România se regăsește din nou într-o poziție- cheie în arhitectura de securitate a NATO, într-un moment marcat de tensiuni în Orientul Mijlociu și de reconfiguraea relațiilor strategice dintre Washington și aliații săi europeni.
Decizia pe care o va lua Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocat de președintele României, Nicușor Dan, pentru a analiza solicitarea Statelor Unite de a disloca trupe și avioane de luptă pe teritoriul României, este influențată de mai mulți factori: evoluțiile din Orientul Mijlociu, modul în care statele europene gestionează solicitările americane privind utilizarea bazelor militare, poziția strategică a României în regiunea Mării Negre și istoricul cooperării militare dintre București și Washington.
Într-o postare pe social media, fostul consilier prezidențial pentru apărare și securitate națională Iulian Fota menționează că acest CSAT ar fi fost oricum convocat, deoarece legea spune că trebuie să existe cel puțin unul trimestrial, iar discuțiile privind cooperarea americană nu ar fi un anunț relativ șocant.
Cum au răspuns europenii solicitărilor de la americani
Criza care a declanșat discuțiile privind utilizarea bazelor militare europene de către Statele Unite are legătură cu evoluțiile din Orientul Mijlociu.
Potrivit BBC, tensiunile dintre Iran și aliații occidentali au determinat Washingtonul să analizeze opțiuni pentru repoziționarea unor capacități militare în Europa, inclusiv aeronave și trupe care ar putea sprijini operațiuni în regiune sau ar putea consolida descurajarea strategică.
În acest context, Statele Unite au inițiat discuții cu mai mulți aliați europeni privind posibilitatea utilizării bazelor militare existente.
Reacțiile europene au fost însă diferite. Conform Independent news, guvernul spaniol condus de Pedro Sánchez a refuzat să permită Statelor Unite utilizarea bazelor militare spaniole pentru operațiuni legate de Iran. Madridul a argumentat că acordurile existente privind utilizarea bazelor nu includ astfel de scenarii și că orice decizie de acest tip trebuie analizată cu atenție din punct de vedere politic și diplomatic.
În schimb, alte state europene au adoptat o poziție mai flexibilă. Potrivit Reuters, Franța a autorizat temporar prezența unor aeronave militare americane pe baze franceze, în cadrul cooperării dintre aliații NATO. Un oficial francez citat de agenția de presă a precizat că această prezență este temporară și face parte din mecanismele de coordonare dintre statele membre ale alianței.
Italia se află într-o poziție intermediară. Conform agenției ANSA, premierul Giorgia Meloni a declarat că până în prezent nu a existat o solicitare oficială din partea Statelor Unite pentru utilizarea bazelor italiene în contextul actual, dar că Roma va respecta acordurile existente în cadrul NATO dacă o astfel de solicitare va fi formulată.
Aceste poziții diferite reflectă o realitate importantă, statele europene nu au o abordare unitară în ceea ce privește cooperarea militară cu Statele Unite în contextul tensiunilor globale.
Analiză în CSAT
În cazul României, solicitarea americană a fost analizată în cadrul CSAT, instituția responsabilă pentru coordonarea politicilor de securitate și apărare ale statului.
Potrivit Romania Journal, Statele Unite au solicitat României aprobarea pentru desfășurarea unor avioane de luptă și trupe suplimentare pe teritoriul țării. Această dislocare ar putea avea loc în cadrul bazelor militare existente, în special la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. Conform aceleiași surse, această decizie este analizată la nivel strategic deoarece implică atât considerente militare, cât și implicații geopolitice mai largi pentru România.
De asemenea, Romania Insider arată că CSAT analizează modul în care această solicitare se încadrează în obligațiile României ca stat membru NATO și în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite. Decizia nu este una pur tehnică, ci face parte dintr-un proces mai amplu de evaluare a riscurilor și oportunităților strategice.
Mai mult, într-o intervenție la Euronews, fostul președinte Traian Băsescu a menționat că Donald Trump a constatat că ar putea avea nevoie de România, va trebui să afle și că accesul pe Kogălniceanu pentru operaţiuni în Orientul Mijlociu costă. El consideră că Nicușor Dan trebuie să acţioneze „rapid, fără tergiversări, amânări şi ezitări”.
„Foarte bine, avem un „Acord de acces” semnat la București la 6 decembrie 2005 şi intrat în vigoare la 21 Iunie 2006. În baza acestui acord Armata SUA va primi acces la Kogălniceanu. Şi asta nu pentru că Trump are nevoie, ci pentru că aliatul nostru, America, are nevoie”, a precizat fostul președinte al României la Euronews.
Baza Mihail Kogălniceanu – infrastructura strategică a flancului estic
Baza militară „Mihail Kogălniceanu”, situată în apropierea Mării Negre, a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai importante hub-uri logistice ale NATO în Europa de Est.
