Pentru cei care călătoresc de la București la Brașov, traseul prin Valea Prahovei înseamnă mai mult decât o simplă deplasare.
Această regiune, cu potențialul său turistic și economic enorm, este una dintre cele mai valoroase resurse ale României. Stațiunile montane din zonă atrag anual foarte mulți vizitatori, iar municipiul Brașov este un important centru industrial, logistic, dar și turistic și cultural.
Cu toate acestea, infrastructura rutieră care ar trebui să susțină această zonă cu potențial major este învăluită într-un haos al deciziilor deficitare.
Această analiză continuă explorarea problemelor de infrastructură rutieră din România, pe care am început-o în articolul precedent „Drumul spre deblocarea unui oraș captiv„.
Acum ne aplecăm pe situația rutelor interurbane. Spre deosebire de alte regiuni, Valea Prahovei simbolizează o contradicție: un potențial uriaș, sufocat de planificări defectuoase și implementări insuficiente.
Vă propun o analiză a situației actuale și măsurile punctuale care au îngreunat traficul, precum și cele care l-ar putea fluidiza semnificativ pe baza infrastructurii curente, cu modificări minore. Evident, soluția necesară și mult întârziată este autostrada A3 București – Brașov, însă acesta este un subiect separat.
Sensuri giratorii care strangulează traficul
Sensurile giratorii au devenit o constantă pe DN1, dar nu în sensul pozitiv al fluidizării traficului. Această soluție, potrivită pentru intersecții urbane cu trafic moderat este dezastruoasă pentru un drum cu flux intens.
La intrarea pe A3 din București (Șoseaua Petricani), sensul giratoriu oprește brutal ritmul unei autostrăzi concepute pentru viteză. La Ploiești, finalul A3 se întâlnește cu un alt sens giratoriu, creând o tranziție bruscă și periculoasă.
Pe Valea Prahovei, acest tip de intersecție este omniprezent, apărând ca o soluție rapidă, dar care ignoră complet contextul: un drum național cu trafic de autostradă și cu rol strategic se intersectează în permanență cu diverse rute locale, comunale, prin sensuri giratorii. La fiecare sens giratoriu, vehiculele se opresc, iar efectele de undă – caracteristice congestiei – se extind pe kilometri.
Pasajele denivelate: soluția evidentă, dar ignorată
Pasajele denivelate sunt structuri care permit separarea fluxurilor de trafic pe verticală, eliminând astfel intersecțiile la nivel și reducând semnificativ congestia și riscul de accidente. Spre deosebire de sensurile giratorii, care sunt soluții mai ieftine, pasajele denivelate oferă un beneficiu durabil pentru intersecțiile cu trafic intens. Chiar dacă prețul unui pasaj denivelat este de câteva ori mai mare decât cel al unui sens giratoriu, diferența de performanță și eficiență pe termen lung este semnificativă.
Un caz aparte este salba de sensuri giratorii de pe centura Ploiești, care include patru astfel de structuri în doar câțiva kilometri. Aceste intersecții, departe de a fluidiza traficul, devin puncte de strangulare, mai ales în orele de vârf. Trecerea la soluții denivelate pe această porțiune ar putea transforma radical experiența de călătorie, reducând timpii de așteptare și poluarea și, totodată crescând siguranța rutieră.
Un alt exemplu notoriu al absenței acestor structuri pe ruta analizată este chiar la zona de descărcare către autostrada A3 din București, respectiv conexiunea dintre Strada Fabrica de Glucoză și Șoseaua Petricani, care rămâne un punct de blocaj sever.
Planificarea actuală subestimează importanța investițiilor în astfel de structuri, perpetuând blocajele și timpii mari de deplasare. Este esențial ca prioritizarea pasajelor denivelate să devină o parte integrantă a strategiei pentru modernizarea infrastructurii naționale.
Parcările adiacente DN1: o invitație la haos
Pe DN1, mai ales la Comarnic și la Bușteni, parcările adiacente reprezintă o problemă semnificativă care reflectă lipsa unei abordări strategice în gestionarea infrastructurii rutiere.
Localitățile Comarnic și Bușteni permit parcarea direct pe marginea drumului, iar manevrele necesare pentru parcare perturbă frecvent și sever traficul. Deși aceste spații oferă o soluție convenabilă în principal pentru șoferii localnici și pentru turiștii din localitatea în cauză, impactul asupra fluxului general de vehicule este profund negativ.
