Bucureștiul, capitala care ar trebui să inspire dinamism și progres, împărtășește mai degrabă povara unui trafic urban sufocant. Imaginea cotidiană a unei metropole blocate între claxoane și emisii poluante este atât de comună încât devine aproape invizibilă.
Acest articol își propune să investigheze dilemele și contradicțiile traficului din București, într-un efort de a dezvălui, nu doar cauzele care îl țin în impas, ci și direcțiile prin care se poate găsi o cale de ieșire. Observațiile și concluziile prezentate sunt cele ale unui om care trăiește zilnic această realitate, fără a pretinde expertiză tehnică sau academică în mobilitate urbană.
Articolul de față este prima etapă dintr-o reflecție mai amplă asupra traficului auto din România, urmată într-un articol viitor de o privire asupra traficului între orașe cu aplecare asupra rutei DN1, București-Brașov.
Timp pierdut și aer greu de respirat
Bucureștiul ocupă un loc de frunte în clasamentele globale ale congestiei rutiere. Conform TomTom Traffic Index, șoferii bucureșteni pierd anual 150 de ore în ambuteiaje, echivalentul a patru zile petrecute într-un automobil staționat. Această statistică nu este doar o problemă de timp, ci și de mediu și de calitate a vieții.
Pe lângă timpul pierdut, Capitala, și România, în general sunt gazda unui parc auto învechit, încărcat de vehicule poluante și nesigure.
Decizia de a elimina taxa de mediu în 2017 a dus la o explozie a importurilor de autoturisme second-hand. În doar cinci luni de la eliminarea taxei, numărul de mașini second-hand înmatriculate a crescut cu 92% față de aceeași perioadă din anul anterior, conform datelor DRPCIV.
Multe dintre aceste vehicule, majoritar sub standardele Euro 4, au contribuit la îmbătrânirea parcului auto și la deteriorarea calității aerului. Astăzi, vârsta medie a mașinilor din București depășește 15 ani, plasând orașul printre cele mai poluate capitale europene.
Politici promițătoare, eșecuri memorabile
Să propui soluții înseamnă să ai curajul de a le și aplica. „Taxa Oxigen”, anunțată cu mult tam-tam în 2019, ar fi trebuit să fie un prim pas curajos în restrângerea accesului vehiculelor poluante. Totuși, în fața criticilor și a opoziției vehemente, inclusiv din partea actualului primar, proiectul a fost abandonat.
Un exemplu al planificării deficitare este Șoseaua Fabrica de Glucoză. Extinsă la patru benzi, șoseaua s-a transformat într-o altă capcană de trafic, fiind lipsită de pasarele pietonale sau pasaje denivelate. Conectarea la A3 printr-un sens giratoriu aglomerat nu a făcut decât să accentueze problema, o ironie amară pentru ceea ce trebuia să fie o soluție. Din păcate nu este singurul exemplu, altele fiind chiar mai grave.
Autoturismul: simbol și povară
Pentru mulți, mașina nu este doar un vehicul; este o declarație. Este libertate, statut, și uneori chiar un refugiu personal. Studiile de la universități de prestigiu în lume arată că percepția noastră asupra mașinii merge dincolo de utilitate. Totuși, odată cu această libertate vine și responsabilitatea: putem continua să prioritizăm confortul individual în detrimentul colectivului?
Aceasta nu este doar o întrebare retorică, ci un punct de cotitură. Deținerea unui autoturism ridică întrebări ce depășesc sfera utilității. Este mașina personală un simbol de libertate absolută sau o povară împărțită de comunitate?
Pe de o parte, mașina oferă confort și autonomie, dar într-un spațiu comun, libertatea unui individ se suprapune inevitabil peste drepturile altora. Poate fi justificată prioritatea acordată confortului personal când consecințele se traduc în #PoluareUrbana, congestie și deteriorarea calității vieții?
Dreptul la mobilitate nu este lipsit de responsabilități. Spațiul public trebuie protejat ca un bun colectiv, iar utilizarea acestuia trebuie să reflecte un echilibru între libertățile individuale și binele comun. În acest sens, mobilitatea urbană nu este doar despre mișcare, ci despre coexistare. Poate că soluția nu este să întrebăm dacă mașina este un drept absolut, ci cum putem redefini acest drept pentru a crea orașe care să inspire cooperare și sustenabilitate.
Reforma fiscalității auto: justiție pe patru roți
Traficul sufocant din București și lipsa de fonduri pentru proiecte de Infrastructură urbană ridică o întrebare esențială: cum putem transforma impozitul auto într-un instrument de echitate și eficiență? O regândire a sistemului fiscal ar putea aduce atât beneficii pentru buget, cât și un impact pozitiv asupra mediului și societății.
