Considerațiile și declarațiile autorităților ne-au indicat, în permanență, o preocupare obsesivă asupra stării de bine, cel puțin în ultimii 4 ani, incluzând aici și teribilul an 2020. Însă declarațiile de...
„Mă simt nevoit să demontez o știre ce a apărut ieri și care a fost rostogolită de majoritatea agențiilor din presă scrisă și posturile de televiziune locale cu audiență generală,...
Greva nedeclarată a piloților de la Tarom s-a încheiat marți, în urma unui acord privind mărirea salariilor. Compania a confirmat reluarea zborurilor printr-un comunicat oficial. Negocierile au dus la o...
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât vineri scăderea ratei dobânzii de referință la nivelul de 6,75 % pe an, de la 7,00 % începând cu...
Șeful Fiscului din Giurgiu, Mihai Sebe, a fost reţinut, pentru trafic de influenţă de către procurorii DNA pentru că ar fi cerut 30.000 de euro de la doi oameni de...
Un proiect de lege inițiat de către deputatul Iulian-Alexandru Badea (PSD) va încerca să reglementeze, activitatea de video chat XXX „în scopul protejării tinerilor, demnităţii persoanei şi a moralității publice”....
De luni, 1 iulie 2024, a intrat în vigoare noul impozit pe veniturile cu sursă neidentificată, care impune o taxă de 70% pe sumele care nu pot fi justificate prin...
Acciza la carburanți a crescut de la 1 iulie 2024. Prin urmare, vom cumpăra benzină sau motorină mai scumpă și așa cum se întâmplă de fiecare dată, creșterea prețurilor la...
Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Austria (FMA) a anunţat că a amendat Raiffeisen Bank International (RBI) cu peste două milioane de euro pentru deficienţe în controalele privind spălarea...
Hotărârea a fost luată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Astfel prosumatorii existenți, care dețin sisteme de panouri fotovoltaice cu puteri instalate între 10,8 kW și 400 kW,...
La începutul săptămânii trecute, Pentagonul a trimis un mesaj scurt, prin canalele militare clasificate dedicate comunicării cu Aliații. Destinatarul era...