Marine Le Pen, fosta șefă a Rassemblement National, a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri, în perioada când aceasta era membră a Parlamentului European, 2004-2017. Totodată, i-a fost interzisă pentru o perioadă de cinci ani posibilitatea de a mai candida în funcții publice. Ea are drept de apel.
Lovitură de teatru la Paris! Fosta candidată la președinție a fost trasă la răspundere de justiția franceză în procesul privind deturnarea de fonduri, în perioada în care Marine Le Pen a fost parlamentar european. Alături de aceasta, alte 23 de persoane au fost găsite vinovate. Pedepsele au variat de la sentințe de închisoare, până la amenzi penale.
Fosta șefă a Rassemblement National, formațiunea de extremă dreaptă pe care o reprezintă și în prezent, a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare, dintre care doi cu executare și trebuie să plătească o amendă de 100.000 de euro. Ea are, însă, drept la apel.
Totodată, magistrații au hotărât că lui Le Pen i se va aplica de îndată interdicția de a mai putea candida pentru funcții publice, pe o perioadă de cinci ani. Așadar, aceasta ar putea să rateze alegerile prezidențiale din 2027, acolo unde sondajele o arătau drept una dintre favorite.
Deși procesul a început abia în noiembrie, investigația Biroului European Anti-Fraudă, pe baza căruia s-a „construit” dosarul, datează încă din 2014. Suspiciunile planau deasupra Marinei Le Pen de mulți ani.
Candidată perenă la prezidențiale
Marine Le Pen este fiica lui Jean-Marie Le Pen, fost fondator și lider al Frontului Național timp de mai multe decenii. În 2011, el a făcut „un pas înapoi” și i-a permis astfel fetei sale mici să devină șefa formațiunii politice.
În 2012, ea candida pentru prima oară la Președinția Franței, preluând ștafeta tot de la tatăl ei. Aceasta reușea atunci să obțină aproape 18% din voturi, ceea ce a fost o prestație mai bună decât scorul obținut de Le Pen Senior în 2002 (16,8%), când, de altfel, a intrat în turul doi și a șocat o lume întreagă.
Încet, dar sigur, Marine și-a început astfel propria ascensiune. Jean-Marie Le Pen a fost în cele din urmă dat afară din propriul partid în 2015, din cauza minimalizării Holocaustului în Al Doilea Război Mondial, respectiv pentru laudele la adresa mareșalului Phillipe Pétain, șeful Guvernului de la Vichy, care a colaborat cu naziștii.
Cu tatăl ei plecat, Marine a devenit „vioara întâi” în Frontul Național. La vremea aceea, era membră în Parlamentul European. În 2017, a candidat din nou la prezidențiale, iar de data aceasta a obținut un scor mai bun. În primul tur, ea a luat peste 21,3% din voturi și a reușit să câștige regiunile Hauts-de-France, Normandia, Grand Est, Burgundia-Franche-Comté, Centre- Val de Loire, Occitania, Corsica și Provence Alpes Côte d’Azur.
Emmanuel Macron s-a impus atunci în prima rundă cu 24%, dar Le Pen i-a devansat pe François Fillon, fostul premier și candidat al Partidului Republican (centru- dreapta), respectiv pe Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de extremă stângă „La France Insoumise”.
Cu toate acestea, în turul doi a fost învinsă clar de Emmanuel Macron, cu 66% la 33%. În ciuda acelei înfrângeri, Le Pen își consolida poziția atât în partid, cât și pe scena politică din „Hexagon”.
A urmat un „rebranding” al Frontului Național în „Rassemblement National” (Uniunea Națională – n. trad.), după alegerile legislative din 2017, în care formațiunea a luat doar 8 mandate din 577. Marine Le Pen urmărea astfel să „spele imaginea” formațiunii, să o normalizeze, după ce partidul a fost „demonizat” decenii întregii din cauza eșecului de a se delimita în mod convingător de elementele sale fasciste.
2022 a fost un an mai bun însă pentru Le Pen și Rassemblement Nationale (RN). La alegerile prezidențiale, lidera formațiunii a terminat primul tur pe locul doi, cu peste 23% din voturi. Ea l-a devansat astfel pe Mélenchon (22%) și urma să-l înfrunte iar pe Macron în turul al doilea.
