Iubire față de carte, oameni, cultură, viață, față de bunul Dumnezeu. Ne preocupă ca părinți și ca dascăli ce și cum vor citi copiii noștri azi, la anul, peste zece ani sau pentru tot restul vieții lor. Ni se pare dificil de abordat, de implementat, ca să folosesc limbajul de lemn. E dificil, inutil, câtă vreme pornim de la ei, copiii noștri, nu de la noi, stăpânii de azi ai cititului, ai lecturii.
Pasul unu. Să pornim de la noi. Căci de la noi preiau ei, copiii, obișnuințe, tipicuri, ritualuri, micile bucurii, cotidianul cu toate ale lui. Da, și chestia asta rară și prețioasă – liniștea lecturii. Cititul. Cât citiți? Ca formă de cunoaștere & dezvoltare & relaxare (adică rupere de la ritmul cotidian, adică irumpere în universul ficțiunii)? Zilnic? Minute? Ore? E important și vă spun de ce: asta se ia, e contagios.
Contagiunea aceasta se numește mimetism și e principala metodă de învățare a copilului mic, pănă la copilul mare. O metodă prin care ei preiau eficient și sigur, uneori mai mult decât dorim, a se vedea tema „înjurături în trafic spuse ca pe poezie”, asta doar ca să dau un exemplu. Ei văd, aud, simt, înțeleg fiecare lucru în parte ca fiind acel „așa se face”, prin urmare fac și ei. Case solved. Almost. Căci imaginea părinților cufundați în lectură, înconjurați de copiii cufundați în lectură e de acum de-a dreptul idilică. Idilică și atât.
Nu avem timp, alegem altceva, suntem mari, în control, lectura e pe listă, dar după altele mai importante. Cum facem?
Pasul doi. În pofida vremurilor și a cotidianului încărcat stabilim o rutină de lectură. Ea e practicată (tind să cred că mai ales de mame, dar tații sunt o resursă excelentă și creativă) mai degrabă la vârste mici, ca joacă, cu cartea ca obiect. Apoi părinții citesc copiilor, adesea, sau cel puțin seara la culcare. O vreme, niște ani. Dar asta e doar etapa de sensibilizare.
Ea merită continuată cu cititul împreună (pe 7 februarie chiar se presupune că sărbătorim această zi a cititului împreună. V-ați pregătit? La mulți ani!). Cum citim împreună? Simplu: un cuvânt eu, un cuvânt tu, o propoziție eu, una tu, apoi o pagină eu, una tu.
Pasul trei. Câștigătorii ajung la o carte eu (a mea), o carte tu (a ta).
E mimetism care se transformă în exercițiu, rutină, stare de bine, iubire față de carte, oameni, cultură viață, Dumnezeu. Este timp pentru asta. E o obișnuință importantă, și ca toate obișnuințele, the habits, începe cu cele 15 minute musai. Citiți împreună pe canapea 15 minute pe zi. Ceva bun iese de aici. Nu?
