaga Fâșie Gaza reprezintă un pas clar în direcția îndeplinirii acelui obiectiv. Chiar cu prețul pierderii unor vieți nevinovate.
Controversele par a se ține scai de Israel și de conducerea politică a țării, care persistă în a susține războiul din Fâșia Gaza, în ciuda tuturor pierderilor de vieți, inclusiv israeliene, și a presiunii enorme interne și externe.
Benjamin Netanyahu continuă să „pună paie pe foc”, nu doar prin gesturi, dar și prin declarații. Acum, premierul israelian își justifică mesianic deciziile prin „îndeplinirea unei misiuni pentru generații”.
Totodată, mărturisirea sa legată de devotamentul față de Israelul Mare reprezintă un șoc, în ciuda anilor întregi de speculații ale experților și a gesturilor prin care premierul își manifesta sprijinul pentru acest crez. Un exemplu: harta prezentată de el la ONU în 2023, cu Israelul încorporând și teritorii palestiniene.
Susținerea fățișă a Israelului Mare reprezintă o abatere de la politica oficială a țării din ultimele decenii, care s-a angajat inclusiv prin documente oficiale, precum Acordurile de la Oslo, că susține soluția celor două state. Astfel, Israelul recunoștea dreptul palestinienilor de a avea un stat, guvernat de populația arabă, care să se învecineze cu Israelul.
Conceptul „Israelul Mare” cuprinde o bună parte din teritoriile ocupate după războiul cu țările arabe, din 1967. În afara teritoriilor recunoscute internațional ca fiind ale Israelului, se adaugă Ierusalimul de Est, Cisiordania, Peninsula Sinai, Înălțimile Golan și o parte din Liban. Totodată, anumiți sioniști revizioniști revendică și o parte din Iordania.
Likud, partidul expansionist
Benjamin Netanyahu se trage din principala formațiune politică de dreapta a Israelului, Likud. Este conducătorul partidului din 2005, după ce a fost liderul său și între 1993-1999.
Likud a fost format în 1973 de către Menahem Begin și Ariel Sharon. Atunci, mai multe partide de dreapta, unele dintre ele revizioniste, propovăduind proiectul ”Israelului Mare”, au format această alianță electorală, candidând pe liste comune. Ulterior, ele au fuzionat oficial în 1988, devenind un singur partid.
Printre aceste formațiune s-a numărat și Herut, condus chiar de către Begin. Partidul are o istorie controversată, devenind în 1948 succesorul politic al grupării Irgun, care a fost de asemenea condusă de Menahem Begin, dar și de celebrul sionist Ze’ev Jabotinski.
Irgun a fost o organizație paramilitară sionistă, care a comis mai multe masacre împotriva populației arabe palestiniene, precum cel de la Deir Yassin din 1946. Poate cea mai cunoscută operațiune Irgun a fost însă atentatul terorist de la Hotelul „Regele David” din Ierusalim, care a avut loc în 1946.
Atunci, 91 de persoane au murit și alte 46 au fost rănite, după ce organizația paramilitară a organizat un atac răspuns la Operațiunea „Agatha”, a forțelor britanice care controlau Palestina la aceea vreme. Prin respectiva operațiune, au fost arestați mai mulți lideri sioniști, chiar de Shabat, de către britanici.
Revizionismul și expansionismul sunt „adânc înrădăcinate” în ADN-ul Likud, iar liderul său apelează acum fățiș la idealurile Israelului Mare, după ani de zile în care a încercat să salveze aparențele.
Partidul Likud a ajuns la putere prima dată în 1977, fiind prima dată când stânga israeliană, condusă la aceea vreme de Ițhak Rabin, pierdea alegerile. Aceasta s-a petrecut pe fondul șocului Războiului de Yom Kippur, din 1973, atunci când Israelul a reușit să respingă atacul egipto-sirian, însă doar după ce Statele Unite ale Americii au sărit în ajutorul său.
Șocul primelor zile ale acelei invazii a fost unul foarte mare, care ulterior s-a dovedit a fi decisiv la votul din 1977, mulți israelieni pierzându-și încrederea în Partidul Laburist, pentru că nu a putut preveni atacul și pierderile de teritoriu și vieți din prima fază.
De cealaltă parte, Likud, prin abordarea sa mai agresivă față de problema controlului teritoriilor din jurul Israelului, venea cu o viziune prin care spera să preîntâmpine astfel de tragedii, argumentând că doar astfel poate fi menținută pacea.
Tragedia din 7 octombrie 2023 a demonstrat că nici Likud, care este la guvernare din 2009 încoace, cu o pauză de un între 2021 și 2022, a eșuat lamentabil în prevenirea unei catastrofe.
Perspective
Alegerile parlamentare în Israel ar trebui să aibă loc cel mai târziu în octombrie 2026. Sondajele indică faptul că opoziția parlamentară ar obține majoritatea, cu blocul electoral al lui Naftali Bennett (premier între 2021 și 2022) devenind cea mai mare formațiune politică.
Cu toate acestea, grupările din opoziție nu au o ideologie comună, printre ele numărându-se atât formațiuni de dreapta, de centru sau partide arabe. Astfel, e posibil ca tot Benjamin Netanyahu să rămână la putere, dacă reușește să coaguleze o majoritate parlamentară.
Situația din cercetările sociologice se reflectă și în societatea israeliană, care devine tot mai vocală împotriva actualului premier și a demersurilor sale. Zilele trecute, au avut loc la Tel Aviv ample manifestații contra lui Netanyahu. Ele vin pe fondul planului anunțat zilele trecute de către guvernul său de a ocupa în întregime Fâșia Gaza, în perfectă concordanță cu viziunea Israelului Mare.
Momentan, planurile legate de Gaza nu au trecut la faza de execuție, existând încă rețineri. Cu toate acestea, una din principalele bariere în calea implementării acțiunii, Armata israeliană, și-a dat astăzi acordul, ceea ce înseamnă că, în zilele următoare, am putea vedea o schimbare de status.,
Desigur, ocuparea Fâșiei Gaza stârnește reacții furibunde și la nivel internațional, mai ales în contextul înfometării populației civile din Fâșia Gaza și a civililor uciși de Armata israeliană.
Marea temere este legată de strămutarea populației arabe din Gaza, odată cu preluarea controlului de către Israel a teritoriului. Cel mai recent, s-a vehiculat varianta că statul israelian negociază cu Sudanul de Sud, palestinienii din Gaza urmând să relocați acolo.