Baza a fost utilizată intens de către forțele americane în timpul operațiunilor din Irak și Afganistan, servind drept punct de tranzit pentru trupe și echipamente militare. După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și mai ales după invazia rusă în Ucraina în 2022, rolul bazei s-a extins considerabil.
Poziția geografică a bazei este extrem de importantă. Situată în apropierea Mării Negre, aceasta oferă acces rapid către Europa de Est, Balcani, Caucaz și Orientul Mijlociu.
Din punct de vedere militar, acest lucru înseamnă că baza poate servi ca punct de proiecție a forței pentru operațiuni în mai multe regiuni simultan.
Calculul strategic al Washingtonului
Pentru Statele Unite, utilizarea bazelor din România oferă mai multe avantaje strategice. În primul rând, România este unul dintre cei mai stabili aliați ai Washingtonului în Europa de Est. Spre deosebire de alte state europene unde cooperarea militară poate deveni subiect de dispută politică internă, relația strategică dintre București și Washington a fost constantă în ultimele trei decenii.
În al doilea rând, poziția geografică a României oferă acces direct la Marea Neagră, o regiune strategică unde Rusia și NATO își dispută influența.
În al treilea rând, infrastructura militară dezvoltată în România permite desfășurarea rapidă de trupe și echipamente.
Limitele amenințării balistice
Un alt element care influențează analiza strategică este capacitatea militară a Iranului. Majoritatea rachetelor balistice iraniene au o rază de acțiune estimată la aproximativ 2.000 de kilometri. Aceasta înseamnă că Europa de Est și implicit, bazele americane din România, se află în general în afara razei directe a acestor sisteme.
Din acest motiv, utilizarea bazelor europene pentru operațiuni legate de Orientul Mijlociu este mai degrabă legată de logistică și de proiecția forței decât de protecția directă împotriva atacurilor balistice.
Serbia – Kosovo și începutul parteneriatului strategic
Pentru a înțelege relația strategică dintre România și Statele Unite, este important să privim înapoi la momentul anilor 1990, când România a ales să sprijine operațiunile NATO în timpul conflictului din Kosovo.
În acel moment, România nu era încă membră NATO, iar decizia de a permite utilizarea spațiului aerian pentru operațiunile alianței a reprezentat un semnal politic puternic către Washington.
Această decizie a contribuit la consolidarea relației strategice dintre cele două state și a fost unul dintre factorii care au facilitat integrarea României în NATO în 2004.
După decizia din octombrie 2025, când SUA a decis să retragă aproximativ 1000 militari americani, creând îngrijorare în societatea românească și, implicit, în statul român complet dependent de umbrela securitară a SUA, pare-se că rolurile s-au inversat, fiind nevoie de cât mai multe capabilități și contingente pe teritoriul românesc.
Investițiile americane în securitatea României
Investițiile americane în infrastructura militară din România includ modernizarea bazei Mihail Kogălniceanu, dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu și extinderea infrastructurii logistice pentru operațiuni NATO.
Aceste proiecte reprezintă unele dintre cele mai importante investiții de securitate din Europa de Est și contribuie la consolidarea poziției României în cadrul alianței.
În acest context, decizia CSAT reflectă nu doar poziția României în cadrul NATO, ci și rolul său în noua arhitectură de securitate europeană.
Mai mult, nu ar trebui să existe un cadru rigid de analiză decizională deoarece în baza acordului din 2006 și cooperarea americano-românească, plus istoricul relațiilor, această decizie ar fi una simplă fără loc de refuz.
Pe de o parte, cooperarea cu Statele Unite oferă României garanții de securitate și acces la infrastructură militară modernă. Pe de altă parte, această cooperare implică și responsabilități strategice într-un context geopolitic tot mai tensionat.
Pe măsură ce echilibrul de putere global se transformă, România devine din ce în ce mai mult un nod strategic între Europa, regiunea Mării Negre și Orientul Mijlociu. Iar baza Mihail Kogălniceanu, odinioară o infrastructură militară regională, se conturează tot mai clar ca unul dintre pilonii principali ai strategiei NATO pe flancul estic.
Există anumite viziuni care pot itera faptul că acest lucru este ceea ce România avea nevoie sau dorea să se întâmple, pentru a reasigura societatea românească, pentru a reafirma cooperarea dintre Statele Unite și România în domeniul militar, unde de altfel, ne este părinte spiritual.
Fapt pentru care acest moment, nu este doar unul de importanță geopolitică, ci paradoxal, în plin război din Orientul Mijlociu și Iran, reprezintă un moment de relaxare pentru societatea românească, pentru România implicit știind că încă există o platformă de revigorare a relațiilor transatlantice.
