Este pasionată de neuroștiințe și interesată în cunoașterea anatomică a individului (human cognition), fiind pasionată în mod special de modul în care aceste două sfere pot contribui la sănătatea întregului organism uman.
Născută și crescută în Southern California dintr-o familie de români imigranți, Jaquelyn Gabrielle Borcea a dezvoltat un respect deosebit pentru originile ei și familiei ei, păstrând limba, tradițiile și cultură în viața de zi cu zi.
A co-fondat Organizația Românilor la UC Berkeley, pe care o conduce în prezent în calitate de președinte.
Pe lângă activitățile sale extracurriculare, Jaquelyn ocupă o poziție ei asistent de cercetare (research assistant) într-un laborator în care studiază funcția cortexului pre-frontal.
Activitatea ei principală se focusează pe imagistică neurologică, colectarea de date și interacțiuni directe cu participanții, toate aceastea avînd ca scop o mai bună înțelegere a funcției creierului și promovarea rezultatelor în publicații de specialitate.
Jaquelyn este pasionată de dans sportiv (ballroom dance), care a fost și continuă să fie principalul ei hobby și talent.
A început să danseze la vârsta de 8 ani, participînd în concursuri de dans sportiv la nivel național în SUA și internațional.
Acum predă dans colegilor săi de la Berkeley și part-time la un studio de dans din zonă.
– Daniela Bordei: Bună prietenii mei minunați! Vă propun o întâlnire de suflet cu cineva care a ajuns în viața mea întâmplător, dar care, din clipa în care a ajuns în viața mea, n-a mai plecat. Și cred că nu va pleca niciodată. Bună, Jaquelyn!
– Bună!
– Jaquelyn trăiește în America de mulți ani, o să vă spună ea de cât timp, a studiat la toate nivelurile în America și a ajuns la un pas de a absolvi Berkeley University. Se pregătește pentru Stomatologie, vrea să-și continue studiile. Spune-mi, Jacqueline, din tot ciclul acesta de educație pe care l-ai parcurs în America, care a fost cel care ți-a adus cea mai multă satisfacție sau cel care tu consideri că te-a împlinit cel mai mult?
– Facultatea.
– Cum te-a format la modul general?
– Am învățat foarte multe despre viață, despre mine însămi, despre materiile din școală. Am învățat foarte multe despre lucrurile care ne înconjoară, care ne formează pe noi, cine suntem noi. Am învățat asta prin interacțiunile pe care le-am avut cu prieteni, profesori, familie, prieteni din alte țări și familia care m-a susținut foarte mult.
– Formarea ta de până în acest moment a fost un permanent balans între America și România. În ce perioadă a vieții tale a fost România mai utilă decât America?
– Cred că atunci când am venit să te văd pentru prima oară în 2019, Aveam, cred, 17 ani. M-am plimbat, singură câteodată, prin București și acest lucru m-a format ca un om și am simțit că m-a maturizat. La 17 ani, eu, care nu prea am fost așa independentă la mine acasă, în America, pentru că acolo ne duc părinții cu mașina peste tot. Dar aici, în București, am luat tramvaiul pentru prima oară singură.
– Ai și văzut un tramvai?
– Am văzut un tramvai pentru prima oară, și metroul și am mers pe jos.
– Ai intrat în magazine mici de unde îți cumpărai cola, mi-aduc aminte când spuneai.
– Exact! Și m-a format să fiu mai independentă și am simțit că am libertate și că am creat o conexiune deosebită cu România și cu lumea.
– Atunci când ai venit la mine, tu dansai și o făceai profesionist și am fost impresionată de rezultatele tale, de saltul pe care l-ai făcut, de la un lucru atât de special cum este arta, dansul, muzica, la ce ai făcut la Berkeley, mi se pare fabulos. La noi nu există așa ceva. Dacă te apuci de muzică, te ții de muzică până la finalul vieții. Dacă te apuci de mate, te ții de mate. Este America mai creativă din acest punct de vedere? E mai deschisă la orice?
– Eu cred că răspunsul la întrebarea asta este da și nu. Poate mai mult da. Acolo sunt mai multe oportunități să fii creativ academic. Poate nu așa de mult în liceu, dar în facultate cu siguranță, pentru că cercetarea este foarte dezvoltată.
Citește și:
– Nu ai continuat cu dansul, ci ai făcut o schimbare radicală și ar trebui să le spui exact ce ai studiat la Berkeley.
– Majorul meu a fost Cognitive Science, cu un minor în Data Science, și, pe lângă asta, am luat cursuri pre-health or pre-dental courses: biologie, chimie generală, chimie organică, fizică, microbiologie.
– Te-au ajutat să-ți pregătești următorul pas. Care este?
– Următorul meu pas este să aplic la școala de stomatologie în America.
– Cum ți se pare stomatologia în România?