În prezent, impozitele auto din România sunt de multe ori derizorii, în raport cu valoarea reală a vehiculelor. Exemplul unei Dacia Duster, al cărui impozit anual este sub 200 de lei, ilustrează cât de puțin contribuie unele vehicule, chiar dacă valoarea lor de piață depășește în exemplul dat 20.000 de euro. O taxare bazată pe valoarea de piață și nivelul de poluare al fiecărui autoturism ar putea corecta aceste inechități.
Un astfel de sistem ar funcționa pe două fronturi. Pe de o parte, vehiculele mai scumpe sau mai poluante ar contribui mai mult la buget, reflectând astfel costurile reale ale impactului lor asupra infrastructurii și mediului și taxarea justă a proprietății. Pe de altă parte, această abordare ar descuraja utilizarea mașinilor vechi și ineficiente, fără a penaliza excesiv proprietarii care depind de vehicule accesibile. Ministerul Finanțelor ar putea găsi aici nu doar o sursă de venituri suplimentare, ci și un sprijin pentru dezvoltarea unor proiecte de transport public mai eficiente.
Această măsură nu ar trebui văzută ca o povară, ci ca o ajustare necesară pentru un sistem mai echitabil. O astfel de taxare ar putea deveni un catalizator pentru schimbarea comportamentelor și o tranziție către soluții mai sustenabile.
Controlul tehnic și siguranța în mișcare
Un alt pilon al reformei trebuie să fie creșterea controalelor tehnice pentru vehiculele în circulație. Astăzi, inspecțiile tehnice periodice (ITP) sunt de cele mai multe ori formale, ceea ce permite vehiculelor nesigure să rămână pe șosele. Implementarea unui sistem digital integrat, supravegheat de autorități independente, ar putea elimina corupția și ar asigura respectarea standardelor de siguranță.
În plus, sancționarea directă a stațiilor de inspecție care aprobă vehicule neconforme ar descuraja practicile iresponsabile. Aceste măsuri ar trebui completate de controale rutiere regulate, utilizând tehnologia pentru a identifica rapid vehiculele care nu corespund standardelor.
Motivația pentru a renunța la mașină
Pentru a încuraja renunțarea la utilizarea mașinilor personale, trebuie să oferim alternative atractive. Subvențiile pentru transportul public, reduceri pentru biciclete electrice și infrastructură dedicată mobilității alternative sunt doar câteva exemple. Programele de tip „park and ride” și crearea unor zone verzi extinse, interzise traficului auto, pot redefini relația locuitorilor cu orașul.
Pentru ca transportul public să devină o alternativă viabilă, siguranța călătorilor trebuie să fie o prioritate. Parteneriatele între autoritățile de transport și, de exemplu, Jandarmerie ar putea garanta o prezență constantă în autobuze, troleibuze și metrouri, descurajând astfel comportamentele antisociale.
Totodată, modernizarea flotei și introducerea de vehicule prietenoase cu mediul, dotate cu sisteme de supraveghere video, ar crește confortul și siguranța utilizatorilor.
Respectarea legilor: toleranță zero pentru abateri
O problemă majoră a traficului bucureștean este aplicarea laxă a legilor. Implementarea unui sistem extins de camere CCTV pe întreaga rețea rutieră, inclusiv radare fixe și mobile, ar putea asigura monitorizarea continuă a respectării regulilor. Amenzile digitale emise direct printr-un sistem automatizat ar accelera procesul și ar elimina eventualele abuzuri.
Legislația ar trebui, de asemenea, ajustată pentru a interzice emiterea de dovezi care permit circulația după suspendarea permisului pentru abateri grave, cum ar fi depășirea limitei de viteză, trecerea pe roșu sau depășirea coloanei la semafor. Aceste schimbări ar transmite un mesaj clar: nerespectarea regulilor nu va fi tolerată.
Speranța unui oraș mai bun
Aceste măsuri nu sunt doar posibile, ci esențiale pentru un București mai respirabil și mai prietenos. Însă, transformarea Bucureștiului într-un oraș funcțional și sustenabil nu este o misiune ușoară. Este nevoie de colaborare între autorități, specialiști și cetățeni, dar și de voința politică de a implementa măsuri care, deși pot părea nepopulare, sunt esențiale pentru viitorul orașului.
În ciuda complexității acestor provocări, optimismul poate fi un combustibil puternic: soluțiile există, iar beneficiile lor sunt de necontestat. Dacă fiecare pas este făcut cu scop și determinare, Bucureștiul poate deveni un model pentru alte metropole aflate în dificultate.
În următoarea parte a acestei serii, vom aborda provocările traficului interurban, cu un studiu de caz pe ruta DN1, București-Brașov – un drum care leagă capitala de inima turistică a țării, dar care simbolizează deopotrivă frumusețea și haosul infrastructurii naționale.