Alexandra Dedu este studentă în anul 2 la Cornell University în SUA. Studiază Hotel Administration cu specializare în Finanțe, Imobiliare și Contabilitate. A fost una dintre cei 8 copii aleși din SUA pentru internship-ul în domeniul consultantei la McKinsey and Company in New York City.
Tocmai ce a semnat oferta pentru internship-ul din vara anului viitor cu Goldman Sachs Investment Banking New York.
Pe plan personal, Alexandra este pasionată de actorie. A jucat pe scena teatrelor din România timp de 13 ani, iar acum e pregătită să cucerească și scena vieții.
Daniela Bordei: Bună ziua, prieteni, prieteni. E o zi mai mult decât specială pentru mine, pentru că din lungul șir de Alexandru Alexandre, pe care i-am cunoscut în atâția ani, astăzi am alături de mine pe una dintre cele mai dragi Alexandre. Un copil minunat de care sunt extrem de mândră. Buna, Alexandra.
Alexandra Dedu: Bună, Daniela sau doamna, cum îți spun eu mereu, chiar dacă ne știm de atâta timp. Mulțumesc frumos pentru invitație.
– Este mai mult decât o plăcere, este aproape o onoare să vorbesc cu o studentă remarcabilă, într-o universitates din Ivy League la care toată lumea și-ar dori să fie student: Cornell. Cât de greu a fost?
– Sinceră să fiu, mi-e frică să spun foarte greu, doar pentru că oamenii se sperie când aud cuvântul greu. Dar a fost foarte greu. Cred că cel mai greu lucru pe care o să îl fac vreodată în viața asta, pentru că am pornit de la a fi copil, la a pleca atât de departe de casă. Îmi aduc aminte și acum, când am intrat la tine în apartament, ți-am spus că vreau să fac neuroștiință. Dumnezeu știe că n-am ajuns să fac neuroștiință, Ca să pot să ajung să calc în facultate la Cornell, să calc mândră de cine sunt și de ce aduc cu mine, a trebuit să trec printr-un proces de transformare ghidat de tine și facilitat de tine. Și a trebuit să învăț să cresc și alți oameni pe lângă mine. A fost cel mai greu proces prin care am trecut vreodată, dar, probabil, cel mai benefic prin care o să trec vreodată.
– Cu siguranță a fost greu și asta am simțit cu toții și știu foarte bine cât efort ai depus. Împreună am trecut prin foarte multe greutăți, pe care le-am depășit, iar acum ni se par motiv de glumă. Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ai făcut ca elevă?
– Cel mai greu lucru pe care l-am făcut ca elevă a fost să organizez Bucharest Model NATO- ediția a IX-a. Am fost general manager, am avut o echipă extraordinară. Cei mai buni prieteni ai mei au fost echipa mea, opt oameni. O să țin minte mereu. Noi am ales data împreună, dar nu știam că aceea avea să fie data la care Putin va invada Ucraina. Vă puteți imagina: NATO în Palatul Parlamentului. Putin a invadat Ucraina. Toată lumea ieșea din Palatul Parlamentului speriată. Numai eu, cu două sute de copii și cu dumneavoastră, intram în Palatul Parlamentului. Eu încercam să fiu tare, să nu las echipa, să nu las oamenii să vadă că eram atât de speriată. Eram un copil de clasa a XII-a, aveam 18 ani abia împliniți și plângeam prin spatele coloanelor de la Palatul Parlamentului. Nu voiam să mă vadă nimeni și plângeam.
– Cu siguranță erau și lacrimi de fericire, pentru că realizai că faci un lucru istoric, că e minunat și vei avea ce să povestești copiilor tăi ce lucruri extraordinare ai făcut. Ce a fost cel mai ușor în toți acești ani?
Cel mai ușor cred că a fost să vin mereu aici, în Cuibușor. De multe ori veneam mai devreme de ora stabilită. Așteptam în fața apartamentului. Mă împrietenisem cu alți oameni care veneau la dumneavoastră, mă împrietenisem cu vecinii, care mă cunoșteau. Mă împrietenisem cu cățelul care ieșea la plimbare cu bona.