– Stomatologia în România este asemănătoare cu cea din America, dar sunt și diferențe. În America sunt foarte atenți în ceea ce fac, mult mai precauți, pentru a nu avea probleme în justiție. Poți să dai efectiv pe oricine în judecată pentru orice motiv. Și nu e așa de multă libertate în procedurile pe care le fac doctorii. Aici, de exemplu, am văzut niște operații pe care nu cred că o să le văd în America. Chirurgii din America sunt foarte grijulii și nu te lasă să intri la ei în cabinet. Aici sunt foarte norocoasă și oamenii sunt mult mai deschiși.
– Înțeleg nevoia voatră de a vedea exact cum decurg lucrurile, pentru că doar imaginația și o lectură sterilă dintr-o carte, din manuale, nu sunt suficiente. Din punct de vedere tehnic, al aparatelor folosite, a instrumentarului și a relației doctorului cu pacientul, este România undeva aproape de America?
– O diferență mare pe care am văzut-o se referă la relațiile cu pacientul, De exemplu, în America doctorii mi se pare că au mai multă grijă să facă pacientul să se simte mai confortabil cu ideea de dentist sau stomatolog. Multora în America le e foarte frică să meargă la dentist. Românii sunt mult mai obișnuiți cu dentistul, iar stomatologii se pun direct la treabă.
Efectiv, intră în cabinet și stomatologul știe de ce a venit și se apucă direct de treabă. În America îți explică, uite, o să fac chestia asta pe ziua de astăzi, înainte să facă vreo procedură, o să-i spună, nu o să te simți confortabil, o să doară puțin aici, deci vorbesc mai mult cu pacientul.
– Ți se pare că asta e o pierdere sau o chestiune de eficientizare?
– Eu vreau ca doctorul să-mi explice ce o să-mi facă, pentru că frica vine de la faptul că nu știi.
– Poți să ne spui ce ți se pare inedit, diferit de România în ceea ce fac copiii în America?
– Majoritatea studiază ceva din afara curriculei, sport, artă. Eu am făcut dans sau încă fac dans. Sora mea face tenis, face volei și oricare copil este implicat în ceva.
Citește și:
– Implicarea asta se petrece în cadrul unor cluburi, este o implicare legată de școală sau e pur și simplu dorința familiei de a face ceva?
– Amândouă. Te poți implica în ceva care, inițial, poate nu-ți place, dar pe parcurs devine din ce în ce mai atractiv.
– Ți se face vreodată dor de România?
– De multe ori mi se face dor și am un sentiment de nostalgie. Fiindcă aici e familia mea extinsă. Și mătușa mea, verii mei, toți sunt aici. Sunt în America doar cu părinții mei, familia mea apropiată, cu bunica mea. Dar aici am familia extinsă și de multe ori îmi e dor de ei și, natural, îmi e dor și de țară, pentru că aici e deosebit.
– Vorbiți româna acasă, mâncați mâncare românească, țineți tradițiile românești?
– Da. De când a venit bunica, cred că aveam 5 sau 6 ani, mâncăm numai mâncare românească acasă. Venirea ei m-a forțat să vorbesc în românește, pentru că la șase ani nu vorbeam foarte bine, dar cu ea acasă, pentru că bunica nu vorbește engleză, m-a forțat să vorbesc românește în casă.
– Când plângi și când ești supărată în ce limbă o faci?
– De multe ori în engleză, dar în română sunt multe cuvinte, expresii foarte creative, pe care nu le găsești în engleză. Mi-ar plăcea să mă exprim când sunt supărată sau când plâng mai mult în românește.
– Care este cuvântul tău favorit în română? Sau cel pe care îl folosești cel mai des?
– Nu știu. Asta e o întrebare grea. Cuvântul care mi se pare cel mai interesant, dar îmi pare bine că nu îl folosesc cel mai des, este cuvântul „mahmură”. De când am auzit cuvântul ăsta mi s-a părut un cuvânt așa de simpatic că nici nu știi în ce limbă vorbești. De fiecare dată când aud cuvântul ăsta îmi place, e un cuvânt interesant.
– Americanii te văd româncă sau americancă?
– Când mă întâlnesc cu alți americani, eu le spun că sunt româncă, româncă americancă, născută în America. Americanii mă văd mai mult ca o româncă. Studenții din alte țări, cărora le spun că sunt româncă americancă, de multe ori mă întreabă: „Păi n-ai fost născută în România, ești americancă”. Nu știu dacă îmi place să aud chestia asta, deoarece cultura mea de româncă este o parte din mine, e foarte prezentă.
– Cum îi percepi pe copiii români?
– Îmi place de ei, sunt foarte simpatici și ce-mi place foarte mult este faptul că valorizează viața, lucru pe care la copiii americani nu îl simt. Ei prețuiesc să iasă afară cu prietenii și să-și facă timp să socializeze și îmi place chestia asta foarte mult. De fiecare dată când vin aici, la tine, ieșim undeva, la o cafea, la un suc. Genul ăsta de interacțiune nu e neobișnuit aici.
– A fost așa o plăcere și nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Îți mulțumesc și îți doresc să rămâi cu suflet românesc să iubești tot ce ai învățat și tot ce ai simțit aici și să ne faci mândri oriunde te-ai duce și orice ai face și să devii un stomatolog redutabil. Mulțumesc mult, mult Jaquelyn.
