„Se întâmplă ceva profund. În loc să râdă de religie, unii dintre cei mai importanți filosofi, romancieri și intelectuali publici ai lumii anglo-americane își reevaluează acum disprețul față de ea. Se întreabă dacă nu cumva au ratat ceva, scrie The Free Press.
Religia, a spus istoricul Niall Ferguson, „oferă imunitate etică față de falsele religii ale lui Lenin și Hitler”.
Există ceva inevitabil în această reevaluare, a spus Jonathan Haidt, renumitul psiholog de la Universitatea din New York și autor de best-sell-ere (Printre cărțile lui Haidt se numără „The Righteous Mind: Why Good People Are Divided by Politics and Religion” [„Mintea dreaptă: de ce oamenii buni sunt divizați de politică și religie”]). „În inima fiecărui om există un gol în forma lui Dumnezeu, și cred că acesta a fost creat de evoluție”, a spus el. El făcea aluzie la filosoful francez din secolul al XVII-lea Blaise Pascal, care a scris extensiv despre natura credinței.
„Am evoluat într-o lungă perioadă de conflicte și violență între grupuri și am dezvoltat capacitatea de a crea un cerc sacru și de a ne lega de ceilalți într-un mod care creează o comunitate puternică”, a spus Haidt.
Ferguson a adăugat că „nu poți organiza o societate pe baza ateismului”.
„Este în regulă ca un grup mic de oameni să spună: «Suntem atei, renunțăm», dar, în realitate, asta depinde de faptul că toți ceilalți continuă. Dacă toți ceilalți spun: «Noi renunțăm”, atunci ajungi rapid într-un vârtej ca în coșmarul lui Raskolnikov” – în care Rodion Raskolnikov, protagonistul romanului „Crimă și pedeapsă” al lui Fiodor Dostoievski, imaginează o lume consumată de nihilism și atomism, care se destramă. „Lucrul fascinant la acest coșmar este că, pentru oricine a trăit în secolul al XX-lea, pare o profeție”.
Ascensiunea și căderea noilor atei
Timp de mai bine de un secol, oamenii aflați în vârful așa-numitelor clase gânditoare au insistat că, după Iluminism, era imposibil să crezi în Dumnezeu. Nu toți au spus-o atât de direct ca Friedrich Nietzsche în lucrarea sa din 1882, „Știința veselă”, în care a declarat că „Dumnezeu a murit”. „Nici nu au încercat să demoleze întregul proiect religios, așa cum a făcut-o filosoful Bertrand Russell, în eseul său din 1927 „De ce nu sunt creștin”, argumentând că religia se bazează „în principal pe frică”. Dar asta a fost concluzia.
Noua lipsă de credință a anticipat o respingere mult mai largă a credinței: în decursul următoarelor câteva decenii, numărul credincioșilor a scăzut drastic în Occident. În 1999, 70% dintre americani declarau că aparțin unei biserici; în 2020, această cifră era de doar 47% — pentru prima dată, mai puțin de jumătate din populația țării.
Între timp, procentul americanilor care se identifică drept creștini a scăzut, de la un maxim de aproximativ 90%, la începutul anilor 1970, la 63% în 2022. Până în 2070, se preconizează că creștinii vor fi în minoritate în Statele Unite. Majoritatea va fi alcătuită din persoane de alte credințe și, într-o măsură mult mai mare, din „nones”, adică cei care nu au nicio credință.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 par să fi confirmat această schimbare de atitudine față de religie, opunând Occidentul secularizat islamistilor radicali, a căror fervoare datează din Evul Mediu. După cum a spus intelectualul britanic și ateul proeminent Christopher Hitchens, atacurile l-au făcut să se simtă nu numai furios și trist, ci și „exaltat”.
„M-am gândit: «Ei bine, iată inamicul în forma sa cea mai clară și evidentă: fascismul teocratic, dezvăluit în forma sa cea mai oribilă» ”, a spus Hitchens, la scurt timp după atac.
În 2007, Hitchens a găzduit o conversație despre ateism la domiciliul său din Washington, D.C., împreună cu alți trei necredincioși proeminenți: Richard Dawkins, filosoful Daniel Dennett și scriitorul și neuro-savantul Sam Harris. Ei s-au filmat discutând numeroasele lor obiecții față de religie și criticile, adesea aspre, adresate lor pentru că au formulat aceste obiecții.
Discuția lor a devenit virală. Harris a scris mai târziu o carte despre aceasta, „The Four Horsemen: The Conversation that Sparked an Atheist Revolution” („Cei patru călăreți: conversația care a declanșat o revoluție ateistă”). A nu crede în Dumnezeu nu mai era doar la modă. Era, pentru cei din campus, pentru autorii de best-sell- ere, pentru cei care dominau spațiile noastre intelectuale cele mai rarefiate, singura poziție rațională care merita să fie adoptată.
Noul ateism a coincis, nu întâmplător, cu ascensiunea internetului – apoteoza momentului nostru hiper-științific și hiper-rațional, în care fiecare problemă putea fi rezolvată, fiecare obstacol putea fi depășit, fiecare boală putea fi vindecată. Era doar o chestiune de prezentare potrivită și de capital inițial suficient. „Oamenii caută noi zei, pentru a folosi o expresie a lui Heidegger, și, având în vedere fetişul nostru tehnologic, ar fi logic ca acești noi zei să apară sub forma unei noi tehnologii”, a spus Crawford. „Primești zeii pe care îi cauți.”
