Alex Șerban și Philippe Dickinson, experți ai cunoscutului think-tank american „Atlantic Council”, analizează decizia Statelor Unite ale Americii de a retrage o brigadă de militari, staționată în țara noastră în regim rotațional.
Miercuri, Ministerul Apărării din România și armata SUA au anunțat că Statele Unite vor retrage o brigadă de trupe care a fost staționată în rotație în țara noastră, la Bază aeriană „Mihail Kogălniceanu”(MK). A fost primul pas anunțat oficial în cadrul planului administrației Trump de retragere a forțelor sale din Europa.
„Independent news” publică integral analizele celor doi experți.
Alex Serban: O tranziție de la reasigurare la coproprietate în domeniul apărării
BUCUREȘTI – Marea întrebare care se pune astăzi în flancul estic al NATO este: această evoluție trebuie înțeleasă ca o retragere a Statelor Unite sau ca o reconfigurare strategică?
Autoritățile române au confirmat că aproximativ o mie de soldați americani vor rămâne staționați în țară. Activele strategice cheie ale aliaților vor rămâne neschimbate, cum ar fi baza de apărare antirachetă de la Deveselu și baza aeriană Mihail Kogălniceanu (MK), care este în curs de extindere cu două miliarde de dolari pentru a deveni una dintre cele mai mari și mai performante baze NATO din Europa. Reuters a raportat că un oficial NATO a subliniat miercuri că prezența militară americană în Europa „rămâne mai mare decât a fost în mulți ani”, prezentând decizia ca parte a unei ajustări regulate a poziției, mai degrabă decât ca o retragere.
Într-adevăr, președintele român Nicușor Dan informase deja Parlamentul în august cu privire la aprobarea prepoziționării echipamentului militar și a noilor contingente americane la baza aeriană MK, descriind-o ca „o reconfigurare strategică, nu o retragere”, în contextul instabilității crescânde din Orientul Mijlociu și al consolidării continue a NATO.
Dar decizia Washingtonului poate avea consecințe neintenționate. Această brigadă regională era o reamintire a faptului că, în fața politicii populiste și a interferenței rusești – prin drone, sabotaj și dezinformare – democrațiile slăbite, precum Bulgaria, Slovacia și Ungaria, aveau încă un angajament occidental și trupe pe care să se bazeze. În loc să reflecte încrederea că aliați precum România pot găzdui, integra și opera active avansate în cadrul unei structuri de comandă NATO mai largi, politicienii populiști și vocile extremiste ar putea folosi această retragere ca un semnal că Moscova dictează din nou ritmul în regiune.
Pentru București, este un apel la menținerea ritmului de modernizare a forțelor armate, la investiții în sisteme logistice și de supraveghere și la alinierea planificării apărării atât la NATO, cât și la inițiativele emergente de apărare ale Uniunii Europene (UE), inclusiv în cadrul formatului „București 9” al țărilor din flancul estic al NATO.
Din perspectiva Moscovei, această mișcare va fi aplaudată și văzută ca o slăbire a hotărârii SUA. În realitate, însă, dacă Statele Unite și Europa își asumă angajamente ferme, o poziție mai agilă și mai interconectată – ancorată în România – întărește capacitatea de descurajare prin îmbunătățirea mobilității, a informațiilor și a capacității de reacție rapidă în zona Mării Negre.
În cele din urmă, această decizie ar putea marca o tranziție de la reasigurare la co-proprietate în domeniul apărării.
Parteneriatul transatlantic nu se retrage; el evoluează și se transformă, impunând Europei, și în special României, să transforme fiabilitatea politică în capacitate operațională. România se așteaptă ca aliatul său american să transmită mesaje clare și să se angajeze ferm să își mențină prezența în regiune ca factor de descurajare a agresiunii ruse.
De aceea, liderii Pentagonului și NATO ar trebui să facă un efort suplimentar și să sublinieze în continuare că nu vor avea loc reduceri în următorii trei ani. Investițiile militare ale SUA în România ar trebui să rămână constante și să continue să se extindă, în special la baza aeriană MK.
Între timp, Europa ar trebui să intervină și să suplinească brigada care pleacă. România și UE trebuie să-și intensifice propriile investiții în domeniul apărării, atât din punct de vedere financiar și industrial, cât și în ceea ce privește angajamentul trupelor, pentru a se asigura că prezența NATO este susținută de capacități europene credibile.
Alex Serban este consilier principal al Biroului Atlantic Council din România și membru senior non-rezident al Inițiativei pentru Securitate Transatlantică din cadrul Centrului Scowcroft pentru Strategie și Securitate al Atlantic Council.
––––––––––––
Philippe Dickinson: Acest lucru este departe de a fi cel mai rău rezultat pentru Europa
WASHINGTON – Aceasta este o zi de care mulți europeni se temeau de ceva timp. Dar nu ar trebui să fie o surpriză – aceasta este o direcție politică clară pe care administrația Trump o comunică de câteva luni.
De asemenea, nu ar trebui să fie un moment de panică. Administrația a încercat să asigure aliații europeni că reconfigurarea planificată a prezenței SUA pe teren în Europa va fi graduală și moderată, readucând numărul trupelor americane la niveluri similare cu cele dinaintea invaziei Rusiei în Ucraina din 2022. Această mișcare în România este în mare măsură în concordanță cu această direcție. Dintre toate măsurile potențiale pe care administrația le-ar putea lua în ceea ce privește poziționarea forțelor, aceasta este departe de a fi cea mai proastă variantă pentru Europa. Sugestia făcută astăzi de ministrul estonian al Apărării, potrivit căreia trupele americane vor rămâne în țara baltică, ar trebui să ofere o mai mare siguranță.
Administrația a fost, în general, plăcut surprinsă de răspunsul mai larg al Europei la cererile administrației Trump ca Europa să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate, obiectivul NATO de 5% din PIB pentru cheltuieli militare fiind un succes remarcabil. Cooperarea Europei ar trebui să întărească poziția celor din cadrul administrației care pledează pentru o reorientare treptată și moderată, realizată în coordonare cu NATO și aliații europeni.
Lecția pentru liderii europeni ar trebui să fie că demonstrarea progreselor în ceea ce privește cheltuielile și capacitățile proprii de apărare este cea mai bună modalitate de a menține americanii implicați și angajați în proiectul de securitate europeană. Și îi ajută să-și formuleze cererile critice față de Washington într-un mod mai rezonabil: facilitatori americani care nu pot fi înlocuiți cu ușurință (informații, supraveghere și recunoaștere; capacități de atac la distanță; comandă fși control; logistică și transport; și umbrela nucleară americană) și menținerea unei prezențe fizice americane reduse, dar extinse, de-a lungul flancului estic, care poate fi extinsă rapid în caz de criză.
Acestea fiind spuse, Moscova va interpreta inevitabil această mișcare ca un mesaj că, deși Statele Unite nu abandonează cu siguranță Europa, sunt serioase în eforturile lor de a-și reconfigura poziția forțelor europene. Pentru a neutraliza orice potențială îndrăzneală a Moscovei, Statele Unite ar trebui să găsească alte modalități de a semnala o hotărâre clară și pe termen lung de a descuraja noi agresiuni rusești. Recentul pachet de sancțiuni este un început excelent. Furnizarea Ucrainei cu rachete Tomahawk și angajarea unor factori critici în Ucraina după încetarea focului ar fi și mai bine.
Philippe Dickinson este director adjunct al Transatlantic Security Initiative. Înainte de a se alătura Consiliului, a fost diplomat de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Commonwealth-ului și Dezvoltării din Regatul Unit.
