În fiecare vară, România intră într-un ritual colectiv pe care îl cunoaștem cu toții. Rezultatele la Evaluarea Națională apar pe edu.ro. Telefoanele sună, părinții compară medii, întreabă pe grupurile de WhatsApp ale clasei — tu cu cât a luat? la care liceu se duce? — și undeva, în tot agitația asta, copilul de 15 ani stă și așteaptă să i se spună unde îi va fi viitorul.
Vara aceasta nu va fi diferită.
În 2025, au fost repartizați computerizat 112.196 de elevi, adică 97% din total, iar dintre aceștia aproape jumătate — 43,6% — au fost admiși la prima opțiune. Sună bine. Dar în spatele statisticii alea există o realitate pe care nu o spune nimeni suficient de clar: o treime din acei elevi au mers la a patra, a cincea, a zecea opțiune. Adică la liceul pe care nu și-l doreau.
Și acolo — în distanța dintre liceul visat și liceul primit — se instalează uneori ceva pe care eu, ca psihopedagog, îl recunosc imediat. Se instalează rușinea.
Competiția care a scăpat de sub control
Liceele de prestigiu din București, Iași și Cluj continuă să fie cele mai căutate, iar concurența pentru admiterea în aceste unități rămâne foarte ridicată. La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Colegiul Național „Sfântul Sava”, ultima medie de admitere a atins 9,82 la specializările de top, iar 82 de candidați din întreaga țară au intrat cu media 10.
Sunt numere impresionante. Și sunt, fără îndoială, o dovadă a excelenței reale a unor copii excepționali.
Problema nu sunt ei, ci ce se întâmplă cu ceilalți — cu marea majoritate — care privesc aceste medii și concluzionează că nu sunt suficient de buni, că au ratat și că liceul la care au ajuns e un compromis.
Psihologii care lucrează cu elevi în această perioadă semnalează că adolescenților li se inoculează — atât de părinți, cât și de profesori — ideea că dacă acum nu dau randament maxim, viitorul lor poate fi amenințat. Există cazuri documentate de părinți care le spun copiilor că dacă nu intră la un liceu bun vor ajunge pe stradă. Nu e o exagerare. E o realitate pe care o aud și eu, deghizată în forme mai subtile.
Ce nu spune niciun clasament
Niciun clasament nu măsoară ce se întâmplă cu un copil introvertit care nimereşte într-o clasă competitivă și toxică la cel mai bun liceu din oraș. Sau cu un copil mediocru la matematică — dar excepțional la arte — care se descoperă la un liceu vocațional pe care părinții lui l-au trecut pe fișă doar ca să nu rămână fără loc.
Specialiștii în educație atrag atenția că lipsa de predictibilitate a sistemului creează o presiune psihologică uriașă, mai ales pentru cei care doresc să ajungă la licee foarte bune. Completarea opțiunilor devine o loterie, iar concurența artificială crește anxietatea atât a elevilor, cât și a părinților.
Suntem, cu alte cuvinte, închiși într-un sistem care generează anxietate — și o tratăm ca pe un efect colateral acceptabil al excelenței. Nu e acceptabil.
Cifra pe care nu o discutăm destul
Un studiu recent al Fundației World Vision România arată că 4 din 10 copii de gimnaziu din mediul rural nu își doresc să continue studiile la liceu, preferând să se angajeze sau să urmeze un curs de calificare. Patru din zece. Și nu pentru că nu sunt capabili. Ci pentru că nimeni nu le-a arătat că și ei au un loc în această poveste. Că liceul nu e rezervat celor cu media 9,50 și părinți cu posibilități de meditații.
Mai puțin de jumătate dintre elevii care vor susține examene naționale sunt optimiști în privința viitoarei cariere, iar jumătate dintre liceeni nu sunt mulțumiți de felul în care școala îi formează pentru carieră.
Îi trimitem la liceu. Dar nu îi pregătim pentru viață.
Ce aș vrea să știe fiecare copil de clasa a VIII-a
Liceul la care mergi nu îți decide viitorul. Îl influențează — da. Îl decide — nu.
Există oameni remarcabili care au ieșit din licee fără nicio notorietate. Și există oameni mediocri care au trecut prin colegii naționale cu medii de zece. Diferența nu a fost liceul. A fost ce au ales să facă cu cei patru ani de acolo.
Dacă ai media care îți permite să mergi la liceul pe care ți-l dorești — du-te. Muncește pentru asta, merită efortul. Dar dacă nu ai ajuns acolo — nu îți spune că ai ratat. Îți spune că ai un alt punct de plecare care nu decide destinația.
Ca profesor de matematică și psihopedagog, am văzut elevi care au intrat la licee de top și s-au pierdut în primul an pentru că nu erau pregătiți emoțional pentru presiunea din interior. Și am văzut elevi care au mers la licee modeste și au ieșit de acolo cu o claritate despre ei înșiși pe care mulți nu o au nici la 30 de ani.
Un cuvânt pentru părinți
Știu că vreți ce e mai bun pentru copiii voștri. Știu că vă este teamă. Știu că trăiți această perioadă poate mai intens decât ei.
Dar dacă există un singur lucru pe care vi-l cer în această vară — e să separați liceul de valoarea copilului vostru.
El nu e media lui. Sunt oameni în formare. Au nevoie de voi ca de un punct de stabilitate — nu ca de un al doilea examinator.
Liceul potrivit nu e întotdeauna cel mai bun din clasament. E cel în care copilul vostru poate crește — cu curiozitate, cu bucuria de a descoperi cine este.
