Există o axiomă nerostită în discursul public european despre prosperitate, anume că ordinea economică a continentului este relativ stabilă, că țările bogate rămân bogate și că periferia rămâne periferie.
Proiecțiile FMI pentru 2030, analizate de Euronews sugerează că această axiomă merită revizuită, cel puțin parțial. O reordonare discretă, dar semnificativă se produce la coada clasamentului european, unde Bulgaria, cel mai sărac stat al Uniunii Europene în termeni nominali, se pregătește să depășească Grecia în PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare (PPP).
Iar România, cu o traiectorie de convergență remarcabilă pe hârtie, se confruntă în paralel cu un deficit bugetar de proporții istorice care îi amenință tocmai viteza acestei convergențe.
Ce spun cifrele și ce nu spun
Vestea că Bulgaria urmează să depășească Grecia în PIB per capita PPP a circulat ca o curiozitate statistică în spațiul mediatic. Merită înțeleasă mai în profunzime, pentru că reflectă două traiecte economice divergente care au rădăcini în decizii politice, nu în geografie.
Potrivit proiecțiilor IMF World Economic Outlook examinate de Euronews, Turcia este un element atipic printre țările candidate, proiectată să ocupe locul 29 în 2030, deasupra a trei state membre UE, Bulgaria, Letonia și Grecia. Grecia înregistrează cea mai abruptă scădere, coborând de la locul 29 la 32, în timp ce Cipru face cel mai mare salt, urcând de la locul 16 la 13.
Aceasta este imaginea nominală, mai puțin favorabilă Bulgariei, dar povestea se complică semnificativ atunci când aplicăm lupa PPP, care corectează diferențele de prețuri dintre țări și reflectă mai fidel puterea reală de cumpărare a populației. În termeni PPP, Bulgaria este deja apropiată de Grecia, iar traiectoriile lor divergente fac ca depășirea să fie o chestiune de timp.
Grecia a intrat în criza datoriilor suverane în 2010 cu un deficit bugetar de 15% din PIB, a trecut prin trei programe de salvare și a pierdut, pe parcursul unui deceniu, o fracțiune semnificativă din capacitatea sa productivă.
Grecia, deși cel mai îndatorat stat al UE, a reușit să atingă excedent bugetar, ceea ce arată că ajustarea fiscală s-a produs, dar la un cost social enorm și cu o economie care nu și-a recuperat integral dinamismul pre-criză. Totodată, turismul susține PIB-ul grec, dar nu generează tipul de creștere a productivității care să alimenteze convergența pe termen lung.
Creșterea sa economică, deși modestă în termeni absoluți, a fost mai stabilă, și semnificativ, a beneficiat de investiții directe în fabrici și procesare care au crescut productivitatea în sectoarele mai marchetizabile. PIB-ul per capita al Bulgariei în 2026 este estimat la 23.848 dolari, cu o creștere de 14% față de 2025, conform datelor FMI. Rata de creștere economică în 2026 este de 2,8%.
Grecia și lecția unui deceniu pierdut
Declinul relativ al Greciei în clasamentul european de prosperitate nu este un accident statistic, este consecința unui model economic care a combinat, timp de decenii, cheltuieli publice expansive finanțate prin îndatorare cu o capacitate de colectare a taxelor insuficientă și o economie preponderent orientată spre consum și turism, în detrimentul producției exportabile.
Criza din 2010-2018 a obligat Atena să implementeze unele dintre cele mai dure programe de austeritate din istoria recentă a unui stat democratic occidental. Pensiile au fost tăiate în medie cu 40%, salariile bugetare reduse substanțial, iar PIB-ul grec a scăzut cu aproape 25% în termeni reali în decursul crizei. Populația a pierdut o putere de cumpărare care nu a fost pe deplin recuperată nici un deceniu mai târziu.
Ceea ce face ca declinul Greciei în clasamentele PPP să fie semnificativ nu este nivelul absolut al prosperității, Atena rămâne un oraș occidental cu un standard de viață considerabil, ci o economie care se duce „în jos” față de vecinii din Europa de Est în loc să meargă „în sus” față de centrul european.