Acum, la 17 ani după prima întâlnire a celor patru călăreți, Hitchens a murit. La fel și Dennett. Harris rămâne ateu. „Nu știu dacă este o tendință reală”, a spus Harris despre trezirea noastră religioasă actuală. „Sună-mă când oamenii vor începe să creadă în Poseidon.”
Nu știu ce să zic, dar pot să-ți spun că geniile tehnologice, personalitățile media și celebritățile care odată întruchipau noul ateism se gândesc acum la ce pierdem când pierdem religia.
Iată câteva dovezi din ultimul an:
În februarie 2024, podcasterul Joe Rogan, într-o conversație despre starea deplorabilă a tinerilor americani cu quarterback-ul New York Jets, Aaron Rodgers, a spus: „Avem nevoie de Iisus.” Cu nici cinci ani înainte, Rogan îl invitase pe Richard Dawkins în emisiunea sa și își bătea joc de creștini.
În aprilie, comediantul Russell Brand – care a devenit în ultimii ani o voce a contraculturii (cancel culture-n. red) și a adunat un public de peste 11 milioane de persoane pe X – a anunțat că urmează să fie botezat.
„Știu că mulți oameni sunt cinici în privința interesului crescând pentru creștinism și întoarcerea la Dumnezeu, dar pentru mine este evident. Pe măsură ce sensul se deteriorează în lumea modernă, pe măsură ce sistemele noastre de valori și instituțiile se prăbușesc, toți devenim din ce în ce mai conștienți că există această figură straniu de familiară, care ne trezește și ne cheamă, pe care o cunoaștem de-o viață în noi și în jurul nostru. Pentru mine, este foarte emoționant.”
La aproape 150 de ani după ce Nietzsche a spus „Dumnezeu a murit”, cei mai importanți gânditori ai noștri, precum Peter Thiel, Jordan Peterson și Ayaan Hirsi Ali, se convertesc la religie.
În luna mai, magnatul tehnologic Peter Thiel, care susținuse o spiritualitate vagă și fusese prieten cu regretatul filosof și gânditor religios francez René Girard, s-a pronunțat fără echivoc în favoarea lui Dumnezeu. „Dumnezeu are un fel de plan pentru istorie”, a spus Thiel, în timpul unui interviu acordat unui pastor într-o fostă biserică.
„Poate că este un plan ascuns, un plan secret. El are un plan pentru viața ta.” A fost un moment remarcabil: unul dintre zeii Silicon Valley, care susținuse mult timp că tehnologia poate vindeca moartea, spunea acum că există un singur Dumnezeu adevărat și că ființele umane sunt umane – limitate, muritoare, la mila unor forțe mai mari.
Apoi, în iulie, Elon Musk – fostul „erou ateu”, regele vehiculelor electrice și al explorării spațiale, campionul libertății de exprimare – s-a întâlnit cu Jordan Peterson, psihologul canadian care a studiat intersecția dintre religie și ideologie, pentru a discuta despre Dumnezeu. „De fapt, cred cu tărie în principiile creștinismului”, a spus Musk. La scurt timp după aceea, Musk a declarat pe X că „dacă nu va exista mai mult curaj pentru a apăra ceea ce este corect și drept, creștinismul va pieri”.
Apoi, a fost publicată cartea lui Peterson, „We Who „Wrestle with God: Perceptions of the Divine” („Noi, cei care ne luptăm cu Dumnezeu: percepții asupra divinului”). Peterson evitase întotdeauna să spună dacă crede într-o putere superioară. Acum, purtând o jachetă cu crucea Calvarului, el se opunea noilor atei. „Aș spune că Dumnezeu este hiper-real”, a spus Peterson într-un interviu recent cu Ben Shapiro, în care promova cartea. „Dumnezeu este realitatea de care depinde toată realitatea”.
Întrebarea care îi frământă pe toți noii credincioși este: sunt ei credincioși adevărați? Sau convertirea lor este în mare parte sau în totalitate utilitară – motivată de dorința de a riposta împotriva forțelor tehnologiei, secularismului, conștientizării și unui islam din ce în ce mai militant? Cred ei cu adevărat că Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu și că a murit pentru păcatele noastre și a înviat? Sau consideră că era o poveste frumoasă pe care ar trebui să ne-o spunem pentru că încuraja oamenii să se trateze mai bine unii pe alții, pentru că era un fel de bastion cultural? Și conta cu adevărat în final?
Andrew Sullivan, scriitor și podcaster, a sugerat că acest lucru ar putea fi greu de răspuns. „Sentimentul” – de a crede – „va varia”, a spus Sullivan, care este catolic. „Uneori, nu există niciun sentiment. Alteori, ești copleșit. Ideea este să eviți sentimentele ca atare – emoțiile noastre nu dovedesc nimic.”
„Genialitatea ritualului este că ne permite să nu ne exprimăm sentimentele”, a spus Sullivan. „Ne permite să ne exprimăm credința printr-un act.”