– Cât de mult a contat faptul că ai avut prietenii în jurul tău și că ai cunoscut atâta lume, te-ai putut cumva compara cu ei, ai construit o comunitate?
– O să-mi fie mereu extraordinar de dragi. Erau ca o familie pentru mine. Am dormit la ei acasă, au dormit la mine acasă și a fost foarte, foarte important pentru mine, pentru că am simțit că am alături oameni îmi sunt prieteni, dar, pe lângă asta, îmi sunt coechipieri. Adică nu sunt niște prieteni cu care pierd timpul, ci niște prieteni care au vise. Am avut și șansa să fiu mai mare decât unii dintre ei și sper, în același timp, să-i fi ajutat sau să-i fi inspirat să-și urmeze anumite vise.
– A venit plecarea. A venit un moment în care ai lăsat tot și ai luat doar visele, Ai plecat să iei de la capăt totul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat până atunci. Cum e când pleci de pe un postament, de pe un piedestal, în care toată lumea se uită la tine cu admirație și își dă seama că ei nu pot să facă ce ai făcut tu. Și te duci într-un loc în care nu te cunoaște nimeni.
– Este o experiență pe care o recomand oricui, pentru că te transformă complet. A fost greu, într-adevăr. Totuși, am plecat la momentul oportun, în care nu cred că aș mai fi putut să fac ceva în România. Am luat notă mare la BAC, am organizat conferințe, mi-am făcut prieteni, m-am reconectat și cu familia înainte să plec. Era momentul perfect să plec. Plecând, am plecat puțin capul, lucru care nu-mi stă în fire. Eu, de obicei, țin capul sus și spun ce cred. Acolo am învățat să ascult mai mult. Am plecat într-o cultură pe care nu o cunoșteam și am învățat că nu am întotdeauna dreptate, iar ei greșesc. Am învățat să mă adaptez, pentru că eu sunt în cultura lor, nu viceversa. Mi-am făcut prieteni. Primul an nu a fost de performanță academică, asta neînsemnând că n-am făcut-o. Mi-am păstrat bursa aproape complete. Am știut să las de la mine ca să-mi dau timp să învăț oamenii, să învăț cultura, să-i simt. Pentru că nu poți să excelezi într-o țară pe care n-o înțelegi. În anul doi, cu aceste cunoștințe despre oameni, mi-am propus să mă construiesc din nou.
– E foarte important pentru toată lumea să înțeleagă că plecarea asta nu este o chestiune ușoară. E extrem de greu și să te reinventezi de fiecare dată, să uiți că ai fost cine ai fost aici, că ai fost singurul copil la părinți, că ți s-au făcut toate poftele, că ai fost cea mai tare când organizai activități. E foarte greu deodată să te duci și să nu le mai ai pe toate astea. Plecarea este despre acceptare și despre smerenie, și despre bun-simț, și despre respect, și despre felul în care înveți să te iubești. Știu de la tine că ai schimbat câte ceva în ceea ce faci…
– Adevărul este că nimeni nu pleacă în America doar ca să plece în America. Scopul meu este să rămân în America, să muncesc acolo cel puțin câțiva ani, să-mi fac un nume, să fiu cineva, să-mi iau niște skill-uri din cultura lor. În semestrul doi am zis că este cazul să mă pun pe treabă, pentru că trebuie să fii mereu cu ochii unde țintești. În primul rând m-am lăsat de fumat pentru că observasem că nu îmi face bine. În America nu se fumează atât de mult. Am reușit să mă las. Nu mai sunt fumătoare din august 2023. În al doilea rând am zis că vreau să fac Finanțe, cel mai greu domeniu din ce se face de la mine la facultate, și să intru ntr-un club de finanțe. În anul doi, să intri într-un club de finanțe este foarte greu, pentru că ei vor să te ia din anul întâi. În anul doi deja te consideră „bătrână”. Însă nu m-am lăsat. Am vorbit cu toată lumea, i-am sunat pe toți. Asta am învățat eu de fapt din conferințe: nu trebuie să scape omul de tine. I-am sunat pe toți, până când am găsit omul care s-a uitat în ochii mei și mi-a spus <<Da, de tine îmi place!>> Din momentul în care s-a întâmplat asta m-am ținut de el scai. Eram cu el la toate evenimentele, îl ajutam în toate, învățam tot ce îmi dădea. Și adevărul este că asta trebuie să faci, dacă vrei să reușești. Nu a existat pentru mine noapte, zi etc. Unii zic că trebuie să te și odihnești, dar, în același timp, trebuie să și muncești. Oamenilor nu li se pare că poți să găsești un echilibru. Am intrat în sfârșit în clubul de finanțe. Sunt mândră să spun că am fost votată, după doar un semestru, să ajung vicepreședinte. Drumul spre președinte, anul viitor…
– Bravo! Așa să fie!
