BRICS, considerată adesea drept nucleul unei noi ordini globale, se dovedește o platformă de coordonare limitată, decât o alianță reală. În momentul în care se confruntă cu crize concrete, limitele platformei devin evidente.
Unul din episoadele relevante ale acestei transformări este decizia Braziliei de a include compania chineză BYD pe lista angajatorilor implicați în practici de muncă similare sclaviei. Potrivit Reuters, măsura vine în urma unui scandal din 2024 în care „163 de muncitori au fost victime ale traficului de persoane și ale unor contracte abuzive”.
Detaliile oferite de investigație conturează un sistem de control strict asupra muncitorilor. Conform documentelor analizate, aceștia „au fost obligați să își predea pașapoartele, să trimită majoritatea salariilor în China și să plătească un depozit de aproape 900 de dolari”.
Mai mult, inspectorii au descoperit condiții de trai pe care le-au descris drept „degradante”, inclusiv situații în care „31 de muncitori erau înghesuiți într-o singură casă, cu o singură baie și fără saltele”.
Deși contractorul implicat, Jinjiang Group, a negat acuzațiile, iar BYD a susținut că nu avea cunoștință de abuzuri până la apariția relatărilor din presă, autoritățile braziliene au insistat că responsabilitatea finală revine companiei principale. Evident, acest episod reflectă o schimbare importantă de paradigmă, statul-gazdă nu mai acceptă separarea formală dintre companie și subcontractori atunci când vine vorba de responsabilitatea socială, atribuind o cu totul nouă semnificație acestui domeniu.
Includerea pe listă împiedică BYD să acceseze anumite tipuri de finanțare din partea băncilor braziliene și îi afectează reputația într-una dintre cele mai importante piețe externe. Totuși, operațiunile companiei nu sunt suspendate, iar fabrica din Brazilia continuă să funcționeze, ceea ce, în mod evident, arată că relația economică rămâne relevantă.
Brazilia este un membru central al BRICS, iar China este principalul său partener economic. Deciziile împotriva companiei chineze indică o tensiune latentă între interesele economice și presiunile politice interne.
Această tensiune confirmă observația Foreign Policy conform căreia structurile precum BRICS nu sunt construite pe solidaritate instituțională, ci pe convergențe economice fragile, care se destramă în momentul în care interesele interne ale statelor intră în conflict direct.
Războiul din Iran, testul care a expus limitele BRICS
Dacă episodul din Brazilia relevă tensiuni economice, războiul dintre SUA–Israel și Iran scoate la iveală limitele geopolitice ale BRICS ca alianță ce vrea să se opună conglomeratului omolog occidental. Conflictul a pus blocul în fața unei situații fără precedent unde unul dintre membrii săi, Iranul, este atacat militar, iar ceilalți trebuie să decidă dacă și cum reacționează.
Potrivit Deutsche Welle, Teheranul a cerut explicit ca BRICS să intervină și să condamne „agresiunea militară”. Totuși, răspunsul a fost fragmentat. Oficialii indieni au recunoscut dificultatea de a ajunge la un consens, subliniind că „unele state membre sunt direct implicate în situația din Asia de Vest”, ceea ce face dificilă formularea unei poziții comune.
Această lipsă de unitate este explicată de natura eterogenă a blocului. După extinderea din 2024, BRICS include state cu interese divergente, inclusiv rivali regionali precum Iranul și Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. În acest context, orice poziție comună riscă să fie blocată de contradicții interne.
Mai mult, capacitatea de opoziție și creare a unei alianțe ca BRICS în dauna „Occidentului Colectiv” cum Rusia îl numește, a agregat interese și state complet diferite din punct de vedere al funcționării politice, administrative și evident, ca voință a intereselor pe plan global.
Un fost diplomat indian citat de DW sintetizează această realitate afirmând că BRICS „nu este o alianță de state cu valori comune”, ci „un grup larg, cu o agendă diversă”. Această caracterizare explică de ce blocul, în ciuda ambițiilor sale, nu reușește să funcționeze ca actor geopolitic coerent.
Lipsa reacției colective, între prudență și paralizie
Analiza Al Jazeera merge și mai departe, subliniind că, la aproape o săptămână de la izbucnirea conflictului, BRICS „nu a reacționat în niciun fel”. Această absență este cu atât mai notabilă cu cât, în trecut, blocul a condamnat rapid acțiuni similare.
Diferența este explicată prin schimbarea conducerii și prin prioritățile statelor membre. Sub președinția Indiei, poziția oficială a fost una de prudență, reflectând relațiile apropiate ale New Delhi cu SUA și Israel. În același timp, alte state membre au avut propriile calcule strategice.
Reacțiile individuale confirmă această fragmentare. Rusia a condamnat atacurile, calificându-le drept „acte de agresiune neprovocate”. China a declarat că „se opune oricăror lovituri militare lansate de Israel și SUA împotriva Iranului”. În schimb, India a evitat o poziție explicită, preferând apeluri la dialog și dezescaladare.