De data aceasta, sondajele indicau un scrutin mult mai strâns decât precedentul. Macron a învins însă cu 58%, față de 41%, cât a luat Le Pen. Progresul RN s-a văzut însă cel mai bine la alegerile legislative de anul acela, când formațiunea a luat 89 de mandate, cel mai mult din istoria sa până atunci. La finalul anului, Marine Le Pen i-a predat șefia partidului lui Jordan Bardella, numai că ea a rămas candidatul presupus al formațiunii pentru prezidențiale.
2024, anul consolidării extremei drepte
Pe 9 iunie, RN câștiga pentru a treia oară consecutiv alegerile europarlamentare, dar, de data aceasta, cu un scor istoric. Formațiunea lua peste 31% din voturi. Emmanuel Macron a declarat în noaptea aceea că va organiza alegeri legislative anticipate, într-o mișcare neînțeleasă de mulți analiști politici.
Deja pe 30 iunie s-a ținut primul tur al scrutinului legislativ, iar RN a dominat clar, cu aproape o treime din vot. Turul al doilea a avut loc peste o săptămână, iar el a fost marcat de ideea „cordonului sanitar” împotriva extremei drepte. Strategia, prin care toate celelalte partide se sprijineau reciproc în diversele circumscripții, pentru a împiedica alegerea unui parlamentar de la RN, a funcționat în mare parte.
Alianța de Stânga „Nouveau Front Populaire”, din care au făcut parte atât „La France Insoumise”, cât și Partidul Socialist, a câștigat cele mai multe mandate, 180. „Ensemble”, alianța partidelor de centru, macroniste, a luat 159 de mandate. RN a obținut 142 de mandate, iar republicanii au câștigat 39 de curse.
Marine Le Pen a fost și ea aleasă în Adunarea Națională, iar formațiunea ei a avut o poziție de forță în noua legislatură. Pentru ca guvernul lui Macron și coaliția sa, formată cu „Ensemble” și republicanii, să poată supraviețui, aceștia aveau nevoie de sprijinul RN, pe care l-au avut din septembrie până în decembrie.
La finele anului trecut, gruparea lui Le Pen a anunțat că va susține în cele din urmă moțiunea de cenzură formulată de extrema stângă, din cauza neînțelegerilor apărute în legătură cu propunerile privind legea bugetului, ale puterii. Moțiunea a trecut lejer, iar premierul Michel Barnier a trebuit să plece.
Procesul lui Le Pen, adevăratul motiv
În noiembrie anul trecut, instanțele din Franța au început să judece speța cu Marine Le Pen, în care astăzi s-a dat prima sentință. Le Pen și aliații săi au văzut atunci pericolul ca aceasta să primească interdicția de a mai putea candida la prezidențialele viitoare.
Tot atunci, RN a anunțat că va vota pentru căderea guvernului, ceea ce punea presiune mare de tot Emmanuel Macron, aflat într-o „pasă proastă”. Presiunea era mare pe președinte, o bună parte a societății franceze cerându-i demisia, din cauza felului în care gestiona criza.
Le Pen, care domina sondajele, spera astfel că Macron va renunța a funcție, mai ales că îi era greu să alcătuiască o nouă majoritate parlamentară, iar noi alegeri parlamentare anticipate nu puteau fi organizate decât la vară.
În mod evident, dorința celor de la RN era de avea noi alegeri prezidențiale, în cazul plecării lui Macron, care să fie ținute până la pronunțarea hotărârii judecătorești în dosarul lui Le Pen.
Macron nu doar că nu a cedat curentului popular care îi cerea demisia, dar a și reușit să alcătuiască o nouă majoritate parlamentară, care încă rezistă. Premierul François Bayrou guvernează în continuare alături de formațiunile din „Ensemble” și republicanii. Acestora li se alătură, la nivel de sprijin prin voturi, și Partidul Socialist, principala formațiune de centru-stânga. Macron, care a fost și el membru al formațiunii în anii 2000, a reușit să „îi rupă” pe aceștia de „Nouveau Front Populaire”. În acest moment, cheia este că el nu mai depinde de sprijinul parlamentar al RN pentru ca guvernul său să poată supraviețui.
Scoaterea din cursa prezidențială a lui Le Pen înseamnă că, foarte probabil, Jordan Bardella va fi candidatul la funcția supremă în statul francez. Acesta nu a împlinit încă 30 de ani, dar este cotat cu șanse bune să ajungă în turul al doilea. Chiar și așa, el stă mai prost decât colega de partid în măsurători. Avocații lui Le Pen au anunțat că vor face apel la sentință, rămâne de văzut dacă interdicția va rămâne în picioare.
