Să pui la punct un sistem în care copilul se simte bine, se dezvoltă, atinge tot ce trebuie să atingă în materie de „grădiniță”, mai în joacă, mai în serios, nu e simplu, dar nici imposibil.
Punctul de plecare este copilul, linia de sosire e copilul – și nu ce trebuie el să devină în viziunea părinților sau a societății, ci ceea ce devine el fiind fericit, îngrijit, condus în mod echilibrat pe parcursul acestor ani „de acasă”.
„Cei șapte ani de acasă” este o expresie românească la care, ca părinți și educatori, trebuie să ținem. Nu se referă la șapte ani de fericire, răsfăț, lipsă de griji (da, acestea sunt prezente și importante), se referă la șapte ani în care copilul se lămurește că există, că lumea e mare, că zilnic se învață câte ceva în legătură cu ce e bine și ce nu e bine, că atitudinea aleasă duce la consecințe benefice, sau nu, că se poate alege și că există lucruri care nu se negociază, că regulile sunt de urmat și că sunt multe întrebări de pus.
„Grădi”, am mai spus-o, este prelungirea lui acasă și este urmată de scoală (școala e comparabilă metaforic cu o scenă, desigur cu momente de culise și cu momente de reprezentație; una peste alta viața de școlar are multe momente de repetiție în care se exersează și se fixează obișnuințe și decizii pentru mai târziu).
Un start bun
„Gradi” doar completează: îl ajută pe copil să înțeleagă, să se bucure, să se raporteze la realitate. Dar „grădi” nu înlocuiește acel „start bun” pe care copilul îl primește în sânul familiei.
Am găsit ideea de „cei șapte ani de acasă” în conceptul de „scenariu” la Eric Berne – „Ce spui după buna ziua”, o carte pe care am citit-o prea târziu, după ce copiii mei trecuseră de vârsta de șapte ani și mi-a părut rău, de aceea o recomand.
Structura înseamnă fermitate, înseamnă alegeri (uneori „adulte” chiar și la copii), înseamnă aplicarea regulilor, nu doar explicarea lor (nu sunt puțini părinți care explică regula și așteaptă ca ea să fie aplicată de către copil, dacă nu e aplicată, ei o mai explică o dată, și încă o dată, dar nu trec la „acțiune”, la a pune în aplicare… urmările regulii încălcate – uneori cel mai benefic lucru este să spui „NU!” sau „STOP!”), înseamnă a-ți asuma rolul de model.
Cum rămâne cu grădinița? Ea completează, se adaugă corpului mare de educație. Devine mediu de conștientizare a universului în care copilul trăiește. Este liantul către viața școlară, este transmițătorul de educație, bucurie, normalitate.
Foto: Sigmund/Unsplash
