Uniunea Europeană traversează o etapă de schimbare profundă în domeniul politicii de securitate și apărare, pe fondul războiului din Ucraina, al instabilității persistente din vecinătatea sa și al evoluțiilor imprevizibile ale mediului strategic global.
Deși NATO rămâne pilonul central al apărării colective europene, iar SUA principalul garant al securității continentului, dezbaterea privind consolidarea capacităților proprii ale Uniunii și asumarea unei autonomii sporite în domeniul apărării a căpătat o importanță fără precedent, determinând Bruxelles-ul să își reconsidere rolul și capacitatea de acțiune.
În ultimii ani, discursul european s-a concentrat tot mai mult pe creșterea bugetelor militare, consolidarea industriei de apărare, dezvoltarea capacităților comune și reducerea dependențelor strategice. Accentul este pus pe transformarea Uniunii într-un actor capabil să își apere interesele și să contribuie credibil la securitatea continentului.
Totuși, dincolo de strategii, documente programatice și investiții în tehnologie, o componentă esențială riscă să rămână insuficient abordată: personalul militar.
O funcție nouă, o ambiție extinsă
Un indicator clar al noii direcții asumate de Uniune este crearea, în actualul mandat al Comisia Europeană (2024–2029), a portofoliului de Comisar european pentru apărare și spațiu. Funcția, nou-introdusă în arhitectura instituțională a UE, este deținută de Andrius Kubilius, fost prim-ministru al Lituaniei.
Acest portofoliu reflectă recunoașterea faptului că apărarea și securitatea nu mai pot fi tratate exclusiv ca domenii de competență națională. Uniunea își propune să joace un rol mai activ în coordonarea politicilor de apărare, în sprijinirea industriei militare europene și în dezvoltarea capacităților strategice, inclusiv în domeniul spațial.
Recentele declarații ale comisarului european pentru apărare și spațiu, formulate la începutul anului 2026, confirmă această schimbare de abordare. În cadrul conferinței „Folk och Försvar – National Conference 2026”, desfășurată în perioada 11–13 ianuarie la Sälen (Suedia), sub titlul „Europe Under Pressure”, Andrius Kubilius a subliniat necesitatea ca Uniunea Europeană să își transforme ambițiile politice în capacități reale de apărare, capabile să răspundă presiunilor tot mai mari asupra securității continentului.
Această tranziție accelerată ridică însă o problemă structurală majoră: sustenabilitatea resursei umane militare.
Poziția EUROMIL: apărarea începe cu oamenii
În acest context, poziția exprimată de Emmanuel Jacob, președintele EUROMIL, aduce în prim-plan dimensiunea adesea neglijată a apărării europene. Într-un articol publicat recent, acesta avertizează că ambițiile strategice ale Uniunii riscă să rămână pur declarative dacă nu sunt însoțite de politici coerente de protecție a personalului militar.
Mesajul este clar: nu poate exista o apărare europeană credibilă fără respectarea principiilor de securitate și sănătate în muncă și fără protejarea reală a militarilor. Creșterea capacităților, extinderea misiunilor și intensificarea pregătirii nu pot fi susținute pe termen lung în absența unor condiții de muncă adecvate și a unei monitorizări serioase a impactului asupra sănătății personalului.
EUROMIL semnalează mai multe probleme recurente la nivelul statelor membre:
-
presiunea operațională tot mai mare asupra militarilor;
-
misiuni desfășurate pe perioade extinse;
-
expunerea la riscuri fizice, chimice, biologice și psihologice;
-
lipsa unor mecanisme eficiente de monitorizare medicală pe termen lung;
-
dificultăți crescânde în recrutarea și menținerea personalului calificat.
În absența aplicării efective a cadrului european privind securitatea și sănătatea în muncă, există riscul ca personalul militar să devină o resursă suprasolicitată și vulnerabilă.
Dimensiunea umană, un factor strategic
Poziția EUROMIL nu reprezintă o revendicare de natură corporatistă, ci un avertisment cu implicații strategice. Experiențele recente arată că superioritatea tehnologică nu poate compensa lipsa personalului, iar suprasolicitarea acestuia afectează direct capacitatea operațională.
Neglijarea sănătății și securității militarilor generează consecințe pe termen lung, atât din punct de vedere uman, cât și bugetar. În acest context, legătura dintre politicile de apărare, regimul timpului de muncă și protecția sănătății personalului devine esențială pentru viitorul forțelor armate europene.
Uniunea Europeană face pași importanți spre consolidarea apărării sale. Crearea funcției de comisar european pentru apărare și spațiu și intensificarea discursului strategic indică o asumare mai clară a responsabilităților de securitate.
Cu toate acestea, așa cum subliniază EUROMIL, apărarea nu poate fi construită exclusiv pe echipamente și bugete. Fără politici solide de securitate și sănătate în muncă și fără protejarea efectivă a personalului militar, ambițiile europene riscă să rămână fragile.
Viitorul apărării europene depinde nu doar de capacitatea de a produce și achiziționa armament, ci și de capacitatea statelor membre de a-și proteja oamenii care asigură securitatea Uniunii, atât în timpul misiunilor, cât și dincolo de acestea.