O soluție viabilă ar fi anularea acestor parcări și utilizarea terenului eliberat pentru extinderea carosabilului sau pentru crearea unor benzi dedicate transportului alternativ, cum ar fi bicicletele.
Localitățile din această zonă dispun de străzi adiacente DN1 care pot fi amenajate ca spații de parcare moderne, reducând astfel presiunea asupra drumului principal.
Schimbarea mentalității conform căreia parcarea trebuie să fie disponibilă pe marginea drumului național, direct în fața obiectivului comercial / turistic vizat este crucială, deoarece această practică perturbă fluxul de trafic și generează riscuri suplimentare. Prin eliminarea acestor parcări, nu doar că traficul ar deveni mai fluid, dar siguranța și experiența participanților ar fi considerabil îmbunătățite.
Soluții pragmatice pentru o infrastructură funcțională
Pentru a aborda aceste provocări, este nevoie de o schimbare fundamentală în abordarea proiectelor de infrastructură. Iată ce poate fi realizat:
- Regândirea intersecțiilor: sensurile giratorii ar trebui înlocuite cu noduri denivelate, adaptate traficului intens. Investițiile în pasaje subterane și supraterane sunt esențiale pentru a asigura o circulație fluentă.
- Restricționarea parcărilor: anularea parcărilor laterale pe DN1 și relocarea acestora pe drumuri secundare ar elimina un factor semnificativ de congestie.
- Tehnologie pentru gestionarea traficului: implementarea camerelor de monitorizare și a senzorilor de trafic ar permite o intervenție rapidă în caz de incidente.
- Lărgirea carosabilului în zonele critice: fie chiar și ca soluții temporare, lărgirea drumului în punctele cu cea mai mare congestie ar avea un impact pozitiv imediat.
- Edificarea cu urgență a variantelor ocolitoare: urgentarea lucrărilor de execuție la centura Comarnic (participanții la traficul din zonă pot lesne observa mobilizarea ineficientă și stagnarea efectivă a șantierului); urgentarea procedurilor pentru proiectarea și execuția centurii ocolitoare Bușteni-Azuga.
Urgentarea procedurilor pentru construirea autostrăzii: măsurile de mai sus pot doar să îmbunătățească într-o oarecare măsură situația dezastruoasă din prezent, însă nimic nu se poate compara cu soluția ideală, normală pentru stadiul de dezvoltare al României din prezent, precum autostrada București-Brașov.
Prioritizarea proiectelor: lecții de la Autostrada Moldovei
Un exemplu notabil de implementare rapidă a infrastructurii este Autostrada Moldovei (A7). Deciziile luate în timp record, contractarea eficientă și avansul lucrărilor demonstrează că, atunci când voința politică și o planificare bine coordonată se întâlnesc, proiectele majore pot fi realizate într-un ritm accelerat.
În schimb, Autostrada A3 București – Brașov, deși esențială pentru una dintre cele mai importante regiuni economice și turistice din țară, stagnează de ani buni.
Valea Prahovei și Brașovul atrag extrem de mulți turiști anual și joacă un rol cheie în economia României, însă lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate paralizează potențialul zonei.
În timp ce A7 beneficiază de o mobilizare exemplară, proiectul A3 continuă să sufere din cauza unor planificări defectuoase și întârzieri cronice, cu termene îndepărtate, care amână finalizarea spre orizontul anului 2040.
Această discrepanță ridică întrebări legitime: de ce o zonă cu o importanță strategică evidentă, precum Valea Prahovei, nu primește atenția necesară?
Răspunsul nu constă în sacrificarea unui proiect în favoarea altuia, ci în a asigurare o planificare strategică echilibrată care să sprijine dezvoltarea uniformă a tuturor regiunilor. Autostrada Moldovei ar trebui să fie un exemplu, nu o excepție, în modul de gestionare a proiectelor de infrastructură în #România.
Concluzie
Valea Prahovei, cu toate frumusețile sale naturale și potențialul economic, rămâne blocată într-un cerc vicios al incompetenței planificării infrastructurii. Deciziile greșite, combinate cu lipsa unor soluții practice, au transformat acest traseu într-un simbol al eșecului de a valorifica resursele României.
Cu toate acestea, soluțiile sunt la îndemână. Este nevoie doar de voință politică și de o planificare strategică, pentru ca această rută să devină nu doar funcțională, ci și un exemplu de eficiență și sustenabilitate.