John Culver este una dintre cele mai mari instanțe în materie de armată chineză, un subiect pe care a început să îl studieze ca analist CIA în 1985. Din 2015 până în 2018 a servit ca ofițer național de informații pentru Asia de Est. De la pensionarea sa din CIA în 2020, este cercetător senior nerezident la Brookings Institution. Înaintea summitului dintre președintele Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping, The Washington Post a stat de vorbă cu Culver despre capacitățile militare ale Chinei și despre lecțiile pe care „Armata Populară de Eliberare” le trage din conflictul SUA cu Iranul.
Culver a pornit de la un cadru comparativ care a stabilit tonul pentru tot ce a urmat. Când a început să studieze armata chineză în 1985, aceasta era echipată preponderent cu tehnologie din epoca Războiului Coreean și din Vietnamul anilor ’60-’70. Astăzi, spune el, este greu să mai indici un domeniu în care SUA păstrează un avantaj clar față de China.
„E greu să arăți un domeniu, altul decât submarinele și războiul subacvatic, în care Statele Unite mai au un avantaj”, a declarat Culver pentru Washington Post. „Nu cred că avem un avantaj în rachete, spațiu, cyber, recunoaștere. Cred că ei ne conduc în unele categorii — rachete aer-aer, rachete sol-aer, capabilități contra-spațiale și război electronic.”
Acesta face trimitere la muniții avansate ce produc cu magnitudini mai mari decât tot ce baza industrială americană ar putea genera. De altfel, China are un singur șantier naval care construiește mai mult decât toate șantierele navale americane la un loc.
Lansează suficiente nave în fiecare an pentru a replica întreaga Marină franceză. „Dacă rapoartele sunt adevărate că am consumat o proporție uriașă din capacitatea noastră de lovitură la distanță mare luptând cu Iranul, atunci nu avem inventarul de care am avea nevoie pentru un conflict cu China”, a menționat acesta.
„E adevărat că Armata chineză nu a purtat un război din 1979, dar e la fel de adevărat că nici SUA nu au luptat cu ceva asemănător unui adversar de aceeași forță din 1945. Dacă China vrea să intre într-un război de contra-insurgență, am avea un avantaj clar, fiindcă acolo s-a concentrat experiența noastră din ultimii 20 de ani. Dar în ceea ce privește războiul naval sau aerian, nu aș acorda niciunei părți un avantaj mare”, spune el.
Taiwan: cel mai probabil scenariu nu este invazia, ci campania punitivă
John Culver crede că SUA se concentrează pe scenariul invaziei chineze a Taiwanului tocmai pentru că acela este scenariul în care americanii sunt cei mai siguri că i-ar putea înfrânge pe chinezi. „E vorba de scufundat nave, și putem fi destul de buni la asta”, menționează acesta.
„Mult mai îngrijorătoare este o campanie punitivă chineză care nu expune forțele lor la atacuri directe din partea SUA, cu excepția cazului în care suntem dispuși să bombardăm China continentală”, adaugă el.
O campanie punitivă, în logica istorică a Armatei chineze, nu urmărește cucerirea, ci urmărește paralizarea. China ar putea captura rapid insulele controlate de Taiwan, situate lângă coastele sale, ar putea lansa atacuri masive asupra infrastructurii militare și industriale a Taiwanului, ar putea viza conducerea politică și militară a insulei.
Amenințarea reală, în acest scenariu, nu este ocupația, este mesajul că, dacă un conflict începe, Taiwanul va înceta să mai funcționeze ca producător de semiconductori.
Implicația se referă la faptul că Taiwan produce peste 90% din cei mai avansați semiconductori din lume. Un conflict în care această capacitate este distrusă nu lezează doar Taiwanul, ci scoate din funcțiune o bună parte a economiei globale.
„Luați problema Strâmtorii Hormuz și amplificați-o de câteva ori pentru a cuprinde Marea Chinei de Sud până la Strâmtoarea Malacca și toată Asia de Nord-Est, inclusiv toate porturile Japoniei și Coreei de Sud.”
Îi îngrijorează pe chinezi operațiunile SUA împotriva Iranului?
„Chinezii au investit enorm în apărări aeriene. Probabil cel mai bine apărat spațiu aerian din lume, după zona Moscovei, este fâșia de coastă chineză de la insula Hainan până la Beijing. Ceea ce le dă cu adevărat încredere este că acesta nu este un mod nou de război. Poți merge înapoi la Furtuna în Deșert din 1991 sau la Operațiunea din Iraq din 2003, SUA urmează același model, desfășurând aeronave în avans în regiune”, spune Culver.
Iranul nu are sisteme de lovitură la distanță mare foarte capabile, dar, conform „The Washington Post”, iranienii au reușit să lovească cel puțin 228 de ținte americane în Orientul Mijlociu.
„Dacă SUA crede că va construi forțele aeriene în avans pentru o campanie împotriva Chinei, vom pune ouăle în niște coșuri destul de fragile. Dacă vom desfășura aeronave avansate în Japonia, Australia sau Coreea de Sud, China poate face ceva în legătură cu toate acestea într-un mod în care Iranul pur și simplu nu poate”, subliniază expertul.
