Considerațiile și declarațiile autorităților ne-au indicat, în permanență, o preocupare obsesivă asupra stării de bine, cel puțin în ultimii 4 ani, incluzând aici și teribilul an 2020.
Însă declarațiile de bună intenție sunt doar declarații. Realitatea ne indică altceva. Și vom încerca să aducem argumente asupra acestor lucruri în mod corect și transparent. Pentru că a uita sau a trece cu vederea, pentru că a trecut vremea, este un act efectiv suicidal.
Istoria își bate joc întotdeauna de cei ce o ignoră. Nimic mai simplu, nimic mai adevărat.
De ce fac acest lucru? Pentru că agricultura României, a fost în permanență subiectul principal în ultimii 4 ani, iar fermierii Români au fost mutați și amăgiți în permanență de către autorități, fiind folosiți în alte scopuri decât cele legitime ale României, în materie de predictibilitate, sustenabilitate, securitate și siguranță alimentară.
Fiind un subiect ce se întinde pe o perioadă extrem de lungă de timp, vom împărți acest articol în mai multe episoade, încercând să cuprindem fiecare capitol într-un model sintetic.
Să începem așadar cu anul 2020, un an teribil pentru agricultura României. Anul în care a fost dată prima lovitură dată fermelor românești și sistemului de agribusiness.
Ordonanță militară
Decizia de suspendare a exporturilor, din cauza crizei COVID, prin Ordonanța Militară nr. 8/ aprilie 2020. Fără a stabili cu exactitate și certitudine stocurile, fără o informare corectă și coerentă, cu surse de date ambigue și nesustinute, această ordonanță a diminuat efectiv nivelul de preț pentru mărfurile agricole la nivel local.
Prin interzicerea exporturilor, o măsură efectiv populistă (la prima vedere) și de imagine, în isteria creată de pandemia COVID, agricultura României au fost lăsată captivă în pieței interne. Teza de la care s-a plecat în această „decizie” a fost că nu mai avem grâu în țară. O argumentație extrem de penibilă și dubioasă.
Exporturile românești a fost, la rândul lor, blocate, „inteligența” autorităților vamale a făcut ca până și comerțul intra-comunitar să fie interzis. Mărfurile transferate prin vestul României cu destinație UE au fost oprite și interzise.
Studiu de impact
La acel moment, am înaintat un studiu de impact ce indica cu precizie pierderile incomensurabile asupra agriculturii Românești. Am efectuat radiografia pieței interne, ce se bazează pe credit în 90% din cazuri, și cea a pieței externe, ce se desfășoară pe CAD (Cash Against Documents).
Diferențele dintre cele două piețe sunt extrem de vizibile. România a fost scoasă efectiv din piața regională și globală de către Ordonanța Militară nr. 8.
Cu această argumentație populistă, fermierii au pierdut circa 20 euro pe tona de grâu, s-a instaurat panica, pentru că stocurile la acel moment erau disponibile pentru vânzare la fermieri. Din cauza panicii, aceștia au vândut, căci piața de export fusese blocată. Exportatorii, la rândul lor, au fost blocați în a-și onora contractele deja existente.
Cum să nu ai grâu în țară?
Prin acest artificiu, căci teza indusă a fost că nu mai avem grâu în țară, a fost păgubit agribusinessul românesc de minim 14-16 milioane de euro, considerând doar stocurile de grâu propuse pentru vânzare la acel moment.
Cum să nu ai grâu în țară? Când, în sezonul 2019-2020, România a generat o producție de 9.67 milioane de tone de grâu, având un consum intern de maxim 3.3 milioane de tone de grâu (275.000 tone), iar exporturile României într-un sezon sunt setate la 5.5 milioane de tone.
Iar, în acel moment, volumul exportat în sezon era de maxim 3.8-3.9 milioane de tone. Consumul intern era cotat la 2.75 milioane de tone. Ca parametru obligatoriu pentru fiecare țară există așa numitul „Bumper Crop”, adică cu ce treci dintr-un an în altul. România are întotdeauna un nivel de minim 4-600.000 tone.
O pagubă produsă în doar 2 săptămâni
Presiunea Comisiei Europene a făcut ca Ordonanța militară nr. 8 să fie anulată sec, printr-un comunicat de presă: „Avem grâu la rezerva de stat, am repus rezerva, deci nu mai este o problemă”.
O declarație cel puțin surprinzătoare, pentru că rezerva de stat a României, precum îi spune și numele, păstrează o cantitate de grâu suficientă pentru traversarea a 3 luni.
Și atunci cum nu mai aveam grâu la rezerva de stat? Pentru că regulamentul de funcționare a acestei instituții spune că nu ai voie să umbli la stocuri, iar re-împrospătarea se efectuează în termen de 4 – 7 ani.
Înclin să cred că Ordonanța Militară nr. 8 a fost adoptată după ce autoritățile au fost sedate de propria lipsa de competență și analiză asupra stocurilor României și, astfel, a fost creat momentul de achiziție și repunere a ceea ce fusese scos din rezerva de stat, cu un profit de minim 7-8 milioane de euro în conturile beneficiarilor.
„The Big Robbery” a fost înfăptuit prin mijloace combinate: lipsa de competențe și cunostiinte, populism, presiuni prin „pistoane de influență”.
Pentru că exportul a fost blocat, iar piața României a fost captivă și la îndemăna celor ce au profitat.
