Scena politică mondială a fost martoră recent, cu o calmitate dezarmantă, la încă o „victorie” a lui Vladimir Putin, care a capturat 87% din sufragiile rușilor.
Acest episod, previzibil pentru mulți, a reiterat doar convingerea că obiectivul stabilit de sistem pentru a asigura o victorie de 75% a fost depășit cu o marjă de 15 procente – o manifestare frecventă în regimurile care reprima libertatea democratică.
Totuși, un aspect cu totul inedit îl constituie curajul manifestat de PSD-PNL, forța electorală dominantă din România, care și-a exprimat obiectul de a acapara 90% din funcțiile de primar și 95% din consiliile județene.
O asemenea intenție monopolistă este străină de orice democrație veritabilă, unde niciun actor politic singular nu ar trebui să exercite un control aproape total asupra administrației locale. Acest anunț, și mai ales motivația din spatele lui, constituie o provocare directă la adresa principiilor democrației și a electoratului din România, marcând o aspirație netemperată spre putere absolută. Primit cu o pasivitate îngrijorătoare, acest anunț evidențiază o adaptare treptată la subminarea principiilor democratice – o realitate împotriva căreia ne-am exprimat în trecut rezistența.
Această „realizare” posibilă nu reflectă meritul politic al partidelor implicate. Se naște, mai degrabă, dintr-un cadru legislativ electoral care favorizează în mod sistematic partidele mari, perpetuând astfel prezența unei entități politice masive care sfidează normele democratice. Legea electorală impune obstacole în calea partidelor mici și a candidaților independenți, limitându-le șansele electorale sub pretextul legalității.
Din punct de vedere financiar, partidele parlamentare beneficiază de alocări generoase din bugetul de stat – finanțate din taxele cetățenilor. Această schemă avantajează disproporționat partidele mari, în timp ce candidații independenți și partidele mici, contribuabili la rândul lor, sunt excluși de la finanțare publică și, paradoxal, susțin financiar concurența.
O fracțiune semnificativă din aceste fonduri este destinată contractelor mediatice și campaniilor de propagandă, lipsite de transparență. Solicitările de claritate din partea societății civile rămân fără răspuns, iar partidele mari continuă să își ascundă cheltuielile mediatice, punând în dificultate visibilitatea independenților și a partidelor mai mici, cu atât mai mult pe platformele sociale, unde vizibilitatea depinde direct de investiția financiară.
O altă barieră electorală majoră o reprezintă colectarea de semnături, un proces care cere resurse organizatorice, financiare și umane ample. Avantajul este, din nou, de partea partidelor mari, care utilizează resursele obținute din taxele contribuabililor, inclusiv ale concurenților, pentru a-și asigura prezența în competiția electorală. Limita de timp strânsă pentru colectarea semnăturilor și restricțiile impuse candidaților independenți în numirea reprezentanților în comisiile electorale accentuează inclinația sistemului spre beneficiul entităților mari.
Fără a adânci discuția despre neregulile și manipulările electorale, sistemul actual dezavantajează clar independenții și partidele mici, comprimând spațiul pentru o competiție democratică echitabilă. Riscul ca dominația electorală să devină normă crește odată cu recunoașterea scepticismului a jumătate din populația română față de integritatea alegerilor, punând sub semnul întrebării însuși fundamentul democrației.
Am ajuns în acest punct critic prin schimbări legislative treptate și ignorarea consecventă a vocii publice, testând limitele democrației la fiecare tur de scrutin. Ceea ce ne rămâne pare a fi doar o fațadă a democrației, care, la o examinare atentă, nu își îndeplinește principiile de bază.
Este esențial acum să ne dedicăm înțelegerii situației și să susținem eforturile independenților și ale partidelor mici de a strânge semnături, revitalizând astfel procesul electoral printr-un angajament sincer față de democrație.
