Patriotismul a devenit un subiect tabu. Văzut poate ca o rană încă deschisă a istoriei recente, el este de fapt confundat cu un alt curent care, într-adevăr, coincide cu răul din trecut – naționalismul.
Cele două, folosite adeseori interschimbabil, se diferențiază fundamental și este o greșeală să facem apel la patriotism atunci când de fapt ne referim la naționalism și viceversa. Drept dovadă a importanței neȋntelese a comunicării corecte și a lipsei de stăpânire a sensului termenilor, un patriot care își respectă țara, cultura și poporul este pus în aceeași oală cu un individ care le poziționează deasupra celorlalte ţāri, culturi şi popoare.
Activismul social drept componentă fundamentală a democrației este o forță covârșitoare, o bestie latentă, dacă vreți. El suferă totuși de o problemă pe care, cu puțin elan, o putem numi intrinsecă – fragilitatea acelei „gândiri colective”. Greșita interpretare a termenilor folosiți precum și a fondului cauzei are un potențial enorm de a fi o născătoare de haos. Prin urmare, mulți dintre noi uităm, poate, că alături de impenetrabilitatea forței maselor ce, odată raliate în jurul unei idei, devine aproape imposibil de oprit, se află și temeinicia cauzei, veridicitatea ei. Mai mult ca niciodată a devenit clară orientarea politică, socială și culturală a nucleului democratic al mapamondului – globalizarea în detrimentul suveranității statelor privite individual. Din aceasta a apărut reticiența multora la auzul declarării unora drept patrioți – a fi patriot contravine scopului ultim de a globaliza societatea, deci un impediment în calea acestuia.
Atât patriotismul, cât și naționalismul s-au impus în societatea românească și europeană în secolul al XIX-lea. A fost cu adevărat moment de cotitură în istoria orânduirilor europene, în care statele își trasau granițele și își asumau unitar o cultură. Peste acestea apare și etnonaționalismul ca o augmentare a eforturilor liderilor vremii de unificare și creare a unei identități naționale. El presupune o integrare și favorizare a acelora care au o istorie comună cu cei mulți, iar cei puțini, veniți din zone geografice distincte, sa fie marginalizați ori înlăturați. Acest curent a fost promovat și utilizat ca piatră de temeile de întemeietorii acelor ideologii radicale ce au permis existența atâtora atrocități în prima parte a secolului XX.
Într-un studiu realizat la sfârșitul anului 2022 se vehiculează că, în medie, 60% dintre români sunt naționaliști[1]. Dintre aceștia, deși contraintuitiv, cei mai mulți dintre ei înclină în contextul votării către PSD, AUR și PNL ocupând poziții secundare. Arhietipul votantului naționalist român se asociază categoric în spatele acelor persoane vocale care cu malițiozitate fac apel la aceste sentimente puternice dar care în urma lor nu vor lăsa altceva decât un gust amar. În ciuda faptului că mulți dintre ei sunt naționaliști convinși din genere, credem că lor li s-au raliat foarte mulți patrioți care au fost aduși la exasperare, devenind astfel radicalizați.
Într-un sondaj recent dealizat de INSCOP[2] observăm că 72,2% dintre români ar prefera să cumpere produsele mai scumpe de pe raft, dacă acestea sunt românești, vreme în care 26,3% ar opta pentru cel mai bun preț, indiferent de proveniență. Totodată, 62,7% susțin că produsele românești pe rafturile marilor rețele comerciale sunt mai rare iar 76,9% sunt de părere că în contextul unei situații de criză, primii pe care trebuie să se bazeze sunt ei înșiși iar mai apoi pe sprijinul statului.
Datele de mai sus reflectă mai curând tendințe majoritare de naționalism economic decât de patriotism economic, justificat însă de faptul că uneori românii se simt neglijați și marginalizați în raport cu alte state occidentale ale căror produse au prioritate în ”lanțul trofic” al supermarket-urilor. Deși astăzi suntem martorii unor manifestări naționaliste, credem în continuare că în rândul românilor primează, totuși, patriotismul. În istoria națională nu am pretins niciodată la tronul poporului/statului ales. Dacă există un lucru pe care ni-l dorim cu toții pe scena internațională, acela este respectul. Suntem eternii martori ai inechităților și aversiunilor externe, precum și ai imaginii denaturate asociate nouă de către alte popoare în ceea ce privește societatea și ospitalitatea noastră. Aceste momente înjositoare sunt iterate la nesfârșit, consecința lor fiind, indubitabil, alterarea patriotismului românesc al cărui stea în frunte este pasivitatea în ceva mult mai imprevizibil – acea bestie latentă despre care vorbeam. Cel mai recent ”băț prin gard” este fenomenul aderării României la spațiul Schengen. Din aceste motive, credem noi, naționalismul românesc vine dintr-un patriotism ignorat/suprimat.
Istoria, ca temei al celui de-al doilea argument pe care îl vom prezenta, este fundația rațiunii unitare a oricărui popor. După cum spunea și filosoful Carl Gustav Jung, întemeietorul psihologiei analitice, o mare emblemă a atitudinii generale a societății este dată de acele povești și istorisiri transmise de la o generație la alta prin viu grai ori diverse izvoare. În consecință, conștienți fiind de nume precum Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Carol I și mulți alții, toți patrioți desăvârșiți care s-au zbătut pentru România noastră, așa cum o avem astăzi, nu putem decât să ne exprimăm frustrarea apropo de jalnica umbră ce a căzut peste România în ultimele decenii. Cu această tristă tranziție de la măreție la anemie în gând, pervertirea patriotismului pașnic în naționalism este la un pas de popularitate.
Similar, ascensiunea extremismului devine un act din ce în ce mai râvnit în multe alte state occidentale dar, după cum toate sunt diferite între ele din atâtea puncte de vedere, sigur că și cauzele sunt diverse. Pentru unele liberalismul reprezintă o problemă, pentru altele valul de imigranți în spiritul multiculturalismului care diluează atât societatea în viața de zi cu zi dar și puterea votului cetățenilor iar pentru alte state simpla apartenență la alianța vestică pare să fie o cauză suficient de bună pentru a justifica înrădăcinarea și promovarea unor politicieni cu mesaje dure la adresa a tot ceea ce are loc. Din păcate, acest fond de extremism agresiv acaparează și patriotismul sănătos, într-atât încât a fi patriot devine o rușine. Ori tocmai ruperea legăturii afective sănătoase dintre cetățean și cetate lasă loc atitudinilor extreme. Epoca digitală relevă o mare oportunitate în materia manipulării maselor iar trainica judecată a sinelui se apleacă din ce în ce mai mult în fața opiniei publice.
–––––––
[1] SONDAJ Cât de NAȚIONALIȘTI sunt românii? 78% dintre ei spun că ar prefera să fie cetățeni ai României decât ai oricărei alte țări din lume – TOMIS NEWS
[2] MARTIE 2024: Sondaj de opinie INSCOP Research realizat la comanda News.ro (Partea a IX-a: Patriotism economic, ajutorul statului în situații de criză)
