Este primul speech în public al unui viitor (poate mare) public speaker. În traducere din laleliană (limba copiilor de doi ani): Robin are o banană. Robin e fratele mai mare (6 ani) al lui Aron (2 ani). Dimineața vin împreună la grădiniță. Robin este o „ancoră” pentru Aron în excursia asta ca pe mare.
Lumea este vastă, dar deocamdată, pentru Aron, care a reușit să se desprindă de mal și să navigheze cu succes în propriul viitor, grădinița e prima cursă.
Revin la „Baba a nana.”
Aron a avut voce și s-a exprimat. Și-a luat spațiul, scena în primire.
Câtă personalitate și creativitate încap în speech-ul acesta! Să vorbești deschis, chiar dacă nu stăpânești pronunția lui r, o, i, e (asta e normal, restul e delicios de inventiv) și să compui un enunț din ce ai în arsenal… e de TEDex la grădiniță.
„Baba” nu înseamnă doar „Robin”, înseamnă fratele meu mai mare. „a” înseamnă prima utilizare a unui verb… „Robin are”. Vocala principală „a”… are valențe cognitive majore în etapa de început a vorbirii. Iar „nana” e ce a mai rămas de spus. În clasa a patra Aron va învăța că e „complement direct”.
Trecerea de la non-verbal la verbal se face prin etapa asta de limbaj propriu, cel mai adesea încărcat de semnificații, uneori intraductibile, un mix de emoții și autentic, și însoțit de zâmbet, râsete sau lacrimi. Și este o etapă de care se leagă unele dintre cele mai gingașe amintiri ale părinților.
Firește ne preocupă să îi sprijinim pe cei mici – limbajul propriu nu trebuie corectat și nici sufocat. Ci însoțit: este suficient și totodată important ca noi, părinți sau educatori, să avem răbdarea de a verbaliza descriptiv lumea în care trăiesc cei mici, să fim modele de comunicare clară și constantă.
Ce înseamnă asta? Un pic de efort și de intuiție. Și creativitate ludică de story-teller.
– Cum a fost la grădiniță (școală)?
– Bine.
Acesta nu e un dialog.
Face bine ca întrebările să fie despre copil, dar cumva indirect, să îl ajute să țeasă o „poveste a zilei”.
– Ce ai vrea să faci mâine la grădiniță din nou?
– Cum a fost îmbăcat(ă) azi … Vlad/Smaranda?
– Lângă cine ai stat azi la cercul de dimineață?
– Cine a râs azi cel mai tare?
– Ce culori ai ales azi când ai desenat? Ce ai desenat cu verde?
– Melcul din curte mai e acolo? Unde o fi plecat?
Cititul împreună e altă poveste despre cum însoțim dezvoltarea limbajului – orice poveste simplă înseamnă un personaj în acțiune și o identificare emoțională a copilului cu acesta. În plus, vocea părintelui care citește … are darul de a face povestea vie, de a declanșa participarea emoțională.
„Baba a nana” este doar începutul marilor discursuri din viața lui Aron. Cine știe, poate într-o zi va vorbi pe o scenă mare, în fața a mii de oameni, despre importanța unei banane… sau poate despre ceva și mai important.
Până atunci, la grădiniță, povestea continuă cu noi cuvinte inventate, noi întrebări și, desigur, cu multe „complement directe” pe care nici măcar nu știe încă să le numească, dar sigur le manevrează cu măiestrie. Căci până la urmă, vorbitul serios e treaba adulților, iar joaca cu vorbele… e metoda prin care copiii descoperă lumea!
(Mulțumesc Ralucăi Vrânceanu pentru inspirație!)
Citește și:
Cum le putem inocula copiilor bună purtare și respect
Există trăsături de caracter negative? Despre minciuna și încăpățânarea copiilor