Aceste diferențe nu sunt doar nuanțe diplomatice, ci reflectă interese strategice divergente, care fac imposibilă o acțiune colectivă coerentă unde fiecare conducător „trage într-o direcție complet diferită trăsura BRICS”
China și Rusia, parteneriate limitate de interes
Un alt aspect esențial al crizei este comportamentul Chinei și Rusiei, considerate adesea aliați ai Iranului. În practică, sprijinul oferit a fost limitat și în principal retoric deoarece Războiul din Orientul Mijlociu are în principiu implicații globale și eventuala implicație a altor state pot avea repercusiuni sau interpretări diferite din partea statelor.
Conform CNBC, ambele state au condamnat atacurile, dar „au evitat să promită sprijin militar sau civil”. Un analist citat în articol afirmă că declarațiile Chinei au fost „puternic condamnatorii”, dar nu sunt urmate de acțiuni concrete.
Aceeași analiză include o observație semnificativă: „Iran nu are niciun aliat real”. Această afirmație reflectă natura relațiilor internaționale contemporane, în care parteneriatele sunt flexibile și condiționate de interes, nu de obligații.
China, de exemplu, este descrisă ca fiind interesată în menținerea relațiilor cu SUA, ceea ce limitează disponibilitatea sa de a sprijini Iranul. În același timp, Rusia, afectată de războiul din Ucraina, adoptă o strategie de expectativă. Articolul notează că Moscova „adesea adoptă o abordare de tip wait-and-see (n.trad. așteaptă și vezi)” în situații care nu îi afectează direct interesele.
Unda de șoc globală, securitate, resurse și echilibru strategic
Impactul conflictului nu se limitează la actorii direcți, ci afectează întregul sistem internațional. Potrivit Reuters, aliații asiatici ai SUA se tem că un conflict prelungit va reduce capacitatea Washingtonului de a contracara China.
Un oficial din Taiwan avertizează că „stabilitatea și pacea în Indo-Pacific ar putea fi afectate”, în timp ce experții subliniază că „flota americană nu este suficientă pentru a menține o prezență constantă în fiecare teatru”. În plus, războiul „epuizează rezervele de muniții”, ceea ce creează vulnerabilități pe termen mediu.
Aceste evoluții au implicații directe pentru echilibrul global de putere. Dacă SUA sunt obligate să își concentreze resursele în Orientul Mijlociu, capacitatea lor de a descuraja China în Asia scade. Această dinamică este urmărită atent de Beijing, care poate profita de orice slăbire a prezenței americane.
Energie și oportunitate, paradoxul economic al conflictului
Pe plan economic, efectele sunt la fel de complexe unde creșterea prețurilor petrolului, evidențiată de CNBC, reflectă temerile privind perturbarea aprovizionării globale. În același timp, această creștere creează oportunități pentru exportatori precum Rusia, de unde India a reușit să importe petrol pe baza unei permisiuni de ridicare a sancțiunilor din partea SUA.
The Washington Institute for Near East Policy subliniază că războiul generează atât riscuri, cât și oportunități pentru marile puteri. China, de exemplu, este vulnerabilă din cauza dependenței de importurile de petrol, dar poate beneficia strategic de distragerea atenției SUA. Rusia, deși riscă să piardă influență în regiune, poate câștiga din creșterea prețurilor energiei și din slăbirea presiunii occidentale.
Dovada este clară, interesele fluctuante reflectă o dinamică diversă în relațiile curente dintre state, unde acestea mai degrabă își urmăresc interesul individual decât cel de grup sub umbrela unei alianțe.
Sfârșitul iluziilor despre o ordine alternativă
Toate aceste evoluții indică o realitate fundamentală prin care lumea nu se îndreaptă către o ordine multipolară stabilă, ci către un sistem fragmentat, în care cooperarea coexistă cu rivalitatea, sau nu spre o multipolaritate a alianțelor, ci printr-o multipolaritate de state prezente în diferite zone ale lumii.
BRICS nu este o alianță capabilă să acționeze unitar în crize majore, iar relațiile dintre membrii săi sunt definite mai degrabă de interese naționale decât de solidaritate. China rămâne un actor central în economia globală, dar influența sa politică este limitată de aceste contradicții.
O analiză publicată de Foreign Policy descrie această dinamică drept o coliziune structurală între solidaritatea declarată și realitatea intereselor naționale, subliniind că, în momentul în care aceste două dimensiuni intră în conflict, „the latter prevails” („ultima prevalează” – n.trad.). Din această perspectivă, BRICS nu funcționează ca o alianță geopolitică propriu-zisă, ci ca un spațiu de convergență temporară a intereselor.
În cele din urmă, lecția acestor evenimente este relevată de faptul că interdependența economică nu este suficientă pentru a crea coeziune politică. Iar în absența acesteia, orice proiect de ordine globală alternativă rămâne incomplet.