România și convergența spectaculoasă pe hârtie, fragilitate fiscală în realitate
Dacă Bulgaria este povestea unei periferii care avansează metodic, România este povestea mai complicată a unei economii cu un potențial real de convergență, dar cu vulnerabilități macroeconomice care pot transforma orice progres în regres.
România a înregistrat o convergență rapidă față de standardele UE din momentul aderării în 2007, cu venitul per capita crescând de la 26% din media UE în 2000 la 78% până în 2024, susținut de investiții directe în economia românească.
PIB-ul per capita al României în 2026 este estimat la 25.693 de dolari, cu o creștere de 13,1% față de 2025. Aceasta plasează România nominal deasupra Bulgariei în dolari, dar în termeni PPP, Bulgaria o depășește sau se situează la niveluri foarte apropiate, reflectând că prețurile din Bulgaria sunt mai mici și că puterea reală de cumpărare a populației bulgare este mai apropiată de cea română decât o sugerează cifrele nominale.
Miza reală pentru România nu este competiția cu Bulgaria, ci propria sa sustenabilitate macroeconomică.
Deficitul bugetar al României a atins 9,3% din PIB în 2024, cel mai mare din Uniunea Europeană. Comisia Europeană a constatat în iunie 2025 că România nu a luat măsuri eficiente în cadrul Procedurii de Deficit Excesiv, declanșând obligația de a evalua suspendarea fondurilor UE.
În mod evident, structural vorbind poate fi identificată o analogie structurală între România 2025 și Grecia 2008 prin acțiunea unor cheltuieli publice peste capacitatea economiei, finanțate prin îndatorare, cu o colectare fiscală insuficientă și o dependență crescândă de piețele externe de capital.
România se află la intersecția celor două traiecte, unde are capacitatea de creștere a Bulgariei, dacă rezolvă problema fiscală, dar are și riscul Greciei, evident, dacă nu o rezolvă. Diferența față de Grecia în 2008 este că România are acces la instrumente de corecție europene și la fonduri de redresare care pot finanța investițiile necesare.
Mecanismul de Redresare și Reziliență, fondurile de coeziune din cadrul politicii regionale, Interreg, SAFE pot servi drept un ajutor pentru acest scenariu pesimist. Creșterea economică în 2027 este estimată să accelereze peste 2% pe măsură ce ritmul consolidării fiscale se relaxează, economia beneficiind de o recuperare treptată a investițiilor private și de cheltuielile finanțate din fonduri UE, însă toate aceste lucruri pot fi într-un moment afectate prin prisma tensiunilor politice atât interne, cât și externe.
Perspectivele până în 2030: trei scenarii pentru periferie
Scenariul optimist pentru România presupune consolidarea fiscală se produce conform calendarului asumat, deficit la 6,2% în 2026, 5% în 2028 și sub 3% în 2031, că absorbția fondurilor europene accelerează, și că economia revine la ritmuri de creștere de 2-3% din 2027. În acest scenariu, România continuă să devină un factor adiacent spre media UE și poate atinge 85-90% din media UE în termeni PPP până în 2030, un nivel care o plasează confortabil deasupra Greciei.
Scenariul de referință, mai probabil în absența unor reforme structurale suplimentare prevede o consolidare fiscală lentă, cu riscuri la toate ipotezele macroeconomice, și o creștere care rămâne sub potențial până în 2027-2028. Convergența continuă, dar la o viteză mai mică decât în decada anterioară, iar România rămâne în zona 78-82% din media UE pe parcursul perioadei.
Scenariul advers, menționat și de OCDE presupune abateri de la traseul fiscal, pierderea accesului la finanțare externă sau un șoc economic extern. În acest scenariu, costul ajustării forțate devine semnificativ mai mare decât cel al ajustării voluntare actuale și Romania urmează, cu o întârziere de 15-20 ani, traseul grec al unui deceniu de austeritate impusă.
