Turcia se pregătește să transforme doctrina „Blue Homeland”, o viziune revizionistă privind granițele maritime în Mediterana de Sud-Est, dintr-o poziție diplomatică informală, într-un act legislativ cu forță juridică. Proiectul de lege, așteptat în prima jumătate a lunii iunie, conform unor surse diplomatice grecești citate de Euractiv, ar codifica oficial pretenții care contestă suveranitatea a peste 150 de insule grecești din Marea Egee și ar redeschide disputele privind zonele economice exclusive și platoul continental.
Legea este pregătită exact în momentul în care Europa este prinsă în criza transatlantică, de războiul din Iran și de propriile tensiuni interne, o fereastră pe care Ankara pare să o fi identificat cu precizie.
Ce este „Blue Homeland” și ce contestă concret
Doctrina „Blue Homeland” (Mavi Vatan) este o teorie revizionistă turcă privind trasarea granițelor maritime în Marea Egee și Mediterana de Est. Principiul central al Ankarei este legat de insulele grecești situate aproape de coasta turcă care nu ar trebui să genereze automat zone economice exclusive complete, adică dreptul deplin la resursele marine și de subsol din apele adiacente.
Ankara argumentează că granițele maritime din Marea Egee ar trebui trasate aproximativ pe o linie mediană între coasta Greciei continentale și coasta turcă, ignorând drepturile pe care insulele grecești le generează conform dreptului internațional al mării (UNCLOS).
Turcia mai contestă și dreptul Greciei de a-și extinde apele teritoriale, de la șase la 12 mile marine, drept consacrat de UNCLOS, avertizând că o astfel de extindere ar putea constitui un casus belli. Grecia este semnatară UNCLOS. Turcia nu este.
Dacă legea este adoptată, Atena s-ar confrunta nu cu o amenințare diplomatică, ci cu o pretenție teritorială formalizată prin legislație națională, un instrument juridic cu implicații calitativ diferite față de declarațiile politice anterioare.
Reacția Greciei, de la pescuit la garanții de securitate
Tensiunile nu sunt pur teoretice, iar ministrul grec al Transporturilor Maritime, Vasilis Kikilias, a solicitat vineri, 22 mai, în cadrul unei întâlniri cu Comisarul european pentru Pescuit și Oceane, Costas Kadis, la Atena, intervenția directă a Uniunii Europene: „Cerem Uniunii Europene să intervină. Granițele noastre maritime sunt și granițe europene, iar dreptul mării se aplică tuturor.”
Kikilias a ridicat problema „comportamentului provocator al vecinilor turci privind pescuitul ilegal, nerespectarea dreptului mării și contestarea drepturilor suverane.” Grecia a desemnat zone de pescuit restricționate în Marea Egee pe care Turcia le contestă ca aflate în afara jurisdicției grecești, iar nave turcești de pescuit au operat în zone pe care Atena le consideră ape teritoriale sau zone aflate sub jurisdicție greacă, uneori cu escorta navelor de coastă turcești.
Ministrul de Externe grec, Giorgos Gerapetritis, a avertizat joi că orice tentativă unilaterală de implementare a unor pretenții maritime în afara cadrului dreptului internațional „este, în esență, sortită eșecului.”
Sancțiuni și Articolul 42(7) al Tratatului UE
Eurodeputatul socialist grec, Nikolas Farantouris, a declarat pentru Euractiv: „Dacă Turcia procedează negând Greciei, și prin urmare UE, o zonă economică exclusivă și platou continental în jurul insulelor, atunci UE nu va avea altă alternativă decât să impună sancțiuni și să invoce Articolul 42(7) TEU privind asistența mutuală în apărare.”
Articolul 42(7) al Tratatului UE, echivalentul european al Articolului 5 NATO, obligă statele membre să acorde asistență unui stat membru atacat cu toate mijloacele disponibile. Nu a mai fost invocat decât o singură dată în istoria UE, de Franța, după atacurile teroriste din noiembrie 2015 de la Paris.
O Uniune Europeană nepregătită și divizată
Disputa a expus ceea ce sursele diplomatice descriu ca o lipsă de pregătire reală a Bruxelles-ului pentru o criză explozivă cu Turcia. „Grecia va lua în curând act de (câți) prieteni are în UE”, a spus un diplomat european pentru Euractiv.
În aprilie, președinta Comisiei Ursula von der Leyen a catalogat Turcia, Rusia și China drept surse de influență negativă, o poziționare care a provocat reacția imediată a fostului președinte al Consiliului European, Charles Michel, care a apărat Turcia ca „aliat-cheie NATO și partener important pe migrație.”
