Un fost angajat din cadrul unei companii de IT outsourcing dezvăluie, sub protecția anonimatului, în exclusivitate pentru „Independent news”, abuzurile la care se deda fostul său angajator în momentul în care își concedia angajații.
Mărturia ne-a fost pusă la dispoziție după ce „Independent news” a relatat pe larg despre cazul angajatei companiei „ATOS” din Timișoara, care s-a sinucis în urma somației de a-și depune demisia în 24 de ore.
„Independent news” a discutat telefonic cu sursa acestor informatii pentru a afla motivul din spatele demersului său. Răspunsul primit a fost acesta: „Larisa Sarbu era un tânăr cu potențial, abia la începutul vieții. Vreau să știu că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Pentru asta e nevoie ca angajaților să nu li se mai inoculeze ideea că nu au valoare profesională, sunt un nimeni, au dat-o în bară!”
Mărturie
Vă prezentăm mărturia în integralitate, cu precizarea că intertitlurile aparțin redacției:
„Pe perioada mandatului meu, am luat cunoștință de zeci de cazuri în care, deoarece clienții renunțau la colaborarea cu compania multinațională, angajații implicați în proiectele respective se trezeau brusc fără activitate. În această situație, se întâmplau fără excepție următoarele:
- În termen de câteva zile după informarea primită de la client, angajații erau contactați și chemați la sediu fără să li se comunice de ce;
- O dată ajunși la sediu, nu li se comunica nimic până la finalul programului pentru a întări îngrijorarea și temerile acestora;
- La finalul programului erau chemați într-una din sălile de ședința din nou fără a li se comunica de ce;
- În sala de ședința erau așteptați de către responsabilul de People Management (persoană de contact cu angajațîi relocați la client) sau reprezentantul HR și reprezentantul furnizorului extern, special contractat în acest sens, care îi comunicau angajatului scurt că trebuie să își dea demisia;
Presiuni
Când situația devenea tensionată, li se alătura avocatul companiei, care enumera timp de 20- 30 minute posibilele consecințe ale unui refuz de a demisiona, culminând cu amenințări de tipul „știi că industria este mică și oricând ne putem reîntâlni”, „companiile vorbesc între ele”, „este bine să lași loc de bunăziua”, „nu cred că îți dorești să întrăm într-un conflict de muncă” etc., insinuându-se că angajatul este responsabil pentru situația respectivă.
Aceasta este și în prezent procedura standard. Întâlnirile durează între 1h 30′- 2 h în funcție de cât de mult rezistă presiunii psihice angajații.
În niciun moment nu se pune problema salariilor compensatorii. Angajaților li se comunica faptul că și-au asumat la angajare acest risc, „suntem o companie de outsourcing”, în condițiile în care atât în mod direct, cât și prin canalele de marketing și comunicare, compania este promovată în mod înșelător că fiind una de tehnologie, cu propriile proiecte IT.
Citește și:
„Cei mai mulți cedează”
Majoritatea angajaților cedează, obiectivul asumat al reprezentanților companiei fiind „nu pleci până nu semnează demisia”. Puținii angajați care nu cedează, aducând în discuție salariile compensatorii și contractul colectiv de muncă, sunt supuși în continuare unor măsuri discriminatorii, umilitoare și unei presiuni psihice uriașe, astfel:
- Sunt brusc rechemati la birou, deși unii din ei locuiesc în afara localității, iar angajarea în regim full-time telemuncă fiind una din condițiile agreate de părți încă de la începutul colaborării;
- Li se alocă sarcini derizorii, chiar din afară domeniului de expertiză, iar acestea sunt schimbate frecvent;
- Li se fac evaluări negative verbale în mod repetat;
- Li se reamintește constant că nu mai sunt doriți în companie, li se pun la îndoială competențele, li se denigrează activitatea în cadrul companiei etc;
- Sunt amenințați cu desfacerea contractului de muncă cu litera „I”.
Fără salarii compensatorii
Un singur astfel de caz a ajuns în instanță din cunoștințele mele. Au existat însă și alți angajați ce au apelat la reprezentarea legală în vederea respectării drepturilor lor, însă, în această situație, tonul adoptat de către reprezentanții companiei s-a schimbat brusc, optând pentru medierea conflictului în vederea păstrării aparențelor de bun angajator.
Atunci când angajații solicită, în replică, reprezentare legală, compania le oferă 1-3 salarii compensatorii, cu obligația de a nu se mai prezența la sediu ulterior pentru a nu comunica cu ceilalți angajați.
Menționez că întotdeauna compania a înregistrat indicatori de performanță financiară foarte buni, profitul net situându-se pe durata mandatului meu în jurul valorii de 2-3 milioane euro. Așadar nu a existat în niciun moment temei financiar pentru restructurarea echipelor sau neacordarea salariilor compensatorii în situația demisiilor forțate.
„Companie de impresariat” pentru IT-iști
De asemenea, mai bine de 60% dintre angajați lucrează cu contracte mascate de muncă, dețînând SRL-uri pe care facturează orele lucrate.
În fapt, compania nu este una de tehnologie conform imaginii asumate public, ci un intermediar ce încasează procent din „subinchirierea” serviciilor „angajaților” către terți și leasing-ul de personal, un „impresar” de IT-iști.
Pentru fiecare angajat „plasat” la client compania încasează un „comision” (marja comercială) variind între 500-1200 euro/lună,în funcție de rolul și competențele acestuia. Atunci când proiectul se încheie, compania renunță la angajat, demarând procedura descrisă mai sus.
Totodată, în ciuda existenței unui contract colectiv de muncă și a obligației legale a înființării unui sindicat, acesta din urmă există exclusiv „pe hârtie”, fiind format din acoliți ai conducerii. De „problema” sindicatului „se ocupă” același avocat al companiei, ceea ce constituie și un conflict de interese. Practic, în mod real, angajațîi sunt privați de acest mijloc legal de protecție a drepturilor.
Desigur, există nenumărate alte practici ce încalcă drepturile salariaților: ore prelungite de lucru peste program neplătite, transferarea angajaților de pe un proiect pe altul fără consultarea acestora etc., însă cea a forțării demisiilor este în opinia mea cea mai gravă prin recurentă și durata să în timp.
Subliniez faptul că acestea nu sunt situații singulare, ci o practică generalizată, tip „business aș usual” în cadrul acestei companii și nu numai. Întreaga industrie IT este dominată de filiale ale unor companii multinaționale, pepiniere de IT-iști, „plantații” cu practici asemănătoare celor descrise mai sus.”
