Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei (86 de ani), a fost un dușman înverșunat al Occidentului, zdrobind opoziția internă și sprijinind forțele proxy din întreaga regiune, în speranța de a face ca țara sa să fie respectată și temută, scrie Reuters.
El a fost ucis sâmbătă în conflictul care l-a definit, trupul său fiind găsit în urma atacurilor aeriene americane și israeliene asupra Iranului.
Moartea lui Khamenei ar reprezenta o lovitură puternică pentru Republica Islamică pe care o conducea din 1989, la un deceniu după ce a ajuns în prim-planul revoluției teocratice care a răsturnat monarhia iraniană și a zguduit Orientul Mijlociu.
Crizele din ce în ce mai grave ale regimului Khamenei
El supraviețuise presiunilor externe și înainte, dar, chiar înainte de atacul de sâmbătă, se confrunta cu cea mai gravă criză din cei 36 de ani de guvernare, încercând să prelungească negocierile cu Statele Unite privind programul nuclear al Iranului.
Deja în acest an, el ordonase cea mai sângeroasă represiune de la Revoluția Islamică din 1979, afirmând că cei care protestau la nivel național, inițial împotriva creșterii prețurilor, „trebuie puși la locul lor”, înainte ca forțele de securitate să deschidă focul asupra demonstranților care scandau „Moarte dictatorului!”.
Și abia în iunie anul trecut, Khamenei a fost nevoit să se ascundă timp de 12 zile, în timpul atacurilor aeriene ale Israelului și apoi ale SUA, care au ucis mai mulți colaboratori apropiați și comandanți ai Gărzii Revoluționare și au distrus instalații nucleare și de rachete de mare valoare.
Acest atac a fost unul dintre numeroasele rezultate indirecte ale atacului asupra Israelului de către gruparea palestiniană Hamas, susținută de Iran, din 7 octombrie 2023, care nu numai că a declanșat războiul din Gaza, dar a și determinat Israelul să lovească cu putere ceilalți aliați regionali ai Teheranului.
Cu Hezbollah slăbit în Liban și Bashar al-Assad din Siria răsturnat, influența lui Khamenei în Orientul Mijlociu a fost redusă, în timp ce SUA i-au cerut să renunțe la ultima pârghie strategică importantă a Iranului – rachetele balistice.
Khamenei a refuzat chiar și să discute renunțarea la rachete, pe care Iranul le considera singura sa pârghie de descurajare a atacului israelian, o manifestare de intransigență care ar fi putut contribui la declanșarea atacurilor aeriene care l-au vizat.
În timp ce armata americană concentra forțe aeriene și navale în regiune, calculele lui Khamenei se bazau pe un caracter modelat de revoluție, ani de tulburări și război cu Irakul, decenii de confruntări cu SUA și o acumulare nemiloasă de putere.
În timp ce oficialii aleși se ocupau de afacerile cotidiene, nicio politică majoră – în special una privind Statele Unite – nu putea fi pusă în aplicare fără aprobarea sa explicită; Stăpânirea lui Khamenei asupra sistemului complex al guvernării clericale din Iran, combinată cu democrația limitată, a asigurat că niciun alt grup nu putea contesta deciziile sale.
Imaginile din satelit au arătat pagube semnificative la complexul său din Teheran, una dintre primele ținte ale campaniei de bombardamente.
Ca lider, Khamenei a fost departe de a fi suprem
La începutul domniei sale, Khamenei era adesea considerat slab și un succesor improbabil al fondatorului Republicii Islamice, carismaticul ayatollah Ruhollah Khomeini.
Neavând rangul religios de ayatollah când a fost numit lider suprem, Khamenei a avut dificultăți în a exercita puterea prin autoritatea religioasă, așa cum prevedea sistemul teocratic.
După ce a luptat mult timp pentru a ieși din umbra mentorului său, a reușit în cele din urmă să se impună prin crearea unui aparat de securitate formidabil dedicat exclusiv lui.
Khamenei a fost întotdeauna neîncrezător față de Occident, în special față de SUA, acuzându-l frecvent că încearcă să-l răstoarne.
Într-un discurs tipic combativ după protestele din ianuarie, el l-a învinuit pe președintele american Donald Trump pentru tulburări, spunând: „Îl considerăm pe președintele SUA criminal pentru victimele, pagubele și calomniile pe care le-a provocat națiunii iraniene”.
Cu toate acestea, în ciuda rigidității sale ideologice, el a dat dovadă de disponibilitate să se adapteze atunci când supraviețuirea Republicii Islamice era în joc.
Conceptul de „flexibilitate eroică”, menționat pentru prima dată de Khamenei în 2013, a permis compromisuri tactice pentru a-și atinge obiectivele, oglindind alegerea lui Khomeini din 1988 de a accepta un armistițiu după opt ani de război cu Irakul.
Susținerea prudentă a lui Khamenei față de acordul nuclear din 2015 al Iranului cu șase puteri mondiale a fost un alt moment de acest fel, deoarece el a calculat că ridicarea sancțiunilor era necesară pentru a stabiliza economia și a-și consolida puterea.
Trump a renunțat la pactul din 2015 în timpul primului său mandat, în 2018, și a reimpus sancțiuni severe asupra Iranului. Teheranul a reacționat încălcând treptat toate restricțiile convenite asupra programului său nuclear.
Structura de securitate loială, cheia puterii lui Khamenei
În momentele de presiune crescândă, Khamenei a apelat în repetate rânduri la Garda Revoluționară Islamică (IRGC) și la Basij, o forță paramilitară formată din sute de mii de voluntari, pentru a înăbuși disidența.
Ei au fost cei care au înăbușit protestele care au izbucnit după realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad ca președinte în 2009, pe fondul acuzațiilor de fraudă electorală.
În 2022, Khamenei a fost la fel de nemilos în arestarea, închiderea sau executarea protestatarilor înfuriați de moartea în detenție a tinerei iraniene de origine kurdă Mahsa Amini.
Și tot Garda și Basij au fost cei care au înăbușit ultima rundă de proteste din ianuarie.
Puterea sa se datorează în mare măsură și imperiului financiar parastatal cunoscut sub numele de Setad, aflat sub controlul direct al lui Khamenei. Cu o valoare de zeci de miliarde de dolari, acesta a crescut enorm în timpul domniei sale, investind miliarde în Garda Revoluționară.
Cercetătorii din afara Iranului au descris un ideolog secretos, temător de trădare – o anxietate alimentată de o tentativă de asasinat din iunie 1981, cu o bombă ascunsă într-un magnetofon, care i-a paralizat brațul drept.
Potrivit biografiei sale oficiale, Khamenei însuși a suferit torturi severe în 1963, când, la 24 de ani, a ispășit primul dintre numeroasele mandate de închisoare pentru activități politice sub domnia șahului.
După revoluție, în calitate de ministru adjunct al apărării, Khamenei s-a apropiat de Gărzi în timpul războiului cu Irakul din 1980-1988, care a făcut un milion de victime de ambele părți.
A câștigat președinția cu sprijinul lui Khomeini, dar a fost o alegere surprinzătoare ca succesor atunci când liderul suprem a murit, neavând nici popularitatea acestuia, nici calificările sale clericale superioare.
Karim Sadjadpour, de la Fundația Carnegie pentru Pace Internațională, a declarat că „accidentul istoric” a transformat un „președinte slab într-un lider suprem inițial slab, într-unul dintre cei mai puternici cinci iranieni din ultimii 100 de ani”.
