Îngrijirea veterinară geriatrică este în plină formă, câinii și pisicile trăind în medie 11,3 ani, potrivit statisticilor realizate în Franța. Cunoștințele noastre despre cum să îi însoțim în ultima parte a vieții se extind rapid. Acum știm că schimbări simple pot face minuni pentru confortul și calitatea vieții unei pisici sau a unui câine bătrân, scrie „The Conversation”.
La ce vârstă poate fi considerat bătrân câinele sau pisica mea? Un studiu realizat pe peste două milioane de pisici și patru milioane de câini ne-a permis să definim mai bine diferitele etape ale vieții lor.
Pisicile intră în bătrânețe la aproximativ 10 ani. Această perioadă este apoi împărțită în etapele maturitate, senior și super-senior.
Același studiu subliniază că situația este mai puțin uniformă în cazul câinilor, pentru care bătrânețea depinde în mare măsură de dimensiune.
Câinii de talie mică (rase de jucărie și mici cu greutatea sub 9 kg, cum ar fi Chihuahua sau Cavalier King Charles Spaniel) intră în a treia vârstă la aproximativ 7 ani, apoi devin seniori la aproximativ 12 ani.
Câinii de talie medie și mare cu greutatea peste 9 kg, cum ar fi Welsh Corgi, Golden Retriever și Australian Shepherd, de exemplu, ajung în această etapă mai devreme: în jurul vârstei de 6 ani.
Nu intrați însă în panică: noua etapă nu înseamnă neapărat că sfârșitul este aproape. Mai degrabă, poate fi momentul să acordați mai multă atenție animalului dvs. de companie și să îi adaptați treptat mediul, rutina medicală și de îngrijire pentru a-l ajuta să îmbătrânească în cele mai bune condiții posibile.
Ce înseamnă îmbătrânirea sănătoasă?
Cum o puteți evalua la animalul dvs. de companie? Înainte de a vorbi despre „îmbătrânirea sănătoasă”, este util să ne reamintim ce este îmbătrânirea: un proces natural, gradual și inevitabil. În timp, animalele devin mai puțin tolerante la stresul mediului și celulele lor acumulează leziuni, ceea ce duce la diverse schimbări fiziologice.
Deci, ce înțelegem prin „îmbătrânire în stare bună de sănătate” a unui câine sau a unei pisici? Un articol la care am participat oferă o definiție adaptată animalelor noastre de companie: un animal în vârstă în stare bună de sănătate este unul care păstrează o capacitate și o reziliență suficiente pentru a-și satisface nevoile fizice, comportamentale, sociale și emoționale, menținând în același timp o relație stabilă și pozitivă cu omul.
Unele semne sunt complet normale: părul încărunțit, acumularea ușoară de tartru, pielea mai subțire și simțurile puțin mai slabe – acestea nu au un impact vizibil asupra calității vieții.
Pe de altă parte, problemele de mobilitate care împiedică accesul la resurse (dificultăți în a se ridica, a urca scările sau a interacționa ușor cu dumneavoastră) nu trebuie considerate pur și simplu semne de îmbătrânire. Același lucru este valabil și pentru primele semne de disfuncție cognitivă (un sindrom care are unele similitudini cu boala Alzheimer), când un câine sau o pisică se chinuie să-și găsească bolul cu mâncare sau pare pierdut în casă, de exemplu. Aceste cazuri necesită sfatul unui medic veterinar.
Calitatea vieții devine astfel criteriul central pentru a evalua dacă un animal îmbătrânește armonios. La câini și pisici, se utilizează acum conceptul de fragilitate, derivat din geriatria umană (a se vedea tabelul de mai jos).
Animalele clasificate ca fiind fragile sunt mai predispuse la dezvoltarea bolilor și trebuie monitorizate mai atent.
Avantajul major al acestei abordări este că, la fel ca în cazul oamenilor, fragilitatea detectată din timp poate fi uneori atenuată. De aici rezultă importanța screening-ului regulat și a sprijinului timpuriu pentru a îngriji cât mai bine companionii noștri în vârstă.
Câteva ajustări de făcut
Primul pas este de a face mediul animalului mai accesibil, astfel încât acesta să poată ajunge cu ușurință la toate resursele sale: hrană, apă, locuri de odihnă și ascuns, zone de contact etc. Câteva accesorii și ajustări pot face o diferență reală, inclusiv trepte mici pentru a urca pe canapea, fotolii, perne ferme și joase sau boluri ridicate pentru câini și pisici care suferă de osteoartrită etc.
Creșterea numărului de puncte de acces este, de asemenea, utilă: două sau trei zone de hrănire, mai multe locuri de dormit și mai multe tăvi pentru litieră ușor de trecut. Unele tăvi comerciale pentru litieră sunt prea înalte pentru pisicile cu osteoartrită; o tavă largă cu marginea joasă poate fi mult mai confortabilă.