Întrebat despre portavioanele americane, acesta a replicat: „Problema este că, pentru ca portavioanele să fie relevante în luptă, ar trebui să câștigăm cel puțin o capacitate aeriană contestată în raza de circa 1.600 de kilometri față de zona de conflict. Nu există practic spații sigure. China urmărește portavioanele noastre în fiecare oră din fiecare zi.
O parte din gândirea Pentagonului era că, atunci când credem că va izbucni un război, trebuie să scoatem activele navale de mare valoare din teatrul de operațiuni și apoi să luptăm să revenim. De unde, nu e clar.”
La întrebarea privind planul Pentagonului de a transforma Strâmtoarea Taiwan într-un „teatru” cu drone și rachete dacă este credibil, John Culver a replicat:
„Sună bine. A fost probabil conceput pentru a intimida chinezii și a-i face să se gândească de două ori. Și asta e mereu o idee bună. Problema este despre ce drone vorbim și lansate de unde? Ar trebui să le predesfășori fie pe Taiwan însuși, fie pe Luzon sau pe insulele sud-vestice ale Japoniei, toate putând fi lovite de chinezi. Aceasta este tirania timpului și distanței când privești un război în Pacific.”
Ce lecții trag chinezii din dubla blocadă a Strâmtorii Hormuz?
„Strâmtoarea Taiwan are 160 de kilometri lățime. Strâmtoarea Hormuz are doar 34. Există diferențe majore. Dar cred că o lecție pe care chinezii ar putea-o trage este că, datorită progreselor în capacitățile anti-navă și dinamicii umane de evitare a riscului, există o putere reală în a fi partea care încearcă să împiedice navigația mai degrabă decât să o faciliteze”, spune Culver.
Totodată, acesta a menționat faptul că o mare parte din efectul unei blocade constă în impactul asupra asigurărilor maritime și disponibilitatea transportatorilor de a intra într-o zonă de război.
„China poate crea mult haos și poate întrerupe aproape toată navigația spre Taiwan doar declarând o blocadă. Are multiple modalități de a o aplica. Poate lovi și toate facilitățile portuare ale Taiwanului. Poți trimite nave uriașe de reaprovizionare, dar nu va exista nicio modalitate de a descărca marfa.”
Ce ar trebui să facă SUA într-un astfel de scenariu?
„Cred că lecția este în mare parte să încerci să eviți acel scenariu. Mă întreb când americanii ar putea începe să spună că, poate, Taiwanul este un război în care nu vrem să ne implicăm, pentru că în cel mai bun caz ai putea câștiga cu un cost major.
Ai putea evita escaladarea nucleară, dar s-ar putea să nu poți. Cu excepția cazului în care poți explica poporului american de ce merită, ceea ce nici măcar nu am încercat cu Iranul, nu știu dacă acesta este ceva ce vrei să faci”, spune expertul pentru „The Guardian”.
Acesta a menționat faptul că el crede că Taiwanul este o criză pe care Xi Jinping vrea să o evite, nu o oportunitate pe care vrea să o fructifice.
Cum se explică epurările din Armata Chineză?
„Aceasta devenise sistemic coruptă. Cred că gândul lui Xi, din anul trecut, a fost că nu poate conta pe armată să se corecteze singură. De aceea taie atât de adânc”, crede Culver.
El descifrează această epurare nu ca pe o pregătire pentru război, ci ca pe o preocupare despre Tiananmen 2.0, nevoia de a se asigura că armata va rămâne loială partidului dacă va trebui din nou să suprime o criză internă, cum a făcut-o în 1989. „Dacă nu știi dacă ar face asta din nou, ei bine, acesta e răspunsul greșit dacă ești Partidul Comunist Chinez.”
Concluzia care defineşte întregul interviu
Spre finalul discuției, Culver ridică o întrebare pe care puțini analiști americani și-o pun public: „Mă întreb când americanii ar putea începe să spună, poate că Taiwan este un război în care nu vrem să ne implicăm, pentru că în cel mai bun caz ai putea lupta până la o victorie ce ar implica costuri imense. Poate că eviți escaladarea nucleară, dar poate că nu.”
Evident, nu este o recomandare de abandon. Este o invitație la onestitate despre mize și costuri. „Cu excepția cazului în care poți explica americanilor de ce merită, ceea ce nici măcar nu am încercat să facem cu Iranul, nu știu dacă acesta este ceva ce vrei să faci”, crede el.
Evaluarea finală a lui Culver privind China este următoarea: nu se află sub presiune extremă din cauza conflictului din Iran. Beneficiază de pe urma perturbărilor energetice care stimulează vânzările de tehnologie verde chineză, și-a umplut rezervele strategice de petrol în timp ce altele le goleau, și are problemele sale cele mai serioase nu în exterior, ci în interior.
„Problemele lor cele mai mari sunt interne și structurale. Nu este războiul din Iran”, conchide expertul.