– În afară de asta, am primit cel mai tare internship de la New York, în care au fost acceptați doar 8 oameni. Eu sunt la cea mai „proastă” facultate din cele 8. Ceilalți sunt de la Harvard, MIT… „Proastă” în sensul de ranking, că de fapt toate sunt la fel de bune. Am primit acest internship la McKinsey, o să fac consultanță, și acum lucrez deja pentru internshipul din anul III. No sleep for me. Glumesc. Eu dorm minim 8 ore pe noapte, deci poți să le faci pe toate. Important este să ți le calculezi. Și, dacă am învățat ceva de la dumneavoastră și de la conferințe, a fost să fiu foarte organizată, să mi le pun pe toate pe foaie. Poți să le bifezi pe toate până la finalul zilei dacă ai ambiție.
– Pot să confirm că puțini copii erau atât de meticuloși și organizați cum erai tu. Mi se pare un lucru fabulos să obții asemenea lucruri într-un timp așa de scurt. Mi se pare extraordinar că fetița, pe care am cunoscut-o și care nu era mulțumită de ceea ce realizase până în clipa respectivă , a crescut atât de repede și de frumos. Regrete?
– Sincer, unul singur pe semestrul ăsta. În general, nu știu, poate or fi, dar pe semestrul acesta un singur regret am. Anul trecut m-am concentrat foarte tare pe a-mi face prieteni și am avut enșpe mii de prieteni, prea mulți să-i număr. Mă cunoșteam cu toată lumea. Toată lumea știa că eu sunt românca. Mereu am fost „the Romanian girl”. În facultate toată lumea mă știe. Semestrul ăsta n-am mai avut timp să mențin toate conexiunile.
– Poate nici nu trebuia.
– Așa mă gândesc și eu, poate nu trebuia.
– Sunt sigură că asta este o dovadă de maturitate. În primul an ai avut nevoie să ai foarte mulți prieteni, pentru că ajungi acolo și ești extrem de singur și îți dai seama că nu ai, de fapt, pe nimeni. Trebuie să faci tu totul și vrei să te amăgești că nu ești singur și atunci îți faci foarte mulți prieteni. Ei nu sunt totuși prieteni, sunt doar niște cunoștințe. Prietenii adevărați sunt cei pe care urmează să-i cunoști sau cei pe care i-ai cunoscut înainte și cu care te vei reîntâlni cine știe când și veți construi împreună. Așa cum eu îmi doresc ca voi să reușiți să construiți ceva pentru țara noastră și să vă întoarceți, să dați înapoi ceva din ce ați primit. Un gând de final?
– Gândul meu de final către cei care citesc acest interviu- știu că sunt mult mai tânără decât mulți dintre cei care citesc- este că orice se poate, dacă îți dorești și dacă muncești.
– Felicitări, Alexandra, pentru cine ești, pentru ce ai făcut și pentru ceea, sunt sigură, vei face în continuare din tot ceea ce îți va oferi viața. Îți mulțumim și îți dorim să ai un parcurs excepțional!
– Vă mulțumesc frumos!
Podcastul „Daniela Bordei: Despre viață cu sinceritate!” care a avut-o invitată pe Alexndra Dedu îl puteți asculta AICI.