Menținerea unei relații calme și pozitive este esențială. Comportamentul considerat „nedorit” trebuie întotdeauna investigat de un medic veterinar și un comportamentist (sau un comportamentist veterinar): acesta poate reflecta o nevoie, disconfort sau dificultate. O pisică care zgârie covorul în loc să-și zgârie stâlpul, de exemplu, poate căută pur și simplu o poziție mai puțin dureroasă. Unele animale devin, de asemenea, mai anxioase sau reactive odată cu vârsta sau anumite afecțiuni medicale; prin urmare, este important să înțelegem cauza, mai degrabă decât să le pedepsim, cu riscul de a deteriora relația și de a nu rezolva problema.
Stimularea cognitivă și fizică trebuie să continue, dar adaptată la abilitățile animalului. „Hrănitoarele puzzle” (sau bolurile interactive, în care animalele trebuie să rezolve puzzle-uri pentru a-și obține hrana) sunt în continuare utile, cu condiția să fie alese în funcție de starea animalului: un covoraș de zgâriat sau un bol interactiv care poate fi împins cu nasul sunt de preferat unui sistem care necesită mișcări complexe ale picioarelor. Jocurile, învățarea și sesiunile scurte de antrenament sunt în continuare benefice; uneori este suficient să scurtați sesiunile și să folosiți recompense foarte atrăgătoare (de exemplu, bucăți mici de piept de pui sau cârnați etc.).
Plimbările pot fi adaptate, în special prin utilizarea unor genți confortabile și sigure pentru a transporta câinele atunci când este prea obosit, fie pentru o parte din plimbare, fie pentru întreaga plimbare. Important este să continuați să oferiți animalului acces la aer liber.
În cele din urmă, dieta este esențială în îngrijirea animalelor în vârstă. Îmbătrânirea duce la modificări ale digestiei și la o pierdere treptată a masei musculare. Prin urmare, se recomandă să alegeți o dietă ușor de digerat, cu miros și gust pe placul animalului dvs. de companie și formulată special pentru nevoile animalelor în vârstă. Carnea crudă trebuie evitată: adesea este dezechilibrată din punct de vedere al mineralelor, ceea ce poate fi dăunător pentru animalele în vârstă, care sunt deosebit de sensibile la excesul de fosfor sau la raporturi necorespunzătoare de calciu/fosfor. De asemenea, acestea prezintă un risc crescut pentru sănătate, deoarece sistemul lor imunitar este mai puțin eficient.
Pe de altă parte, combinarea hranei uscate (crochete) cu hrana umedă (terină, mousse etc.) este adesea benefică. O masă gătită acasă (urmând sfatul unui medic veterinar) poate ajuta, de asemenea, un animal să-și recâștige pofta de mâncare. Iar pentru cei mai pretențioși, un truc simplu poate fi suficient: încălziți ușor hrana umedă pentru a-i intensifica mirosul și a o face mai atrăgătoare.
Când trebuie să consultați medicul veterinar?
Consultările regulate la medicul veterinar sunt în continuare esențiale, în special pentru a fi la zi cu vaccinările și deparazitarea. Îmbătrânirea slăbește sistemul imunitar, făcând animalele în vârstă mai vulnerabile și necesitând protecție regulată împotriva bolilor infecțioase și a paraziților.
Consultările geriatrice au ca scop monitorizarea procesului de îmbătrânire, care este unic pentru fiecare individ. Prima consultație este adesea cea mai lungă, pentru a permite o discuție aprofundată și pentru a include teste suplimentare, dacă este necesar. Aceste constatări inițiale vor servi ca referință pentru vizitele de urmărire. În mod ideal, această monitorizare ar trebui să înceapă la începutul vârstei a treia. Frecvența consultărilor depinde apoi de evoluția animalului: la fiecare șase luni dacă apar semne de fragilitate sau o dată pe an dacă starea sa rămâne stabilă.
Provocarea nu mai este doar aceea de a prelungi durata de viață a prietenilor noștri blănoși, ci, mai presus de toate, de a le prelungi sănătatea. La urma urmei, vrem ca ei să se bucure de ea cât mai mult timp posibil, la fel cum am dori pentru oameni.
––––––
Sara Hoummady, autoarea acestui articol, este membră a AFGASP (Asociația Franceză de Geriatrie și Îngrijiri Paliative pentru Animale). Ea a primit o bursă de la FVE (Federația Europeană de Medicină Veterinară) pentru lucrarea sa privind îmbătrânirea felinelor. A făcut parte dintr-un comitet înființat de un producător de hrană pentru animale de companie pentru a discuta despre îmbătrânirea sănătoasă a câinilor și pisicilor.