Comentariile lui Michel au fost prost primite la Atena, cu atât mai mult cu cât acesta conducea Consiliul European în 2020, când Turcia și-a deschis granițele și a îndreptat mii de migranți spre Grecia.
Maxime Prévot, ministrul de Externe al Belgiei, a declarat că nu poate exista nicio discuție despre o arhitectură de securitate europeană fără Turcia, declarație care a alarmat Grecia. Totodată, Regina Mathilde a Belgiei a condus săptămâna trecută o misiune economică majoră la Ankara, finalizată cu 40 de acorduri comerciale și de investiții.
Incongruența viziunii europene
Spania este identificată ca un alt factor care complică poziția europeană. Madridul a fost cel mai mare exportator european de arme către Turcia, între 2020 și 2024, iar schimburile bilaterale au atins un record de 17,5 miliarde de euro în 2025.
Germania, tradițional mai prudentă în disputele greco-turce, a furnizat Greciei submarine avansate de tip 214 și, în ciuda obiecțiilor Atenei, a furnizat capabilități similare și Turciei.
Franța rămâne aliatul perceput ca mai fiabil la Atena, iar Paris și Atena au reînnoit recent un acord de apărare care include o clauză de asistență mutuală.
Teza lui George Tzogopoulos, senior fellow la Fundația Elenică pentru Politică Europeană și Externă, sintetizează tensiunea: „Mai multe țări UE tind să vadă relațiile UE-Turcia în principal prin prisma economică și ignoră implicațiile de securitate.
Dacă amenințările turce la adresa Atenei și Nicosia sunt ignorate, va fi dificil pentru Europa să-și recalibreze parteneriatul cu Turcia într-un mediu geopolitic în schimbare.”
Israel, Cipru și calculul strategic al Ankarei
Alinierea strategică a Greciei cu Israelul, care joacă un rol semnificativ în calculele Ankarei, complică ecuația. „Cu această lege, vor să limpezească lucrurile”, spun aceleași surse.
Triunghiul Grecia-Israel-Cipru este descris de Ankara ca destabilizator pentru regiune. Turcia a acuzat Israelul de genocid în Gaza, Israelul acuză Turcia că urmărește hegemonia regională. Disputele din Mediterana de Est privind resursele de gaze naturale, în care Grecia, Cipru și Israelul au cooperat, sunt un fundal permanent al acestui calcul.
Summitul NATO din iulie ca moment de vârf
Un punct de maximă tensiune diplomatică urmează, teoretic, la Summitul NATO de pe 7-8 iulie la Ankara. Turcia este gazda summit-ului, un context care îi conferă o platformă simbolică și diplomatică semnificativă.
Se discută dacă Donald Trump va vizita Atena înainte de summit, ceea ce ar putea fi interpretat ca un semnal de sprijin față de Grecia sau, dimpotrivă, ca o oportunitate de mediere.
Atât Grecia, cât și Turcia au declarat că nu doresc mediere externă în disputele lor bilaterale. Dar un summit NATO în care doi aliați sunt în mijlocul unei crize legislative și maritime de această amploare nu poate ignora subiectul, indiferent de ce spun pozițiile oficiale.
Resurse energetice și precedent geopolitic
Dincolo de dreptul mării și de disputele de pescuit, un diplomat UE citat de Euractiv a menționat că „provocarea Turciei față de resursele energetice atât de necesare ale Europei” a ridicat îngrijorări interne. Marea Egee și Mediterana de Est conțin câmpuri de gaze naturale, iar Cipru, Israel și Grecia au semnat acorduri de explorare și producție în aceste zone.
Dacă pretențiile „Blue Homeland” ar fi acceptate de facto, ele ar limita accesul european la aceste resurse, o consecință care se suprapune peste vulnerabilitățile energetice pe care Europa le-a descoperit dureros după 2022.
Ce urmează
Legea „Blue Homeland” nu a fost adoptată încă, dar dacă va fi prezentată în iunie și adoptată de Parlamentul turc, Grecia va trebui să decidă rapid dacă escaladează la nivelul UE sau gestionează criza bilateral.
Bruxelles-ul, între timp, va fi forțat să aleagă între logica economică a parteneriatului cu Turcia și logica juridică și de securitate pe care un stat membru o invocă în legătură cu granițele sale maritime.
Că această alegere urmează să se facă chiar înainte de summitul NATO de la Ankara, unde Turcia va fi gazdă și va proiecta imaginea unui actor indispensabil, este, probabil, o parte din calcul.


















